Al doilea discurs al lui Elifaz
1Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:
2„Răspunde oare înțeleptul cu o cunoștință deșartă
și să‑și umple pântecul cu vântul de răsărit?
3Să se apere folosind cuvinte nefolositoare
sau o vorbire fără de folos?
4Tu dai la o parte chiar și teama de Dumnezeu
și împiedici cugetarea înaintea lui Dumnezeu.
5Căci nelegiuirea ta îți învață gura,
și ai ales limba celor vicleni.
6Gura ta te condamnă, nu eu,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7Crezi că tu te‑ai născut primul între oameni?
Ai fost adus pe lume înaintea dealurilor?
8Ai fost tu la sfatul lui Dumnezeu?
Tu ești singurul care are înțelepciune?
9Ce cunoști tu, și noi să nu cunoaștem?
Ce înțelegi tu, iar noi să nu putem?
10Între noi sunt oameni cu părul cărunt,
oameni mai bătrâni chiar decât tatăl tău.
11Sunt prea neînsemnate pentru tine mângâierile lui Dumnezeu
sau cuvintele care ți‑au fost spuse cu blândețe?
12De ce îți îndepărtezi inima?
Și ce înseamnă strălucirea ochilor tăi,
13de îți întărâți duhul împotriva lui Dumnezeu
și lași să‑ți iasă din gură astfel de cuvinte?
14Ce este omul ca să poată fi curat
și cel născut din femeie ca să fie drept?
15Dacă Dumnezeu nu Se încrede nici în sfinții Săi
și nici chiar cerurile nu sunt curate în ochii Săi,
16cu atât mai puțin omul care este mârșav și corupt,
care bea nedreptatea ca pe apă!
17Îți voi explica; ascultă‑mă
și îți voi istorisi ceea ce am văzut,
18ceea ce au istorisit oamenii înțelepți,
care nu au ascuns nimic din ce le‑au spus părinții lor,
19pentru că doar lor le‑a fost dată țara
și niciun străin n‑a trecut printre ei.
20Cel rău se chinuie în durere în toate zilele sale,
iar cel înspăimântător, în numărul de ani păstrați pentru el.
21Zgomote îngrozitoare îi umplu urechile;
când toate par bine, tâlharii îl atacă.
22El nu crede că se va întoarce din întuneric;
este însemnat pentru sabie.22 Sau: este supravegheat de către sabie.
23Aleargă încoace și încolo după pâine, zicând: «Unde e?»23 Sau: Aleargă încoace și încolo – hrană pentru vulturi.
Știe că ziua întunericului este aproape.
24Necazul și neliniștea îl înspăimântă,
se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă,
25căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu
și s‑a mândrit înaintea Celui Atotputernic,
26și a alergat cu încăpățânare26 Lit.: cu gâtul. împotriva Lui,
cu grosimea marginilor scuturilor lui.
27Pentru că și‑a acoperit fața cu grăsime
și a adunat osânză pe coapse,
28va sălășlui în cetăți distruse,
în case nelocuite,
pregătite să ajungă un morman de pietre.
29Nu va mai fi bogat, nu‑i va mai rămâne averea,
și avuția lui nu va mai împânzi țara.
30Nu va scăpa de întuneric,
o flacără îi va usca mlădițele
și suflarea gurii lui Dumnezeu îl va îndepărta.
31Să nu se înșele încrezându‑se în deșertăciune,
căci deșertăciunea îi va fi răsplata.
32Va fi răsplătit înainte de vreme
și mlădițele lui nu vor înverzi.
33El va fi ca o viță ai cărei struguri necopți au fost scuturați,
și ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34Căci gloata celor lipsiți de evlavie va ajunge stearpă
și focul va mistui corturile mitei.
35Ei concep necazul și dau naștere la nelegiuire;
pântecul lor pregătește înșelătoria.“
Deuxième discours d’Éliphaz
Les méchants sont punis
1Eliphaz de Témân prit la parole et dit :
2Est-il digne d’un sage ╵de répliquer par un savoir ╵qui n’est rien que du vent,
de se remplir le ventre ╵d’un sirocco aride15.2 Vent brûlant venant du désert (27.21 ; 38.24 ; Gn 41.6 ; Jr 4.11) qui n’apporte ni rafraîchissement ni pluie fertilisante mais brûle tout sur son passage. ?
