1Iov și‑a continuat discursul și a zis:
2„Ce n‑aș da să fiu ca în lunile din trecut,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3când candela Lui strălucea peste capul meu,
și, prin lumina Lui, umblam în întuneric,
4ca atunci când eram în zilele rodniciei mele,
când sfatul lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5când Cel Atotputernic era încă cu mine,
când copiii mei erau în jurul meu,
6când mi se scăldau pașii în smântână,
iar stânca turna lângă mine pâraie de ulei.
7Când ieșeam la poarta cetății,
când îmi pregăteam scaunul în piață,
8cei tineri mă vedeau și se trăgeau înapoi,
iar cei în vârstă se ridicau și rămâneau în picioare,
9conducătorii se opreau din vorbit
și‑și puneau mâna la gură,
10glasul conducătorilor amuțea
și li se lipea limba de cerul gurii.
11Oricine mă auzea mă numea fericit,
și oricine mă vedea era de partea mea,
12pentru că scăpam pe săracul care striga după ajutor
și pe orfanul care nu avea sprijin.
13Omul care murea mă binecuvânta;
făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14Îmbrăcam dreptatea ca pe o haină,
judecata dreaptă îmi era robă și turban;
15eram ochi pentru cel orb
și picior pentru cel olog;
16eram tată pentru cel nevoiaș
și cercetam cauza celui străin.
17Zdrobeam colții celui nedrept
și smulgeam prada din dinții lui.
18Îmi ziceam: «Voi muri în cuibul meu,
și zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19Rădăcina mea va ajunge la apă,
și roua va înnopta pe ramurile mele.
20Gloria20 Cu referire la suflet, cea mai nobilă parte a ființei umane. mea va fi mereu proaspătă alături de mine
și arcul meu va fi mereu nou în mâna mea.»
21Toți mă ascultau și așteptau,
tăceau așteptând sfatul meu.
22După ce vorbeam eu, nu mai vorbea nimeni,
și cuvântul meu cădea peste ei ca picăturile de ploaie.
23Ei mă așteptau ca pe ploaie,
își deschideau gura ca după o ploaie târzie23 Sau: ploaie primăvăratică, sezonul ploios începând în octombrie și sfârșindu‑se în aprilie..
24Când le zâmbeam, nu le venea să creadă,
și nu făceau să pălească seninătatea feței mele.24 Sensul versetului este nesigur.
25Le alegeam calea și locuiam ca un conducător,
sălășluiam ca un rege în mijlocul cetelor sale,
eram ca unul care îi mângâie pe cei ce bocesc.
29
ヨブの最後の弁明
1ヨブの弁明の続き。
2「神が目をかけてくださった昔がなつかしい。
3神が私の歩く道を照らしたので、
暗がりを歩いても守られた。
4まだ若かったころ、神の温かい思いやりは、
家の中でも感じられた。
5全能者は私とともにおり、子どもたちも回りにいた。
6手がけることはみなうまくいき、
岩も、私のためにオリーブ油を流れ出した。
7あのころ、私は町の門に行くと、長老の席に座った。
8青年たちは私を見ると道をあけ、
年老いた者も、わざわざ起立して敬意を表した。
9領主たちは話しをやめ、手を口にあてた。
10首長たちも声をひそめた。
11だれもが私の言うことに聞き惚れ、私をほめそやした。
12私は曲がったことの嫌いな裁判官として、
生活苦にあえぐ貧しい人や、
身寄りのない子どもたちを助けてきた。
13死にかかっている者に救いの手を伸ばすと、
彼らは私を祝福した。
未亡人には、喜びの歌を歌えるようにしてやった。
14私のすることはみな正しく、うそ偽りがなかった。
正義こそ、私の衣だったのだ。
15盲人には目となり、
足の不自由な人には足となって仕えた。
16貧しい者には父親のようになり、
一面識もない者でも、
公平な裁判が受けられるように面倒をみた。
17神を信じない無法者の牙を折り、
彼らの口にくわえられていた犠牲者を助け出した。
18そこで考えたものだ。
『きっと私は幸せに満ちた長寿を全うし、
居心地の良い部屋で静かな最期を迎えるだろう』と。
19私のすることはみな栄え、畑は夜露でうるおった。
20次々と名誉が与えられ、
私の能力は日ごとに高くなり、さえわたった。
21だれもが私のことばに耳を傾け、私の意見を尊重した。
人々は私が発言するまで静粛そのものだった。
22そして話し終えると、それ以上何も言わなかった。
私の助言が彼らを満足させたからだ。
23彼らは日照りのとき雨を待ちこがれる人のように
口を大きく開き、
私が語りだすのを真剣な顔で待った。
24失意に沈んでいるときでも、
私が笑っただけで元気づき、明るさを取り戻した。
25私は彼らに何をどうすべきかを教えた。
また、指導者として、軍を指揮する王として、
嘆く者を慰める者として、彼らに接した。