Al doilea discurs al lui Țofar
1Atunci Țofar naamatitul a răspuns și a zis:
2„Așadar, gândurile mele mă silesc să‑ți răspund,
pentru că sunt tare frământat.
3Am auzit o mustrare care mă umple de rușine,
și duhul meu mă face să răspund prin priceperea mea.
4Nu știi că încă din vechime,
de când a fost pus omul4 Sau: Adam. pe pământ,
5veselia celui rău este scurtă
și bucuria celui lipsit de evlavie ține pentru o clipă?
6Chiar dacă trufia lui se înalță până la cer,
și capul lui atinge norii,
7va pieri pentru totdeauna, la fel ca murdăria lui,
iar cei ce l‑au văzut vor întreba: «Unde este?»
8Va fugi ca un vis, nu va mai putea fi găsit,
va pieri ca o vedenie de noapte.
9Ochiul care l‑a văzut nu‑l va mai vedea;
locul său nu se va mai uita la el niciodată.
10Copiii săi vor căuta bunăvoința celui sărac;
mâinile lui vor da înapoi bogăția sa.
11Oasele lui, pline cândva de puterea tinereții,
vor ședea cu el în țărână.
12Deși răutatea este dulce în gura sa,
și el o ascunde sub limbă,
13deși o păstrează pentru el și n‑o lasă
și o ține în cerul gurii,
14mâncarea i se va strica în măruntaie;
va fi ca veninul cobrelor în lăuntrul lui.
15El va vărsa bogăția pe care a înghițit‑o;
Dumnezeu o va scoate din pântecul lui.
16El va suge otrava cobrelor;
limba viperei îl va ucide.
17Nu se va mai bucura de pâraie,
de râuri de miere și smântână.
18El va da înapoi câștigul său și nu îl va înghiți.
Nu se va bucura de câștigul negoțului său,
19pentru că l‑a asuprit și l‑a lăsat lipsit pe cel sărac
și a luat cu forța case pe care nu le‑a zidit.
20Pentru că n‑a cunoscut odihna în pântecul lui,
nu va salva nimic din ceea ce‑și dorește.
21N‑a mai rămas nimic după ce a mâncat;
de aceea bunăstarea lui nu va dura.
22În mijlocul belșugului va fi în necaz;
toată puterea nenorocirii se va năpusti asupra lui.
23Când își va fi umplut pântecul,
Dumnezeu Își va trimite mânia împotriva lui
și îl va atinge cu o ploaie de lovituri.
24Deși fuge de o armă de fier,
o săgeată de bronz îl va străpunge.
25El și‑o va smulge din spate;
va străluci când va ieși din fierea lui.
Groaza îl va cuprinde.
26Întunericul deplin e pregătit pentru bogățiile lui.
Un foc neaprins de nimeni le va mistui
și va distruge ce a rămas în cortul lui.
27Cerurile îi vor da la iveală nelegiuirea
și pământul se va ridica împotriva lui.
28Câștigul casei sale se va pierde,
va fi dus de ape28 Sau: Un potop va îndepărta casa lui / un torent venit. în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29Aceasta este partea omului nelegiuit de la Dumnezeu
și moștenirea pe care i‑o hotărăște Dumnezeu.“
Segundo discurso de Zofar
1A esto respondió Zofar de Namat:
2«Mis turbados pensamientos me hacen replicar,
pues me hallo muy desconcertado.
3He escuchado una reprensión que me deshonra
y mi inteligencia me obliga a responder.
4»Bien sabes tú que desde antaño,
desde que Dios puso al ser humano20:4 al ser humano. Alt. a Adán. en la tierra,
5muy breve ha sido la algarabía del malvado
y la alegría del impío ha sido pasajera.
6Aunque su orgullo llegue hasta los cielos
y alcance a tocar con la cabeza las nubes,
7él perecerá para siempre, como su excremento,
y sus allegados dirán: “¿Qué se hizo?”.
8Como un sueño, como una visión nocturna,
se desvanecerá y no volverá a ser hallado.
9Los ojos que lo vieron no volverán a verlo;
su lugar no volverá a contemplarlo.
10Sus hijos tendrán que indemnizar a los pobres;
ellos mismos restituirán las riquezas de su padre.
11El vigor juvenil que hoy sostiene sus huesos
un día reposará en el polvo con él.
12»Aunque en su boca el mal sabe dulce
y lo disimula bajo la lengua,
13y aunque no lo suelta para nada,
sino que tenazmente lo retiene,
14ese pan se le agriará en el estómago;
dentro de él se volverá veneno de áspid.
15Vomitará las riquezas que se engulló;
Dios hará que las arroje de su vientre.
16Chupará veneno de serpientes;
la lengua de un áspid lo matará.
17No disfrutará de los arroyos,
de los ríos de crema y miel;
18no se engullirá las ganancias de sus negocios;
no disfrutará de sus riquezas,
19porque oprimió al pobre y lo dejó sin nada,
y se adueñó de casas que nunca construyó.
20»Su ambición nunca quedó satisfecha;
no se salvará con su tesoro.
21Nada se libró de su voracidad;
por eso no perdurará su bienestar.
22En medio de la abundancia, lo abrumará la angustia;
le sobrevendrá toda la fuerza de la desgracia.
23Cuando el malvado se haya llenado el vientre,
Dios dará rienda suelta a su enojo contra él
y descargará sobre él sus golpes.
24Aunque huya de las armas de hierro,
una flecha de bronce lo atravesará.
25Cuando del hígado y de la espalda
intente sacarse la punta de la flecha,
se verá sobrecogido de espanto,
26y la oscuridad total acechará sus tesoros.
Un fuego no atizado acabará con él
y con todo lo que haya quedado de su casa.
27Los cielos harán pública su culpa;
la tierra se levantará a denunciarlo.
28En el día de la ira de Dios,
un aluvión arrasará con su casa.
29Tal es el fin que Dios reserva al malvado;
tal es la herencia que le asignó».
