Ieremia și Pașhur
1Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa Domnului, l‑a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. 2Și Pașhur l‑a lovit pe profetul Ieremia și l‑a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3Totuși, a doua zi, Pașhur l‑a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i‑a zis atunci: „Domnul nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib3 Magor-Misabib înseamnă Teroare din toate părțile., 4căci așa vorbește Domnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care‑i va duce captivi în Babilon și‑i va ucide cu sabia. 5Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. 6Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le‑ai profețit minciuni.»“
Plângerea lui Ieremia
7M‑ai amăgit, Doamne, iar eu m‑am lăsat amăgit.
Ai fost mai tare decât mine și m‑ai învins.
Sunt o pricină de râs toată ziua;
fiecare își bate joc de mine.
8Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,
să proclam: „Violență și distrugere!“
Căci Cuvântul Domnului îmi aduce
dispreț și batjocură toată ziua.
9Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El
și să nu mai vorbesc în Numele Lui,
iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,
un foc închis în oasele mele.9 Sau: în trupul meu.
Mă obosesc să‑l țin, dar nu pot.
10Căci aud șușoteala multora,
„Teroare din toate părțile!
Învinuiți‑l! Haideți să‑l învinuim!“
Toți cei ce trăiau în pace cu mine
pândesc acum să vadă dacă mă clatin:
„Poate că se va lăsa amăgit;
îl vom învinge
și ne vom răzbuna pe el!“
11Dar Domnul este cu mine ca un viteaz groaznic!
De aceea, cei ce mă urmăresc
se vor poticni și nu vor învinge.
Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși,
plini de o rușine veșnică,
care nu va fi uitată.
12Doamne al Oștirilor,
Care cercetezi pe cel drept,
Care vezi rărunchii și inima,
lasă‑mă să văd răzbunarea Ta asupra lor!
Căci Ție mi‑am încredințat cauza.
13Cântați Domnului!
Lăudați‑L pe Domnul,
căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș
din mâna răufăcătorilor.
14Blestemată să fie ziua în care m‑am născut!
Ziua în care m‑a născut mama mea
să nu fie binecuvântată!
15Blestemat să fie omul care i‑a dat de veste tatălui meu,
zicând: „Ți s‑a născut un copil, un fiu!“,
umplându‑l de bucurie cu ea!
16Omul acela să fie ca și cetățile
pe care Domnul le‑a distrus fără milă!
Să audă strigăt dimineața
și strigăte de război la amiază!
17Căci nu m‑a omorât în pântecul mamei,
ca să‑mi fi fost ea mormântul
și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie.
18De ce am ieșit din pântec,
ca să văd necaz și durere
și să‑mi sfârșesc zilele în rușine?
Sina Jeremias at Pashur
1Ang paring si Pashur na anak ni Imer, ang pinakamataas na opisyal sa templo ng Panginoon nang panahong iyon. Nang marinig niya ang mga sinabi ni Jeremias, 2pinabugbog niya ito at ipinabilanggo sa may pintuan ng templo ng Panginoon na tinatawag na Pintuan ni Benjamin. 3Kinaumagahan, pinalabas ni Pashur si Jeremias. Sinabi ni Jeremias sa kanya, “Pashur, pinalitan na ng Panginoon ang pangalan mo. Tatawagin ka na ngayong Magor Misabib.20:3 Magor Misabib: Ang ibig sabihin, nababalutan ng takot; o, puno ng takot. 4Sapagkat ito ang sinasabi ng Panginoon: Katatakutan mo ang kalagayan mo at ang kalagayan ng lahat ng kaibigan mo. Makikita mo silang papatayin ng mga kaaway nila sa digmaan. Ibibigay ko ang buong Juda sa hari ng Babilonia. Ang ibang mamamayan ay papatayin, at ang iba namaʼy bibihagin. 5Ipapasamsam ko sa mga kaaway ang lahat ng kayamanan ng lungsod ng Jerusalem – lahat ng pinaghirapan nila, lahat ng mamahaling bagay at ang lahat ng kayamanan ng hari ng Juda. Dadalhin nila ang lahat ng iyon sa Babilonia. 6Pati ikaw Pashur at ang buong sambahayan mo ay bibihagin at dadalhin sa Babilonia. At doon ka mamamatay at ililibing, pati ang lahat ng kaibigan mo na hinulaan mo ng kasinungalingan.”
Nagreklamo si Jeremias sa Panginoon
7Panginoon, nilinlang nʼyo ako at nanaig kayo sa akin. Naging katatawanan ako ng mga tao at patuloy nila akong kinukutya. 8Kapag nagsasalita ako, isinisigaw ko po ang mensahe nʼyo Panginoon tungkol sa karahasan at pagkawasak! At dahil sa ipinasasabi nʼyong ito, pinagtatawanan po nila ako at kinukutya. 9Kung minsan, naiisip kong huwag na lang akong magsalita ng tungkol sa inyo o sabihin ang ipinapasabi ninyo. Pero hindi ko po mapigilan, dahil ang mga salita nʼyo ay parang apoy na nagniningas sa puso at mga buto ko. Pagod na ako sa kapipigil dito. 10Narinig ko ang pangungutya ng mga tao. Inuulit nila ang mga sinasabi kong, “Nakakatakot ang nakapalibot sa atin!” Sinasabi pa nila, “Ipamalita natin ang kanyang kasinungalingan!” Pati ang mga kaibigan koʼy naghihintay ng pagbagsak ko. Sinasabi nila, “Baka sakaling madaya natin siya. Kung mangyayari iyon, magtatagumpay tayo at mapaghihigantihan natin siya.”
11Pero kasama ko po kayo, Panginoon. Para kayong sundalo na matapang at makapangyarihan, kaya hindi magtatagumpay ang mga umuusig sa akin. Mapapahamak sila at mapapahiya, at kahit kailan, hindi makakalimutan ang kahihiyan nila. 12O Panginoong Makapangyarihan, nalalaman nʼyo po kung sino ang matuwid dahil alam nʼyo ang nasa puso at isip ng tao. Ipakita nʼyo po sa akin ang paghihiganti nʼyo sa kanila dahil ipinaubaya ko na po sa inyo ang usaping ito.
13Panginoon, magpupuri at aawit po ako sa inyo ngayon dahil iniligtas nʼyo ang mga nangangailangan mula sa kamay ng masasamang tao.
14Pero isinusumpa ko ang araw na akoʼy isinilang! Hindi ko ikinagagalak ang araw na ipinanganak ako ng aking ina! 15Isinusumpa ko ang nagbalita sa aking ama na, “Lalaki ang anak mo!” na siyang ikinagalak ng aking ama. 16Nawaʼy ang taong iyon ay maging katulad ng mga bayan na winasak ng Panginoon at hindi kinahabagan. Nawaʼy maghapon niyang mapakinggan ang sigaw at daing ng mga tao sa digmaan. 17Sapagkat hindi niya ako pinatay noong nasa sinapupunan pa ako ng aking ina. Sanaʼy naging libingan ko na lang ang tiyan ng aking ina, o di kayaʼy ipinagbuntis na lamang niya ako magpakailanman. 18Bakit pa ako isinilang? Para lang ba makita ang kaguluhan at kahirapan, at mamatay sa kahihiyan?
