Nouă Traducere În Limba Română

Ieremia 1:1-19

1Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, unul dintre preoții din Anatot, din teritoriul lui Beniamin. 2Cuvântul Domnului i‑a vorbit în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în al treisprezecelea an al domniei acestuia, 3și în zilele lui Iehoiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea a anului al unsprezecelea al lui Zedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, când locuitorii Ierusalimului au fost duși în captivitate.

Chemarea lui Ieremia

4Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând:

5– Mai înainte ca Eu să te fi întocmit în pântec,

te‑am ales,

și mai înainte ca tu să fi ieșit din pântec,

te pusesem deoparte5 Lit.: te sfințisem. Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică).

și te făcusem profet al neamurilor.

6Eu am răspuns:

– Ah, Stăpâne Doamne, eu nu știu să vorbesc, căci sunt doar un copil!

7Însă Domnul mi‑a zis:

– Nu spune că ești un copil, căci vei merge la toți aceia la care te voi trimite și le vei spune tot ce‑ți voi porunci. 8Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul.

9Apoi Domnul Și‑a întins mâna, mi‑a atins gura și mi‑a zis:

– Iată, pun cuvintele Mele în gura ta. 10Astăzi te pun peste neamuri și peste regate ca să smulgi și să dărâmi, să distrugi și să nimicești, să zidești și să plantezi.

11Cuvântul Domnului mi‑a vorbit, zicând:

– Ce vezi, Ieremia?

– Văd un toiag din lemn de migdal, i‑am răspuns eu.

12– Ai văzut bine, mi‑a zis Domnul, căci Eu veghez12 Termenul ebraic pentru veghez (șoked) este asemănător cu cel pentru migdal (șaked). ca să împlinesc Cuvântul Meu.

13Cuvântul Domnului mi‑a vorbit a doua oară, zicând:

– Ce vezi?

– Văd un cazan clocotind, care se revarsă dinspre nord, i‑am răspuns eu.

14– Dinspre nord va izbucni dezastrul peste toți cei ce locuiesc în țară, mi‑a zis Domnul. 15Căci iată, voi chema toate clanurile regatelor din nord, zice Domnul.

Ele vor veni și își vor așeza fiecare tronul

la intrările porților Ierusalimului.

Vor veni și vor lupta împotriva tuturor zidurilor ce‑l împrejmuiesc

și împotriva tuturor cetăților lui Iuda.

16Voi rosti asupra lor judecățile Mele

pentru tot răul pe care l‑au săvârșit,

căci M‑au părăsit,

au ars tămâie altor dumnezei

și s‑au închinat lucrărilor făcute de mâinile lor.

17Tu dar încinge‑ți coapsele! Ridică‑te și spune‑le tot ce‑ți voi porunci. Să nu fii înspăimântat înaintea lor, ca nu cumva să te fac Eu să te înspăimânți înaintea lor. 18Iată, de astăzi te fac o cetate întărită, un stâlp de fier și un zid de bronz, ca să stai împotriva întregii țări, împotriva regilor lui Iuda, a conducătorilor lui, a preoților și a poporului țării. 19Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor învinge, căci Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul.

Chinese Contemporary Bible (Simplified)

耶利米书 1:1-19

1希勒迦的儿子耶利米便雅悯境内亚拿突城的一位祭司,以下是他的话。 2犹大亚们的儿子约西亚执政第十三年,耶和华的话传给了耶利米3犹大约西亚的儿子约雅敬开始执政,一直到约西亚的另一个儿子西底迦犹大王的第十一年五月,就是耶路撒冷的居民被掳之日,耶和华的话常常传给耶利米

耶利米蒙召

4耶和华对我说:

5“我还没有使你在母腹中成形,就认识你;

你还未出生,我已使你圣洁,

立你做万国的先知。”

6我回答说:“主耶和华啊,我太年轻,不懂得怎样说话。” 7耶和华却说:

“不要说你太年轻,

我派你去谁那里,

你就去谁那里;

我吩咐你说什么,

你就说什么。

8谁也不要怕,

因为我与你同在,

我必拯救你。

这是耶和华说的。”

9然后,耶和华伸手摸我的口,对我说:“看啊,我已把我的话放在你口中。 10今日,我派你到列邦列国去拔掉、拆除、毁灭、推翻、建造和栽植。”

两个异象

11耶和华又对我说:“耶利米,你看见什么?”我说:“我看见一根杏树枝。” 12耶和华说:“不错。我必实现我说过的话。”

13耶和华又对我说:“你看见什么?”我回答说:“我看见一锅煮沸的水,从北方倾倒下来。” 14耶和华说:“不错。因为有灾祸要从北方降临到这地方的一切居民。 15我要召来北方各国,他们要在耶路撒冷的城门自立王位,攻打耶路撒冷周围的城墙和犹大各城邑。这是耶和华说的。 16我要审判他们,因为他们犯罪作恶,背弃我,给别的神明烧香,又跪拜自己制造的神像。 17现在,你要做好准备,去把我吩咐你的话告诉他们。不要惧怕他们,不然我将使你在他们面前充满恐惧。 18看啊,今天我已使你成为坚城、铁柱、铜墙,来对抗整个犹大,对抗犹大的君王、首领、祭司和境内的众民。 19他们必攻击你,但绝不能胜过你,因为我与你同在,我必拯救你。这是耶和华说的。”