1„Dacă te vei întoarce, Israel,
zice Domnul,
dacă te vei întoarce la Mine,
dacă vei îndepărta spurcăciunile tale dinaintea Mea
și nu vei mai rătăci,
2dacă vei jura: «Viu este Domnul!»,
făcând lucrul acesta cu credincioșie,
cu judecată și cu dreptate,
atunci neamurile vor fi binecuvântate în El
și se vor lăuda cu El.
3Căci așa vorbește Domnul bărbaților din Iuda și din Ierusalim:
«Desțeleniți‑vă un ogor nou
și nu semănați între spini!
4Tăiați‑vă împrejur pentru Domnul,
circumcideți‑vă inimile,
bărbați ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului!
Altfel, mânia Mea va izbucni ca un foc
și va arde fără să mai poată fi stinsă,
din cauza răutății faptelor voastre.
Invazie din nord
5Dați de știre în Iuda, vestiți în Ierusalim și spuneți:
‘Sunați din trâmbiță5 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război [peste tot în capitol]. în țară!’
Strigați în gura mare și ziceți:
‘Strângeți‑vă și să mergem în cetățile fortificate!’
6Înălțați un steag îndreptat spre Sion!
Fugiți și nu vă opriți!
Căci Eu aduc, din nord, nenorocirea
și un mare prăpăd!»“
7Leul a ieșit din tufișul său
și cel ce distruge neamurile a pornit la drum.
El a ieșit din locul său
ca să prefacă țara într‑o pustie.
Cetățile tale vor zăcea în ruină,
fără niciun locuitor.
8De aceea, incingeți‑vă cu saci,
jeliți și gemeți,
căci mânia aprigă a Domnului
nu s‑a îndepărtat de la noi.
9„În ziua aceea, zice Domnul,
regele și conducătorii își vor pierde curajul,
preoții vor fi îngroziți
și profeții vor rămâne înmărmuriți.“
10Eu am zis:
– O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!
11– În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. 12Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.
13Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca o vijelie,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruși!
14Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
15Căci o voce strigă din Dan
și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
16„Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta!
Iată, vestiți în Ierusalim
că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată
și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
17Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul,
căci s‑a răzvrătit împotriva Mea,
zice Domnul.
18Căile și faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
și cum te pătrunde până în inimă!“
19Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc de durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcnește inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței
și strigătul de război.
20Se vestește dărâmare după dărâmare,
căci toată țara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate deodată,
iar acoperișul într‑o clipă.
21Până când voi vedea steagul
și voi auzi sunetul trâmbiței?
22„Cei din poporul Meu sunt nebuni22 Termenul ebraic tradus cu nebun denotă, aici și aproape peste tot în VT, o persoană deficientă din punct de vedere moral.;
ei nu Mă cunosc.
Sunt niște copii fără minte,
lipsiți de discernământ.
Sunt pricepuți să facă răul;
nu știu să facă binele.“
23Mă uit la pământ
și iată că este pustiu și gol.
Mă uit la ceruri
și iată că lumina lor nu mai este.
24Mă uit la munți
și iată că ei se cutremură
iar toate dealurile se clatină.
25Mă uit și iată că nu mai este niciun om
și toate păsările cerului au fugit.
26Mă uit și iată că livada este un pustiu
și toate cetățile ei sunt dărâmate
înaintea Domnului și înaintea aprigei Lui mânii.
27Căci așa vorbește Domnul:
„Toată țara va fi pustiită,
însă nu o voi distruge complet.
28Din cauza aceasta pământul va boci,
iar cerurile de sus se vor întuneca.
Eu am vorbit și am plănuit aceasta!
Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“
29La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor
toți cei din cetăți o iau la fugă;
se ascund în păduri
și se urcă pe stânci.
Toate cetățile sunt părăsite
și nimeni nu mai locuiește în ele.
30Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în roșu30 Aluzie la îmbrăcămintea prostituatelor.,
te vei împodobi cu giuvaiere de aur
și îți vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseța!
Iubiții tăi te disprețuiesc
și vor să‑ți ia viața.
31Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii,
strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu
și își întinde mâinile, zicând:
„Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat
din cauza ucigașilor!“
Fangt ganz neu an!
1Der Herr lässt dir verkünden: »Kehr um, Israel, komm zurück zu mir! Wirf deine abscheulichen Götzen weg und wende dich nicht länger von mir ab. 2Wenn du bei meinem Namen schwörst, sei aufrichtig, ehrlich und halte dich daran. Dann werden auch die anderen Völker einander in meinem Namen Segen wünschen und sich glücklich schätzen, mich zu kennen.
3Ich, der Herr, sage zu den Bewohnern von Juda und Jerusalem: Fangt ganz neu an wie ein Bauer, der ein brachliegendes Feld zum ersten Mal wieder bestellt! Streut eure Saat auf fruchtbaren Boden und nicht unter die Dornen! 4Ändert euch von Grund auf und wendet euch von ganzem Herzen mir zu!4,4 Wörtlich: Beschneidet euch für den Herrn und entfernt die Vorhaut von eurem Herzen! Wenn ihr nicht von euren falschen Wegen umkehrt, entbrennt mein Zorn wie ein Feuer, das niemand löschen kann.«
Unheil aus dem Norden
5»Schlagt Alarm in Juda und in Jerusalem! Blast das Signalhorn überall im Land! Ruft, so laut ihr könnt: ›Sammelt euch und flieht in die befestigten Städte!‹ 6Stellt Wegweiser nach Zion auf! Lauft und bleibt nicht stehen! Denn aus dem Norden bringe ich, der Herr, schreckliches Unheil und Zerstörung über das Land.
