O armată de lăcuste
1Sunați din trâmbiță1, 15 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război. în Sion!
Scoateți un strigăt puternic pe muntele Meu cel sfânt!
Să tremure locuitorii țării,
căci vine ziua Domnului!
Este aproape
2acea zi a întunericului și a negurii,
acea zi a norilor și a întunericului adânc!
Ca zorii care se aștern peste munți,
așa vine un popor numeros și puternic,
cum n‑a mai fost vreodată din vechime
și nici nu va mai fi după el
în anii generațiilor viitoare.
3Focul mistuie înaintea lor,
iar după ei arde flacăra.
Înaintea lor țara este ca grădina Edenului,
dar după ei rămâne un deșert sterp;
nimic nu le scapă.
4La înfățișare sunt precum caii
și aleargă ca niște armăsari de luptă.4 Sau: precum cavaleria.
5Vin huruind ca niște care
și sar peste vârfurile munților;
pocnesc ca o flacără de foc
ce mistuie pleava.
Ei sunt ca un popor puternic,
gata de luptă.
6Înaintea lor tremură popoarele;
toate fețele pălesc6 Sensul termenului ebraic este nesigur..
7Aleargă ca niște viteji,
se urcă pe ziduri ca niște războinici.
Fiecare își ține drumul lui
și nu se abate de pe calea lui.
8Nu se înghiontesc unii pe alții;
fiecare mărșăluiește înainte.
Se năpustesc printre săgeți8 Sensul termenului ebraic este nesigur.,
fără a rupe rândurile.
9Năvălesc în cetate,
aleargă pe ziduri,
se urcă pe case
și intră prin ferestre ca hoțul.
10Pământul se cutremură înaintea lor,
cerurile se zguduie,
soarele și luna se întunecă,
iar stelele își pierd strălucirea.
11Domnul Își face auzit glasul
în fruntea armatei Sale.
Într-adevăr, tabăra Sa este foarte numeroasă.
Da, cel ce împlinește Cuvântul Său este puternic!
Într-adevăr, mare este ziua Domnului
și de temut! Cine o poate suporta?
Chemare la pocăință
12„Totuși, chiar acum, zice Domnul,
întoarceți‑vă la Mine cu toată inima,
cu post, cu plânset și cu jale.“
13Sfâșiați‑vă inimile, nu hainele!
Întoarceți‑vă la Domnul, Dumnezeul vostru,
căci El este plin de har și milostiv,
încet la mânie și plin de dragoste,
și‑I pare rău când trimite nenorocirea.
14Cine știe? Poate Se va întoarce cu părere de rău
și va lăsa după El o binecuvântare,
un dar de mâncare și o jertfă de băutură
pentru Domnul, Dumnezeul vostru.
15Sunați din trâmbiță în Sion,
declarați15 Vezi nota de la 1:14. Același cuvânt apare în v. 16b. un post,
vestiți o adunare!
16Strângeți poporul,
sfințiți adunarea!
Adunați bătrânii,
strângeți copiii,
chiar și pe cei ce sunt alăptați!
Să iasă mirele din camera sa,
și mireasa din odaia ei.
17Să plângă preoții, slujitorii Domnului,
între portic și altar
și să zică: „Ai milă de poporul Tău, Doamne,
și nu‑Ți face moștenirea de dispreț,
de pomină între neamuri!
De ce să se zică printre popoare:
«Unde este Dumnezeul lor?»“
Răspunsul Domnului la pocăința poporului
18Atunci Domnul va fi gelos pentru țara Sa
și Își va cruța poporul.
19Domnul va răspunde poporului Său și îi va zice:18-19 Sau: Domnul a fost gelos pentru țara Sa / și Și‑a cruțat poporul. / 19 Domnul i‑a răspuns poporului Său și i‑a zis:
„Iată, vă trimit grâne, must și ulei,
ca să vă săturați cu ele;
și nu vă voi mai face de dispreț între neamuri.
20Voi îndepărta de la voi armata din nord,
o voi duce într‑o țară uscată și pustie.
Avangarda ei o voi alunga spre Marea de Răsărit20 Marea Moartă.,
iar ariergarda ei – spre Marea de Apus20 Marea Mediterană..
Duhoarea ei se va înălța
și mirosul ei greu se va ridica.“
Într-adevăr, El a făcut lucruri mari!20 Sau: se va ridica. / Într-adevăr, ea (cu referire la armată) a făcut lucruri mari.
21Nu te teme, pământule,
ci bucură‑te și veselește‑te!
