Înșelătoria ghivoniților
1Auzind despre aceste lucruri, toți regii care erau în regiunea de apus a Iordanului, la munte, în zona deluroasă1 Ebr.: Șefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei., pe întreaga coastă a Mării cea Mare1 Marea Mediterană. până în dreptul Libanului, și anume regii hitiți, amoriți, canaaniți, periziți, hiviți și iebusiți, 2s‑au aliat ca să lupte împotriva lui Iosua și a lui Israel.
3Locuitorii din Ghivon însă, când au auzit ce făcuse Iosua cetăților Ierihon și Ai, 4s‑au folosit de vicleșug și au plecat spre israeliți, dându‑se drept mesageri. Ei purtau pe măgarii lor saci învechiți și burdufuri vechi de vin, crăpate și peticite. 5Erau încălțați cu sandale vechi și peticite și purtau pe ei haine învechite, iar toată pâinea pe care o aveau ca provizie era uscată și fărâmițată.
6Au venit la Iosua în tabăra de la Ghilgal și i‑au vorbit astfel lui și bărbaților lui Israel:
– Noi am venit dintr‑o țară îndepărtată. Încheiați acum un legământ cu noi!
7Bărbații lui Israel le‑au răspuns însă hiviților:
– Poate că voi locuiți în mijlocul nostru. Cum să încheiem un legământ cu voi?
8Ei i‑au zis lui Iosua:
– Suntem robii tăi!
Iosua i‑a întrebat:
– Cine sunteți și de unde veniți?
9Ei i‑au răspuns:
– Robii tăi au venit dintr‑o țară foarte îndepărtată, datorită Numelui Domnului, Dumnezeul tău, fiindcă am auzit de faima Lui: tot ceea ce a făcut în Egipt, 10precum și ce a făcut celor doi regi amoriți de la răsărit de Iordan, lui Sihon, regele Heșbonului și lui Og, regele Bașanului, care domnea la Aștarot. 11Bătrânii noștri împreună cu toți locuitorii țării noastre ne‑au zis: „Luați cu voi provizii pentru călătorie și duceți‑vă să vă întâlniți cu ei și să le spuneți: «Suntem robii voștri. Prin urmare, încheiați legământ cu noi!»“ 12Pâinea aceasta era caldă când am luat‑o de acasă, în ziua în care am pornit în călătorie către voi, dar acum iată că este uscată și fărâmițată. 13Aceste burdufuri de vin au fost odată pline și noi, dar acum iată că sunt crăpate, iar îmbrăcămintea și sandalele ni s‑au învechit mult din cauza călătoriei lungi.
14Bărbații israeliți au luat din proviziile lor și nu L‑au mai întrebat pe Domnul. 15Iosua a făcut pace cu ei și a încheiat cu ei un legământ că‑i va lăsa în viață. Conducătorii comunității le‑au jurat lucrul acesta.
16La trei zile după încheierea legământului, au aflat că aceștia sunt vecini cu ei și că locuiesc în mijlocul lor. 17Astfel, fiii lui Israel au plecat și în a treia zi au ajuns la cetățile acestora: Ghivon, Chefira, Beerot și Chiriat-Iearim. 18Fiii lui Israel nu i‑au putut ataca deoarece conducătorii comunității le juraseră pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Și întreaga comunitate a cârtit împotriva conducătorilor. 19Toți conducătorii au zis înaintea întregii comunități: „Pentru că le‑am jurat pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, nu ne mai putem atinge de ei. 20Iată ce vom face cu ei: îi vom lăsa în viață ca să nu se reverse mânia asupra noastră, din cauza jurământului pe care l‑am încheiat cu ei.“ 21Conducătorii le‑au zis: „Lăsați‑i în viață.“ Au fost însă întrebuințați la tăiat lemne și la scos apă pentru întreaga comunitate, așa cum le spuseseră conducătorii.21 Sau: comunitate. Astfel le‑au vorbit conducătorii.
22Iosua i‑a chemat pe ghivoniți și le‑a zis:
– De ce ne‑ați înșelat, zicând: „Suntem foarte departe de voi“, când de fapt locuiți în mijlocul nostru? 23Acum sunteți blestemați și niciunul dintre voi nu va înceta să fie rob. Veți fi tăietori de lemne și veți scoate apă pentru Casa Dumnezeului meu.
24Ei i‑au răspuns lui Iosua, zicând:
– Robilor tăi li s‑a spus deslușit despre ceea ce Domnul, Dumnezeul tău, i‑a poruncit robului Său Moise, și anume să vă dea toată țara și să‑i nimicească pe toți locuitorii țării dinaintea voastră. Atunci ne‑am temut pentru viețile noastre din cauza voastră și de aceea am făcut lucrul acesta. 25Și acum, iată‑ne în mâinile tale. Fă‑ne potrivit cu ceea ce consideri că este bine și drept să faci.25 Lit.: potrivit cu ceea ce este bine și drept în ochii tăi să faci.
