Ieremia 27 – NTLR & TNCV

Nouă Traducere În Limba Română

Ieremia 27:1-22

Jugul Babilonului

1La începutul domniei lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, Ieremia a primit Cuvântul acesta din partea Domnului. 2Domnul mi‑a vorbit astfel: „Fă‑ți un jug și niște legături, și pune‑ți‑le pe gât. 3Apoi trimite‑le regelui Edomului, regelui Moabului, regelui fiilor lui Amon, regelui Tyrului și regelui Sidonului, prin mesagerii care au venit în Ierusalim la Zedechia, regele lui Iuda. 4Poruncește‑le să le spună stăpânilor lor astfel: «Așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: 5Eu am făcut pământul, oamenii și animalele care sunt pe fața pământului, cu puterea Mea cea mare și cu brațul Meu întins, și îl dau oricui este drept în ochii Mei. 6Acum, am dat toate aceste țări în mâinile lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, slujitorul Meu. Chiar și vietățile câmpului i le‑am dat ca să‑i slujească. 7Toate neamurile îi vor sluji lui, fiului său și nepotului său până va veni și timpul țării lui. Atunci multe neamuri și împărați puternici o vor supune.

8Dar dacă vreun neam sau vreun regat nu‑i va sluji lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, sau nu‑și va pleca gâtul sub jugul împăratului, atunci voi pedepsi neamul acela cu sabie, cu foamete și cu molimă, zice Domnul, până îl voi nimici prin mâna lui. 9De aceea, să nu ascultați de profeții voștri, de cei care practică divinația între voi9 Pentru divinație, vezi nota de la Deut. 18:10., de visătorii voștri, de prezicătorii9 Vezi nota de la Lev. 19:26. voștri și de vrăjitorii voștri care vă spun: ‘Nu veți sluji împăratului Babilonului!’ 10Căci ei vă profețesc minciuni, ca să fiți duși departe din țara voastră. Eu vă voi izgoni și veți pieri. 11Dar pe neamul care își va pleca gâtul sub jugul împăratului Babilonului și care‑i va sluji, îl voi lăsa în țara lui, zice Domnul, ca s‑o muncească și să locuiască în ea.»“

12Am spus aceleași cuvinte și lui Zedechia, regele lui Iuda: „Plecați‑vă gâtul sub jugul împăratului Babilonului și slujiți‑i lui și poporului său ca să trăiți. 13Pentru ce să muriți, tu și poporul acesta, de sabie, de foamete și de molimă, cum a spus Domnul cu privire la orice neam care nu‑i va sluji împăratului Babilonului? 14Nu ascultați cuvintele profeților care vă spun că nu veți sluji împăratului Babilonului, căci ei vă profețesc minciuni. 15«Nu Eu i‑am trimis, zice Domnul, ci ei profețesc minciuni în Numele Meu. De aceea vă voi izgoni și veți pieri, voi și profeții care vă profețesc.»“

16Am vorbit și preoților și întregului popor, zicând: „Nu ascultați cuvintele profeților, zice Domnul, care vă spun: «Iată, obiectele Casei Domnului vor fi aduse foarte curând din Babilon», căci ei vă profețesc minciuni. 17Nu‑i ascultați, ci slujiți‑i împăratului Babilonului ca să trăiți. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o ruină? 18Dacă ei sunt cu adevărat profeți și dacă este în ei Cuvântul Domnului, atunci să mijlocească la Domnul Oștirilor ca obiectele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim să nu fie duse în Babilon. 19Căci așa vorbește Domnul Oștirilor cu privire la stâlpi, la «mare»19 Cu referire la un bazin larg, folosit de preoți pentru îmbăiere., la piedestale și la celelalte obiecte care au mai rămas în cetatea aceasta 20și care n‑au fost luate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, când i‑a dus în captivitate, din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda și pe toți nobilii lui Iuda și ai Ierusalimului; 21așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel, despre obiectele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda și în Ierusalim: 22«Ele vor fi duse în Babilon și vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi și le voi pune în locul acesta.»“