Într-adevăr, Domnul a făcut lucruri mari!
22Nu vă temeți, animale ale câmpului,
căci pășunile pustiei au înverzit.
Pomii își dau rodul,
iar smochinul și via își dau belșugul.
23Bucurați‑vă, fii ai Sionului,
și veseliți‑vă în Domnul, Dumnezeul vostru,
căci El v‑a dat ploaie timpurie23 Sau: v‑a dat învățătorul pentru dreptate; probabil un joc de cuvinte intenționat între hamoreh (învățătorul) și moreh (ploaie timpurie)., cu dreptate,
și v‑a turnat ploaie,
ploaie timpurie și ploaie târzie23 Sau: ploaie tomnatică și ploaie primăvăratică. Sezonul ploios în Canaan începea în octombrie și se sfârșea în aprilie., ca odinioară.
24Ariile de treierat vor fi pline de grâne,
iar teascurile se vor revărsa de must și de ulei.
25„Vă voi răsplăti astfel pentru anii
pe care i‑au devorat lăcustele Arbe,
Ielek, Hasil și Gazam,25 Vezi nota de la 1:4.
armata Mea cea mare pe care am trimis‑o împotriva voastră.
26Veți mânca din belșug și vă veți sătura,
și veți lăuda Numele Domnului, Dumnezeul vostru,
Care a făcut minuni pentru voi.
Poporul Meu nu va mai fi niciodată făcut de rușine.
27Veți ști astfel că Eu sunt în mijlocul lui Israel
și că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru,
și nu este altul.
Poporul Meu nu va mai fi făcut niciodată de rușine.
Ziua Domnului
28După aceea,
voi turna Duhul Meu peste orice om.28 Lit.: carne.
Fiii și fiicele voastre vor profeți,
bătrânii voștri vor avea28 Lit.: vor visa. vise,
iar tinerii voștri vor avea28 Lit.: vor vedea. vedenii!
29Chiar și peste robi și peste roabe
voi turna din Duhul Meu în acele zile.
30Voi face minuni în cer
și pe pământ,
sânge, foc și coloane de fum.
31Soarele se va preface în întuneric,
iar luna în sânge,
înainte să vină ziua Domnului, cea mare și de temut.
32Atunci oricine va chema
Numele Domnului va fi mântuit!
Căci pe muntele Sion și în Ierusalim
va fi mântuirea,
așa cum a zis Domnul,
și printre supraviețuitorii
pe care îi cheamă Domnul.32 Sau: Domnul, iar printre supraviețuitori / vor fi cei pe care îi cheamă Domnul.
Der Gerichtstag des Herrn
1Blast das Horn auf dem Zion, schlagt Alarm auf dem heiligen Berg! Alle Bewohner des Landes sollen erzittern! Denn der Tag, an dem der Herr Gericht hält, lässt nicht mehr lange auf sich warten.
2An diesem Tag verdunkeln schwarze Wolken den Himmel, und tiefe Finsternis breitet sich aus. Ein riesiges Heer hat sich auf den Hügeln um Jerusalem niedergelassen, es verteilt sich auf den Bergen wie das Morgenrot. Nie ist so etwas je da gewesen, und es wird auch nie wieder geschehen, solange es Menschen gibt. 3Feuer lodert vor diesen Truppen her, und wenn sie weg sind, steht alles in Flammen. Bevor sie über das Land herfallen, ist es ein blühendes Paradies2,3 Wörtlich: wie der Garten Eden., doch kaum sind sie hindurchgezogen, bleibt nur noch eine trostlose Wüste zurück. Es gibt kein Entrinnen vor ihnen! 4Sie sehen aus wie Pferde, sie stürmen daher wie Schlachtrosse. 5Wenn sie über die Gipfel der Berge kommen, klingt es wie herandonnernde Streitwagen, wie ein prasselndes Feuer, das auf den Feldern die Stoppeln verzehrt. Sie sind ein gewaltiges Heer, bestens gerüstet zum Kampf. 6Bei ihrem Anblick zittern die Völker, die Gesichter der Menschen sind totenbleich2,6 Wörtlich: ihre Gesichter sammeln Glut. – Die Bedeutung dieser Redewendung ist nicht sicher..
7Unerschrocken stürmen die Angreifer heran und klettern wie Soldaten auf die Mauern. Niemand kann sie aufhalten, unentwegt ziehen sie voran. 8Keiner kommt dem anderen in die Quere, denn sie alle kennen ihren Platz. Sie preschen durch die Waffen der Feinde hindurch, ihre Truppen nehmen kein Ende. 9Dann fallen sie über die Stadt her, erstürmen die Mauern und dringen durch die Fenster in die Häuser ein wie Diebe in der Nacht.
