1Iov și‑a continuat discursul și a zis:
2„Ce n‑aș da să fiu ca în lunile din trecut,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3când candela Lui strălucea peste capul meu,
și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,
4ca atunci când eram în zilele rodniciei mele,
când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5când Cel Atotputernic era încă cu mine,
când copiii mei erau în jurul meu,
6când mi se scăldau pașii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei.
7Când ieșeam la poarta cetății,
când îmi pregăteam scaunul în piață,
8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi,
iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,
9conducătorii se opreau din vorbit
și‑și puneau mâna la gură,
10glasul conducătorilor amuțea
și li se lipea limba de cerul gurii.
11Oricine mă auzea mă numea fericit,
și oricine mă vedea era de partea mea,
12pentru că scăpam pe săracul care striga după ajutor
și pe orfanul care nu avea sprijin.
13Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină,
judecata dreaptă îmi era robă și turban;
15eram ochi pentru cel orb
și picior pentru cel olog;
16eram tată pentru cel nevoiaș
și cercetam cauza celui străin.
17Zdrobeam colții celui nedrept
și smulgeam prada din dinții lui.
18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu,
și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Rădăcina mea va ajunge la apă,
și roua va înnopta pe ramurile mele.
20Gloria20 Cu referire la suflet, cea mai nobilă parte a ființei umane. mea va fi mereu proaspătă alături de mine
și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea.»
21Toți mă ascultau și așteptau,
tăceau așteptând sfatul meu.
22După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni,
și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23Ei mă așteptau ca pe ploaie,
își deschideau gura ca după o ploaie târzie23 Sau: ploaie primăvăratică, sezonul ploios începând în octombrie și sfârșindu‑se în aprilie..
24Când le zâmbeam, nu le venea să creadă,
și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.24 Sensul versetului este nesigur.
25Le alegeam calea și locuiam ca un conducător,
sălășluiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.
1Jó prosseguiu sua fala:
2“Como tenho saudade dos meses que se passaram,
dos dias em que Deus cuidava de mim,
3quando a sua lâmpada brilhava sobre a minha cabeça
e por sua luz eu caminhava em meio às trevas!
4Como tenho saudade dos dias do meu vigor,
quando a amizade de Deus abençoava a minha casa,
5quando o Todo-poderoso ainda estava comigo
e meus filhos estavam ao meu redor,
6quando as minhas veredas se embebiam em nata
e a rocha me despejava torrentes de azeite.
7“Quando eu ia à porta da cidade
e tomava assento na praça pública;
8quando, ao me verem, os jovens saíam do caminho,
e os idosos ficavam em pé;
9os líderes se abstinham de falar
e com a mão cobriam a boca.
10As vozes dos nobres silenciavam, e suas línguas
colavam-se ao céu da boca.
11Todos os que me ouviam falavam bem de mim,
e quem me via me elogiava,
12pois eu socorria o pobre que clamava por ajuda
e o órfão que não tinha quem o ajudasse.
13O que estava à beira da morte me abençoava,
e eu fazia regozijar-se o coração da viúva.
14A retidão era a minha roupa;
a justiça era o meu manto e o meu turbante.
15Eu era os olhos do cego
e os pés do aleijado.
16Eu era o pai dos necessitados e me interessava
pela defesa de desconhecidos.
17Eu quebrava as presas dos ímpios
e dos seus dentes arrancava as suas vítimas.
18“Eu pensava: Morrerei em casa,
e os meus dias serão numerosos como os grãos de areia.
19Minhas raízes chegarão até as águas,
e o orvalho passará a noite nos meus ramos.
20Minha glória se renovará em mim,
e novo será o meu arco em minha mão.
21“Os homens me escutavam em ansiosa expectativa,
aguardando em silêncio o meu conselho.
22Depois que eu falava, eles nada diziam;
minhas palavras caíam suavemente em seus ouvidos.
23Esperavam por mim
como quem espera por uma chuvarada
e bebiam minhas palavras
como quem bebe a chuva da primavera.
24Quando eu lhes sorria, mal acreditavam;
a luz do meu rosto lhes era preciosa.
25Era eu que escolhia o caminho para eles
e me assentava como seu líder;
instalava-me como um rei no meio das suas tropas;
eu era como um consolador dos que choram.
