Lăsarea la vatră a semințiilor transiordaniene
1Atunci Iosua i‑a chemat pe rubeniți, pe gadiți și pe jumătate din seminția lui Manase 2și le‑a zis: „Voi ați păzit tot ceea ce v‑a poruncit Moise, robul Domnului, și ați ascultat de mine în tot ceea ce v‑am poruncit. 3Nu i‑ați părăsit pe frații voștri în această perioadă îndelungată, până în ziua aceasta, ci ați păzit cu grijă îndatorirea dată de Domnul, Dumnezeul vostru. 4Și acum, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, le‑a dat odihnă fraților voștri, așa cum le‑a spus, întoarceți‑vă și duceți‑vă la corturile voastre, în țara moștenirii voastre, pe care v‑a dat‑o Moise, robul Domnului, dincolo de Iordan. 5Însă aveți foarte mare grijă să împliniți porunca și Legea pe care vi le‑a poruncit‑o Moise, robul Domnului: să‑L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblați în toate căile Lui, păziți poruncile Lui, să vă alipiți de El și să‑L slujiți din toată inima voastră și din tot sufletul vostru.“
6Apoi Iosua i‑a binecuvântat și i‑a trimis în drumul lor. Astfel, ei s‑au dus la corturile lor. 7Unei jumătăți din seminția lui Manase, Moise îi dăduse moștenirea în Bașan, iar celeilalte jumătăți Iosua îi dăduse moștenirea lângă frații lor, în partea de apus a Iordanului. Când Iosua i‑a trimis la corturile lor, el i‑a binecuvântat 8și le‑a zis: „Întoarceți‑vă la corturile voastre cu mulțimea bogățiilor voastre – cu nenumăratele cirezi de vite, cu argintul, cu aurul, cu bronzul, cu fierul și cu îmbrăcămintea voastră numeroasă – și împărțiți apoi și cu ceilalți frați ai voștri prada luată de la dușmani!“
Altarul mărturiei de la Ghelilot
9Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase s‑au întors și au plecat de la fiii lui Israel, din Șilo, care este în țara Canaan, ca să se ducă în țara Ghiladului, în țara moștenirii lor, pe care o luaseră în stăpânire potrivit cu porunca9 Lit.: gura. Domnului dată prin Moise.9 Lit.: prin mâna lui Moise.
10Când au ajuns la Ghelilotul Iordanului, în țara Canaan, fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar acolo, la Iordan, un altar de o mărime impresionantă. 11Fiii lui Israel au auzit, zicându‑se: „Iată că fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au zidit un altar la intrarea în țara Canaan, la Ghelilot, lângă Iordan, pe partea fiilor lui Israel.“ 12Când au auzit fiii lui Israel lucrul acesta, întreaga comunitate a fiilor lui Israel s‑a adunat la Șilo ca să pornească la luptă împotriva lor.
13Atunci fiii lui Israel l‑au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, pe preotul Fineas, fiul lui Elazar, 14împreună cu zece conducători, câte un conducător de fiecare casă părintească, potrivit cu toate semințiile lui Israel, toți fiind conducători ai caselor lor părintești, între miile lui Israel.
15Ei au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad și la jumătatea seminției lui Manase, în țara Ghiladului, și le‑au vorbit, zicând: 16„Așa vorbește întreaga comunitate a Domnului: «Ce înseamnă această necredincioșie pe care ați arătat‑o față de Dumnezeul lui Israel și de ce v‑ați abătut în această zi de la Domnul, zidindu‑vă un altar pentru a vă răzvrăti astăzi împotriva Domnului? 17A fost oare prea neînsemnată pentru noi nelegiuirea lui Peor17 Sau: nelegiuirea de la Peor, Peor putând face referire fie la zeitatea Baal-Peor (vezi Num. 25:3 și nota), fie la locul unde s‑a petrecut nelegiuirea, muntele Peor (Num. 23:28)., de care nu am reușit să ne curățim nici până în ziua aceasta, deși comunitatea Domnului a fost lovită cu urgie? 18Iar voi vă abateți astăzi de la Domnul!? Dacă voi vă răzvrătiți astăzi împotriva Domnului, mâine El Se va mânia pe întreaga comunitate a lui Israel. 19Dar dacă țara pe care ați primit‑o ca moștenire este necurată, atunci traversați în țara care este posesiunea Domnului, acolo unde este așezat Tabernaculul Domnului, și luați‑vă moștenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiți împotriva Domnului și nu vă răzvrătiți împotriva noastră, zidindu‑vă un altar, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru. 20Când Acan, fiul lui Zerah a săvârșit o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia dat spre nimicire20 Vezi nota de la 2:10., oare mânia nu s‑a revărsat asupra întregii comunități a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui.»“
