1Cuvântul Domnului care i‑a fost spus lui Ioel, fiul lui Petuel:
Invazia lăcustelor
2Ascultați lucrul acesta, bătrânilor2, 14 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7).!
Luați aminte, toți locuitorii țării!
S‑a mai întâmplat așa ceva în zilele voastre
sau în zilele părinților voștri?
3Povestiți copiilor voștri despre lucrul acesta,
și copiii voștri să‑l spună copiilor lor,
iar copiii lor să‑l istorisească următoarei generații.
4Ceea ce a lăsat lăcusta Gazam,
a mâncat lăcusta Arbe4 Termenul ebraic este unul general (apare de 24 de ori în VT), derivat din rădăcina rbh (a înmulți). Este asociat în general cu plaga a opta și desemnează probabil lăcustele migratoare.;
ceea ce a lăsat lăcusta Arbe,
a mâncat lăcusta Ielek
și ceea ce a lăsat lăcusta Ielek,
a mâncat lăcusta Hasil.4 Sensul exact al denumirilor în ebraică pentru cele patru specii de lăcuste este nesigur.
5Treziți‑vă, bețivilor, și plângeți!
Gemeți, voi, toți băutorii de vin,
pentru că vi s‑a luat mustul de la gură!
6Căci împotriva țării mele s‑a suit un neam
puternic și fără număr.
Dinții ei sunt dinți de leu,
iar colții ei sunt colți de leoaică.
7Mi‑a pustiit viile
și mi‑a făcut bucăți smochinii;
i‑a jupuit de coajă și i‑a trântit jos,
lăsându‑le ramurile decojite.
8Bocește așa cum fecioara8 Sau: o femeie tânără., îmbrăcată cu sac,
bocește după bărbatul8 Sau: logodnicul. tinereții ei!
9Darurile de mâncare și jertfele de băutură
au fost oprite în Casa Domnului,
iar preoții, slujitorii Domnului, bocesc.
10Ogoarele sunt pustiite,
pământul bocește,
căci grânele sunt pustiite.
Mustul a secat
și uleiul s‑a terminat.
11Îngroziți‑vă, plugari,
gemeți, vieri,
din cauza grâului și a orzului,
căci roadele câmpului sunt distruse.
12Via s‑a uscat,
iar smochinul este veștejit;
rodiul, palmierul, mărul,
toți pomii de pe câmp sunt uscați.
Într-adevăr, s‑a veștejit bucuria
din mijlocul fiilor omului!
Chemare la pocăință
13Preoților, încingeți‑vă și jeliți!
Gemeți, slujitori ai altarului!
Veniți, înnoptați îmbrăcați cu saci,
slujitori ai Dumnezeului meu!
Căci darurile de mâncare și jertfele de băutură
sunt oprite în Casa Dumnezeului vostru.
14Declarați14 Lit.: sfințiți. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). Vezi 2:5. un post,
vestiți o adunare.
Adunați‑i pe bătrâni,
pe toți locuitorii țării,
la Casa Domnului, Dumnezeul vostru,
și strigați către Domnul.
15Vai, ce zi!
Căci ziua Domnului este aproape;
ea va veni ca o distrugere de la Cel Atotputernic15 Ebr.: Șadai.
16Nu s‑a prăpădit hrana
sub ochii voștri –
adică bucuria și veselia
din Casa Dumnezeului nostru?
17Semințele s‑au pârjolit sub bulgări17 Sensul termenului ebraic este nesigur.,
hambarele sunt pustii,
grânarele sunt în dărâmate,
căci grânele s‑au uscat.
18Cum suspină animalele!
Cirezile de vite umblă amețite,
pentru că nu mai au pășune;
chiar și turmele de oi suferă pedeapsa18 Sau, cf. LXX: sunt nimicite..
19Către Tine, Doamne, strig,
căci focul a mistuit pășunile pustiei
și flăcările au ars toți copacii câmpiei.
20Chiar și fiarele câmpului tânjesc după Tine,
căci albiile s‑au uscat,
iar focul a mistuit pășunile pustiei.
A invasão de gafanhotos
1Esta mensagem veio da parte do Senhor para Joel, filho de Petuel. 2Ouçam, anciãos de Israel! Que todos escutem! Em todo o tempo da vossa vida, sim, em todo o tempo da história do vosso país, alguma vez se ouviu coisa semelhante àquilo que vou dizer-vos? 3Nos anos vindouros, contem-no aos vossos filhos; que esta terrível narrativa passe de geração em geração. 4Depois da lagarta ter comido as vossas searas, veio o gafanhoto e comeu parte do que ficou; depois veio o saltão e por fim outros gafanhotos que comeram o que ficou dos anteriores.
5Despertem e chorem, ébrios, porque as vinhas estão destruídas e perdeu-se todo o mosto! 6Um vasto exército de gafanhotos cobre a terra; é demasiado numeroso para se poder contar; têm dentes tão pontiagudos como os do leão! 7Arruinaram as minhas vinhas e descascaram as figueiras, deixando os troncos e os ramos nus e brancos.
8Chorem de tristeza como a noiva que perdeu o seu jovem marido. 9Foram-se as oferendas de comida que deviam ser trazidas ao templo do Senhor; os sacerdotes perecem com fome; ouçam os clamores destes ministros do Senhor. 10Os campos não têm sementeiras. Por toda a parte apenas se vê tristeza e desolação. Perderam-se os cereais, o vinho novo e o azeite.
11É natural que os agricultores andem por aí desorientados e abatidos; é natural que os vinhateiros chorem de desespero. Chorem os que contavam com o trigo e a cevada, porque também se perderam. 12As vides secaram, as figueiras morreram e o mesmo aconteceu com as romãzeiras, as tamareiras, as macieiras, e com todas as árvores dos pomares; foi-se a alegria que elas traziam.
Uma chamada ao arrependimento
13Ó sacerdotes, vistam-se de saco! Ó ministros do meu Deus, inclinem-se durante toda a noite perante o altar, chorando, porque não haverá mais ofertas de cereais para vocês na casa do vosso Deus! 14Anunciem um jejum e convoquem uma solene assembleia. Reúnam os anciãos e todo o povo no templo do Senhor, vosso Deus, e chorem perante ele.
15Infelizmente, este terrível dia do Senhor está já próximo. Está quase a chegar a destruição decidida pelo Todo-Poderoso. 16O nosso alimento desaparecerá perante os nossos olhos; toda a alegria e contentamento no templo do nosso Deus terminarão. 17As sementes apodrecem debaixo do chão; os celeiros e os armazéns estão vazios; o trigo secou nos campos. 18O gado muge com fome; os pastores estão desorientados, porque não há pastagens para os animais; os rebanhos de ovelhas vão desaparecendo de miséria.
19A ti, Senhor, clamo, porque o fogo queimou as pastagens e as chamas destruíram todas as árvores. 20Até os animais selvagens pedem socorro, porque não acham água. Secaram os rios e as pastagens estão queimadas.