1Așa vorbește Domnul:
„Iată, voi stârni un vânt1 Sau: duh. distrugător împotriva Babilonului
și împotriva locuitorilor din Leb‑Kamai1 Leb‑Kamai este o criptogramă pentru Caldeea (Babilonia); vezi nota de la 25:26..
2Voi trimite împotriva Babilonului niște străini
care îl vor vântura și‑i vor goli țara.
Ei o vor ataca din toate părțile
în ziua nenorocirii.
3Să se întindă arcul împotriva celui ce‑și întinde arcul
și împotriva celui ce se mândrește cu armura lui!3 Sensul celor două versuri este nesigur.
Nu‑i cruțați pe tinerii lui!
Dați‑i spre nimicire3 Vezi nota de la 25:9. toată oștirea!
4Vor cădea uciși în țara caldeenilor,
străpunși pe străzile ei.
5Căci Israel și Iuda nu sunt părăsite de Dumnezeul lor,
de Domnul Oștirilor,
deși țara lor5 Sau: căci țara lor, fiind vorba despre Babilonia. este plină de vină
înaintea Sfântului lui Israel.
6Fugiți din Babilon!
Scăpați‑vă viața,
ca nu cumva să fiți nimiciți din cauza nelegiuirii lui,
căci vremea răzbunării Domnului a sosit
și El îl va răsplăti după meritele lui!
7Babilonul a fost o cupă de aur în mâna Domnului,
care îmbăta întregul pământ.
Neamurile au băut din vinul ei
și de aceea au înnebunit.
8Babilonul va cădea deodată și va fi zdrobit!
Gemeți pentru el!
Aduceți balsam pentru rana lui;
poate va putea fi vindecată!
9Am încercat să vindecăm Babilonul,
dar nu s‑a vindecat!
Părăsiți‑l și să mergem fiecare în țara lui,
căci judecata lui ajunge până la ceruri
și se înalță până la nori.“
10Domnul scoate la lumină dreptatea cauzei noastre.
Să mergem și să vestim în Sion
lucrarea Domnului, Dumnezeul nostru!
11Ascuțiți‑vă săgețile
și umpleți‑vă tolbele!
Domnul a trezit duhul regilor Mediei,
pentru că planul Lui este să distrugă Babilonul.
Aceasta este răzbunarea Domnului,
răzbunarea pentru Templul Său.
12Ridicați un steag împotriva zidurilor Babilonului!
Întăriți paza, puneți păzitori,
pregătiți o ambuscadă!
Domnul Își va duce la îndeplinire hotărârea
pe care a rostit‑o împotriva locuitorilor Babilonului.
13Ție, care locuiești lângă ape multe
și ai mari bogății,
ți‑a venit sfârșitul,
iar firul vieții13 Sau: lăcomia. tale a ajuns la capăt!
14Domnul Oștirilor a jurat pe Sine Însuși:
„Te voi umple cu oameni, asemenea unui roi de lăcuste,
și ei vor înălța strigăte de victorie asupra ta.“
15El a făcut pământul prin puterea Lui,
a întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui,
și a întins cerurile prin priceperea Lui.
16La glasul Lui urlă apele din ceruri.
El înalță norii de la marginile pământului,
trimite fulgerele și ploaia
și scoate vântul din cămările Lui.
17Toți oamenii sunt proști și fără cunoștință;
fiecare aurar este făcut de rușine de chipul cioplit.
Căci chipurile lui turnate sunt doar o minciună
și n‑au nicio suflare în ele.
18Ei sunt o deșertăciune, o lucrare de batjocură.
La vremea pedepsei lor, vor pieri.
19Dar Partea lui Iacov nu este ca aceștia,
căci El este Cel Ce a întocmit totul,
chiar și seminția moștenirii Lui –
Domnul Oștirilor este Numele Lui.
20„Tu ești buzduganul Meu,
arma Mea de luptă!