21Fiii lui Ruben, fiii lui Gad și jumătate din seminția lui Manase au răspuns conducătorilor peste miile lui Israel și au zis: 22„Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul Dumnezeu, Însuși Dumnezeu, Domnul,22 Lit.: El‑Elohim YHWH, El‑Elohim YHWH, adică Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, Domnul; sau Dumnezeul dumnezeilor este Domnul! Dumnezeul dumnezeilor este Domnul! El știe. El știe și Israel însuși să știe lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi față de Domnul, să nu ne cruți astăzi! 23Dacă ne‑am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul și ca să aducem pe el arderi‑de‑tot și daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace23, 27 Vezi nota de la 8:31., atunci Domnul să ne ceară socoteală! 24Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne‑am temut că într‑o zi urmașii voștri s‑ar putea să le zică urmașilor noștri: «Ce legătură este între voi și Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25Domnul a pus Iordanul ca hotar între noi și voi, fii ai lui Ruben și fii ai lui Gad. Voi nu aveți nicio legătură cu moștenirea Domnului!» Așa că fiii voștri i‑ar putea face pe fiii noștri să nu se mai teamă de Domnul. 26De aceea ne‑am hotărât să ne zidim un altar, nu pentru arderi‑de‑tot sau jertfe, 27ci ca să fie o mărturie între noi și voi, și între generațiile noastre după noi, căci dorim să slujim27 Aluzie la închinarea înaintea Domnului la Cortul Întâlnirii. înaintea feței Domnului prin arderile‑de‑tot, prin darurile de mâncare și prin jertfele de pace. Așadar, urmașii voștri nu le vor putea spune urmașilor noștri: «Voi nu aveți parte de Domnul!»
28Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau celor din generațiile noastre, ne‑am gândit să le răspundem astfel: «Priviți modelul altarului Domnului pe care l‑au făcut părinții noștri, nu pentru a aduce arderi‑de‑tot și jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi și voi.» 29Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului și să ne abatem astăzi de la Domnul, zidindu‑ne un altar pentru arderi‑de‑tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru, care este înaintea Tabernaculului Său!“
30Când preotul Fineas, conducătorii comunității și căpeteniile miilor lui Israel care erau cu el, au auzit cuvintele pe care le‑au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad și fiii lui Manase, au fost mulțumiți.30, 33 Lit.: a fost bine în ochii lor. 31Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le‑a zis fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad și fiilor lui Manase: „Știm astăzi că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă nu ați săvârșit nelegiuirea aceasta împotriva Domnului și i‑ați scăpat astfel pe fiii lui Israel din mâna Domnului!“
32Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, și conducătorii, au plecat de la fiii lui Ruben și de la fiii lui Gad, din țara Ghiladului, s‑au întors în țara Canaan, la fiii lui Israel, și le‑au adus un răspuns. 33Fiii lui Israel au fost mulțumiți cu acest răspuns. Ei l‑au binecuvântat pe Dumnezeu și n‑au mai vorbit să pornească la război împotriva lor ca să distrugă țara în care locuiau fiii lui Ruben și fiii lui Gad.
34Fiii lui Ruben și fiii lui Gad au numit altarul Ed, zicând: „Altarul este o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu.“34 Sau: au numit altarul: „O mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu.“
Retorno de las tribus orientales
1Luego Josué convocó a las tribus de Rubén y Gad, y a la media tribu de Manasés, 2y les dijo: «Vosotros habéis cumplido todas las órdenes que os dio Moisés, siervo del Señor. Además, me habéis obedecido en cada mandato que os he dado. 3Durante todo el tiempo que ha pasado, hasta este mismo día, no habéis abandonado a vuestros hermanos los israelitas. Más bien, habéis cumplido todos los mandatos del Señor. 4Y ahora que el Señor vuestro Dios ha cumplido lo que prometió y les ha dado descanso a vuestros hermanos, regresad a vuestros hogares y a vuestras tierras que Moisés, siervo del Señor, os entregó al lado oriental del río Jordán. 5Y esforzaos por cumplir fielmente el mandamiento y la ley que os ordenó Moisés, siervo del Señor: amad al Señor vuestro Dios, conducíos de acuerdo con su voluntad, obedeced sus mandamientos, manteneos unidos firmemente a él y servidle de todo corazón y con todo vuestro ser».
6Dicho esto, Josué les dio su bendición y los envió a sus hogares. 7A la mitad de la tribu de Manasés, Moisés ya le había entregado el territorio de Basán; a la otra mitad, Josué le entregó el territorio que está en el lado occidental del río Jordán, donde se estableció la mayoría de los israelitas. A los primeros, Josué los envió a sus hogares, junto con las tribus de Rubén y Gad, y los bendijo 8así: «Regresad a vuestros hogares repletos de bienes: oro, plata, bronce, hierro, gran cantidad de ropa y mucho ganado. Compartid con vuestros hermanos lo que le habéis arrebatado al enemigo».
9Entonces los rubenitas, los gaditas y la media tribu de Manasés salieron de Siló en Canaán, donde estaban congregados todos los israelitas, y regresaron a Galaad, el territorio que habían adquirido según el mandato que el Señor había dado por medio de Moisés.
