Ieremia și Pașhur
1Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste Casa Domnului, l‑a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri. 2Și Pașhur l‑a lovit pe profetul Ieremia și l‑a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în Casa Domnului. 3Totuși, a doua zi, Pașhur l‑a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i‑a zis atunci: „Domnul nu te mai numește Pașhur, ci Magor-Misabib3 Magor-Misabib înseamnă Teroare din toate părțile., 4căci așa vorbește Domnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care‑i va duce captivi în Babilon și‑i va ucide cu sabia. 5Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon. 6Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le‑ai profețit minciuni.»“
Plângerea lui Ieremia
7M‑ai amăgit, Doamne, iar eu m‑am lăsat amăgit.
Ai fost mai tare decât mine și m‑ai învins.
Sunt o pricină de râs toată ziua;
fiecare își bate joc de mine.
8Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,
să proclam: „Violență și distrugere!“
Căci Cuvântul Domnului îmi aduce
dispreț și batjocură toată ziua.
9Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El
și să nu mai vorbesc în Numele Lui,
iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,
un foc închis în oasele mele.9 Sau: în trupul meu.
Mă obosesc să‑l țin, dar nu pot.
10Căci aud șușoteala multora,
„Teroare din toate părțile!
Învinuiți‑l! Haideți să‑l învinuim!“
Toți cei ce trăiau în pace cu mine
pândesc acum să vadă dacă mă clatin:
„Poate că se va lăsa amăgit;
îl vom învinge
și ne vom răzbuna pe el!“
11Dar Domnul este cu mine ca un viteaz groaznic!
De aceea, cei ce mă urmăresc
se vor poticni și nu vor învinge.
Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși,
plini de o rușine veșnică,
care nu va fi uitată.
12Doamne al Oștirilor,
Care cercetezi pe cel drept,
Care vezi rărunchii și inima,
lasă‑mă să văd răzbunarea Ta asupra lor!
Căci Ție mi‑am încredințat cauza.
13Cântați Domnului!
Lăudați‑L pe Domnul,
căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș
din mâna răufăcătorilor.
14Blestemată să fie ziua în care m‑am născut!
Ziua în care m‑a născut mama mea
să nu fie binecuvântată!
15Blestemat să fie omul care i‑a dat de veste tatălui meu,
zicând: „Ți s‑a născut un copil, un fiu!“,
umplându‑l de bucurie cu ea!
16Omul acela să fie ca și cetățile
pe care Domnul le‑a distrus fără milă!
Să audă strigăt dimineața
și strigăte de război la amiază!
17Căci nu m‑a omorât în pântecul mamei,
ca să‑mi fi fost ea mormântul
și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie.
18De ce am ieșit din pântec,
ca să văd necaz și durere
și să‑mi sfârșesc zilele în rușine?
Jeremías y Pasur
1Cuando el sacerdote Pasur hijo de Imer, que era el oficial principal de la casa del Señor, oyó lo que Jeremías profetizaba, 2mandó que golpearan al profeta Jeremías y que lo colocaran en el cepo ubicado en la puerta alta de Benjamín, junto a la casa del Señor. 3A la mañana siguiente, cuando Pasur liberó a Jeremías del cepo, Jeremías le dijo: «El Señor ya no te llama Pasur, sino “Terror por todas partes”. 4Porque así dice el Señor: “Te voy a convertir en terror para ti mismo y para tus amigos, los cuales caerán bajo la espada de sus enemigos, y tú mismo lo verás. Entregaré a todo Judá en manos del rey de Babilonia, el cual los deportará a Babilonia o los matará a filo de espada. 5Además, pondré en manos de sus enemigos toda la riqueza de esta ciudad, todos sus productos y objetos de valor, y todos los tesoros de los reyes de Judá, para que los saqueen y se los lleven a Babilonia. 6Y tú, Pasur, irás al cautiverio de Babilonia junto con toda tu familia. Allí morirás, y allí serás enterrado, con todos tus amigos, a quienes profetizabas mentiras”».
Quejas de Jeremías
7¡Me sedujiste, Señor,
y yo me dejé seducir!
Fuiste más fuerte que yo,
y me venciste.
Todo el mundo se burla de mí;
se ríen de mí todo el tiempo.
8Cada vez que hablo, es para gritar:
«¡Violencia! ¡Violencia!»
Por eso la palabra del Señor
no deja de ser para mí
un oprobio y una burla.
9Si digo: «No me acordaré más de él,
ni hablaré más en su nombre»,
entonces su palabra en mi interior
se vuelve un fuego ardiente
que me cala hasta los huesos.
He hecho todo lo posible por contenerla,
pero ya no puedo más.
10Escucho a muchos decir con sorna:
«¡Hay terror por todas partes!»
y hasta agregan: «¡Denunciadlo!
¡Vamos a denunciarlo!»
Aun mis mejores amigos
esperan que tropiece.
También dicen: «Quizá lo podamos seducir.
Entonces lo venceremos
y nos vengaremos de él».
11Pero el Señor está conmigo
como un guerrero poderoso;
por eso los que me persiguen
caerán y no podrán prevalecer,
fracasarán y quedarán avergonzados.
Eterna será su deshonra;
jamás será olvidada.
12Tú, Señor Todopoderoso,
que examinas al justo,
que sondeas el corazón y la mente,
hazme ver tu venganza sobre ellos,
pues a ti he encomendado mi causa.
13¡Cantad al Señor, alabadlo!
Él salva a los pobres
del poder de los malvados.
14¡Maldito el día en que nací!
¡Maldito el día en que mi madre me dio a luz!
15¡Maldito el hombre que alegró a mi padre
cuando le dijo: «¡Te ha nacido un hijo varón!»!
16¡Que sea tal hombre como las ciudades
que el Señor destruyó sin compasión!
¡Que oiga gritos en la mañana
y alaridos de guerra al mediodía!
17¿Por qué Dios no me dejó morir
en el seno de mi madre?
Así ella habría sido mi tumba,
y yo jamás habría salido de su vientre.
18¿Por qué tuve que salir del vientre
solo para ver problemas y aflicción,
y para terminar mis días en vergüenza?
