Pocăința ninivitenilor
1Cuvântul Domnului i‑a vorbit a doua oară la Iona, zicând: 2„Ridică‑te, du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și vestește acolo mesajul pe care ți‑l spun!“
3Iona s‑a ridicat și s‑a dus la Ninive, potrivit Cuvântului Domnului. Ninive era o cetate deosebit de mare, fiind nevoie de trei zile3 Poate fi vorba despre complexul de cetăți format din Ninive, Rehobot‑Ir, Calah și Resen (vezi Gen. 10:11-12), care acoperea o arie mai întinsă; sau trei zile poate fi un mod convențional de a descrie o distanță lungă (vezi Gen. 30:36; Ex. 3:18; Ios. 9:16-17). pentru a o străbate. 4Iona a început să meargă prin cetate cale de o zi. El striga: „Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!“ 5Atunci oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post și s‑au îmbrăcat cu saci, de la cel mai mare până la cel mai mic.
6Când această veste a ajuns la regele din Ninive, acesta s‑a ridicat de pe tronul său, și‑a dat jos mantia de pe el, s‑a acoperit cu un sac și s‑a așezat în cenușă. 7El a trimis să se vestească în Ninive:
„Din porunca regelui și a nobililor săi, se cer următoarele:
«Oamenii și animalele, cirezile și turmele, să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă deloc! 8Oamenii și vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu și să se întoarcă de la calea lor cea rea și de la violența lor, de care le sunt pline mâinile! 9Cine știe? PoateDumnezeu Se va răzgândi, Îi va părea rău, Își va opri apriga Sa mânie și astfel nu vom pieri!»“
10Dumnezeu a văzut faptele lor și cum se întorceau ei de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S‑a căit de răul pe care zisese că‑l va face acestora și nu l‑a mai făcut.
Jonás obedece al Señor
1La palabra del Señor vino por segunda vez a Jonás: 2«Anda, ve a la gran ciudad de Nínive y proclámale el mensaje que te voy a dar».
3Jonás se fue hacia Nínive, conforme al mandato del Señor. Ahora bien, Nínive era una ciudad grande y de mucha importancia.3:3 grande y de mucha importancia. Lit. grande para Dios, viaje de tres días. 4Jonás se fue internando en la ciudad, y la recorrió todo un día, mientras proclamaba: «¡Dentro de cuarenta días, Nínive será destruida!» 5Y los ninivitas creyeron a Dios, proclamaron ayuno y, desde el mayor hasta el menor, se vistieron de luto en señal de arrepentimiento.
6Cuando el rey de Nínive se enteró del mensaje, se levantó de su trono, se quitó su manto real, hizo duelo y se cubrió de ceniza. 7Luego mandó que se pregonara en Nínive:
«Por decreto del rey y de su corte:
»Ninguna persona o animal, ni ganado lanar o vacuno, probará alimento alguno, ni tampoco pastará ni beberá agua. 8Al contrario, el rey ordena que toda persona, junto con sus animales, haga duelo y clame a Dios con todas sus fuerzas. Ordena así mismo que cada uno se convierta de su mal camino y de sus hechos violentos. 9¡Quién sabe! Tal vez Dios cambie de parecer, y aplaque el ardor de su ira, y no perezcamos».
10Al ver Dios lo que hicieron, es decir, que se habían convertido de su mal camino, cambió de parecer y no llevó a cabo la destrucción que les había anunciado.
