Femeia prinsă în adulter
1Isus S‑a dus spre Muntele Măslinilor. 2Dis‑de‑dimineață a venit iarăși în Templu și tot poporul a venit la El. Isus S‑a așezat și a început să‑i învețe. 3Cărturarii3 Lit.: scribii, în sensul de erudiți, experți în Lege; cei care studiau, interpretau și învățau atât Legea lui Moise, cât și legile și reglementările tradiționale. Majoritatea erau farisei [peste tot în carte]. și fariseii au adus o femeie care fusese prinsă în adulter și au pus‑o să stea în mijlocul lor.
4Ei I‑au zis:
– Învățătorule, această femeie a fost prinsă chiar în timp ce comitea adulterul. 5În Lege, Moise ne‑a poruncit să omorâm cu pietre astfel de femei.5 O aluzie la Lev. 20:10 și Deut. 22:22-24. Tu deci ce zici?
6Spuneau lucrul acesta ca să‑L pună la încercare, pentru ca să aibă cu ce să‑L acuze.
Isus însă S‑a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ.
7Cum ei continuau să‑L întrebe, El S‑a ridicat și le‑a zis:
– Acela dintre voi care este fără păcat să arunce primul cu piatra în ea!
8Apoi S‑a aplecat din nou și a continuat să scrie pe pământ.
9Auzind aceste cuvinte și fiind mustrați de cugetul lor, au ieșit afară unul câte unul, începând de la cei bătrâni, până la cei din urmă, iar Isus a rămas singur cu femeia care stătea în mijloc.
10Isus S‑a ridicat și a întrebat‑o:
– Femeie, unde sunt acei acuzatori ai tăi? Nimeni nu te‑a condamnat?
11Ea a răspuns:
– Nimeni, Doamne!
Isus i‑a zis:
– Nici Eu nu te condamn. Du‑te și, de acum înainte, să nu mai păcătuiești!
Veridicitatea mărturiei lui Isus
12Isus le‑a vorbit din nou, zicând:
– Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Mă urmează pe Mine nu va umbla niciodată în întunecime, ci va avea Lumina vieții.
13Fariseii I‑au zis:
– Tu mărturisești despre Tine Însuți, deci mărturia Ta nu este adevărată.
14Isus a răspuns și le‑a zis:
– Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, totuși mărturia Mea este adevărată, pentru că Eu știu de unde vin și unde Mă duc, dar voi nu știți nici de unde vin și nici unde Mă duc. 15Voi judecați după înfățișare. Eu nu judec pe nimeni. 16Și chiar dacă aș judeca, judecata Mea este adevărată, pentru că Eu nu sunt singur, ci sunt împreună cu Tatăl Care M‑a trimis. 17Chiar în Legea voastră este scris că mărturia a doi oameni este adevărată.17 Vezi Deut. 17:6. 18Sunt Eu Cel Care mărturisesc despre Mine Însumi, și apoi despre Mine mai mărturisește și Tatăl Care M‑a trimis.
19Atunci ei L‑au întrebat:
– Unde este Tatăl Tău?
Isus a răspuns:
– Voi nu Mă cunoașteți nici pe Mine, nici pe Tatăl Meu. Dacă M‑ați cunoaște pe Mine, L‑ați cunoaște și pe Tatăl Meu.
20Aceste cuvinte le‑a spus în vistierie20 Cu referire la locul unde se aflau cutiile pentru darurile ce luau drumul vistieriei. Mișna (culegere de texte legislative, reflectând cinci secole de tradiție: 300 î.Cr.–200 d.Cr.) atestă existența a 13 astfel de cutii în Templu., în timp ce dădea învățătură în Templu, dar nu L‑a arestat nimeni, pentru că încă nu‑I sosise ceasul.
21El le‑a zis iarăși:
– Eu Mă duc, iar voi Mă veți căuta, însă veți muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni.
22Atunci iudeii au zis:
– Doar n‑o avea de gând să Se omoare, de zice: „Unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni“?
