Secetă, foamete și sabie
1Cuvântul Domnului spus lui Ieremia cu prilejul secetei:
2„Iuda bocește,
iar porțile îi sunt slăbite.
Ele sunt posomorâte din cauza țării.
Strigătul Ierusalimului se înalță.
3Cei măreți ai lor îi trimit după apă pe cei neînsemnați.3 Sau: Nobilii lui îi trimit pe servitorii lor.
Ei se duc la fântâni,
dar nu găsesc apă.
Se întorc cu vasele goale.
Rușinați și dezamăgiți
își acoperă capul.
4Din cauza pământului este spaimă,
pentru că nu este ploaie în țară.
Plugarii sunt dezamăgiți
și își acoperă capul.
5Chiar și cerboaica de pe câmp
naște și își părăsește puii,
pentru că nu găsește iarbă.
6Măgarii sălbatici stau pe înălțimi pleșuve
și gâfâie ca șacalii.
Li se topesc ochii
căci nu este iarbă.“
7Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră,
lucrează, Doamne, pentru Numele Tău!
Căci necredincioșiile noastre sunt multe;
am păcătuit împotriva Ta.
8O, Speranță a lui Israel,
Salvatorul lui în vreme de necaz,
de ce ești ca un străin în țară
și ca un trecător care se oprește să înnopteze?
9De ce ești ca un om înmărmurit,
ca un viteaz care nu poate izbăvi?
Tu ești în mijlocul nostru, Doamne,
și Numele Tău este chemat peste noi!
Nu ne părăsi!
10Iată ce spune Domnul despre poporul acesta:
„Pentru că le place să hoinărească
și nu își țin în frâu picioarele,
Domnul nu‑Și găsește plăcerea în ei;
acum El Își aduce aminte de nelegiuirea lor
și îi pedepsește pentru păcatele lor.“
11Domnul mi‑a zis:
– Nu mijloci pentru binele acestui popor, 12căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta strigătul. Chiar dacă vor aduce arderi‑de‑tot și daruri de mâncare, nu le voi primi. În schimb, îi voi mistui prin sabie, prin foamete și prin molimă.
13Eu am răspuns:
– Ah, Stăpâne Doamne! Iată, profeții lor le zic: „Nu veți vedea sabie și nu veți avea parte de foamete, ci Domnul vă va da în locul acesta o pace trainică.“
14Dar Domnul mi‑a zis:
– Profeții lor profețesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i‑am trimis, nu Eu i‑am împuternicit și nu Eu le‑am vorbit. Ei vă profețesc viziuni mincinoase, divinații14 Vezi nota de la Deut. 8:10., lucruri de nimic14 Sau: ghiciri de nimic. și înșelăciunea inimii lor. 15De aceea, așa vorbește Domnul despre profeții care profețesc în Numele Meu: „Nu Eu i‑am trimis să vă spună că sabia și foametea nu vor fi în țara aceasta. Profeții aceștia vor pieri uciși de sabie și de foamete, 16iar oamenii cărora ei le profețesc vor fi scoși afară și întinși pe străzile Ierusalimului din cauza foametei și a sabiei. Nu va fi nimeni să‑i înmormânteze, nici pe ei, nici pe soțiile lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupra capetelor lor.
17Spune‑le cuvântul acesta:
«Ochii mei să verse lacrimi zi și noapte
și să nu se oprească,
căci fecioara – fiica poporului meu –
a suferit o rană cumplită,
o lovitură dureroasă.
18Dacă ies pe câmp,
iată‑i pe cei străpunși de sabie.
Dacă intru în cetate,
iată‑i pe cei bolnavi de foamete.
Chiar și profetul și preotul cutreieră țara
fără să știe încotro merg18 Sau: fără a avea cunoaștere; sau: preotul / merg într‑o țară pe care nu o cunosc..»“
19– Ai lepădat Tu de tot pe Iuda
și a detestat sufletul Tău atât de mult Sionul?
De ce ne‑ai lovit în așa fel
încât nu mai avem vindecare?
Noi așteptam pacea,
dar n‑a venit nimic bun;
așteptam un timp de vindecare,
dar iată că vine numai teroare!
20Doamne, recunoaștem atât răutatea noastră,
cât și nelegiuirea părinților noștri,
căci am păcătuit împotriva Ta.
21Pentru Numele Tău, nu disprețui
și nu necinsti tronul slavei Tale!
Amintește‑Ți de legământul pe care l‑ai făcut cu noi
și nu‑l rupe!
22Este oare printre idolii deșerți ai neamurilor vreunul care să aducă ploaie?
Sau poate cerul să dea averse?
Nu, ci Tu dai ploaie, Doamne, Dumnezeul nostru!
De aceea, noi nădăjduim în Tine,
căci Tu ești Cel Ce faci toate aceste lucruri.