Thai New Contemporary Bible

เยเรมีย์ 27:1-22

ยูดาห์จะปรนนิบัติเนบูคัดเนสซาร์

1ในต้นรัชกาลเศเดคียาห์27:1 สำเนาต้นฉบับภาษาฮีบรูส่วนใหญ่ว่าเยโฮยาคิม(ดู 27:3,12 และ 18:1)โอรสกษัตริย์โยสิยาห์แห่งยูดาห์ มีพระดำรัสขององค์พระผู้เป็นเจ้ามาถึงเยเรมีย์ความว่า 2องค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสกับข้าพเจ้าว่า “จงทำแอกจากไม้พร้อมสายรัดแล้วคล้องคอเจ้าไว้ 3และฝากข้อความไปถึงกษัตริย์เอโดม โมอับ อัมโมน ไทระ และไซดอนผ่านทางบรรดาทูตซึ่งมาเฝ้ากษัตริย์เศเดคียาห์แห่งยูดาห์ที่เยรูซาเล็ม 4ให้ไปทูลเจ้านายของตนว่า ‘พระยาห์เวห์ผู้ทรงฤทธิ์พระเจ้าแห่งอิสราเอลตรัสว่า “จงไปบอกนายของเจ้าว่า 5เราได้สร้างโลก มนุษย์ และสัตว์ต่างๆ ในโลกนี้ โดยฤทธิ์อำนาจอันยิ่งใหญ่และมือที่เงื้ออยู่ และเรายกสิ่งเหล่านี้แก่ใครก็ได้ที่เราพอใจ 6บัดนี้เราจะมอบแผ่นดินทั้งปวงของพวกเจ้าให้แก่กษัตริย์เนบูคัดเนสซาร์แห่งบาบิโลนผู้รับใช้ของเรา แม้แต่สัตว์ป่าเราก็จะทำให้ยอมสยบต่อเขา 7ประชาชาติทั้งปวงจะรับใช้เขาและลูกหลานของเขาจนกว่าจะหมดเวลาของเขา จากนั้นประชาชาติต่างๆ และเหล่ากษัตริย์ผู้ยิ่งใหญ่จะพิชิตบาบิโลน

8“ ‘ “แต่หากชนชาติใดหรืออาณาจักรใดไม่ยอมปรนนิบัติรับใช้กษัตริย์เนบูคัดเนสซาร์แห่งบาบิโลน หรือไม่ยอมอยู่ใต้แอกของเขา เราจะลงโทษชนชาตินั้นด้วยสงคราม การกันดารอาหาร และโรคระบาด จนกว่าเราจะทำลายชาตินั้นให้สิ้นไปด้วยมือเนบูคัดเนสซาร์ องค์พระผู้เป็นเจ้าประกาศดังนั้น 9เพราะฉะนั้นอย่าไปฟังผู้พยากรณ์ หมอดู ผู้ทำนายฝัน คนทรง และหมอผีของพวกเจ้า ผู้ที่บอกว่า ‘เจ้าจะไม่ต้องเป็นข้ารับใช้กษัตริย์บาบิโลน’ 10พวกเขาพยากรณ์เท็จให้เจ้าฟัง ซึ่งมีแต่จะทำให้เจ้าพลัดพรากจากดินแดนของเจ้า เราจะเนรเทศเจ้าไปและเจ้าจะพินาศ 11แต่ถ้าชาติใดยอมค้อมคออยู่ใต้แอกของกษัตริย์บาบิโลนและปรนนิบัติรับใช้เขา เราจะอนุญาตให้ชาตินั้นคงอยู่ในดินแดนของตน ทำไร่ไถนาอาศัยอยู่ต่อไป องค์พระผู้เป็นเจ้าประกาศดังนั้น” ’ ”

