Păcatul lui Iuda
1Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier,
cu un vârf de diamant;
este gravat pe tăblița inimii lor
și pe coarnele altarelor lor.
2Chiar și copiii lor își amintesc
de altarele lor și de așerele2 Ebr.: așerim, simboluri din lemn ale zeiței canaanite Așera sau ale zeiței Aștoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar. Sau stâlpi sacri; crânguri sacre.,
de lângă copacii verzi
și de pe dealurile înalte.
3Muntele Meu din țară,
bogăția ta,2-3 Sau: înalte / 3 și de pe munții din țară. / Bogăția. toate comorile tale
le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale,
din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău.
4Din vina ta vei pierde moștenirea
pe care ți‑o dădusem.
Te voi face să slujești dușmanilor tăi
într‑o țară pe care nu o cunoști,
căci ai aprins focul mâniei Mele,
care va arde pentru totdeauna.“
5Așa vorbește Domnul:
„Blestemat este omul care se încrede în om,
care face din muritor tăria lui
și a cărui inimă se îndepărtează de Domnul.
6El este ca un arbust în deșert,
care nu vede venind fericirea.
El sălășluiește în locurile arse ale pustiei,
într‑un pământ sărat, unde nu locuiește nimeni.
7Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul
și a cărui încredere este Domnul.
8El este ca un pom sădit lângă ape,
care își întinde rădăcinile spre râu.
El nu se teme de căldură
și frunzișul lui este întotdeauna verde.
În anul secetei nu se îngrijorează
și nu încetează să aducă rod.
9Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile
și este fără vindecare.
Cine poate să o cunoască?
10Eu, Domnul, cercetez inima
și încerc rărunchii,
ca să dau fiecăruia după căile lui,
după rodul faptelor lui.
11Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le‑a ouat,
așa este omul care câștigă bogății pe nedrept.
Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui,
iar la urmă nu va fi decât un nebun.“
12Tron glorios, înălțat de la început,
loc al Sfântului nostru Lăcaș!
13Doamne, Speranța lui Israel!
Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine!
Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ,
căci L‑au părăsit pe Domnul,
Izvorul apelor vii!
14Vindecă‑mă, Doamne, și voi fi vindecat!
Mântuiește‑mă, și voi fi mântuit,
căci Tu ești lauda mea!
15Iată, ei îmi zic:
„Unde este Cuvântul Domnului?
Să se împlinească dar!“
16Iar eu, ca să Te urmez,
nu m‑am grăbit să nu mai fiu păstor
și n‑am dorit o zi incurabilă, Tu știi.
Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale.
17De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine,
căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii.
18Fie ca persecutorii mei să fie rușinați,
iar eu să nu fiu dat de rușine!
Fie ca ei să se înspăimânte!
iar eu să nu mă înspăimânt!
Adu peste ei ziua cea rea!
Zdrobește‑i de două ori mai mult.
Imperativul sfințirii Sabatului
19Domnul mi‑a zis astfel: „Du‑te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului 20și spune‑le: «Ascultați Cuvântul Domnului, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți! 21Așa vorbește Domnul: ‘Luați seama în sufletele voastre să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului. 22Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințiți22 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). ziua de Sabat, așa cum am poruncit părinților voștri. 23Ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte, ci și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte și să nu primească îndrumarea. 24Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, zice Domnul, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei, 25atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna. 26Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă26 Ebr.: Șefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului și țărmul Mediteranei., de la munte și din Neghev26 Vezi nota de la 13:19., cei ce aduc la Casa Domnului arderi‑de‑tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire. 27Dar dacă nu veți asculta când vă poruncesc să sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va mistui palatele Ierusalimului și care nu va fi stins.’»“
1O pecado de Judá está registado como se fosse uma lei a que estivesse sujeito, como se tivessem a maldade gravada com estiletes de diamante ou com ponteiros de ferro nos seus corações de pedra ou nos cantos dos altares. 2Os seus jovens, em todo o caso, não se esquecem de pecar, de adorar os postes ídolos de Achera debaixo de árvores ramalhudas, nos cimos das colinas, 3e no alto dos montes. Por isso, darei todas as vossas riquezas e tesouros aos inimigos, assim como os vossos santuários pagãos, por causa dos pecados que praticaram por toda a nação. 4Uma bela herança que vos estava reservada fugir-vos-á das mãos; mandar-vos-ei como escravos dos vossos inimigos para terras bem longínquas. Vocês acenderam o fogo da minha ira, o qual não deixará de arder.”
