Isus, Păstorul cel bun
1Adevărat, adevărat vă spun că cel care nu intră pe poartă în staulul oilor, ci sare prin altă parte, este hoț și tâlhar. 2Însă cel care intră pe poartă este păstorul2 Conceptul de păstor trebuie înțeles aici în contextul său vechi-testamentar: Dumnezeu Însuși este Păstorul lui Israel (Ps. 80:1; Is. 40:10-11; Eze. 34:11-16). Dumnezeu a dat turma în grija conducătorilor, păstorii lui Israel, care însă nu au avut grijă de ea (Is. 56:9-12; Eze. 34). El Îl va trimite pe adevăratul Păstor, pe Mesia, ca să aibă grijă de oi (Eze. 34:23). oilor. 3Portarul îi deschide, iar oile îi aud glasul. El își cheamă oile pe nume și le duce afară. 4După ce le‑a adus afară pe toate care sunt ale lui, merge înaintea lor, iar oile îl urmează, pentru că îi cunosc glasul. 5Ele nu urmează nicidecum un străin, ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.
6Isus le‑a spus această alegorie6 Ioan folosește un alt termen (paroimia), decât cel folosit de ceilalți evangheliști (parabole), termen care se poate referi la: metaforă; proverb; pildă; zicală; maximă; limbaj cu tâlc, care trebuie descoperit. Vezi și 16:25., dar ei n‑au înțeles ce le spunea.
7Atunci Isus a vorbit din nou:
– Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Poarta oilor. 8Toți cei ce au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari; dar oile n‑au ascultat de ei. 9Eu sunt Poarta. Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit. Va intra, va ieși și va găsi pășune. 10Hoțul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să distrugă. Eu am venit ca ele să aibă viață și s‑o aibă din belșug.
11Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi. 12Cel plătit, care nu este păstor și căruia nu‑i aparțin oile, când vede lupul venind, lasă oile și fuge, iar lupul le prinde și le împrăștie. 13El fuge pentru că este plătit și nu‑i pasă de oi. 14Eu sunt Păstorul cel bun și le cunosc pe cele care sunt ale Mele, iar cele care sunt ale Mele Mă cunosc pe Mine, 15tot așa cum Tatăl Mă cunoaște pe Mine, și Eu Îl cunosc pe Tatăl. Iar Eu Îmi dau viața pentru oi. 16Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta glasul Meu și vor fi o turmă și un Păstor. 17De aceea Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața ca s‑o iau din nou. 18Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am autoritate s‑o dau și am autoritate s‑o iau din nou. Am primit această poruncă de la Tatăl Meu.
19Din cauza acestor cuvinte s‑a făcut din nou dezbinare între iudei. 20Mulți dintre ei spuneau: „Are demon și este nebun! De ce‑L ascultați?!“ 21Alții ziceau: „Cuvintele acestea nu sunt cuvinte de om demonizat. Poate un demon să deschidă ochii orbilor?!“
Necredința iudeilor
22În Ierusalim avea loc atunci Sărbătoarea Dedicării Templului22 Cu referire la Hanuca (ebr.: Hanukkah), sărbătoare care comemorează rededicarea Templului în decembrie 165 î.Cr., după ce acesta a fost profanat de către Antioh IV Epiphanes (care a domnit între anii 175–164 î.Cr.). Vezi 1 Mac. 4:41-61. Era numită și Sărbătoarea Luminilor, deoarece în fiecare seară de Hanuca se aprindea o lampă specială (Hanukiya) în fiecare casă.. Era iarnă. 23Isus Se plimba prin Templu, în porticul lui Solomon.
24Iudeii L‑au înconjurat și I‑au zis:
– Până când ne mai ții sufletul în încordare? Dacă Tu ești Cristosul, spune‑ne‑o deschis!
25Isus le‑a răspuns:
– V‑am spus, dar nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine. 26Însă voi nu credeți, pentru că nu sunteți dintre oile Mele. 27Oile Mele ascultă glasul Meu. Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. 28Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. 29Tatăl Meu, Care Mi le‑a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui. 30Eu și Tatăl una suntem.
31Iudeii au luat din nou pietre ca să‑L omoare.
32Isus le‑a răspuns:
– V‑am arătat multe lucrări bune de la Tatăl. Pentru care din aceste lucrări vreți să Mă omorâți cu pietre?
33Iudeii I‑au răspuns:
– Nu pentru o lucrare bună vrem să Te omorâm cu pietre, ci pentru o blasfemie, pentru că Tu, Care ești om, Te faci Dumnezeu!
34Isus le‑a răspuns:
– Nu este scris în Legea34 Cu referire la întreg VT, nu doar la primele cinci cărți ale lui Moise. voastră: „Eu am zis: «Sunteți ‘dumnezei’»“? 35Dacă pe aceia la care a venit Cuvântul lui Dumnezeu, El i‑a numit „dumnezei“35 Vezi Ps. 82:6., și Scriptura nu poate fi desființată, 36puteți spune voi despre Cel pe Care Tatăl L‑a sfințit și L‑a trimis în lume că blasfemiază, și aceasta pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!“?! 37Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeți! 38Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeți pe Mine, credeți lucrările acestea, ca să cunoașteți și să înțelegeți că Tatăl este în Mine și Eu în Tatăl.
39Atunci au încercat din nou să‑L aresteze, dar El a scăpat din mâinile lor.
