Nouă Traducere În Limba Română

Iona 1:1-17

Iona încearcă să fugă departe de fața Domnului

1Cuvântul Domnului i‑a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai,1 Vezi 2 Regi 14:25. zicând: 2„Ridică‑te și du‑te la Ninive, cetatea cea mare, și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s‑a suit până la Mine!“

3Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarșiș3 Colonie feniciană în vestul Mediteranei, probabil în Spania sau Sardinia; pentru oamenii din vremea aceea, Tarșișul reprezenta capătul de apus al lumii., departe de fața Domnului. El a coborât la Iafo și a găsit acolo o corabie care mergea spre Tarșiș. După ce a plătit prețul călătoriei, s‑a urcat în corabie ca să meargă împreună cu marinarii la Tarșiș, departe de fața Domnului.

4Domnul însă a dezlănțuit pe mare un vânt năprasnic și astfel s‑a stârnit o furtună atât de puternică, încât corabia amenința să se sfărâme. 5Marinarii s‑au temut și fiecare a strigat către dumnezeul său, iar pentru a face corabia mai ușoară, au aruncat în mare uneltele care erau în ea.

Iona însă coborâse în cala corabiei, unde se întinsese și adormise adânc. 6Căpitanul s‑a apropiat de el și i‑a zis: „Cum poți să dormi? Scoală‑te și strigă către Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu Se va gândi la noi și nu vom pieri!“

7Apoi fiecare i‑au zis semenului său: „Haideți să aruncăm sorții, ca să aflăm din cauza cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!“ Ei au aruncat sorții, iar sorțul a căzut pe Iona.

8Atunci ei l‑au întrebat:

– Spune‑ne, te rugăm, din cauza cui a venit peste noi această nenorocire? Care este meseria ta și de unde vii? Care este țara ta și din ce popor ești?

9El le‑a răspuns:

– Sunt evreu și mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, Care a făcut marea și uscatul!

10Bărbații aceia s‑au temut foarte tare și l‑au întrebat:

– Ce‑ai făcut?

(Ei aflaseră că fugea de fața Domnului, întrucât el le spusese acest lucru.)

11Marea era din ce în ce mai învolburată, astfel că ei l‑au întrebat iarăși:

– Ce să‑ți facem, pentru ca marea să se liniștească față de noi?

12El le‑a răspuns:

– Luați‑mă și aruncați‑mă în mare, iar marea se va liniști față de voi, căci știu că din cauza mea a venit peste voi această furtună puternică!

13Bărbații aceia au încercat totuși să vâslească pentru a se putea întoarce pe uscat, dar n‑au reușit, căci marea se învolbura tot mai tare împotriva lor. 14Atunci au strigat către Domnul și au zis: „Oh, Doamne, Te rugăm, nu ne lăsa să pierim din cauza vieții acestui om! Nu lăsa să cadă asupra noastră sânge nevinovat, căci Tu, Doamne, ai făcut așa cum Ți‑a plăcut!“ 15Apoi l‑au luat pe Iona și l‑au aruncat în mare, iar marea și‑a potolit furia. 16Atunci bărbații aceia s‑au temut foarte tare de Domnul. Ei I‑au adus Domnului o jertfă și au făcut jurăminte.

17Domnul a trimis un pește mare să‑l înghită pe Iona, și Iona a fost în pântecul peștelui timp de trei zile și trei nopți.

Akuapem Twi Contemporary Bible

Yona 1:1-17

Yona Guan Awurade

1Awurade asɛm baa Amitai babarima Yona nkyɛn se, 2“Kɔ kuropɔn Ninewe mu na kɔka asɛmpa no tia wɔn, efisɛ wɔn atirimɔdensɛm aforo abedu mʼanim.”

3Nanso Yona guan fii Awurade anim na ɔde nʼani kyerɛɛ Tarsis. Ɔkɔɔ Yopa, na okonyaa hyɛn wɔ hɔ a na ɛrekɔ Tarsis. Otuaa ka kɔtenaa hyɛn no mu, sɛ ɔrefi Awurade anim akɔ Tarsis.

4Nanso Awurade maa mframa kɛse bi bɔɔ wɔ po no so; ɛmaa ahum tui a, anka hyɛn no rebɛbɔ. 5Hyɛn no mufo no nyinaa suroe, na obiara su frɛɛ ne nyame. Wɔtotoo aguade a ɛwɔ hyɛn no mu guguu po no mu sɛnea hyɛn no mu bɛyɛ hare.

Nanso na Yona akɔhyɛ hyɛn no ase baabi ada hatee. 6Na hyɛn no so panyin no kɔɔ ne nkyɛn kɔkae se, “Adɛn na woada? Sɔre na frɛ wo nyame! Ebia, obehu yɛn mmɔbɔ, na yɛanwuwu.”

7Afei hyɛn no mufo no keka kyerɛɛ wɔn ho wɔn ho se, “Momma yɛmmɔ ntonto nhwehwɛ nea saa amanehunu yi nam ne so aba.” Wɔbɔɔ ntonto no na ɛbɔɔ Yona. 8Enti wobisaa no se, “Kyerɛ yɛn, hena na wama saa ɔhaw yi nyinaa aba? Adwuma bɛn na woyɛ? Ɛhe na wufi? Ɔman bɛn so na wufi? Ɛhefo ne wo nkurɔfo?”

9Obuae se, “Meyɛ Hebrini, na mesom Awurade, ɔsoro Nyankopɔn a, ɔbɔɔ po ne asase.”

10Eyi bɔɔ wɔn hu, enti wobisaa Yona se, “Dɛn na woayɛ?” (Na wonim sɛ ɔreguan afi Awurade nkyɛn, efisɛ na waka saa akyerɛ wɔn dedaw).

11Na ahum no kɔ so tu denneennen ara. Enti wobisaa no se, “Dɛn na yɛnyɛ wo a ɛbɛma ahum yi ano abrɛ ase ama yɛn?”

12Yona buaa wɔn se, “Momma me so ntow me nkyene po yi mu, na ano bedwo. Minim sɛ me nti na ahum kɛse yi retu wɔ mo so.”

13Mmarima no yɛɛ nea wobetumi biara sɛ wɔbɛhare hyɛn no akɔ mpoano. Nanso, wɔantumi, esiane sɛ na po no so ahum no ano ayɛ den asen kan no. 14Afei wosu frɛɛ Awurade se, “Awurade yɛsrɛ wo mma yennwuwu sɛ yɛama ɔbarima yi ahwere ne nkwa nti. Mma yennni fɔ wɔ ɔbarima yi mogya ho, efisɛ, Awurade wayɛ nea wopɛ.” 15Afei, wɔmaa Yona so tow no kyenee po no mu, na po a na ehuru so no yɛɛ komm. 16Eyi maa mmarima no suroo Awurade pa ara na wɔbɔɔ afɔre maa Awurade, na wɔhyɛɛ no bɔ.

Yona Mpaebɔ

17Na Awurade maa bonsu kɛse bi bɛmenee Yona, na Yona daa bonsu no yam nnansa, awia ne anadwo.