Răspunsul lui Iov
1Iov a răspuns și a zis:
2„Până când îmi veți chinui sufletul
și mă veți zdrobi cu vorbe?
3De zece ori3 Sau: de multe ori. m‑ați batjocorit.
Nu v‑a fost rușine să mă insultați.
4Dacă într-adevăr am greșit,
greșeala mea rămâne cu mine peste noapte.
5Dacă într-adevăr vă înălțați împotriva mea
și folosiți rușinea mea drept dovadă împotriva mea,
6să știți atunci că Dumnezeu a greșit față de mine
și m‑a înconjurat cu lațul Lui.
7Iată, strig: «Violență!», dar nu mi se răspunde;
strig după ajutor, dar nu este dreptate.
8El mi‑a tăiat calea și nu mai pot trece,
El mi‑a învăluit cărările în întuneric.
9M‑a dezbrăcat de gloria mea
și mi‑a smuls coroana de pe cap.
10Mă dărâmă de jur împrejur și sunt dus;
îmi smulge speranța ca pe un copac.
11Mânia Lui s‑a aprins împotriva mea;
mă consideră unul dintre vrăjmașii Săi.
12Oștile Lui pornesc în forță,
au ridicat o rampă de asalt în drumul lor către mine,
și‑au așezat tabăra în jurul cortului meu.
13Mi‑a îndepărtat frații de mine,
cunoscuții mei s‑au înstrăinat de mine.
14Rudele mele m‑au părăsit,
și prietenii m‑au uitat.
15Sunt un străin pentru oaspeții și roabele15 Vezi 31:13. mele;
în ochii lor sunt un necunoscut.
16Îmi chem slujitorul, dar el nu‑mi răspunde,
deși caut bunăvoința lui cu gura mea.
17Suflarea mea stârnește repulsie soției mele,
și sunt dezgustător pentru fiii mamei mele.17 Lit.: fiii pântecului meu.
18Chiar și copiii mă resping;
când mă ridic, ei vorbesc împotriva mea.
19Toți prietenii mei apropiați mă disprețuiesc;
cei pe care‑i iubesc s‑au întors împotriva mea.
20Mi se lipesc oasele de carne;
n‑am rămas decât cu pielea dinților mei.
21Arătați bunăvoință față de mine, prietenii mei, arătați bunăvoință față de mine,
pentru că m‑a lovit mâna lui Dumnezeu!
22De ce mă urmăriți ca Dumnezeu
și nu vă mulțumiți cu carnea mea?
23O, aș vrea să‑mi fie scrise cuvintele,
să fie scrise pe un sul,
24să fie săpate în stâncă pentru totdeauna,
cu o daltă de fier și cu plumb!
25Dar eu știu că Răscumpărătorul25 Sau: Apărătorul. meu este viu
și că, la urmă, va sta pe țărână.
26Chiar după ce pielea mi‑a fost nimicită,
în trup fiind26 Sau: despărțit de trupul meu., Îl voi vedea pe Dumnezeu.
27Îl voi vedea de partea mea,
Îl voi vedea cu ochii mei, și nu‑mi va mai fi un străin27 Sau: Îl voi vedea eu însumi, / ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia.!
Mi se mistuie rărunchii înăuntrul meu.25-27 Sau: pe pământ, 26chiar dacă pielea îmi va fi nimicită. / Să‑L văd pe Dumnezeu, în trup fiind, / să‑L văd de partea mea, 27 să‑l văd cu ochii mei, să nu‑mi mai fie un străin. De dorul acesta mă mistui înăuntrul meu.
28Veți spune atunci: «De ce îl urmăream?»
Și astfel rădăcina adevărului va fi găsită în mine.
29Temeți‑vă de sabie,
căci mânia aduce pedeapsa sabiei,
ca să știți că există o judecată.“
Hiob: Ich weiß, dass mein Erlöser lebt!
1Da fragte Hiob:
2»Wie lange wollt ihr mich noch quälen
und mich mit euren Worten verletzen?
3Wie oft habt ihr mich schon beleidigt!
Schämt ihr euch nicht, mir so grausam zuzusetzen?
4Denn wäre ich wirklich vom richtigen Weg abgeirrt,
müsste ich allein die Folgen tragen!
5Wollt ihr euch etwa über mich erheben
und mir eine Schuld nachweisen?
6Merkt ihr denn nicht,
dass Gott mir unrecht tut
und mich in seinem Netz gefangen hat?
7Ich schreie: ›Hilfe!‹,
aber niemand hört mich.
Ich rufe aus Leibeskräften –
aber keiner verschafft mir Recht.
8Gott hat mir den Weg versperrt,
ich komme nicht mehr weiter.
Meinen Pfad hat er in tiefe Dunkelheit gehüllt.
9Ich war angesehen und geachtet,
aber er hat meine Krone weggerissen.
10Zerschmettert hat er mich, bald muss ich gehen;
meine Hoffnung riss er aus wie einen Baum.
11Ja, Gottes Zorn ist gegen mich entbrannt,
er behandelt mich als seinen Feind.
12Vereint sind seine Truppen gegen mich herangerückt,
sie haben einen Weg zu mir gebahnt
und sich rings um mein Zelt aufgestellt.
13Meine Familie hat Gott mir entfremdet;
die Freunde wollen nichts mehr von mir wissen.
14Meine Nachbarn haben sich zurückgezogen,
alte Bekannte kennen mich nicht mehr.
15Alle, die in meinem Hause Zuflucht fanden,
betrachten mich als einen Fremden.
Meine eigenen Mägde kennen mich nicht mehr!
16Als ich einen Knecht rufen wollte,
gab er keine Antwort. Anflehen musste ich ihn!
17Meine Frau erträgt meinen stinkenden Atem nicht mehr;
meine eigenen Geschwister ekeln sich vor mir!
18Sogar Kinder lachen und spotten über mich;
sobald sie mich sehen, fangen sie an zu tuscheln!
19Meine engsten Freunde verabscheuen mich jetzt;
sie, die mir am nächsten standen, lehnen mich ab!
20Und ich?
Ich bin nur noch Haut und Knochen,
bin mit knapper Not dem Tod entkommen.
21Barmherzigkeit! Habt Mitleid, meine Freunde!
Gottes Hand hat mich geschlagen!
22Warum verfolgt ihr mich, wie Gott es tut?
Habt ihr mich nicht schon genug gequält?19,22 Wörtlich: Werdet ihr von meinem Fleisch nicht gesättigt?
23-24Ach, würden doch meine Worte in einer Inschrift festgehalten,
in Stein gemeißelt und mit Blei noch ausgegossen,
lesbar für alle Zeiten!
25Doch eines weiß ich: Mein Erlöser lebt;
auf dieser todgeweihten Erde spricht er das letzte Wort19,25 Wörtlich: er wird sich als Letzter über dem Staub erheben!!
26Auch wenn meine Haut in Fetzen an mir hängt
und mein Leib zerfressen ist,
werde ich doch Gott sehen!19,26 Oder: Wenn meine Haut so zerfressen ist, werde ich doch in meinem Leib Gott sehen!
27Ja, ihn werde ich anschauen;
mit eigenen Augen werde ich ihn sehen,
aber nicht als Fremden.
Danach sehne ich mich von ganzem Herzen!
28Aber wenn ihr sagt:
›Wir wollen Hiob belauern
und etwas finden, das seine Schuld beweist!‹,
29dann fürchtet euch vor dem Schwert,
vor dem Richterschwert Gottes,
der eure Schuld im Zorn bestrafen wird!
Dann werdet ihr erkennen,
dass es einen Richter gibt!«
