Mustrarea lui Israel
1În vremea aceea, zice Domnul, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor, 2vor fi întinse în fața soarelui, a lunii și a întregii oștiri a cerurilor, a acelora pe care ei i‑au iubit, i‑au slujit, i‑au urmat, i‑au căutat și s‑au închinat înaintea lor. Nu vor mai fi adunate, nici îngropate, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. 3În toate locurile unde îi voi izgoni, toți cei ce vor supraviețui din acest neam rău vor prefera mai degrabă moartea decât viața, zice Domnul Oștirilor.
Păcat și pedeapsă
4Spune‑le că așa vorbește Domnul:
«Cine cade și nu se mai ridică?
Cine se abate fără să se întoarcă iarăși?
5De ce atunci poporul acesta, Ierusalimul, se abate,
stăruind în necredincioșie?
Ei se întăresc tot mai mult în înșelătorie
și refuză să se întoarcă.
6Am ascultat cu atenție,
dar ei nu rostesc ceea ce este drept.
Niciunul nu regretă răutatea lui
și nu zice: ‘Ce am făcut?’.
Toți își încep din nou alergarea,
ca un cal care se aruncă în luptă.
7Până și barza
își cunoaște timpul ei pe ceruri;
turtureaua, lăstunul și cocorul7 Identificarea exactă a acestei păsări nu este sigură.
își păstrează timpul venirii lor.
Dar poporul Meu
nu cunoaște porunca Domnului.
8Cum puteți spune: ‘Suntem înțelepți,
căci avem Legea Domnului!’,
când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor
a transformat‑o într‑o minciună?
9Înțelepții sunt dați de rușine,
sunt înspăimântați și capturați.
Iată, ei au respins Cuvântul Domnului;
ce fel de înțelepciune au ei?
10De aceea, pe soțiile lor le voi da altor bărbați
și terenurile lor altor stăpâni.
Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare,
toți sunt lacomi de câștig nedrept;
de la profet până la preot,
toți înșală.
11Ei leagă în mod ușuratic
rana fiicei poporului Meu,
zicând: ‘Pace, pace!’,
când nu este pace.
12Le este lor rușine de urâciunile pe care le săvârșesc?
Nu, nu le este rușine deloc;
nici măcar nu știu să roșească.
De aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad
și vor fi răsturnați la vremea pedepsei lor,
zice Domnul.
13Voi face să le înceteze recolta, zice Domnul.
Nu vor mai fi struguri în vie,
nu vor mai fi smochine în smochin,
iar frunzele se vor veșteji.
Le voi da celor ce vor trece peste ele.13 Sensul ultimelor două versuri este nesigur.»“
14„De ce mai stăm în așteptare?
Adunați‑vă!
Să intrăm în cetățile fortificate
și să pierim acolo!
Căci Domnul, Dumnezeul nostru,
ne‑a condamnat la moarte
și ne dă să bem ape otrăvite,
pentru că am păcătuit împotriva Lui.
15Așteptam pacea,
dar n‑a venit nimic bun;
așteptam un timp de vindecare,
dar iată că vine numai teroare.
16Gâfâitul cailor se aude din Dan;
la nechezatul armăsarilor lor
se cutremură toată țara.
Au venit să devoreze țara
și tot ce cuprinde ea,
cetatea și pe cei ce locuiesc în ea.“
17„Iată, voi trimite printre voi niște șerpi veninoși,
niște vipere care nu pot fi descântate
și care vă vor mușca,
zice Domnul.“
18„Grimasa18 Sensul termenului ebraic în acest context este nesigur. mea este din cauza durerii mele!
Inima îmi este sleită în mine!
19Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu
răsună dintr‑o țară îndepărtată:
«Nu mai este Domnul în Sion?
Nu mai este Împăratul lui acolo?»“
„De ce M‑au provocat la mânie prin chipurile lor cioplite,
prin deșertăciunile lor străine?“
20„Secerișul a trecut,
vara s‑a terminat,
iar noi tot nu suntem izbăviți.“
21Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu;
jelesc, iar spaima mă cuprinde.
22Nu este niciun balsam vindecător în Ghilad?
Nu este niciun doctor acolo?