5Diz o Senhor: “Maldito é o homem que põe a sua confiança noutro homem, cujo coração se afasta de Deus e confia na natureza humana para se fortalecer. 6Será semelhante a um débil cacto no deserto, sem esperança de melhores dias, vivendo num terreno ensalitrado, numa zona de estéreis desertos; os tempos de prosperidade foram-se de vez, para ele.
7Abençoado é aquele que confia no Senhor; que fez do Senhor a sua esperança, a sua confiança. 8É como uma árvore plantada junto à margem dum rio, cujas raízes encontram facilmente água, que não se incomoda com os fortes calores, nem se aflige com os meses de seca. As suas folhas mantêm-se verdes e produz sempre os melhores frutos.
9O coração é algo de muito enganador e desesperadamente mau! Ninguém sabe, na realidade, como ele é ruim! 10Mas eu, o Senhor, pesquiso todos os corações e examino as intenções mais profundas, de forma a poder dar a cada um a recompensa que merece, de acordo com as suas ações, o modo como vive.
11Semelhante a uma ave que põe no seu ninho crias que não chocou, e que em breve aprenderão a voar e a deixarão só, assim é a pessoa que junta riquezas por processos desonestos. Cedo ou tarde perderá tudo e acabará a sua vida como um insensato.”
12Mas o nosso santuário é o teu trono, sublime e glorioso. 13Ó Senhor, a esperança de Israel, todos os que te deixam serão envergonhados! Os que põem de parte o Senhor, a fonte da água da vida, terão o seu nome escrito no pó da terra e não serão como seres destinados à glória eterna.
14Senhor, cura-me, e ficarei curado! Salva-me e serei salvo! Louvar-te-ei só a ti! 15Os outros riem-se de mim e dizem: “Que palavra do Senhor é essa, do que estás a falar? Se essas tuas ameaças vêm realmente de Deus, então porque é que não acontecem?”
16Eu não recusei ser pastor, ao seguir-te; eu não queria que esta gente fosse esmagada por tamanhas calamidades. Mas, é claro, esses planos são teus, não meus. O que eu lhes comuniquei foi uma mensagem tua, não minha. No entanto, e quanto a mim, eu não queria vê-los assim sentenciados! 17Não me sobressaltes agora! Só tu és o meu refúgio no meio da calamidade. 18Lança a confusão e a perturbação sobre todos os que me perseguem, mas a mim dá-me paz! Sim, dá-lhes dobrada destruição!
Mantendo o sábado santo
19Então disse-me o Senhor: “Vai pôr-te nas entradas de Jerusalém; primeiro, na porta por onde saem os reis; depois em cada um dos outros portais. 20E diz assim ao povo: Ouçam a palavra do Senhor, reis de Judá e todo o povo desta nação, assim como vocês, cidadãos de Jerusalém! 21O Senhor diz: Por amor à vossa própria vida, tenham muito cuidado e não transportem cargas ao sábado, nem as façam passar pelas portas de Jerusalém. 22Não transportem carga alguma da vossa casa, nem façam trabalho desnecessário no dia de sábado, antes respeitam-no como um dia santo, como já tinha ordenado aos vossos pais. 23No entanto, eles não quiseram ouvir-me e não me obedeceram; recusaram obstinadamente dar-me atenção e a serem ensinados.
24Mas se me obedecerem, diz o Senhor, e não fizerem passar carga alguma pelas portas desta cidade ao sábado e se aceitarem respeitar o dia de sábado como um dia santo, 25então esta nação permanecerá para sempre; haverá sempre descendentes de David que se sentem no seu trono, aqui em Jerusalém; haverá sempre reis e príncipes deslocando-se em carros e montando cavalos em pompa e esplendor por entre o povo, e esta cidade subsistirá para sempre. 26De todas as terras ao redor de Jerusalém, assim como das cidades de Judá e Benjamim, e também do Negueve e das planícies a oeste de Judá, virá povo trazendo holocaustos, ofertas de cereais e incenso, chegando-se para apresentar os seus sacrifícios de louvor ao Senhor no seu templo.
27Mas se não me ouvirem, se recusarem respeitar o sábado santo, se nesse dia trouxerem pesadas cargas de mercadorias para as passarem pelos portões das entradas de Jerusalém, fazendo como num outro dia, então farei incendiarem-se essas portas. Esse fogo se espalhará às fortalezas, que ficarão completamente destruídas, e ninguém será capaz de extinguir as chamas.”