12ข้าพเจ้าได้แจ้งข้อความเดียวกันแก่กษัตริย์เศเดคียาห์แห่งยูดาห์คือ “จงค้อมคออยู่ใต้แอกของกษัตริย์บาบิโลน ปรนนิบัติรับใช้เขากับราษฎรของเขา แล้วท่านจะมีชีวิตรอด 13ทำไมท่านกับเหล่าประชากรจะต้องตายเพราะสงคราม การกันดารอาหาร และโรคระบาด ซึ่งองค์พระผู้เป็นเจ้าได้ตรัสไว้ว่าจะตกอยู่แก่ชนชาติใดก็ตามที่ไม่ยอมสวามิภักดิ์ต่อกษัตริย์บาบิโลนเล่า? 14อย่าไปฟังบรรดาผู้พยากรณ์ที่บอกกับท่านว่า ‘พวกเจ้าจะไม่ต้องรับใช้กษัตริย์บาบิโลน’ เพราะพวกเขาพยากรณ์เท็จให้เจ้าฟัง 15องค์พระผู้เป็นเจ้าประกาศว่า ‘เราไม่ได้ส่งพวกเขามา เขาพยากรณ์เท็จให้เจ้าฟังโดยอ้างนามของเรา ฉะนั้นเราจะเนรเทศเจ้าไปและเจ้าจะพินาศ ทั้งเจ้าและบรรดาผู้เผยพระวจนะซึ่งพยากรณ์ให้เจ้าฟัง’ ”

16แล้วข้าพเจ้ากล่าวแก่บรรดาปุโรหิตและประชากรทั้งปวงว่า “องค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสว่า อย่าไปฟังถ้อยคำต่างๆ ที่ผู้พยากรณ์กล่าวว่า ‘ในไม่ช้าภาชนะซึ่งถูกริบจากพระนิเวศขององค์พระผู้เป็นเจ้าจะได้คืนมาจากบาบิโลน’ พวกเขากำลังพยากรณ์เท็จให้เจ้าฟัง 17อย่าไปฟังเลย จงยอมรับใช้กษัตริย์บาบิโลน แล้วพวกท่านจะรักษาชีวิตไว้ได้ จะยอมให้เมืองนี้เป็นซากปรักหักพังไปทำไม? 18หากคนเหล่านั้นเป็นผู้เผยพระวจนะและมีพระดำรัสจากองค์พระผู้เป็นเจ้า ก็ให้พวกเขาอธิษฐานต่อพระยาห์เวห์ผู้ทรงฤทธิ์ ไม่ให้ภาชนะเครื่องใช้ต่างๆ ที่เหลืออยู่ในพระวิหารขององค์พระผู้เป็นเจ้า ในวังของกษัตริย์ยูดาห์ และในเยรูซาเล็มต้องถูกริบไปบาบิโลน 19เพราะพระยาห์เวห์ผู้ทรงฤทธิ์ตรัสเกี่ยวกับเสาหาน ขันสาคร แท่นเคลื่อนที่ และเครื่องตกแต่งอื่นๆ ที่ยังเหลืออยู่ในเมืองนี้ 20ซึ่งกษัตริย์เนบูคัดเนสซาร์แห่งบาบิโลนไม่ได้ริบไป เมื่อครั้งที่เยโฮยาคีน27:20 ภาษาฮีบรูว่าเยโคนิยาห์เป็นอีกรูปหนึ่งของเยโฮยาคีนโอรสกษัตริย์เยโฮยาคิมแห่งยูดาห์ถูกจับไปเป็นเชลยที่บาบิโลนพร้อมกับบรรดาเจ้าขุนมูลนายของยูดาห์และเยรูซาเล็มนั้น 21พระยาห์เวห์ผู้ทรงฤทธิ์พระเจ้าแห่งอิสราเอลตรัสเกี่ยวกับสิ่งต่างๆ ที่เหลืออยู่ในพระนิเวศขององค์พระผู้เป็นเจ้าในราชวังกษัตริย์ยูดาห์และในเยรูซาเล็มไว้ดังนี้ 22‘สิ่งต่างๆ เหล่านี้จะถูกริบไปไว้ที่บาบิโลนจนกว่าจะถึงวันที่เรามาเยือน แล้วเราจึงจะนำมันกลับมายังที่เดิม’ องค์พระผู้เป็นเจ้าประกาศดังนั้น”