Nouă Traducere În Limba Română

Iacov 1:1-27

1Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece seminții care sunt împrăștiate1 Gr.: diaspora, termen folosit pentru a‑i descrie pe evreii răspândiți în lumea greco-romană (inclusiv pe cei care deveniseră creștini). printre neamuri: salutări1 Gr.: chairein, verb generic folosit ca formulă de salut atât în comunicarea scrisă, cât și în cea verbală. El mai poate însemna: Bucură‑te! Fii sănătos! Salut! Bun venit!!

Încercări și ispite

2Frații mei, să considerați ca având parte de cea mai mare bucurie atunci când treceți prin felurite ispite2 Sau: încercări, termenul grecesc putând fi tradus și astfel în acest context (vezi nota de la v. 12)., 3știind că testarea credinței voastre lucrează răbdare. 4Dar lăsați răbdarea să‑și facă desăvârșit lucrarea, ca să fiți desăvârșiți4 Cuvântul din textul grecesc este din același radical cu termenul din expresia lăsați răbdarea să‑și ducă până la capăt lucrarea, și înseamnă finalizat, complet, finit, șlefuit, rafinat. El se referă la o lucrare care este încheiată, la un obiect care este finalizat până la ultimele detalii. și întregi, fără să vă lipsească nimic. 5Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s‑o ceară de la Dumnezeu, Care dă tuturor cu generozitate și fără să mustre, și ea îi va fi dată. 6Dar s‑o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc, fiindcă cel ce se îndoiește este ca valul mării, purtat de vânt și împins încoace și încolo. 7Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, 8fiindcă este un om șovăielnic, nestatornic în toate căile lui.

9Fratele care este într‑o situație smerită să se laude cu înălțarea lui. 10Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că el va trece ca floarea ierbii. 11Soarele răsare cu căldura lui arzătoare și usucă iarba; floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere. Așa se va veșteji și cel bogat în căutările lui.

12Fericit este omul care îndură ispita12 Gr.: peirasmon, care înseamnă test, probă, încercare, dar care are și sensul de ispită.! Căci, după ce a fost dovedit bun12 Gr.: dokimos (tradus aici cu dovedit bun) înseamnă încercat, testat, aprobat., va primi coroana vieții, pe care Domnul a promis‑o celor ce‑L iubesc. 13Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit13 Același verb apare în versiunea grecească a Vechiului Testament, fiind folosit atât în cazul lui Dumnezeu, Care pune la încercare omul/poporul (Gen. 22:1; Ex. 15:25; 16:4), cât și în cazul omului/poporului, care Îl pune la încercare (Îl ispitește) pe Dumnezeu (Ex. 17:2, 7. Vezi și Mt. 4:1; Evr. 3:9). de Dumnezeu!“ Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. 14Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit14 Vezi imaginea tânărului din Proverbe 7, care se duce la tăiere ca un animal momit.. 15Atunci pofta, concepând15 Gr.: sullambano, care înseamnă a lua în pântec, a rămâne însărcinată. Pofta este personificată. Cel care nu se împotrivește ispitei, îi dă voie propriei lui pofte să conceapă și să nască păcatul, care, în acest fel, devine progenitura acesteia (în mod metaforic). Această progenitură naște, la rândul ei, moartea, care se ridică astfel împotriva păcătosului, ucigându‑l., dă naștere păcatului, iar păcatul, odată înfăptuit, produce15 Gr.: apokyo, care înseamnă a face să existe, a aduce în ființă. Unul din sensurile secundare ale acestui verb este a naște (vezi și v. 18, unde a fost tradus astfel). moartea.

16Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți! 17Orice dăruire17 Cu referire la acțiunea de a dărui. bună și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră din cauza mișcării17 Probabil cu referire la mișcarea zilnică a soarelui de la est spre vest, care generează umbră în continuă mișcare. Sau, posibil, cu referire la anumite schimbări ale astrelor (de ex., eclipse), care aduceau cu sine variații în ce privește lumina și întunericul.. 18El ne‑a născut prin Cuvântul adevărului, potrivit cu voia Lui, ca să fim un fel de prim rod între făpturile Lui.

