1Dar acum ei râd de mine,
ei, cei mai tineri decât mine,
pe ai căror părinți i‑am considerat nevrednici
să‑i pun alături de câinii turmei mele.
2Dar la ce mi‑ar fi folosit puterea mâinilor lor,
de vreme ce rămăseseră fără vigoare?
3Epuizați de sărăcie și de foame,
cutreierau pustia3 Sau: rodeau rădăcini uscate.,
noaptea, prin locuri părăsite și pustii,
4smulgeau nalbă dintre arbuști,
mâncau chiar și4 Sau: se încălzeau cu. rădăcini de verigel.
5Erau alungați din mijlocul oamenilor;
striga lumea după ei ca după niște hoți.
6Ei locuiau în râpele uedurilor6 Vezi nota de la 6:15.,
între stânci și‑n gropile pământului.
7Urlau printre tufișuri,
se îngrămădeau în mărăcini.
8Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,
au fost izgoniți din țară.
9Dar acum am devenit cântecul lor;
am devenit o parodie pentru ei.
10Mă urăsc, se îndepărtează de mine,
nu se sfiesc să mă scuipe în față.
11Pentru că El mi‑a slăbit coarda arcului11 Sau: mi‑a desfăcut coarda cortului. și m‑a smerit,
ei nu mai au frâu față de mine.
12La dreapta mea se ridică o gloată.12 Sensul termenului este nesigur.
Ei întind curse picioarelor mele
și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.
13Îmi nimicesc cărarea,
îmi măresc necazul
și nimeni nu‑i oprește13 Sau: necazul, / zicând: „Nimeni nu‑l ajută!“.
14Ajung la mine ca printr‑o spărtură largă.
Se rostogolesc printre dărâmături.
15Spaimele mă copleșesc,
demnitatea mi‑e smulsă ca de vânt,
bunăstarea mea se risipește ca un nor.
16Sufletul mi‑e vărsat din mine,
m‑au cuprins zilele suferinței.
17Noaptea îmi străpunge oasele,
iar durerile care mă rod n‑au odihnă.
18Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,
mă strânge ca gulerul de la tunică.
19El m‑a aruncat în noroi
și‑am ajuns ca țărâna și cenușa.
20Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi;
stau în picioare, dar Tu stai și te uiți la mine.20 Sau: dar nu‑Ți pasă de mine.
21Ai devenit crud cu mine;
mă lovești cu tăria mâinii Tale.
22Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt
și mă arunci în furia furtunii
23Știu că mă duci la moarte,
în locul hotărât pentru toți cei vii.
24Da, nimeni nu‑și întinde mâna spre o ruină,
când strigă după ajutor în necazul său.
25N‑am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?
N‑a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?
26Dar când nădăjduiam după bine, a venit răul
și când așteptam lumina, a venit întunericul.
27Măruntaiele îmi fierb fără încetare,
zilele suferinței vin peste mine.
28Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă ridic în adunare și strig după ajutor.
29Am ajuns frate cu șacalii
și prieten cu struții.
30Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard de febră.
31Lira mea este pentru bocet,
iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.
1»¡Y ahora resulta que de mí se burlan
muchachos a cuyos padres no habría puesto
ni con mis perros ovejeros!
2¿De qué me habría servido la fuerza de sus manos,
si no tenían ya fuerza para nada?
3Retorciéndose de hambre y de necesidad,
rondaban30:3 rondaban. Alt. roían. en la noche por tierras desoladas,
por páramos deshabitados.
4En las breñas recogían hierbas amargas
y comían30:4 comían. Alt. se calentaban con. raíces de retama.
5Habían sido excluidos de la comunidad,
acusados a gritos como ladrones.
6Se vieron obligados a vivir
en el lecho de los arroyos secos,
entre las grietas y en las cuevas.
7Bramaban entre los matorrales,
se amontonaban entre la maleza.
8Gente vil, generación infame,
fueron expulsados de la tierra.
9»¡Y ahora resulta que soy tema de sus parodias!
¡Me he vuelto su hazmerreír!
10Les doy asco, y se alejan de mí;
no vacilan en escupirme en la cara.
11Ahora que Dios me ha humillado por completo,
no se refrenan en mi presencia.
12A mi derecha, me ataca el populacho;30:12 populacho. Palabra de difícil traducción.
tienden trampas a mis pies
y levantan rampas de asalto para atacarme.
13Han irrumpido en mi camino;
sin ayuda de nadie han logrado destruirme.30:13 sin ayuda … destruirme. Alt. han logrado destruirme, y dicen: “Nadie puede ayudarlo”.
14Avanzan como a través de una ancha brecha;
irrumpen entre las ruinas.
15El terror me ha sobrecogido;
mi dignidad se esfuma como el viento,
¡mi salvación se desvanece como las nubes!
16»Y ahora la vida se me escapa;
me oprimen los días de sufrimiento.
17La noche me taladra los huesos;
el dolor que me corroe no tiene fin.
18Como con un manto, Dios me envuelve con su poder;
me ahoga como el cuello de mi ropa.
19Me arroja con fuerza en el fango,
y me reduce a polvo y ceniza.
20»A ti clamo, oh Dios, pero no me respondes;
me hago presente, pero tú apenas me miras.
21Implacable, te vuelves contra mí;
con el poder de tu brazo me atacas.
22Me arrebatas, me lanzas al30:22 me lanzas al. Lit. me haces cabalgar sobre el. viento;
me arrojas al ojo de la tormenta.
23Sé muy bien que me harás bajar al sepulcro,
a la morada final de todos los vivientes.
24»Pero nadie golpea al que está derrotado,
al que en su angustia reclama auxilio.
25¿Acaso no he llorado por los que sufren?
¿No me he condolido por los pobres?
26Cuando esperaba lo bueno, vino lo malo;
cuando buscaba la luz, vinieron las sombras.
27No cesa la agitación que me invade;
me enfrento a días de sufrimiento.
28Ando denegrido, pero no a causa del sol;
me presento en la asamblea, y pido ayuda.
29He llegado a ser hermano de los chacales,
compañero de las lechuzas.
30La piel se me ha quemado, y se me cae;
el cuerpo me arde por la fiebre.
31El tono de mi arpa es de lamento,
el son de mi flauta es de tristeza.