De ce nu este vindecare
pentru rana fiicei poporului meu?
Falske ledere har forført Guds folk
1Når fjenderne kommer, vil de åbne gravene, hvor Judas konger, stormænd, præster, profeter og andre ligger. 2De vil sprede deres knogler ud på jorden, så de ligger utildækket under solen og månen og stjernerne, som de i sin tid tilbad og søgte råd hos. Der vil de ligge og blive til gødning. 3Nogle få af mit oprørske folk vil overleve og blive sendt i eksil, men de vil ønske de var døde,” siger Herren, den Almægtige.
4Derefter bad Herren mig sige følgende til folket: „Hør, hvad Herren siger: Når man falder, skynder man sig så ikke at komme på benene igen? Og når man er gået i den forkerte retning, vender man så ikke straks om, når man opdager det? 5Hvorfor bliver Jerusalems indbyggere så ved med at gøre oprør? Hvorfor nægter de at vende om fra deres vantro? 6Jeg lytter opmærksomt til deres samtaler, men ingen siger et sandt ord. Ingen angrer deres synd eller indrømmer deres fejltagelser. Nej, de styrter sig hovedkulds ud i synden som stridsheste, der stormer frem til kamp. 7Selv storken ved, hvornår den skal trække bort, og det samme gælder duen, tranen og svalen. Hvert år vender de tilbage i rette tid. Men mit folk? De er ligeglade med mine befalinger.
8Hvordan kan I påstå, at I er kloge og kender mine love, når jeres skriftlærde har løjet for jer og fordrejet dem? 9Men jeg vil lukke munden på dem og straffe dem. Hvad visdom er der i at forkaste Herrens ord? 10Jeg overdrager deres koner og ejendom til andre, fordi de alle kun er ude på at skrabe til sig, så meget de kan. Selv præsterne og profeterne er fulde af løgn. 11De behandler dybe sår, som var det ufarlige rifter. ‚Det sker der ikke noget ved,’ forsikrer de, men de tager grueligt fejl. 12De skal straffes for deres afskyelige afgudsdyrkelse, for de har ikke skam i livet. Derfor skal de dø ligesom alle de andre, siger Herren. 13Da jeg ville høste, var der ingen druer på vinstokkene og ingen figner på figentræerne. Alle bladene var visne. Derfor sender jeg en fjende, som skal trampe dem ned.”8,13 Teksten er uklar.
14Da vil folket sige: „Hvad venter vi på? Kom, lad os samles i de befæstede byer, for vi vil ikke dø uden kamp. Vores Gud, Herren, har fældet dødsdom over os og rakt os giftbægeret som straf for vores synder. 15Vi havde håbet på fred og bedre tider, men nu er ulykken over os. 16Fjendens hær kan allerede høres i Dan, hele landet skælver af angst. Fjenderne er på vej for at ødelægge landet, lægge byerne i ruiner og slå hele befolkningen ihjel.”
17„Ja,” siger Herren, „jeg sender en hær imod jer som utæmmelige giftslanger, der dræber jer med deres bid.”
Jeremias sørger over Judas synder
18Da udbrød jeg: „Mit hjerte er knust af sorg! 19Hør folkets fortvivlede skrig ud over landet.
‚Hvor er Herren blevet af?’ råber de. ‚Hvorfor har han forladt sit tempel i Jerusalem?’
Men Herren vil svare: ‚Hvorfor vakte I min vrede med jeres afgudsbilleder og tomme ritualer?’
20‚Ak,’ råber folket til Herren, ‚tiden er gået, og nu er det for sent.8,20 Ordret „Høsten er overstået, og sommeren er forbi”. Det er en talemåde for, at tiden er forspildt. Hvorfor greb du ikke ind og reddede os?’ ”
21Jeg er fortvivlet over mit folks ulykke. Jeg er knust, utrøstelig og stum af sorg. 22Er der ingen salve tilbage i Gilead? Er der ingen læge, der kan lindre smerten? Er der slet ingen redning for mit folk? 23Jeg ville ønske, jeg havde et hav af tårer, for så kunne jeg græde dag og nat over Jerusalems dræbte indbyggere.