Împlinitori ai Cuvântului

19Frații mei preaiubiți, să știți aceste lucruri: orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire și încet la mânie; 20căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu. 21De aceea, dați la o parte orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care are putere să vă mântuiască sufletele.

22Fiți împlinitori ai Cuvântului, și nu doar ascultători, înșelându‑vă singuri. 23Căci dacă cineva este ascultător al Cuvântului, dar nu și împlinitor, atunci el se aseamănă cu un om care‑și privește propria față23 Lit.: fața originii [începutului, nașterii] lui. într‑o oglindă: 24s‑a privit, a plecat și a uitat imediat cum era. 25Însă, cel ce‑și apleacă privirea în legea desăvârșită – legea libertății – și perseverează în ea, devenind nu un ascultător uituc, ci un împlinitor prin faptă, acela va fi fericit în lucrarea lui25 Aluzie la Ios. 1:8..

26Dacă cineva crede că este religios, dar nu‑și ține în frâu limba, înșelându‑și astfel inima, religia lui este fără folos. 27Religia curată și nepângărită înaintea lui Dumnezeu Tatăl27 Lit.: Dumnezeu și Tatăl. este aceasta: să‑i vizitezi27 Gr.: episkeptomai, termen care face parte din aceeași familie de cuvinte din care provine și cuvântul intrat în limba română: episcop (care înseamnă a vizita, a cerceta, a priveghea, a supraveghea, a veni în ajutor). pe orfani și pe văduve în necazul lor și să te păstrezi pe tine însuți neîntinat de lume.

King James Version

James 1:1-27

1James, a servant of God and of the Lord Jesus Christ, to the twelve tribes which are scattered abroad, greeting.

2My brethren, count it all joy when ye fall into divers temptations; 3Knowing this, that the trying of your faith worketh patience. 4But let patience have her perfect work, that ye may be perfect and entire, wanting nothing. 5If any of you lack wisdom, let him ask of God, that giveth to all men liberally, and upbraideth not; and it shall be given him. 6But let him ask in faith, nothing wavering. For he that wavereth is like a wave of the sea driven with the wind and tossed. 7For let not that man think that he shall receive any thing of the Lord. 8A double minded man is unstable in all his ways. 9Let the brother of low degree rejoice in that he is exalted: 10But the rich, in that he is made low: because as the flower of the grass he shall pass away. 11For the sun is no sooner risen with a burning heat, but it withereth the grass, and the flower thereof falleth, and the grace of the fashion of it perisheth: so also shall the rich man fade away in his ways. 12Blessed is the man that endureth temptation: for when he is tried, he shall receive the crown of life, which the Lord hath promised to them that love him. 13Let no man say when he is tempted, I am tempted of God: for God cannot be tempted with evil, neither tempteth he any man: 14But every man is tempted, when he is drawn away of his own lust, and enticed. 15Then when lust hath conceived, it bringeth forth sin: and sin, when it is finished, bringeth forth death. 16Do not err, my beloved brethren. 17Every good gift and every perfect gift is from above, and cometh down from the Father of lights, with whom is no variableness, neither shadow of turning. 18Of his own will begat he us with the word of truth, that we should be a kind of firstfruits of his creatures.

19Wherefore, my beloved brethren, let every man be swift to hear, slow to speak, slow to wrath: 20For the wrath of man worketh not the righteousness of God. 21Wherefore lay apart all filthiness and superfluity of naughtiness, and receive with meekness the engrafted word, which is able to save your souls. 22But be ye doers of the word, and not hearers only, deceiving your own selves. 23For if any be a hearer of the word, and not a doer, he is like unto a man beholding his natural face in a glass: 24For he beholdeth himself, and goeth his way, and straightway forgetteth what manner of man he was. 25But whoso looketh into the perfect law of liberty, and continueth therein, he being not a forgetful hearer, but a doer of the work, this man shall be blessed in his deed. 26If any man among you seem to be religious, and bridleth not his tongue, but deceiveth his own heart, this man’s religion is vain. 27Pure religion and undefiled before God and the Father is this, To visit the fatherless and widows in their affliction, and to keep himself unspotted from the world.