Cu tine zdrobesc neamuri
și distrug împărății!
21Cu tine zdrobesc calul și călărețul!
Cu tine zdrobesc carul și conducătorul lui!
22Cu tine zdrobesc pe bărbat și pe femeie,
pe bătrân și pe copil,
pe tânăr și pe fecioară!
23Cu tine zdrobesc pe păstor și turma lui!
Cu tine zdrobesc pe plugar și perechea lui de boi!
Cu tine zdrobesc pe guvernatori și pe conducători!
24Înaintea ochilor voștri voi răsplăti Babilonului și tuturor locuitorilor Caldeii pentru tot răul pe care l‑au făcut în Sion, zice Domnul.“
25„Iată, sunt împotriva ta, munte distrugător,
care distrugeai întregul pământ,
zice Domnul.
Îmi voi întinde mâna împotriva ta,
te voi rostogoli de pe stânci
și te voi preface într‑un munte aprins.
26Nimeni nu va mai lua din tine pietre pentru capul unghiului,
nici pietre pentru temelie,
căci vei fi un pustiu veșnic,
zice Domnul!“
27„Ridicați un steag în țară!
Sunați din trâmbiță27 Vezi nota de la 4:5. printre neamuri!
Puneți deoparte27 Lit.: Sfințiți., cu sensul de a pregăti. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu sau pentru pedeapsă (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). Vezi 22:7. neamurile împotriva lui!
Chemați împotriva lui regatele
Araratului27 Regatul Urartu., Miniului și Așchenazului!
Numiți un comandant împotriva lui!
Trimiteți împotriva lui cai precum un roi de lăcuste!
28Puneți deoparte28 Vezi nota de la versetul 27. neamurile împotriva lui –
pe regii Mediei,
pe guvernatorii lor, pe toți conducătorii lor
și toate țările aflate sub stăpânirea lor!
29Pământul se cutremură și se zvârcolește,
căci planurile Domnului împotriva Babilonului se împlinesc –
El va preface țara Babilonului într‑un pustiu
și nimeni nu va mai locui acolo.
30Vitejii Babilonului au încetat lupta;
ei rămân în fortărețele lor.
Puterea le este sleită
și au ajuns ca niște femei.
Locuințele lor sunt arse
și zăvoarele lor sunt sfărâmate.
31Sol după sol,
mesager după mesager
aleargă să‑l anunțe pe împăratul Babilonului
că cetatea lui este cucerită de la un capăt la celălalt,
32că trecătorile râului sunt capturate,
că mlaștinile cu trestii sunt arse
și că războinicii sunt îngroziți.“
33Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel:
„Fiica Babilonului este ca o arie de treierat
în perioada când a fost netezită:
încă puțin și vine vremea secerișului.“
34Nebucadnețar, împăratul Babilonului, m‑a devorat:
m‑a stors de vlagă,
m‑a făcut un vas gol.
M‑a înghițit ca un monstru,
și‑a umplut pântecul cu bunătățile mele
și apoi m‑a vărsat.
35Fie ca violența folosită împotriva mea și a rudelor mele35 Lit.: mea și împotriva cărnii mele (sau copiilor mei).
să se întoarcă împotriva Babilonului,
zice locuitoarea Sionului.
Fie ca sângele meu să se răsfrângă asupra locuitorilor Caldeii,
zice Ierusalimul.
36De aceea, așa vorbește Domnul:
„Iată, îți voi apăra cauza
și te voi răzbuna;
voi seca marea Babilonului
și‑i voi usca izvoarele.
37Babilonul va ajunge un morman de dărâmături,
o vizuină de șacali,
o pricină de groază și de fluierat,
un loc în care nu va mai locui nimeni.
38Ei toți vor rage ca niște lei,
vor mârâi ca niște pui de lei.
39Dar când vor fi în călduri,
le voi pregăti un ospăț
și‑i voi îmbăta,
ca să salte de veselie
și să adoarmă apoi somnul cel de veci
și să nu se mai trezească,
zice Domnul.
