1Iov și‑a continuat discursul și a zis:
2„Ce n‑aș da să fiu ca în lunile din trecut,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3când candela Lui strălucea peste capul meu,
și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,
4ca atunci când eram în zilele rodniciei mele,
când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5când Cel Atotputernic era încă cu mine,
când copiii mei erau în jurul meu,
6când mi se scăldau pașii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei.
7Când ieșeam la poarta cetății,
când îmi pregăteam scaunul în piață,
8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi,
iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,
9conducătorii se opreau din vorbit
și‑și puneau mâna la gură,
10glasul conducătorilor amuțea
și li se lipea limba de cerul gurii.
11Oricine mă auzea mă numea fericit,
și oricine mă vedea era de partea mea,
12pentru că scăpam pe săracul care striga după ajutor
și pe orfanul care nu avea sprijin.
13Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină,
judecata dreaptă îmi era robă și turban;
15eram ochi pentru cel orb
și picior pentru cel olog;
16eram tată pentru cel nevoiaș
și cercetam cauza celui străin.
17Zdrobeam colții celui nedrept
și smulgeam prada din dinții lui.
18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu,
și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Rădăcina mea va ajunge la apă,
și roua va înnopta pe ramurile mele.
20Gloria20 Cu referire la suflet, cea mai nobilă parte a ființei umane. mea va fi mereu proaspătă alături de mine
și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea.»
21Toți mă ascultau și așteptau,
tăceau așteptând sfatul meu.
22După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni,
și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23Ei mă așteptau ca pe ploaie,
își deschideau gura ca după o ploaie târzie23 Sau: ploaie primăvăratică, sezonul ploios începând în octombrie și sfârșindu‑se în aprilie..
24Când le zâmbeam, nu le venea să creadă,
și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.24 Sensul versetului este nesigur.
25Le alegeam calea și locuiam ca un conducător,
sălășluiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.
Јовова последња одбрана
1А Јов је наставио своје казивање овим речима:
2„О, када би ми било као који месец раније,
као у данима када ме је Бог чувао;
3када ми је светлила његова светиљка над главом мојом,
по његовом светлу кад сам мраком ишао;
4баш какав сам био у својим једрим данима,
када сам у шатору своме с Богом близак био;
5онда кад је Свемоћни са мном био
и деца моја око мене!
6Тад сам ноге у маслу прао
и потоке уља цедио ми камен!
7А када бих изашао на градска врата и на трг,
ставио бих столицу своју;
8младићи би ме видели, па би се повукли,
а старци би устајали и стајали;
9главари би причу прекидали,
своја уста руком затварали;
10утихнуо би глас владара,
језик им се за непце лепио.
11Блаженим ме звало ухо што ме је слушало,
хвалило ме око што ме је гледало;
12јер сам избављао убогога што ко бедник вапи,
сиротога без помоћи.
13Страдалников благослов био је на мени,
а срцу сам удовице доносио песму.
14Праведност бих узимао, она ме је одевала;
правда ми је моја била ко одећа и ко турбан.
15Слепоме сам очи био,
хромоме сам ноге био.
16Отац сам био убогима,
незнанца сам на суду бранио.
17Ломио сам вилице злотвору,
из уста му жртву отимао.
18А причао сам: ’У своме ћу гнезду да преминем,
умножићу дане попут песка.
19Мој је корен досезао воду,
гране су моје преко ноћи росне;
20Моја је слава у мени свежа,
у руци је мојој увек млад лук.’
21Чекали су људи да ме чују,
ћутали би да чују мој савет.
22После моје речи нису узвраћали,
по њима би мој говор капао.
23Ко на кишу чекали би на ме,
уста своја отварали као да сам дажд пролећни.
24Веровали не би кад бих им се насмејао
и ведрину мог лица нису потамнили.
25Пут сам им бирао, попут кнеза сам седео;
био сам као цар међу четама,
као онај што жалосне теши.