23El le‑a zis:
– Voi sunteți de jos; Eu sunt de sus. Voi sunteți din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. 24De aceea v‑am spus că veți muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeți că Eu sunt24 Vezi Ex. 3:14 și nota aferentă., veți muri în păcatele voastre.
25Ei L‑au întrebat:
– Cine ești Tu?
Isus le‑a răspuns:
– Ceea ce vă tot spun de la început. 26Eu am multe de zis și de judecat cu privire la voi, însă Cel Ce M‑a trimis este adevărat, iar Eu, ceea ce am auzit de la El, aceea spun lumii.
27Ei nu și‑au dat seama că le vorbea despre Tatăl.
28Isus le‑a zis:
– Când Îl veți înălța pe Fiul Omului, atunci veți cunoaște că Eu sunt și că nu fac nimic de la Mine Însumi, ci spun aceste lucruri așa cum M‑a învățat Tatăl. 29Iar Cel Ce M‑a trimis este cu Mine. El nu M‑a lăsat singur, pentru că Eu fac întotdeauna ceea ce Îi este plăcut.
30În timp ce spunea aceste lucruri, mulți au crezut în El.
Urmașii lui Avraam
31Atunci Isus le‑a zis iudeilor care crezuseră în El:
– Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci sunteți într-adevăr ucenicii Mei. 32Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va elibera.
33Ei I‑au răspuns:
– Suntem sămânța lui Avraam și niciodată n‑am slujit ca sclavi nimănui. Deci cum spui Tu: „Veți fi liberi“?!
34Isus le‑a răspuns:
– Adevărat, adevărat vă spun că oricine face păcatul34 Cu sensul de: oricine trăiește în păcat; este vorba despre păcat ca mod de viață. este sclav al păcatului. 35Și sclavul nu rămâne pe veci în casă, însă fiul rămâne pe veci. 36Deci, dacă Fiul vă eliberează, veți fi cu adevărat liberi. 37Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar cu toate acestea căutați să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu. 38Eu spun ceea ce am văzut la38 Sau: pe când eram cu; sau: în prezența. Tatăl, iar voi faceți ceea ce ați auzit de la tatăl vostru38 Unele mss conțin: Tatăl. Voi să faceți ceea ce ați auzit de la Tatăl!.
39Ei au răspuns și I‑au zis:
– Tatăl nostru este Avraam!
Isus le‑a zis:
– Dacă ați fi copiii lui Avraam, ați face39 Unele mss conțin: Dacă sunteți copiii lui Avraam, atunci faceți. faptele lui Avraam. 40Însă acum încercați să Mă omorâți pe Mine, un Om Care v‑am spus adevărul pe care l‑am auzit de la Dumnezeu. Așa ceva Avraam n‑a făcut. 41Voi faceți deci faptele tatălui vostru.
Atunci I‑au zis:
– Noi nu suntem născuți din curvie41 Termenul grecesc se referă la toate perversiunile sexuale în mod generic și presupune o decădere morală gravă.. Avem un singur Tată: pe Dumnezeu!
42Isus le‑a zis:
– Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, atunci M‑ați iubi, pentru că Eu de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Căci Eu n‑am venit de la Mine Însumi, ci El M‑a trimis. 43De ce nu înțelegeți vorbirea Mea? Pentru că nu puteți asculta Cuvântul Meu. 44Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și doriți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și n‑a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii44 Lit.: ei.! 45Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeți. 46Care dintre voi Mă poate dovedi vinovat de păcat? Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți? 47Cel care este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu. Voi de aceea nu ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.
Isus este înainte de Avraam
48Iudeii au răspuns și I‑au zis:
– Nu zicem noi bine că ești samaritean48 Vezi nota de la 4:9. și că ai demon?!
49Isus a răspuns:
– Eu nu am demon, ci Îl cinstesc pe Tatăl Meu, iar voi Mă necinstiți pe Mine. 50Totuși, Eu nu caut slava Mea; este Unul Care o caută și judecă. 51Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va vedea moartea!