7Ein Löwe kommt aus seinem Versteck und geht auf Raubzug: Ganze Völker will er verschlingen. Ja, er verlässt sein Versteck, um euer Land zu verwüsten! Zerstört und entvölkert wird er eure Städte zurücklassen.
8Zieht Trauergewänder an, weint und klagt: ›Immer noch lastet der glühende Zorn des Herrn auf uns!‹
9Wenn das geschieht, werden der König und die führenden Männer allen Mut verlieren, die Priester werden entsetzt sein und die Propheten starr vor Schreck. Darauf gebe ich, der Herr, mein Wort!«
10»Ach, Herr, mein Gott«, rief ich, »du hast dieses Volk und die Einwohner von Jerusalem schlimm getäuscht! Frieden hast du ihnen versprochen, und nun sitzt ihnen das Messer an der Kehle!« 11Der Herr erwiderte: »Wenn es so weit ist, wird man den Einwohnern von Jerusalem und dem ganzen Volk zurufen: ›Ein Glutwind kommt von den kahlen Höhen in der Wüste!‹ Er wird meinem Volk direkt ins Gesicht blasen. Es ist kein Wind, mit dem man Spreu und Weizen voneinander trennen kann, 12dazu ist er zu stark. Er kommt auf meinen Befehl. Jetzt werde ich persönlich mein Urteil über euch sprechen!
13Ihr schreit: ›Seht! Der Feind rückt heran wie eine Gewitterfront! Seine Streitwagen brausen daher wie ein Wirbelsturm, seine Pferde sind schneller als Adler! Wir sind dem Untergang geweiht, wir sind verloren!‹
14Jerusalem, reinige dein Herz von aller Bosheit, damit du gerettet wirst! Wie lange noch willst du Unheil ausbrüten?
15Boten kommen aus der Stadt Dan und vom Bergland Ephraim. Sie bringen eine Schreckensnachricht: 16›Meldet Jerusalem und den umliegenden Völkern: Aus einem fernen Land rückt ein Heer zur Eroberung heran!‹ Vor den Städten Judas werden sie das Kriegsgeschrei anstimmen, 17sich aufstellen und sie umringen wie Wächter, die ein Feld bewachen; denn dieses Volk hat sich gegen mich, den Herrn, aufgelehnt. 18Das alles habt ihr euch selbst zu verdanken, eure eigenen Taten und Irrwege haben es euch eingebracht. Nun bekommt ihr den Lohn für eure Bosheit und müsst spüren, wie bitter und schmerzlich es ist, mich zu verlassen!«
Jeremia leidet mit seinem Volk
19Was sind das für Qualen! Ich winde mich vor Schmerzen, und das Herz klopft mir bis zum Hals. Ich kann nicht schweigen, denn ich höre das Signalhorn und das Kriegsgeschrei! 20Man meldet eine Niederlage nach der anderen, das ganze Land ist schon verwüstet! Ganz plötzlich wurden unsere Zelte zerstört und ihre Decken zerfetzt. 21Wie lange muss ich die Feldzeichen der Feinde noch sehen und ihre Signalhörner hören?
22Der Herr spricht: »Mein Volk ist töricht und verbohrt, sie wollen mich nicht kennen. Sie sind wie unverständige und dumme Kinder. Böses zu tun, damit kennen sie sich aus, aber wie man Gutes tut, das wissen sie nicht!«
23Ich sah die Erde an – sie war leer und ohne Leben. Ich blickte zum Himmel empor – dort schien kein Licht. 24Ich schaute zu den Bergen hinüber – sie bebten, und alle Hügel schwankten. 25Im ganzen Land sah ich keine Menschen mehr, selbst die Vögel waren fortgeflogen. 26Die einst fruchtbaren Felder waren eine trostlose Wüste, und die Städte lagen in Trümmern. Das hat der Herr getan in seinem glühenden Zorn. 27Er sprach: »Ich will dieses Land verwüsten – doch nicht ganz und gar! 28Die Erde trauert, und der Himmel verfinstert sich. Denn ich, der Herr, habe den Befehl dazu gegeben und bereue es nicht. Mein Entschluss steht fest.
29Die Reiter und Bogenschützen stürmen mit lautem Geschrei heran, die Einwohner der Städte fliehen in die dichten Wälder und verstecken sich in Höhlen. Alle Städte sind verlassen und unbewohnt.
30Aber du, Jerusalem, was machst du da? Deine Eroberer stehen schon vor der Tür, und du ziehst dein leuchtend rotes Festkleid an, hängst dir goldenen Schmuck um den Hals und schminkst deine Augen? Umsonst machst du dich schön! Deine Liebhaber haben dich satt, jetzt trachten sie dir nach dem Leben.« 31Da, ein Schrei wie von einer Frau, die zum ersten Mal in den Wehen liegt! Es ist die Stadt Zion. Sie ringt nach Luft, streckt Hilfe suchend ihre Hände aus und ruft: »Ich bin verloren! Sie bringen mich um!«
