Nouă Traducere În Limba Română

I Ioan 1:1-10

Cuvântul vieții

1Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și ceea ce mâinile noastre au atins cu privire la Cuvântul vieții1 Autorul începe fraza, dar în mod intenționat o lasă în suspensie pentru a muta atenția destinatarului spre subiectul scrisorii (stil cunoscut sub numele de anacolut). 2– căci viața a fost arătată, iar noi am văzut și mărturisim și vă vestim viața veșnică care era cu Tatăl și care ne‑a fost arătată – 3deci ceea ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, pentru ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Cristos. 4Scriem aceste lucruri pentru ca bucuria noastră4 Unele mss conțin: voastră. să fie deplină.

Umblând în lumină

5Și acesta este mesajul pe care l‑am auzit de la El și pe care vi‑l vestim: Dumnezeu este lumină și în El nu este nicio urmă de întunecime5 În această epistolă, se face distincție între termenul de genul neutru skotos (întuneric) și termenul de genul feminin skotia (întunecime; umbră). Gradarea aceasta ajută la nuanțarea stilistică. Vezi v. 6; 2:8-9, 11.. 6Dacă spunem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu trăim6 Lit.: nu facem. adevărul. 7Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curățește de orice păcat. 8Dacă zicem că nu avem păcat, ne ducem în rătăcire8 Sau: ne înșelăm. pe noi înșine și adevărul nu este în noi. 9Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate. 10Dacă zicem că n‑am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi.

Akuapem Twi Contemporary Bible

1 Yohane 1:1-10

1Yɛrekyerɛw mo afa Nkwa Asɛm a ɛwɔ hɔ fi mfiase; nea yɛate, nea yɛde yɛn ani ahu, nea yɛhwɛe na yɛde yɛn nsa kae, eyi ne Nkwa Asɛm a yɛreka ho asɛm no. 2Nkwa no daa ne ho adi; yɛahu na yɛadi ho adanse, na yɛka nkwa a enni awiei a na ɛwɔ Agya no nkyɛn na wɔada no adi akyerɛ yɛn no kyerɛ mo. 3Yɛkaa nea yehui na yɛtee no kyerɛɛ mo nso, sɛnea ɛbɛyɛ a mo ne yɛn bɛyɛ adedifo wɔ ɔdɔ a yɛne Agya no ne Ɔba Yesu Kristo wɔ no mu. 4Yɛrekyerɛw eyi sɛnea ɛbɛyɛ a yɛn anigye bewie pɛyɛ.

Onyankopɔn Yɛ Hann

5Afei, eyi ne asɛm a yɛate afi ne Ba no nkyɛn a yɛrebɔ mo amanneɛ. Onyankopɔn yɛ hann a sum nni ne mu koraa. 6Na sɛ afei yɛka se yɛne no wɔ ayɔnkofa na saa bere koro no ara mu yɛte sum mu a, na yɛredi atoro wɔ yɛn nsɛm ne yɛn nneyɛe mu. 7Na sɛ yɛte hann mu sɛnea ɔte hann mu no a, ɛno de na yɛne yɛn ho yɛn ho wɔ ayɔnkofa, na ne Ba Yesu no mogya tew yɛn ho fi bɔne nyinaa ho.

8Sɛ yɛka se yenni bɔne a, na yɛdaadaa yɛn ho, na nokware no nni yɛn mu. 9Sɛ yɛka yɛn bɔne kyerɛ Onyankopɔn a, ɔyɛ ɔnokwafo ne ɔtreneeni sɛ ɔde yɛn bɔne bɛkyɛ yɛn, na watew yɛn ho afi nea ɛnte nyinaa ho. 10Sɛ yɛka se yɛnyɛɛ bɔne a, yɛma Onyankopɔn yɛ ɔtorofo a nʼAsɛm no nni yɛn mu.