Nouă Traducere În Limba Română

Iov 1

Prolog

1În ţara Uţ, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. I s-au născut şapte fii şi trei fiice. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgari şi un număr mare de slujitori. Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului. Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.“ Aşa obişnuia Iov să facă.

Prima încercare a lui Iov

Într-o zi, fiii[a] lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Satan[b] a venit şi el în mijlocul lor. Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan i-a răspuns Domnului:

– De la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

Domnul l-a întrebat pe Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău.

Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i s-au înmulţit în ţară. 11 Dar ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei vedea că Te va blestema în faţă.

12 Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, îţi dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna!

Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.

13 Într-o zi, în timp ce fiii şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fiului cel mare, întâiul născut, 14 a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgăriţele păşteau lângă ei, 15 nişte sabeeni[c] s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 16 În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit şi i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 17 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Nişte caldeeni[d], împărţiţi în trei cete, au năvălit, ţi-au luat cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 18 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. 19 Dintr-odată un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colţuri ale casei şi astfel casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“

20 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la pământ, s-a închinat 21 şi a zis:

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele
    şi gol mă voi întoarce în pământ[e]!
Domnul a dat, Domnul a luat,
    fie Numele Domnului binecuvântat!“

22 În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu.

Notas al pie

  1. Iov 1:6 LXX: îngerii; şi în 2:1
  2. Iov 1:6 Satan înseamnă vrăjmaş sau acuzator. Peste tot, în Iov, cuvântul este însoţit de articolul hotărât, spre deosebire de 1 Cron. 21:1; peste tot în carte
  3. Iov 1:15 Probabil arabi din Şeba
  4. Iov 1:17 Popor beduin până în sec. XI-X î.Cr., când se aşează în sudul Mesopotamiei, devenind mai târziu nucleul Imperiului Babilonian
  5. Iov 1:21 Lit.: acolo

King James Version

Job 1

1There was a man in the land of Uz, whose name was Job; and that man was perfect and upright, and one that feared God, and eschewed evil.

And there were born unto him seven sons and three daughters.

His substance also was seven thousand sheep, and three thousand camels, and five hundred yoke of oxen, and five hundred she asses, and a very great household; so that this man was the greatest of all the men of the east.

And his sons went and feasted in their houses, every one his day; and sent and called for their three sisters to eat and to drink with them.

And it was so, when the days of their feasting were gone about, that Job sent and sanctified them, and rose up early in the morning, and offered burnt offerings according to the number of them all: for Job said, It may be that my sons have sinned, and cursed God in their hearts. Thus did Job continually.

Now there was a day when the sons of God came to present themselves before the Lord, and Satan came also among them.

And the Lord said unto Satan, Whence comest thou? Then Satan answered the Lord, and said, From going to and fro in the earth, and from walking up and down in it.

And the Lord said unto Satan, Hast thou considered my servant Job, that there is none like him in the earth, a perfect and an upright man, one that feareth God, and escheweth evil?

Then Satan answered the Lord, and said, Doth Job fear God for nought?

10 Hast not thou made an hedge about him, and about his house, and about all that he hath on every side? thou hast blessed the work of his hands, and his substance is increased in the land.

11 But put forth thine hand now, and touch all that he hath, and he will curse thee to thy face.

12 And the Lord said unto Satan, Behold, all that he hath is in thy power; only upon himself put not forth thine hand. So Satan went forth from the presence of the Lord.

13 And there was a day when his sons and his daughters were eating and drinking wine in their eldest brother's house:

14 And there came a messenger unto Job, and said, The oxen were plowing, and the asses feeding beside them:

15 And the Sabeans fell upon them, and took them away; yea, they have slain the servants with the edge of the sword; and I only am escaped alone to tell thee.

16 While he was yet speaking, there came also another, and said, The fire of God is fallen from heaven, and hath burned up the sheep, and the servants, and consumed them; and I only am escaped alone to tell thee.

17 While he was yet speaking, there came also another, and said, The Chaldeans made out three bands, and fell upon the camels, and have carried them away, yea, and slain the servants with the edge of the sword; and I only am escaped alone to tell thee.

18 While he was yet speaking, there came also another, and said, Thy sons and thy daughters were eating and drinking wine in their eldest brother's house:

19 And, behold, there came a great wind from the wilderness, and smote the four corners of the house, and it fell upon the young men, and they are dead; and I only am escaped alone to tell thee.

20 Then Job arose, and rent his mantle, and shaved his head, and fell down upon the ground, and worshipped,

21 And said, Naked came I out of my mother's womb, and naked shall I return thither: the Lord gave, and the Lord hath taken away; blessed be the name of the Lord.

22 In all this Job sinned not, nor charged God foolishly.