52Atunci iudeii I‑au zis:
– Acum știm că ai demon! Avraam a murit, profeții – de asemenea, și Tu zici: „Dacă păzește cineva Cuvântul Meu, în veci nu va gusta moartea!“ 53Doar nu ești Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit?! Și profeții au murit! Cine pretinzi Tu că ești?!
54Isus a răspuns:
– Dacă Eu Mă slăvesc pe Mine Însumi, slava Mea nu înseamnă nimic. Tatăl Meu este Cel Care Mă slăvește, Cel despre Care voi spuneți: „Este Dumnezeul nostru!“, 55deși nu‑L cunoașteți. Eu însă Îl cunosc, iar dacă aș spune că nu‑L cunosc, aș fi și Eu un mincinos ca voi. Dar Îl cunosc și păzesc Cuvântul Lui. 56Avraam, tatăl vostru, s‑a bucurat nespus de mult că are să vadă ziua Mea; și a văzut‑o și s‑a bucurat.
57Atunci iudeii I‑au zis:
– N‑ai nici cincizeci de ani și l‑ai văzut pe Avraam?!
58Isus le‑a răspuns:
– Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte să se fi născut Avraam, Eu sunt58 Vezi Ex. 3:14 și nota aferentă.!
59Atunci au luat pietre ca să arunce în El. Dar Isus S‑a ascuns și a ieșit din Templu.
« Va et ne pèche plus »
1Quant à Jésus, il partit pour le mont des Oliviers. 2Mais le lendemain, il revint de bonne heure dans la cour du Temple et tout le peuple se pressa autour de lui ; alors il s’assit et se mit à enseigner.
3Tout à coup, les spécialistes de la Loi et les pharisiens traînèrent devant lui une femme qui avait été prise en flagrant délit d’adultère. Ils la firent avancer dans la foule et la placèrent, bien en vue, devant Jésus.
4– Maître, lui dirent-ils, cette femme a commis un adultère ; elle a été prise sur le fait. 5Or, dans la Loi, Moïse nous a ordonné de lapider les femmes de ce genre. Toi, quel est ton jugement sur ce cas ?
6En lui posant cette question, ils voulaient lui tendre un piège, dans l’espoir de trouver quelque prétexte pour l’accuser.
Mais Jésus se baissa et se mit à écrire du doigt sur le sol. 7Eux, ils insistaient, répétant leur question. Alors il se releva et leur dit : Que celui d’entre vous qui n’a jamais péché lui jette la première pierre !
8Puis il se baissa de nouveau et se remit à écrire sur le sol. 9Après avoir entendu ces paroles, ils s’esquivèrent l’un après l’autre, à commencer par les plus âgés, laissant finalement Jésus seul avec la femme, qui était restée au milieu de la cour du Temple. 10Alors Jésus leva la tête et lui dit : Eh bien, où sont donc passés tes accusateurs ? Personne ne t’a condamnée ?
11– Personne, Seigneur, lui répondit-elle.
Alors Jésus reprit : Je ne te condamne pas non plus. Va, mais désormais, ne pèche plus8.11 Les versets 7.53 à 8.11 sont absents de nombreux manuscrits, parmi lesquels les plus anciens et les meilleurs. Ce passage figure cependant à cet endroit dans un certain nombre de manuscrits. Quelques manuscrits l’incorporent ailleurs dans l’évangile de Jean (après 7.36 ou après 21.25), ou encore dans l’évangile de Luc (après Lc 21.38 ou après 24.53). Au témoignage concluant des manuscrits, on peut ajouter que ce passage paraît rompre le fil du récit, alors que celui-ci passe naturellement du verset 7.52 à 8.12. Le passage reprend sans doute une tradition ancienne et l’épisode relaté peut fort bien être authentique, mais ces versets ne faisaient vraisemblablement pas partie de l’évangile de Jean à l’origine..]
La lumière du monde
12Jésus parla de nouveau en public : Moi, je suis la lumière du monde, dit-il. Celui qui me suit ne marchera pas dans les ténèbres : il aura la lumière de la vie.
13Là-dessus les pharisiens lui répondirent : Tu te rends témoignage à toi-même : ton témoignage n’est pas vrai.