26Iosua le‑a făcut așa cum hotărâse. El i‑a eliberat din mâna fiilor lui Israel și astfel aceștia nu i‑au ucis. 27Dar din acea zi, Iosua i‑a pus să taie lemne și să scoată apă pentru comunitate și pentru altarul Domnului; și așa au făcut până în ziua aceasta, în locul ales de El.
O ardil do povo de Gibeão
1-2Quando os reis das áreas circunvizinhas ouviram o que acontecera a Jericó, rapidamente reuniram os exércitos para lutarem em defesa das suas vidas contra Josué e os israelitas. Os povos que esses reis governavam a ocidente do Jordão, ao longo da planície costeira junto ao mar Mediterrâneo até ao norte, às montanhas do Líbano, eram os seguintes: hititas, amorreus, cananeus, perizeus, heveus e jebuseus.
3Contudo, quando o povo de Gibeão soube o que acontecera a Jericó e a Ai, 4-5resolveram usar dum ardil para salvarem as suas vidas. Enviaram embaixadores a Josué, vestidos com roupas usadas e sujas, como se viessem duma longa viagem, com sapatos muito gastos e remendados, velhos sacos sobre os jumentos, odres de vinho velhos e rotos e pão seco e bolorento. 6Quando chegaram ao acampamento de Israel em Gilgal, disseram a Josué e às gentes de Israel: “Viemos duma terra distante pedir-vos que façam connosco um tratado de paz.”
7Os israelitas responderam a esses heveus: “E como é que nós sabemos que vocês não são gente daqui de perto? Pois se assim fosse não faríamos convosco nenhum tratado.”
8“Seremos vossos escravos”, replicaram. “Mas quem são vocês, afinal? Donde é que vêm?”, perguntou-lhes Josué.
9“Somos duma terra muito longe; temos ouvido falar do poder do Senhor, vosso Deus, e de tudo o que já fez no Egito; 10assim como daquilo que fizeram aos dois reis amorreus, a Siom rei de Hesbom e a Ogue rei de Basã, que reinava em Astarote. 11Por isso, os nossos anciãos e o nosso povo nos deram ordens: ‘Preparem-se para uma longa viagem; vão ter com o povo de Israel e declarem-lhes, em nosso nome, que a nossa nação se submeterá a eles como escravos e façam paz com eles.’ 12Este pão que aqui está vinha ainda quente do forno, quando deixámos a terra, e agora, como estão a ver, está seco e cheio de bolor; 13estes odres eram novinhos, e aqui estão eles já velhos e meio rotos; a roupa e o calçado que trazemos gastou-se durante a longa viagem que tivemos de fazer.”
14Josué e os outros líderes acabaram por acreditar neles, sem se terem incomodado de pedir conselho ao Senhor. 15Foram para a frente com esse tratado de paz e os líderes de Israel ratificaram-no com juramento.
16Três dias mais tarde os factos começaram a ser conhecidos e a verdade a vir ao de cima; essa gente não era mais do que simples vizinhos. 17O exército de Israel pôs-se logo em campo para averiguar os factos e alcançou as cidades deles em três dias. Os nomes dessas povoações eram Gibeão, Cafira, Beerote e Quiriate-Jearim. 18No entanto, nenhuma dessas cidades foi atacada, devido ao tratado que os líderes de Israel tinham feito na presença do Senhor, o Deus de Israel. O povo de Israel ficou revoltado contra os seus chefes, por causa do engano em que caíram, assinando esse tratado de paz.
19Contudo, os líderes responderam-lhes: “Jurámos perante o Senhor, o Deus de Israel, que não lhes tocaríamos e assim faremos. 20Teremos de deixá-los com vida pois, se quebrarmos o juramento que fizemos, a ira de Deus cairá sobre nós.”
21E foi assim que eles se tornaram servos dos israelitas como rachadores de lenha e aguadeiros.
22Josué entretanto tinha-os chamado e falou-lhes desta forma: “Porque é que nos enganaram dizendo-nos que vinham duma terra distante, quando afinal viviam mesmo aqui ao nosso lado? 23Por isso, permanecerá sobre vós uma maldição. Desde agora e para sempre deverão ser nossos servos, servindo-nos como rachadores de lenha e como aguadeiros no serviço do santuário do meu Deus.”
24Eles responderam: “Fizemos isto porque nos disseram que o Senhor, vosso Deus, dera instruções a Moisés, o seu servo, para conquistar toda esta terra e destruir o povo que aqui vive. Por isso, tivemos medo que nos tirassem a vida. Essa foi a razão por que atuámos desta forma. 25Estamos nas vossas mãos; façam connosco o que bem entenderem.”
26Josué não deixou que o povo os matasse. 27Tornaram-se, efetivamente, rachadores de lenha e carregadores de água para o povo de Israel e para o altar do Senhor, onde quer que este fosse construído, porque o Senhor não tinha ainda dito onde haveria de ser erguido. Este acordo vigora ainda hoje, no tempo em que este texto está a ser escrito.
