Ieremia 24 – NTLR & KLB

Nouă Traducere În Limba Română

Ieremia 24:1-10

Smochinele cele bune și cele rele

1După ce Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i‑a dus în captivitate din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin, fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, pe conducătorii lui Iuda, pe tâmplari și pe fierari, Domnul mi‑a arătat două coșuri cu smochine, așezate înaintea Templului Domnului. 2Unul din coșuri avea smochine foarte bune, ca smochinele timpurii, iar celălalt coș avea smochine foarte rele, atât de rele încât nu puteau fi mâncate.

3Domnul m‑a întrebat:

– Ce vezi, Ieremia?

Eu am răspuns:

– Niște smochine. Cele ce arată bine sunt foarte bune, dar cele ce arată rău sunt atât de rele încât nu pot fi mâncate.

4Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând:

5– Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Asemănător acestor smochine bune, așa voi privi Eu cu bunăvoință la exilații lui Iuda pe care i‑am alungat din locul acesta în țara caldeenilor.

6Ochii Mei vor veghea asupra lor ca să le fac bine, și‑i voi aduce înapoi în țara aceasta. Îi voi clădi și nu‑i voi mai dărâma; îi voi planta și nu‑i voi mai smulge. 7Le voi da o inimă ca să Mă cunoască, pentru că Eu sunt Domnul. Ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor, căci se vor întoarce la Mine din toată inima lor.

8Dar pe Zedechia, regele lui Iuda, pe conducătorii lui, pe rămășița Ierusalimului, pe cei care au mai rămas în țară și pe cei care locuiesc în țara Egiptului îi voi face ca smochinele cele rele, care, de rele ce sunt, nu se pot mânca, zice Domnul. 9Îi voi face o pricină de groază, o nenorocire pentru toate regatele pământului, o rușine, o pildă, o batjocură și un blestem în toate locurile în care îi voi izgoni. 10Voi trimite printre ei sabia, foametea și molima până vor pieri din țara pe care le‑am dat‑o lor și părinților lor.“

Korean Living Bible

예레미야 24:1-10

무화과 두 광주리

1바빌로니아의 느부갓네살왕이 유다 왕 여호야김의 아들인 24:1 또는 ‘여고냐’여호야 긴과 유다의 대신들과 목공들과 철공들을 예루살렘에서 포로로 잡아 바빌로니아로 끌고 간 후에 여호와께서 성전 앞에 무화과 두 광주리가 놓인 것을 나에게 보여 주셨다.

2그런데 한 광주리에는 이제 막 익은 좋은 무화과가 담겨 있었고 다른 한 광주리에는 썩어서 먹을 수 없는 무화과가 담겨 있었다.

3그때 여호와께서 “예레미야야, 네가 무엇을 보느냐?” 하고 물으셨다. 그래서 나는 “무화과입니다. 좋은 것은 아주 좋고 나쁜 것은 아주 나빠 먹을 수가 없을 정도입니다” 하고 대답하였다.

4그러자 여호와께서 나에게 말씀하셨다.

5“이스라엘의 하나님 나 여호와가 말한다. 내가 이 곳에서 24:5 원문에는 ‘갈대아인의 땅에’바빌로니아로 보낸 유다의 포로들을 이 좋은 무화과처럼 좋게 여기겠다.

6내가 그들을 보살피고 지키며 다시 그들을 이 땅으로 인도하여 그들을 세우고 헐지 않을 것이며 그들을 심고 뽑지 않을 것이다.

7그리고 내가 여호와임을 아는 마음을 그들에게 주겠다. 그들은 내 백성이 되고 나는 그들의 하나님이 될 것이다. 이것은 그들이 전심으로 나에게 돌아올 것이기 때문이다.

8“그러나 내가 유다의 시드기야왕과 그의 신하들과 그리고 이 땅에 살아 남아 있거나 이집트에 가서 사는 예루살렘 사람들을 썩어서 먹을 수 없는 이 무화과처럼 취급하여

924:9 또는 ‘세상 모든 나라 중에 흩어서’그들이 온 세계의 반감을 사게 하고 내가 그들을 추방하는 곳마다 그들이 수치와 모욕을 당하게 하며 비웃음과 조롱거리가 되게 하고 저주를 받게 하겠다.

10그리고 전쟁과 기근과 무서운 전염병을 보내 내가 그들과 그 조상들에게 준 땅에서 그들이 전멸할 때까지 그들을 칠 것이다.”