Nouă Traducere În Limba Română

Ieremia 1:1-19

1Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoții din Anatot, din teritoriul lui Beniamin. 2Cuvântul Domnului i‑a vorbit în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei acestuia, 3și în zilele lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea a anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, când locuitorii Ierusalimului au fost duși în captivitate.

Chemarea lui Ieremia

4Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând:

5– Mai înainte ca Eu să te fi întocmit în pântec,

te‑am ales,

și mai înainte ca tu să fi ieșit din pântec,

te pusesem deoparte5 Lit.: te sfințisem. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică).

și te făcusem profet al neamurilor.

6Eu am răspuns:

– Ah, Stăpâne Doamne, eu nu știu să vorbesc, căci sunt doar un copil!

7Însă Domnul mi‑a zis:

– Nu spune că ești un copil, căci vei merge la toți aceia la care te voi trimite și le vei spune tot ce‑ți voi porunci. 8Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul.

9Apoi Domnul Și‑a întins mâna, mi‑a atins gura și mi‑a zis:

– Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. 10Astăzi te pun peste neamuri și peste regate ca să smulgi și să dărâmi, să distrugi și să nimicești, să zidești și să plantezi.

11Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând:

– Ce vezi, Ieremia?

– Văd un toiag din lemn de migdal, i‑am răspuns eu.

12– Ai văzut bine, mi‑a zis Domnul, căci Eu veghez12 Termenul ebraic pentru veghez (șoked) este asemănător cu cel pentru migdal (șaked). ca să împlinesc Cuvântul Meu.

13Cuvântul Domnului mi‑a vorbit a doua oară, zicând:

– Ce vezi?

– Văd un cazan clocotind, care se revarsă dinspre nord, i‑am răspuns eu.

14– Dinspre nord va izbucni dezastrul peste toți cei ce locuiesc în țară, mi‑a zis Domnul. 15Căci iată, voi chema toate clanurile regatelor din nord, zice Domnul.

Ele vor veni și își vor așeza fiecare tronul

la intrările porților Ierusalimului.

Vor veni și vor lupta împotriva tuturor zidurilor ce‑l împrejmuiesc

și împotriva tuturor cetăților lui Iuda.

16Voi rosti asupra lor judecățile Mele

pentru tot răul pe care l‑au săvârșit,

căci M‑au părăsit,

au ars tămâie altor dumnezei

și s‑au închinat lucrărilor făcute de mâinile lor.

17Tu dar încinge‑ți coapsele! Ridică‑te și spune‑le tot ce‑ți voi porunci. Să nu fii înspăimântat înaintea lor, ca nu cumva să te fac Eu să te înspăimânți înaintea lor. 18Iată, de astăzi te fac o cetate întărită, un stâlp de fier și un zid de bronz, ca să stai împotriva întregii țări, împotriva regilor lui Iuda, a conducătorilor lui, a preoților și a poporului țării. 19Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor învinge, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul.

Swedish Contemporary Bible

Jeremia 1:1-19

1Detta är ord av Jeremia, Hilkias son, en av prästerna i Anatot i Benjamins land. 2Herrens ord kom till honom under Amons son Josias trettonde regeringsår i Juda, 3och när Josias son Jojakim var kung i Juda, och ända till slutet av det elfte året av Josias son Sidkias regering i Juda, när Jerusalems befolkning i femte månaden fördes bort i fångenskap.

Gud kallar Jeremia

4Herrens ord kom till mig:

5”Jag kände dig innan du formades i din mors liv.

Innan du föddes avskilde jag dig

och utsåg dig till en profet för folken.”

6Jag svarade: ”Min Herre, Herre, jag kan inte tala! Jag är för ung!”

7Då sa Herren till mig: ”Säg inte att du är för ung, utan gå dit jag sänder dig och tala vad jag befaller dig. 8Var inte rädd för dem, för jag är med dig och ska rädda dig, säger Herren.”

9Sedan räckte Herren ut sin hand, rörde vid min mun och sa till mig: ”Se, jag lägger mina ord i din mun. 10Jag sätter dig över folk och riken, för att rycka upp och bryta ner, förgöra och förkasta, bygga upp och plantera.”

11Herrens ord kom till mig: ”Vad ser du, Jeremia?” Jag svarade: ”Jag ser en gren av ett mandelträd1:11 De hebreiska orden för mandelträd (shaked) och vaka (shoked) liknar varandra och utgör en ordlek, något som ofta förekommer framför allt i profetiska texter..” 12Herren sa till mig: ”Du har sett rätt. Jag ska vaka över mitt ord tills det fullföljs.”

13Herrens ord kom till mig en andra gång: ”Vad ser du?” Jag svarade: ”Jag ser en kokande gryta. Den lutar hitåt norrifrån.” 14Herren sa till mig: ”Från norr kommer olycka att dra fram över alla som bor i landet. 15Jag ska kalla samman alla folken från rikena i norr, säger Herren.

De ska komma och sätta upp var och en sin tron

framför Jerusalems portar

och längs dess murar

och vid alla städer i Juda.

16Jag ska döma dem för all deras ondska

för att de har övergett mig,

tänt rökelse åt andra gudar

och tillbett dem som de själva har gjort.

17Gör dig beredd! Stå upp och tala till dem allt som jag befaller dig. Var inte förskräckt för dem, för då kommer jag att förskräcka dig inför dem. 18I dag gör jag dig till en befäst stad, till en järnpelare och en kopparmur mot Juda kungar, dess furstar och präster och folket i landet. 19De ska anfalla dig men inte besegra dig, för jag är med dig, säger Herren, jag ska rädda dig.”