14Jésus leur répondit : Oui, je me rends témoignage à moi-même : mais mon témoignage est vrai, car je sais d’où je suis venu et où je vais ; quant à vous, vous ne savez pas d’où je viens ni où je vais. 15Vous jugez selon des critères purement humains, moi, je ne juge personne. 16Et à supposer que je porte un jugement, ce jugement est vrai, car je ne suis pas seul pour juger, mais avec moi, il y a aussi le Père qui m’a envoyé. 17Le témoignage commun de deux personnes n’est-il pas vrai ? C’est ce qui est écrit dans votre Loi ! 18Eh bien, moi, je suis mon propre témoin ; et le Père qui m’a envoyé me rend aussi témoignage.
19– Mais, où est-il, ton père ? s’exclamèrent-ils.
– Vous ne connaissez ni moi, ni mon Père, répliqua Jésus ; si vous m’aviez connu, vous connaîtriez aussi mon Père.
20Jésus parla ainsi pendant qu’il enseignait dans la cour du Temple près des troncs à offrandes, et personne n’essaya de l’arrêter, parce que son heure n’était pas encore venue.
Celui qui est
21Jésus leur dit encore : Je vais m’en aller et vous me chercherez ; mais vous mourrez dans votre péché. Vous ne pouvez pas aller là où je vais.
22Sur quoi ils se demandèrent entre eux : Aurait-il l’intention de se suicider ? Est-ce là ce qu’il veut dire par ces paroles : « Vous ne pouvez pas aller là où je vais ? »
23– Vous, leur dit-il alors, vous êtes d’ici-bas ; moi, je suis d’en haut. Vous appartenez à ce monde-ci ; moi, je ne lui appartiens pas. 24C’est pourquoi je vous ai dit : « Vous mourrez dans vos péchés. » En effet, si vous ne croyez pas que moi, je suis8.24 Allusion à l’épisode du buisson ardent (Ex 3.14) où Dieu s’est défini en disant : je suis celui qui est, ou : je suis : Je suis. Voir v. 28, 58., vous mourrez dans vos péchés.
25– Qui es-tu donc ? lui demandèrent-ils alors.
– Je ne cesse de vous le dire depuis le début8.25 Autres traductions : d’abord, pourquoi vous parlerai-je ? ou précisément ce que je vous dis. ! leur répondit Jésus. 26En ce qui vous concerne, j’aurais beaucoup à dire, beaucoup à juger. Mais celui qui m’a envoyé est véridique, et je proclame au monde ce que j’ai appris de lui.
27Comme ils ne comprenaient pas que Jésus leur parlait du Père, il ajouta : 28Quand vous aurez élevé le Fils de l’homme, alors vous comprendrez que moi, je suis8.28 Voir note v. 24.. Vous reconnaîtrez que je ne fais rien de ma propre initiative, mais que je transmets ce que le Père m’a enseigné. 29Oui, celui qui m’a envoyé est avec moi ; il ne m’a pas laissé seul, car je fais toujours ce qui lui est agréable.
30Pendant qu’il parlait ainsi, beaucoup crurent en lui.
Les vrais fils d’Abraham
31Alors Jésus dit aux Juifs qui avaient mis leur foi en lui : Si vous vous attachez à la Parole que je vous ai annoncée, vous êtes vraiment mes disciples. 32Vous connaîtrez la vérité, et la vérité fera de vous des hommes libres.
33– Nous, lui répondirent-ils, nous sommes la postérité d’Abraham8.33 Le premier des patriarches, dont descendent tous les Israélites., nous n’avons jamais été esclaves de personne. Comment peux-tu dire : « Vous serez des hommes libres ? »
34– Vraiment, je vous l’assure, leur répondit Jésus, tout homme qui commet le péché est esclave du péché. 35Or, un esclave ne fait pas partie de la famille, un fils, lui, en fait partie pour toujours.
