Nouă Traducere În Limba Română

Iov 24

1De ce nu hotărăşte Cel Atotputernic vremuri pentru judecată?
    De ce aşteaptă în zadar astfel de zile cei ce Îl cunosc?
Oamenii mută pietrele de hotar,
    pasc turme pe care le-au furat.
Iau măgarul orfanului,
    iau ca zălog boul văduvei.
Îmbrâncesc de pe cale pe cei în nevoie
    şi silesc pe toţi săracii din ţară să se ascundă.
Asemenea măgarilor sălbatici din deşert,
    aşa ies cei săraci la lucru
ca să caute hrană,
    iar pustia le oferă hrană pentru copiii lor.
Ei îşi adună nutreţul de pe câmp[a]
    şi culeg struguri în via celui rău.
Îşi petrec noaptea goi, lipsiţi de îmbrăcăminte
    şi fără învelitoare împotriva frigului.
Sunt pătrunşi de ploaia munţilor
    şi se ghemuiesc lângă stânci pentru adăpost.
Orfanul este smuls de la sân,
    iar copilul săracului este luat drept zălog.
10 Neavând haine, umblă goi;
    strâng snopi, dar sunt flămânzi.
11 Zdrobesc măsline între pietre[b],
    calcă struguri, dar suferă de sete.
12 Din cetate se aud gemete de moarte
    şi sufletele celor răniţi strigă după ajutor …
        Totuşi Dumnezeu nu condamnă pe nimeni[c].
13 Sunt alţii care se răscoală împotriva luminii,
    care nu cunosc căile ei
        şi nu rămân pe cărările ei.
14 Ucigaşul se scoală în amurgul zilei
    şi omoară pe cel sărac şi nevoiaş,
        iar noaptea fură.
15 Ochii celui adulter pândeşte amurgul;
    el îşi zice: «Nimeni nu mă va vedea!»
        şi îşi acoperă faţa.
16 Noaptea sparg case,
    iar în timpul zilei stau închişi.
        Ei nu cunosc lumina.
17 Pentru toţi aceştia dimineaţa este o beznă adâncă[d],
    sunt prieteni cu spaimele întunecimilor[e].
18 Ei sunt iuţi ca spuma apelor,
    partea lor de pământ este blestemată.
        Nimeni nu trece pe drumul spre viile lor.
19 Aşa cum seceta şi căldura
    sorb apele zăpezii,
        tot aşa înghite Locuinţa Morţilor pe cei ce-au păcătuit.
20 Pântecele mamei îi uită
    şi viermele îi găseşte gustoşi.
Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ei.
    Astfel răutatea e zdrobită ca un copac.
21 Ei pradă femeia fără copii
    şi nu fac nici un bine văduvei.
22 Totuşi, prin puterea Sa, El îi dă la o parte pe cei măreţi;
    când Dumnezeu Se ridică împotriva lor, ei nu mai au speranţă de viaţă.[f]
23 El le dă siguranţă şi sunt sprijiniţi;
    ochii Lui sunt asupra căilor lor.
24 Sunt înălţaţi pentru puţină vreme, dar apoi trec.
    Cad şi sunt adunaţi ca toţi ceilalţi,
        sunt tăiaţi ca spicele de grâu.
25 Dacă nu este aşa, cine poate dovedi că mint
    şi cine-mi poate nimici vorbele?“

Notas al pie

  1. Iov 24:6 Sensul în ebraică al acestui vers este nesigur; posibil: Ei trebuie să culeagă ceea ce pot dintr-un ogor care nu este al lor
  2. Iov 24:11 Sensul termenului în ebraică este nesigur; sau: pe dealurile cu livezi (terasate); sau: între ziduri
  3. Iov 24:12 Sensul termenului în ebraică este nesigur; posibil: nu ia seama la rugăciunile lor
  4. Iov 24:17 Sau: ca umbra morţii
  5. Iov 24:17 Sau: umbrei morţii
  6. Iov 24:22 Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur

O Livro

Jó 24

1“Porque é que Deus não abre o seu tribunal
    e não ouve o meu caso?
    Porque hão-de ser obrigados os que creêm nele
        a esperar em vão?
    Porque fomos submergidos por uma onda de crimes
        — os limites das propriedades têm sido alterados,
        rebanhos inteiros são roubados;
        até os jumentos levam aos pobres e aos órfãos.
    As viúvas pobres são obrigadas a entregar o pouco que têm
        para conseguirem um empréstimo.
    Os necessitados são postos de parte;
        são coagidos a sairem do caminho ao cruzarem-se com os grandes.
    Tal como os jumentos selvagens do deserto,
        os indigentes têm de passar os dias inteiros
        a tentar apanhar um bocado de alimento
        para conseguirem manter-se com vida.
    Mandam-nos para terras desertas à procura de comida para os filhos.
    Lá, comem o que vão encontrando, o que cresce ao acaso;
        ou então têm de vindimar as vinhas dos perversos.
    Passam a noite toda tremendo de frio, sem nada para os cobrir.
    Ficam encharcados com as chuvadas
        trazidas pelos ventos das montanhas
        e abrigam-se em cavernas, nas rochas, à míngua dum lar.
    Os pérfidos são capazes até
        de arrancar criancinhas órfãs de pai, ao peito das mães,
        e de raptar os bebés dos pobres,
        antes que estes lhes peçam emprestado dinheiro ou comida.
10     Por isso os desventurados são coagidos a andaram nús,
        sem roupa para se cobrirem,
        e a carregar com comida para outros,
        enquanto eles próprios desfalecem com fome.
11     São forçados a pisar o lagar de azeite, sem poder prová-lo sequer,
        e a esmagar os cachos de uvas, estando a morrer de sede.
12     Os gemidos dos moribundos clamam desde a cidade;
        e os feridos rogam que os socorram.
    Contudo Deus não atende os seus lamentos.
13     Os pecadores rebelam-se contra a luz
        e não se identificam com os rectos e os bons.
14     São assassinos que ao erguer-se logo de manhã cedo
        só têm em mente matar o pobre e o necessitado;
        e de noite tornam-se ladrões e adúlteros;
15     para tal, esperam apenas que caia o crepúsculo e dizem para consigo,
    ‘é a boa altura, porque é quando ninguém me vê’.
    Escondem a cara para que ninguém os reconheça.
16     A noite, para eles, serve para atacar as casas, e o dia para dormirem
        — não lhes interessa mostrarem-se sob a luz do dia.
17     A noite mais escura, para eles, é como o amanhecer;
    são aliados naturais dos terrores das trevas.
18     Mas como eles desaparecem depressa, da face da Terra.
    Tudo o que possuem é amaldiçoado.
    Não deixam nada para os filhos.
19     A morte consome os pecadores,
        tal como a neve se derrete com o calor e a seca.
    Aos pecadores, até a sua própria mãe os esquece.
20     Só servem para que os vermes os comam regaladamente.
    Ninguém se lembrará mais deles.
    Os perversos serão abatidos, tal como uma árvore perante um ciclone.
21     E isso, porque exploram aqueles velhos
        que viviam sozinhos sem filhos para os protegerem,
        e desprezam as pobres viúvas.
22     Contudo, por vezes, até parece
        que Deus protege os poderosos e lhes dá vida,
        quando toda a gente está a morrer.
23     Deus dá-lhes descanso, fortaleza e ajuda-os de muitas maneiras.
24     Mas ainda que pareçam agora muito seguros e fortes,
        de um momento para o outro ir-se-ão, como toda a gente,
        ceifados como espigas maduras.
25     Poderá alguém desmentir-me?
    Alguém será capaz de dizer que estou a mentir, ou que estou errado?”