40Îi voi coborî
ca pe niște miei la măcelărie,
ca pe niște berbeci și țapi.
41Cum a fost cucerit Șeșakul41 Vezi nota de la 25:26.,
cum a fost capturată pricina de laudă a întregului pământ!
Cum a ajuns Babilonul
o pricină de groază printre neamuri!
42Marea s‑a înălțat peste Babilon;
a fost acoperit de valurile ei învolburate!
43Cetățile lui au devenit pustii,
un pământ uscat și deșertic,
o țară în care nu mai locuiește nimeni
și pe unde nu mai trece niciun fiu al omului.
44Îl voi pedepsi pe Bel în Babilon
și îi voi smulge din gură ceea ce a înghițit.
Neamurile nu vor mai curge spre el,
și zidul Babilonului se va prăbuși.
45Ieși din mijlocul lui, popor al Meu!
Fiecare să fugă
și să‑și scape viața de mânia aprigă a Domnului!
46Să nu cumva să vă slăbească inima
sau să vă temeți de vestea care se aude în țară.
Căci anul acesta vine o veste, iar anul următor o altă veste.
Va fi violență în țară,
iar un stăpânitor va fi împotriva altui stăpânitor!
47De aceea, iată, vin zile
când voi pedepsi chipurile cioplite ale Babilonului.
Toată țara va fi acoperită de rușine
și toți cei răniți vor cădea în mijlocul ei.
48Atunci cerurile și pământul și tot ce cuprind ele
vor striga de bucurie asupra Babilonului,
căci din nord, îl vor ataca nimicitorii,
zice Domnul.“
49Babilonul trebuie să cadă
din cauza celor uciși ai lui Israel,
tot așa cum și cei uciși de pe întreg pământul
au căzut din cauza Babilonului.
50Cei care ați scăpat de sabie,
plecați și nu întârziați!
Amintiți‑vă de Domnul, de la depărtare,
și să‑și găsească loc50 Lit.: și să se suie. Ierusalimul în inima voastră!
51Suntem rușinați, căci am auzit insulta!
Ne‑am acoperit fețele din cauza rușinii,
pentru că niște străini au intrat
în sanctuarele Casei Domnului.
52„Dar iată, vin zile, zice Domnul,
când îi voi pedepsi chipurile cioplite,
și în toată țara lui
vor geme răniții.
53Chiar dacă Babilonul s‑ar înălța până la cer
și chiar dacă și‑ar fortifica înălțimile,
tot voi trimite nimicitorii împotriva lui,
zice Domnul.
54Un strigăt răsună din Babilon.
Zgomotul unui mare prăpăd
se aude din țara caldeenilor,
55căci Domnul va distruge Babilonul
și va face să înceteze în el zarva cea mare.
Valuri de nimicitori vor urla ca niște ape mari
și zgomotul strigătelor lor va răsuna.
56Un nimicitor va veni împotriva Babilonului;
vitejii lui vor fi capturați
și arcurile lor vor fi zdrobite.
Căci Domnul este un Dumnezeu Care răsplătește!
El, cu siguranță, va da fiecăruia plata cuvenită!
57Eu îi voi îmbăta pe conducătorii și pe înțelepții lui,
pe guvernatori, pe ofițeri și pe viteji;
ei vor adormi pe vecie și nu se vor mai trezi,
zice Împăratul,
al Cărui Nume este Domnul Oștirilor.“
58Așa vorbește Domnul Oștirilor:
„Zidurile cele largi ale Babilonului vor fi dărâmate,
iar porțile lui cele înalte vor fi arse în foc.