40Apoi S‑a dus din nou dincolo de Iordan, în locul unde botezase Ioan mai înainte, și a rămas acolo. 41Mulți veneau la El și ziceau: „Ioan n‑a făcut niciun semn, dar tot ce a spus Ioan despre Acesta era adevărat.“ 42Și mulți au crezut în El acolo.
Pasterz i jego stado
1Następnie powiedział:
—Zapewniam was: Kto nie wchodzi do owczarni przez bramę, lecz przez płot, jest złodziejem i przestępcą. 2Kto wchodzi przez bramę, jest pasterzem. 3Stróż otwiera mu drzwi, a owce reagują na jego głos. Woła je po imieniu i wyprowadza na pastwisko. 4Gdy już wszystkie wyprowadzi, staje na ich czele, a owce podążają za nim, bo znają jego głos. 5Za obcym natomiast nie pójdą. Spłoszą się, bo nie znają jego głosu.
6Słuchacze nie zrozumieli tej przypowieści opowiedzianej przez Jezusa. 7Wyjaśnił więc:
—Zapewniam was: To Ja jestem bramą owczarni. 8Wszyscy, którzy przyszli przede Mną, to złodzieje i przestępcy, więc owce nie chciały ich słuchać. 9Ja jestem bramą. Kto przeze Mnie wejdzie, zostanie ocalony. Przejdzie przeze Mnie i znajdzie pokarm. 10Złodziej przychodzi, aby kraść, zabijać i niszczyć. Ja przyszedłem, aby owce miały życie—i to życie w obfitości. 11Ja jestem dobrym pasterzem, który oddaje życie za swoje owce. 12Najemnik, który nie jest pasterzem i właścicielem owiec, gdy zobaczy zbliżającego się wilka, zostawia owce i ucieka. Wtedy wilk napada na stado i rozprasza je. 13Najemnik jest tylko pracownikiem, więc nie zależy mu na owcach. 14Ja jestem dobrym pasterzem. Znam swoje owce i one też Mnie znają 15—tak jak Ojciec zna Mnie, a Ja Ojca. Jestem gotów oddać za nie życie. 16Mam także inne owce, które nie są z tej owczarni. Je również muszę przyprowadzić, aby słuchały mojego głosu. Wtedy będzie jedna owczarnia i jeden pasterz. 17Ojciec kocha Mnie, ponieważ Ja oddaję swoje życie za owce. Ale z powrotem odzyskam życie. 18Nikt Mnie do tego nie zmusza—z własnej woli się poświęcam. Mam władzę, aby oddać swoje życie i aby je odzyskać. Takie polecenie otrzymałem od Ojca.
19I znowu słowa Jezusa spowodowały podział wśród przywódców.
20—Jest opanowany przez demona i oszalał—twierdzili jedni.
21—Czy tak mówi człowiek opanowany przez demona?—komentowali drudzy. —Zastanówcie się! Czy ktoś, kto jest opętany, może uzdrawiać niewidomych?
Niewiara przywódców
22W Jerozolimie obchodzono wtedy święto Poświęcenia Świątyni. Była zima. 23Gdy Jezus spacerował po krużganku Salomona w świątyni, 24otoczyli Go żydowscy przywódcy i zapytali:
—Jak długo będziesz trzymać nas w niepewności? Powiedz nam wprost: Jesteś Mesjaszem?
25—Przecież już powiedziałem, ale nie uwierzyliście—odrzekł Jezus. —W imieniu mojego Ojca dokonałem również wielu cudów. 26Lecz wy Mi nie wierzycie, bo nie należycie do moich owiec. 27One Mnie słuchają i podążają za Mną, a Ja je znam. 28Nigdy nie zginą, bo daję im wieczne życie. Nikt też nie jest w stanie wyrwać ich z mojej ręki. 29Mój Ojciec, który Mi je powierzył, jest najpotężniejszy. I nikt nie wyrwie ich z ręki mojego Ojca. 30Ja i Ojciec stanowimy jedno.
31Wtedy przywódcy chwycili kamienie, aby zabić Jezusa. 32On zaś zapytał ich:
—Dokonałem w waszej obecności wielu dobrych czynów w imieniu mojego Ojca. Za który z nich chcecie Mnie zabić?
33—Nie za dobre czyny chcemy cię ukamienować, lecz za bluźnierstwo—odpowiedzieli. —Za to, że będąc człowiekiem, nazywasz siebie Bogiem!
34—Przecież w Prawie Mojżesza jest napisane: „Ja mówię: Bogami jesteście”—odrzekł Jezus. 35—Bóg nazywał tam bogami tych, do których skierował swoje słowo—a przecież Pisma nie wolno lekceważyć. 36Jak więc możecie oskarżać Mnie za to, że powiedziałem: „Jestem Synem Bożym”? Przecież to Ojciec poświęcił Mnie i posłał na świat! 37Jeśli nie wykonuję dzieł mojego Ojca, możecie Mi nie wierzyć. 38Jeśli jednak wykonuję je, to nawet jeśli nie wierzycie Mi, uwierzcie tym dziełom i przekonajcie się, że Ojciec jest we Mnie, a Ja w Nim.
39Wtedy raz jeszcze chcieli Go aresztować, ale Jezus wymknął się im. 40Przeprawił się na drugi brzeg Jordanu i zatrzymał się w miejscu, w którym poprzednio Jan Chrzciciel udzielał chrztu. 41I przychodziło do Niego wielu ludzi, mówiąc:
—Jan nie czynił wprawdzie cudów, ale wszystko, co powiedział o Jezusie, dokładnie się sprawdziło.
42I wielu uwierzyło Mu.
