1De ce nu hotărăște Cel Atotputernic vremuri pentru judecată?
De ce așteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?
2Oamenii mută hotarele,
iau turme cu forța și apoi le pasc.
3Iau măgarul orfanului,
iau drept garanție boul văduvei.
4Îmbrâncesc de pe cale pe cei nevoiași
și silesc pe toți săracii țării să se ascundă.
5Iată, ca măgarii sălbatici în pustie,
așa ies aceștia la lucru.
Ei caută hrană;
în deșert este mâncare pentru copii.
6Culeg pe câmp nutrețul lui6 Sensul acestui vers este nesigur. Posibil: Ei adună ceea ce nu este al lui.
și răscolesc via celui rău.
7Înnoptează goi, lipsiți de îmbrăcăminte
și fără învelitoare împotriva frigului.
8Sunt pătrunși de ploaia munților
și se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.
9Orfanul este smuls de la sân,
iar copilul săracului este luat drept garanție.
10Neavând haine, umblă goi;
strâng snopi, dar sunt flămânzi.
11Extrag ulei între șirurile lor de măslini11 Sensul termenului ebraic este nesigur. Sau: între terasele lor; sau între zidurile lor.,
calcă teascurile, dar le este sete.
12Bărbații din cetate gem,
și sufletele celor înjunghiați strigă după ajutor,
dar Dumnezeu nu ia seama la nenorocire.
13Sunt alții care se răzvrătesc împotriva luminii,
care nu cunosc căile ei
și nu rămân pe cărările ei.
14Ucigașul se scoală când se ivește lumina
și omoară pe cel sărac și nevoiaș,
iar în timpul nopții este ca un hoț.
15Ochii celui adulter pândesc amurgul, zicând:
«Nimeni nu mă va vedea!»
și își acoperă fața.
16Ei sparg case pe întuneric,
iar în timpul zilei stau închiși.
Ei nu cunosc lumina.
17Căci pentru toți aceștia, dimineața este o umbră a morții,
deoarece sunt prieteni cu spaimele umbrei morții.
18Ei sunt iuți ca spuma apelor,
partea lor de pământ este blestemată.
Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.
19Seceta și căldura
înhață apele zăpezii,
iar Locuința Morților îi înhață pe cei ce‑au păcătuit.
20Pântecul mamei îi uită
și viermele îi găsește gustoși.
Nimeni nu‑și mai aduce aminte de ei.
Astfel, nedreptatea este zdrobită ca un copac.
21Ei pradă femeia fără copii
și nu fac niciun bine văduvei.
22Totuși, prin puterea Sa, El îi înlătură pe cei măreți;
când Se ridică El, ei nu se mai încred în viața lor.
23El le dă siguranță și sunt sprijiniți;
ochii Lui sunt asupra căilor lor.
24Sunt înălțați pentru puțină vreme, dar apoi trec.
Sunt doborâți și adunați ca toți ceilalți;
sunt tăiați ca spicele de grâu.
25Dacă nu este așa, cine poate dovedi că mint
și cine‑mi poate nimici vorbele?“
1Porque é que o Todo-Poderoso não estabelece
um tempo de julgamento sobre a Terra
e porque não veem esse dia chegar os que o conhecem?
Porque hão de ser obrigados a esperar, em vão,
os que creem nele?
2Fomos submergidos por uma onda de crimes;
os limites das propriedades têm sido alterados,
rebanhos inteiros são roubados.
3Até levam os jumentos dos pobres e dos órfãos;
as viúvas são obrigadas a entregar o boi que têm, como penhor.
4Os necessitados são postos de parte;
são coagidos a sair do caminho, ao cruzarem-se com os grandes.
5Como os burros selvagens do deserto,
os pobres passam dias inteiros a tentar apanhar alimento,
para se manterem com vida;
procuram comida para os filhos em terras desertas.
6Comem o que vão encontrando, o que cresce ao acaso,
ou então têm de vindimar as vinhas dos maus.
7Passam a noite a tremer de frio,
sem nada para os cobrir.
8Ficam encharcados com as chuvadas,
trazidas pelos ventos das montanhas,
e abrigam-se em cavernas, nas rochas, por falta dum lar.
9Os traidores são capazes, até,
de arrancar criancinhas órfãs de pai, do peito das mães,
e de raptar os bebés dos pobres,
antes que lhes peçam emprestado dinheiro ou comida.
10Os desventurados são coagidos a andar nus,
sem roupa para se cobrirem,
e a carregar comida para outros,
enquanto eles próprios desfalecem com fome.
11São forçados a pisar o azeite no lagar, sem poder prová-lo,
e a esmagar cachos de uvas, estando a morrer de sede.
12Os gemidos dos moribundos clamam desde a cidade
e os feridos rogam que os socorram;
contudo, Deus não atende aos seus lamentos.
13Os pecadores rebelam-se contra a luz
e não se identificam com os retos e os bons.
14São assassinos que ao erguer-se, logo de manhã cedo,
só têm em mente matar o pobre e o necessitado;
de noite atacam os ladrões.
15O adúltero espera apenas que caia o crepúsculo e diz para consigo:
‘É uma boa altura, porque ninguém me vê!’
Esconde a cara para que ninguém o reconheça.
16A noite, para os ladrões, serve para assaltar casas e o dia para dormir;
não lhes interessa mostrarem-se sob a luz do dia.
17A noite mais escura, para eles, é como o amanhecer;
são aliados naturais dos terrores das trevas.
18São como espuma na superfície da água!
Tudo o que possuem é amaldiçoado
e, como tal, não voltam às suas vinhas.
19O mundo dos mortos consome os pecadores,
tal como a neve se derrete com o calor e a seca.
20Aos pecadores, até a sua própria mãe os esquece;
só servem para que os vermes os comam regaladamente.
Ninguém se lembrará mais deles!
Os perversos serão abatidos como uma árvore num ciclone.
21E isso, porque exploram aqueles velhos,
que viviam sozinhos sem filhos para os protegerem,
e desprezam as pobres viúvas.
22Contudo, Deus, na sua força,
destrói os ímpios, ainda que firmemente estabelecidos;
quando ele aparece, deixam de estar seguros.
23Deus permite que vivam à vontade,
mas vigia os caminhos que escolhem seguir.
24Ainda que agora pareçam muito seguros e fortes,
de um momento para o outro ir-se-ão, como toda a gente,
ceifados como espigas maduras.
25Poderá alguém desmentir-me?
Poderá alguém dizer que estou a mentir ou que estou errado?”