Popoarele se trudesc degeaba
și neamurile muncesc doar pentru foc!“
59Iată care este mesajul pe care profetul Ieremia l‑a încredințat lui Seraia, fiul lui Neria, fiul lui Mahseia, când s‑a dus în Babilon cu Zedechia, regele lui Iuda, în al patrulea an al domniei acestuia. (Seraia era căpetenia locului de odihnă). 60Ieremia a scris într‑un sul toate nenorocirile care vor veni asupra Babilonului – toate cuvintele acestea le‑a scris cu privire la Babilon. 61Ieremia i‑a zis lui Seraia: „Când vei ajunge în Babilon, vezi să citești toate aceste cuvinte cu voce tare. 62Apoi să zici: «Doamne, Tu ai spus că vei distruge acest loc și că nu va mai fi locuit nici de oameni, nici de animale, ci va deveni un pustiu pe vecie!» 63Când vei termina de citit acest sul, leagă‑l de o piatră și aruncă‑l în mijlocul Eufratului. 64Apoi să spui: «Așa se va scufunda Babilonul și nu se va mai ridica din cauza nenorocirilor pe care le voi aduce asupra lui, iar poporul lui va fi neputincios.»“
Până aici sunt cuvintele lui Ieremia.
1Así dice el Señor:
«¡Miren! Voy a levantar un viento destructor
contra Babilonia y la gente de Leb Camay.51:1 Leb Camay es un criptograma que alude a Caldea, es decir, Babilonia.
2Enviaré contra Babilonia extranjeros que la lancen por los aires,
que la aviente como se avienta el trigo, hasta dejarla vacía.
En el día de su calamidad
la atacarán por todas partes.
3Que no tense el arquero su arco51:3 Que … arco. Frase de difícil traducción.
ni se vista la coraza.
No perdonen a sus jóvenes;
destruyan su ejército por completo.
4Caerán muertos en Babilonia;51:4 Lit. Caldea.
serán traspasados en las calles.
5Israel y Judá no han sido abandonados
por su Dios, el Señor de los Ejércitos,
aunque su tierra está llena de culpa,
delante del Santo de Israel.
6»¡Huyan de Babilonia!
¡Sálvese quien pueda!
No perezcan por causa de su iniquidad.
Porque ha llegado la hora de que el Señor tome venganza;
¡él le dará su merecido!
7En la mano del Señor Babilonia era una copa de oro
que embriagaba a toda la tierra.
Las naciones bebieron de su vino
y se enloquecieron.
8Pero de pronto Babilonia cayó hecha pedazos.
¡Giman por ella!
Traigan bálsamo para su dolor;
tal vez pueda ser curada.
9»“Quisimos curar a Babilonia,
pero no pudo ser sanada;
abandonémosla y regrese cada uno a su tierra,
porque llega su condena hasta los cielos;
¡se eleva hasta las nubes!”.
10»“¡El Señor nos ha vindicado!
Vengan, que en Sión daremos a conocer
lo que ha hecho el Señor nuestro Dios”.
11»¡Afilen las flechas!
¡Ármense con escudos!
El Señor ha incitado el espíritu de los reyes de los medos
para destruir a Babilonia.
Esta es la venganza del Señor,
la venganza por su Templo.
12¡Levanten el estandarte contra los muros de Babilonia!
¡Refuercen la guardia!
¡Pongan centinelas!
¡Preparen la emboscada!
El Señor cumplirá su propósito;
cumplirá su decreto contra los babilonios.
13Tú, que habitas junto a muchas aguas
y eres rica en tesoros,
has llegado a tu fin,
al final de tu existencia.
14El Señor de los Ejércitos ha jurado por sí mismo:
“Te llenaré de enemigos, como de langostas,
y lanzarán gritos de victoria sobre ti”.
15»Dios hizo la tierra con su poder,
afirmó el mundo con su sabiduría,
extendió los cielos con su inteligencia.
16Cuando él deja oír su voz, rugen las aguas en los cielos;
hace que se levanten las nubes desde los confines de la tierra.
Entre relámpagos desata la lluvia
y saca de sus depósitos al viento.
17»La humanidad es necia e ignorante;
todo orfebre se avergüenza de sus ídolos.