36Si donc c’est le Fils qui vous donne la liberté, alors vous serez vraiment libres. 37Je sais que vous êtes les descendants d’Abraham. Pourtant, vous cherchez à me faire mourir parce que ma parole ne trouve aucun accès dans votre cœur. 38Moi, je parle de ce que j’ai vu chez mon Père. Quant à vous, vous faites ce que vous avez appris de votre père.
39– Notre père à nous, répondirent-ils, c’est Abraham.
– Eh bien, leur répliqua Jésus, si vous étiez vraiment des enfants d’Abraham, vous agiriez comme lui8.39 Certains manuscrits ont : si vous êtes vraiment des fils d’Abraham, agissez comme lui.. 40Au lieu de cela, vous cherchez à me faire mourir. Pourquoi ? Parce que je vous dis la vérité telle que je l’ai apprise de Dieu. Jamais Abraham n’a agi comme vous. 41Vous agissez exactement comme votre père à vous !
– Mais, répondirent-ils, nous ne sommes pas des enfants illégitimes. Nous n’avons qu’un seul Père : Dieu !
42– Si vraiment Dieu était votre Père, leur dit Jésus, vous m’aimeriez, car c’est de Dieu que je proviens, c’est de Dieu que je suis venu. Je ne suis pas venu de ma propre initiative, c’est lui qui m’a envoyé. 43Pourquoi ne comprenez-vous pas ce que je vous dis ? Parce que vous êtes incapables de recevoir mes paroles.
44Votre père, c’est le diable, et vous voulez vous conformer à ses désirs. Depuis le commencement, c’est un meurtrier : il ne se tient pas dans la vérité, parce qu’il n’y a pas de vérité en lui. Lorsqu’il ment, il parle de son propre fond, puisqu’il est menteur, lui le père du mensonge. 45Mais moi, je dis la vérité. C’est précisément pour cela que vous ne me croyez pas. 46Qui d’entre vous peut produire la preuve que j’ai commis une seule faute ? Si je dis vrai, pourquoi ne me croyez-vous pas ? 47Celui qui appartient à Dieu écoute les paroles de Dieu. Si vous ne les écoutez pas, c’est parce que vous ne lui appartenez pas.
48Ils répliquèrent : Nous avions bien raison de le dire : tu n’es qu’un Samaritain, tu as un démon en toi.
49– Non, répondit Jésus, je n’ai pas de démon en moi. Au contraire, j’honore mon Père ; mais vous, vous me méprisez. 50Non, je ne recherche pas la gloire pour moi-même : c’est un autre qui s’en préoccupe et il me rendra justice.
51Vraiment, je vous l’assure : celui qui observe mon enseignement ne verra jamais la mort.
Le Fils et Abraham
52Sur quoi les Juifs reprirent : Cette fois, nous sommes sûrs que tu as un démon en toi. Abraham est mort, les prophètes aussi, et toi tu viens nous dire : Celui qui observe mon enseignement ne mourra jamais. 53Serais-tu plus grand que notre père Abraham, qui est mort – ou que les prophètes, qui sont tous morts ? Pour qui te prends-tu donc ?
54Jésus répondit : Si je m’attribuais moi-même ma gloire, cela n’aurait aucune valeur. Celui qui me glorifie, c’est mon Père, celui-là même que vous appelez votre Dieu. 55En fait, vous ne le connaissez pas, alors que moi, je le connais. Si je disais ne pas le connaître, je serais menteur, comme vous. Mais le fait est que je le connais et que j’obéis à sa Parole. 56Abraham votre père a exulté de joie à la pensée de voir mon jour. Il l’a vu et en a été transporté de joie.
57– Quoi, lui dirent-ils alors, tu n’as même pas cinquante ans et tu prétends avoir vu Abraham8.57 Certains manuscrits ont : et Abraham t’a vu. !
58– Vraiment, je vous l’assure, leur répondit Jésus, avant qu’Abraham soit venu à l’existence, moi, je suis8.58 Voir note v. 24..
59A ces mots, ils se mirent à ramasser des pierres pour les lui jeter, mais Jésus disparut dans la foule et sortit de l’enceinte du Temple.