10Die Erde bebt und der Himmel zittert, wenn sie erscheinen, Sonne und Mond werden finster, das Licht der Sterne erlischt. 11Der Herr selbst führt dieses Heer an, mit mächtiger Stimme befiehlt er, und die riesigen Truppen gehorchen ihm. Groß und schrecklich ist der Tag, an dem der Herr Gericht hält! Wer kann ihn überstehen?
Kehrt um!
12So spricht der Herr: »Auch jetzt noch könnt ihr zu mir umkehren! Tut es von ganzem Herzen, fastet, weint und klagt! 13Ja, zerreißt eure Herzen vor Trauer und nicht bloß eure Kleider!«
Kommt zurück zum Herrn, eurem Gott, denn er ist gnädig und barmherzig, seine Geduld ist groß, und seine Liebe kennt kein Ende. Die Strafe, die er angedroht hat, tut ihm selbst leid. 14Wer weiß, vielleicht wendet er das Unheil ja noch ab und segnet euch aufs Neue! Dann schenkt er euch wieder eine gute Ernte, und ihr könnt dem Herrn, eurem Gott, Speise- und Trankopfer darbringen.
15Blast das Horn auf dem Zion! Ruft die Menschen zum Fasten auf! Sie sollen sich alle zum Gottesdienst versammeln. 16Das ganze Volk soll kommen und sich darauf vorbereiten, dem heiligen Gott zu begegnen! Ruft alle herbei, vom Säugling bis zum Greis! Selbst Braut und Bräutigam müssen ihre Kammer verlassen und kommen! 17Ihr Priester, ihr Diener des Herrn, weint im Tempelvorhof2,17 Wörtlich: zwischen der Vorhalle und dem Altar. und betet: »Herr, hab Erbarmen mit deinem Volk! Wir gehören doch zu dir! Lass nicht zu, dass fremde Völker uns verspotten! Warum sollen sie uns verhöhnen und rufen: ›Wo bleibt er nun, ihr Gott?‹«
Der Herr erbarmt sich über sein Volk
18Da erwachte im Herrn die leidenschaftliche Liebe zu seinem Land, und er hatte Mitleid mit seinem Volk.2,18 Oder: Dann wird im Herrn … erwachen, und er wird … haben. – Die zeitliche Einordnung der Verse 18‒19a ist nicht sicher. 19Er antwortete ihnen: »Ich schenke euch wieder so viel Getreide, Wein und Öl, dass ihr genug zu essen habt. Ich setze euch nicht länger dem Hohn und Spott anderer Völker aus! 20Den Feind aus dem Norden jage ich fort von euch, ich treibe ihn in die Wüste. Seine vordersten Truppen stürze ich ins Tote Meer und die letzten ins Mittelmeer. Überall wird es dann nach Verwesung stinken. So strafe ich euren Feind, denn er hat euch Gewalt angetan2,20 Oder: denn er hat überheblich gehandelt..«
21Ihr Felder, seid nicht länger bekümmert, freut euch und jubelt, denn der Herr hat ein großes Wunder getan!
22Ihr Tiere in der Steppe, habt keine Angst mehr! Eure Weideplätze sind wieder grün, die Bäume hängen voller Früchte, Feigenbaum und Weinstock bringen reiche Ernte.
23Auch ihr, die ihr auf dem Berg Zion wohnt, freut euch und jubelt über den Herrn, euren Gott! Wie treu und gerecht ist er! Er schenkt euch wieder erfrischenden Regen im Herbst und im Frühling, so wie er es früher getan hat. 24Auf den Dreschplätzen häuft sich das Getreide, und aus der Kelter fließen Most und Öl in Strömen.
25Gott lässt euch sagen: »Das ganze Heer von Heuschrecken, das über euch hergefallen ist, war von mir gesandt. Jetzt aber will ich euch all die Ernten ersetzen, die diese gefräßigen Tiere vernichtet haben. 26Dann habt ihr mehr als genug zu essen und lobt meinen Namen. Denn ich bin der Herr, euer Gott, der große Wunder für euch vollbracht hat. Nie mehr soll mein Volk verhöhnt werden! 27Ihr werdet erkennen, dass ich mitten unter euch in Israel wohne und dass ich allein der Herr, euer Gott, bin und sonst keiner! Ja, nie mehr lasse ich mein Volk in Schimpf und Schande dastehen!«