10Cuando llegaron a Guelilot, a orillas del río Jordán, todavía en territorio cananeo, las dos tribus y media construyeron un enorme altar. 11Los demás israelitas se enteraron de que los rubenitas, los gaditas y la media tribu de Manasés habían construido aquel altar a orillas del Jordán, en pleno territorio israelita. 12Entonces toda la asamblea se reunió en Siló con la intención de combatir contra las dos tribus y media.
13Por tanto, los israelitas enviaron a Finés hijo del sacerdote Eleazar a la región de Galaad para hablar con esas tribus. 14Con él iban diez representantes de cada una de las tribus de Israel, jefes de clanes y tribus. 15Al llegar a Galaad, les dijeron a los de las dos tribus y media:
16―Toda la asamblea del Señor quisiera saber por qué os habéis rebelado contra el Dios de Israel como lo habéis hecho. ¿Por qué le habéis dado la espalda al Señor y os habéis rebelado contra él, construyéndoos un altar? 17¿Acaso no hemos aprendido ninguna lección del pecado de Peor, del cual todavía no nos hemos purificado? ¿Nada nos ha enseñado la muerte de tantos miembros del pueblo del Señor? 18¿Por qué insistís en darle la espalda al Señor? ¡Si hoy os rebeláis contra él, mañana su ira se descargará sobre todo Israel! 19Si la tierra que vosotros poseéis es impura, cruzad a esta tierra que le pertenece al Señor, y en la cual se encuentra su santuario. ¡Venid, habitad entre nosotros! Pero, por favor, no os rebeléis contra él ni contra nosotros, erigiendo otro altar además del altar del Señor nuestro Dios. 20¿No es verdad que cuando Acán hijo de Zera pecó al hurtar de lo que estaba destinado a la destrucción, la ira de Dios se descargó sobre toda la comunidad de Israel? Recordad que Acán no fue el único que murió por su pecado.
21Los de las tribus de Rubén, Gad y la media tribu de Manasés respondieron a los líderes israelitas:
22―¡El Señor, Dios de dioses, sí, el Señor, Dios de dioses, sabe bien que no hicimos esto por rebeldía o por infidelidad! Y que todo Israel también lo sepa. Si no es así, que no se nos perdone la vida. 23¡Que el Señor mismo nos llame a cuentas si hemos construido nuestro propio altar para abandonarlo a él o para ofrecer alguno de los sacrificios ordenados por Moisés! 24En realidad lo construimos pensando en el futuro. Tememos que algún día vuestros descendientes les digan a los nuestros: “¡El Señor, Dios de Israel, no tiene nada que ver con vosotros, 25descendientes de Rubén y de Gad! Entre vosotros y nosotros el Señor ha puesto el río Jordán como barrera. ¡Vosotros no tenéis nada que ver con el Señor!” Si esto sucediera, vuestros descendientes serían culpables de que los nuestros dejen de adorar al Señor.
26»Por eso decidimos construir este altar, no como altar de holocaustos y sacrificios, 27sino como testimonio entre vosotros y nosotros y entre las generaciones futuras de que también nosotros podemos servir al Señor y ofrecerle los distintos sacrificios en su santuario. Así, en el futuro, vuestros descendientes nunca podrán decirles a los nuestros: “Vosotros no tenéis nada que ver con el Señor”. 28Por tanto, convenimos que, si algún día nos dijeran eso a nosotros o a nuestros descendientes, nosotros les contestaríamos: “Mirad la réplica del altar del Señor que nuestros antepasados construyeron, no para hacer sacrificios en él, sino como testimonio entre vosotros y nosotros”. 29En fin, no tenemos intención alguna de rebelarnos contra el Señor o de abandonarlo construyendo otro altar para holocaustos, ofrendas o sacrificios, además del que está construido a la entrada de su santuario».
30Cuando escucharon lo que los rubenitas, los gaditas y la media tribu de Manasés tenían que decir, Finés el sacerdote y los jefes de clanes y de la comunidad quedaron satisfechos. 31Entonces Finés hijo de Eleazar les dijo a los de esas tribus:
―Ahora estamos seguros de que el Señor está en medio de nosotros, pues vosotros no pretendíais ser infieles al Señor; así que nos habéis salvado del castigo divino.
32Luego Finés, hijo del sacerdote Eleazar, y los jefes de la nación se despidieron de los gaditas y rubenitas, y abandonaron Galaad para regresar a la tierra de Canaán con el fin de rendir su informe al resto de los israelitas. 33Estos recibieron el informe con agrado y alabaron a Dios, y no hablaron más de pelear con las tribus orientales ni de destruir sus tierras.
34Y los rubenitas y los gaditas le dieron al altar el nombre de «Testimonio», porque dijeron: «Entre nosotros servirá de testimonio de que el Señor es Dios».