Sus imágenes son un engaño
y no hay en ellas aliento de vida.
18No valen nada, son objetos de burla;
cuando llegue el día del juicio serán destruidos.
19La porción de Jacob no es como aquellos,
porque él es el Creador de todas las cosas,
incluso el pueblo de su heredad.
Su nombre es el Señor de los Ejércitos.
20»Tú eres mi mazo, mi arma de guerra;
contigo destrozo naciones y reinos.
21Contigo destrozo jinetes y caballos;
contigo destrozo carros de guerra y sus conductores.
22Contigo destrozo hombres y mujeres;
contigo destrozo jóvenes y ancianos,
contigo destrozo jóvenes y doncellas.
23Contigo destrozo pastores y rebaños;
contigo destrozo agricultores y yuntas,
contigo destrozo gobernadores y oficiales.
24»Pero en presencia de ustedes daré su merecido a Babilonia y a todos sus habitantes por todo el mal que han hecho en Sión», afirma el Señor.
25«Estoy en contra tuya,
monte del exterminio,
que destruyes toda la tierra», afirma el Señor.
«Extenderé mi mano contra ti;
te haré rodar desde los peñascos
y te convertiré en monte quemado.
26No volverán a tomar de ti piedra angular,
ni piedra de cimiento,
porque para siempre quedarás desolada»,
afirma el Señor.
27«¡Levanten la bandera en la tierra!
¡Toquen la trompeta entre las naciones!
¡Convoquen contra ella
a los reinos de Ararat, Mini y Asquenaz!
¡Pongan al frente un general!
¡Que avancen los caballos cual plaga de langostas!
28¡Convoquen contra ella a las naciones,
a los reyes de Media,
sus gobernadores y oficiales!
¡Convoquen a todo su imperio!
29La tierra tiembla y se sacude;
se cumplen los planes del Señor contra Babilonia
al convertirla en un desierto desolado
donde nadie ha de habitar.
30Dejaron de combatir los guerreros de Babilonia;
se escondieron en las fortalezas.
Sus fuerzas se agotaron;
se volvieron unos cobardes.
Sus moradas fueron incendiadas
y destrozados sus cerrojos.
31Corre un emisario tras el otro;
un mensajero sigue a otro mensajero,
para anunciarle al rey de Babilonia
que toda la ciudad ha sido capturada.
32Los cruces de los ríos han sido ocupados
e incendiados los pantanos;
llenos de pánico quedaron los guerreros».
33Porque así dice el Señor de los Ejércitos, el Dios de Israel:
«La hija de Babilonia es como una parcela
en el momento en que se limpia el trigo;
¡ya le llega el tiempo de la cosecha!».
34«Nabucodonosor, el rey de Babilonia,
me devoró, me confundió;
me dejó como un jarro vacío.
Me tragó como un monstruo marino,
con mis delicias se ha llenado el estómago
para luego vomitarme.
35Dicen los habitantes de Sión:
“¡Que recaiga sobre Babilonia la violencia que me hizo!”.
Dice Jerusalén:
“¡Que nuestra sangre se derrame sobre los habitantes de Babilonia!”».
36Por eso, así dice el Señor:
«¡Mira! Voy a defender tu causa
y llevaré a cabo tu venganza;
voy a secar el agua de su mar
y dejaré secos sus manantiales.
37Babilonia se convertirá en un montón de ruinas,
en guarida de chacales,
en objeto de horror y de burla,
en un lugar sin habitantes.
38Todo su pueblo ruge como leones;
gruñe como cachorros de león.
39Cuando entre en calor,
serviré la bebida;
lo embriagaré para que se divierta.
Así dormirá un sueño eterno
del que ya no despertará»,
afirma el Señor.
40«Voy a llevarlo al matadero,
como si fueran corderos;
como carneros y chivos.
41»¡Cómo ha sido capturada Sesac!51:41 Sesac es un criptograma que alude a Babilonia.