3Va-t-il argumenter ╵à coups de mots futiles,
avec de longs discours ╵qui ne servent à rien ?
4Voilà que toi, ╵tu réduis à néant ╵la crainte due à Dieu,
et tu rends inutile ╵toute réflexion devant Dieu.
5C’est ton iniquité ╵qui inspire ta bouche,
et tu as adopté ╵la langue des rusés.
6C’est donc ta propre bouche ╵qui te condamnera, ╵ce ne sera pas moi.
Ce sont tes propres lèvres ╵qui déposeront contre toi.
7Es-tu le premier homme ╵qui soit né ici-bas ?
Aurais-tu vu le jour ╵bien avant les collines ?
8Aurais-tu entendu ╵ce qui s’est dit ╵dans le conseil de Dieu ?
Aurais-tu confisqué ╵pour toi seul la sagesse ?
9En fait, que sais-tu donc ╵que nous ne sachions pas ?
Qu’as-tu bien pu comprendre ╵qui nous ait échappé ?
10Il y a aussi parmi nous ╵des anciens, des vieillards
plus âgés que ton père !
11Tiens-tu pour peu de chose ╵le réconfort que Dieu t’apporte
et les paroles modérées ╵qui te sont adressées ?
12Où t’emporte ton cœur ?
A quoi font allusion ╵ces clignements des yeux ?
13Comment peux-tu oser ╵t’irriter contre Dieu,
et laisser échapper ╵tous ces propos ?
14Comment un être humain ╵pourrait-il être pur ?
Et comment l’être ╵né d’une femme ╵pourrait-il être juste ?
15Or, même à ses saints anges15.15 Voir 5.1 et note. ╵Dieu ne fait pas confiance,
le ciel n’est pas pur à ses yeux.
16Combien moins l’être détestable, ╵cet homme corrompu
qui commet l’injustice ╵comme il boirait de l’eau !
17Je vais t’instruire : écoute-moi !
Je vais te raconter ╵ce que j’ai découvert,
18l’enseignement des sages ╵qu’ils tenaient de leurs pères
qu’ils ont transmis sans rien cacher.
19A eux seuls, le pays ╵avait été donné,
et aucun étranger ╵n’était encore passé parmi eux.
20Tous les jours de sa vie, ╵le méchant connaît le tourment,
tout au long des années ╵réservées au tyran.
21Un bruit plein d’épouvante ╵résonne à ses oreilles
et même en temps de paix ╵un destructeur fondra sur lui.
22Il ne peut espérer ╵revenir des ténèbres,
et le glaive le guette.
23Il erre çà et là : ╵où donc trouver du pain ?
Il sait que des jours sombres ╵se préparent pour lui.
24Le tourment et l’angoisse ╵le jetteront dans l’épouvante
et se rueront sur lui ╵comme un roi préparé ╵à marcher au combat,
25parce que, contre Dieu ╵il a levé le poing,
et qu’il s’est élevé ╵contre le Tout-Puissant.
26Il a foncé sur lui ╵tête baissée
en s’abritant derrière ╵un épais bouclier.
27Son visage est bouffi de graisse,
ses flancs lourds d’embonpoint.
28Mais il aura pour domicile ╵des villes dévastées,
dans des maisons inhabitées,
tombant en ruine.
29Il ne pourra pas s’enrichir, ╵sa fortune ne tiendra pas,
et sa prospérité ╵ne s’étalera plus sur terre.
30Il ne pourra ╵échapper aux ténèbres.
La flamme rendra secs ╵tous ses rameaux15.30 Le méchant est comparé à un arbre.,
et il sera chassé ╵par le souffle de Dieu15.30 Autre traduction : et il fuira sa propre haleine..
31C’est dans la fausseté ╵qu’il a mis sa confiance.
Mais il se trompe, ╵car il récoltera ╵la fausseté.
32Avant que son jour vienne ╵cela s’accomplira,
et, jamais, sa ramure ╵ne reverdira plus.
33Il est comme une vigne ╵qui laisserait tomber ╵ses raisins encore verts,
ou comme un olivier ╵perdant ses fleurs.
34Car la famille de l’impie ╵demeurera stérile ;
les maisons qui abritent ╵la corruption ╵seront la proie des flammes.
35Car qui conçoit le mal ╵enfante le malheur
et au fond de son cœur ╵mûrit la tromperie.