Die große Dürre
1Der Herr sprach zu Jeremia während der großen Dürre:
2»Das Land Juda trauert, seine Städte leiden Not, verzweifelt sitzen die Menschen auf der Erde, und in Jerusalem hört man lautes Klagen. 3Die Reichen schicken ihre Diener los, um Wasser zu holen. Sie gehen zu den Zisternen, aber alle sind ausgetrocknet. Mit leeren Krügen kehren sie zurück, enttäuscht und traurig verhüllen sie ihr Gesicht. 4Auch die Bauern verhüllen ihr Gesicht in Trauer; der Boden zeigt tiefe Risse, weil der Regen so lange ausbleibt. 5Die Hirschkuh verlässt ihr Junges gleich nach der Geburt, weil sie kein Futter findet. 6Die Wildesel stehen auf den kahlen Höhen, sie schnappen nach Luft wie Schakale und verenden, weil nirgendwo mehr Gras wächst.«
7Herr, unsere Sünden klagen uns an, doch hilf uns und mach deinem Namen Ehre! Wir haben dir oft die Treue gebrochen, gegen dich haben wir gesündigt. 8Du bist Israels einzige Hoffnung, sein Retter in Zeiten der Not. Warum verhältst du dich wie ein Fremder bei uns im Land, wie ein Wanderer, der nur für eine Nacht bleibt? 9Warum bist du wie ein Kriegsheld, der überwältigt wurde und niemandem mehr helfen kann? Du wohnst doch mitten unter uns! Wir tragen deinen Namen. Herr, verlass uns nicht!
Bete nicht mehr für dieses Volk!
10Aber der Herr antwortete mir: »Dieses Volk liebt es, mir davonzulaufen, sie wollen einfach nicht bei mir bleiben. Darum finde ich kein Gefallen mehr an ihnen, ich verschone sie nicht mehr, sondern ziehe sie für ihre Sünden zur Rechenschaft.« 11Und weiter sprach der Herr zu mir: »Jeremia, bete nicht mehr für das Wohl dieses Volkes! 12Wenn sie auch fasten und mich um Gnade anflehen, werde ich sie doch nicht erhören. Wenn sie mir Brand- und Speiseopfer bringen, nehme ich ihre Opfer nicht an; nein, ich werde sie auslöschen durch Kriege, Hungersnot und Seuchen.«
13»Aber Herr, mein Gott«, erwiderte ich, »die Propheten sind schuld! Sie reden ihnen ein: ›Ihr werdet keinen Krieg und keine Hungersnot erleben. Gott wird unserem Land bleibenden Frieden geben.‹«
14Doch der Herr sprach zu mir: »Was diese Propheten in meinem Namen verkünden, ist nichts als Lüge! Ich habe sie weder beauftragt noch gesandt, kein Wort habe ich mit ihnen geredet! Erlogene Visionen geben sie euch weiter, trügerische Wahrsagerei und ihre eigenen Hirngespinste. 15Das sage ich, der Herr, über diese Propheten, die in meinem Namen auftreten: Ich habe sie nicht gesandt, und doch behaupten sie: ›Weder Krieg noch Hungersnot wird dieses Land je treffen!‹ Genau diese Propheten werden im Krieg umkommen oder vor Hunger sterben! 16Und die Menschen, denen sie geweissagt haben, werden auf den Straßen von Jerusalem liegen, verhungert oder vom Schwert durchbohrt: Männer, Frauen und Kinder, niemand wird sie begraben. Ihre Bosheit werde ich ihnen reichlich vergelten.«
Herr, vergib uns, wir haben gesündigt!
17Der Herr befahl mir: »Verheimliche ihnen deine Trauer nicht! Sag ihnen: ›Ich weine hemmungslos, meine Tränen fließen Tag und Nacht. Denn mein geliebtes Volk ist schwer verwundet, zerschlagen liegt es am Boden. 18Wenn ich hinaus aufs Land gehe, sehe ich die Leichen daliegen – vom Schwert durchbohrt; gehe ich zurück in die Stadt, sehe ich verhungernde Menschen. Die Priester und Propheten werden in ein Land verschleppt, das sie nicht einmal kennen.14,18 Oder: Die Priester und Propheten ziehen durchs Land und wissen selbst keinen Rat.‹«
19O Gott, hast du Juda denn ganz und gar aufgegeben? Verabscheust du Jerusalem, die Stadt auf dem Berg Zion? Warum hast du uns so verwundet, dass wir nicht mehr gesund werden? Wir hofften, alles werde wieder gut – doch vergeblich! Wir dachten, die Wunden unseres Volkes würden heilen – aber wir erleben nichts als Schrecken!
20Herr, gegen dich haben wir gesündigt, wir bekennen dir unsere Schuld und die Schuld unserer Vorfahren. 21Bitte verstoß uns jetzt nicht, es geht doch um deine Ehre! Gib den Tempel, deinen herrlichen Thron, nicht dem Gespött preis! Denk an den Bund, den du mit uns geschlossen hast, und heb ihn nicht auf! 22Kein Götze der Heiden kann uns helfen, keiner kann Regen bringen, und auch der Himmel gibt den Regen nicht von selbst. Nein, du bist es, Herr, unser Gott! Du hast alles geschaffen. Darum hoffen wir auf dich!