¡Cómo ha sido conquistado el orgullo de toda la tierra!
Babilonia se ha convertido
en un horror para las naciones.
42El mar ha subido contra Babilonia;
agitadas olas la han cubierto.
43Desoladas han quedado sus ciudades:
como tierra desolada, como un desierto.
Nadie habita allí;
nadie pasa por ese lugar.
44Voy a castigar al dios Bel en Babilonia;
haré que vomite lo que se ha tragado.
Ya no acudirán a él las naciones
ni quedará en pie el muro de Babilonia.
45»¡Huye de ella, pueblo mío!
¡Salva tu vida!
¡Huye de mi ardiente ira!
46No desfallezcan, no se acobarden
por los rumores que corren en la tierra.
Año tras año surgen nuevos rumores;
rumores de violencia en la tierra
y de un gobernante que se levanta contra otro.
47Se acercan ya los días
en que castigaré a los ídolos de Babilonia.
Toda su tierra será avergonzada;
caerán sus víctimas en medio de ella.
48Entonces el cielo y la tierra,
y todo lo que hay en ellos,
lanzarán gritos de júbilo contra Babilonia,
porque del norte vendrán sus destructores»,
afirma el Señor.
49«Babilonia tiene que caer por las víctimas de Israel,
así como en toda la tierra
cayeron las víctimas de Babilonia.
50Ustedes, los que escaparon de la espada,
huyan sin demora.
Invoquen al Señor en tierras lejanas
y no dejen de pensar en Jerusalén».
51«Sentimos vergüenza por los insultos;
estamos cubiertos de deshonra,
porque han penetrado extranjeros
en los lugares santos del Templo del Señor».
52«Por eso, vienen días»,
afirma el Señor,
«en que castigaré a sus ídolos;
a lo largo de toda la tierra
gemirán sus heridos.
53Aunque Babilonia suba hasta los cielos,
y en lo alto fortifique su fortaleza,
yo enviaré destructores contra ella»,
afirma el Señor.
54«Se oyen gritos de dolor en Babilonia
gran ruido de destrucción
desde la tierra de los babilonios.
55El Señor la destruye por completo;
pone fin a su bullicio.
Rugen sus enemigos como olas agitadas;
resuena el estruendo de su voz.
56Llega contra Babilonia el destructor;
sus guerreros serán capturados
y sus arcos serán hechos pedazos.
Porque el Señor es un Dios
que a cada cual da su merecido.
57Voy a embriagar a sus oficiales y a sus sabios;
a sus gobernadores, oficiales y guerreros;
dormirán un sueño eterno, del que no despertarán»,
afirma el Rey, cuyo nombre es el Señor de los Ejércitos.
58Así dice el Señor de los Ejércitos:
«Los anchos muros de Babilonia serán derribados por completo;
sus imponentes puertas serán incendiadas.
Los pueblos se agotan en vano,
y las naciones se fatigan por lo que se desvanece como el humo».
59Este es el mensaje que Jeremías el profeta dio a Seraías, hijo de Nerías y nieto de Maseías, cuando fue a Babilonia con Sedequías, rey de Judá, durante el año cuarto de su reinado. Seraías era el oficial encargado del campamento. 60Jeremías había descrito en un rollo todas las calamidades que sobrevendrían a Babilonia, es decir, todo lo concerniente a ella. 61Jeremías dijo a Seraías: «En cuanto llegues a Babilonia, asegúrate de leerles todas estas palabras. 62Luego dile: “Señor, tú has dicho que vas a destruir este lugar, que lo convertirás en una ruina perpetua hasta que no quede en él un solo habitante, ni hombre ni animal”. 63Cuando termines de leer el rollo, átale una piedra y arrójalo al Éufrates. 64Luego dile: “Así se hundirá Babilonia y nunca más se levantará del desastre que voy a traer sobre ella”».
Aquí concluyen las palabras de Jeremías.
