Geneza 6 – NTLR & NVI-PT

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 6:1-22

Potopul

1Când oamenii au început să se înmulțească pe fața pământului și li s‑au născut fiice, 2fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase și și‑au luat soții dintre toate acelea pe care le‑au ales. 3Atunci Domnul a zis: „Duhul Meu nu va rămâne3 Sau: nu Se va lupta. pentru totdeauna în om, pentru că el însuși este carne3 În sensul că natura omului este mortală și pervertită.; zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani.“ 4Uriașii4 Ebr.: Nefilim, termen care, după toate probabilitățile, se referă la oameni de înălțime și putere neobișnuită (vezi Num. 13:31-33). erau pe pământ în zilele acelea, și chiar și după aceea, când fiii lui Dumnezeu4 Expresia fiii lui Dumnezeu se referă, cel mai probabil, la descendenții credincioși de pe linia genealogică a lui Set, care s‑au căsătorit cu descendenții căzuți ai lui Cain. au intrat4 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale. la fiicele oamenilor și ele le‑au născut copii. Aceștia au fost vitejii din vechime, oameni cu renume.

5Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că fiecare înclinație a gândurilor inimii5 Termenul ebraic nu are doar sensul restrâns de organ biologic. În limbajul biblic, inima este centrul spiritului uman – de unde izvorăsc emoțiile, gândurile, motivațiile, curajul și acțiunile. lui era toată ziua numai înspre rău. 6Domnului I‑a părut rău că l‑a făcut pe om pe pământ și S‑a întristat în inima Lui. 7Domnul a zis: „Îl voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l‑am creat, de la om până la vite, până la târâtoare7, 20 Vezi nota de la 1:24. și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i‑am făcut.“ 8Dar Noe a găsit bunăvoință înaintea8 Lit.: în ochii. Domnului.

Vestirea potopului

9Aceasta este istoria9 Vezi nota de la 2:4. lui Noe. Noe a fost un om drept, fără pată în generația sa9 Lit.: în generațiile sale. Viața lui Noe s‑a derulat de‑a lungul mai multor generații de oameni.. Noe a umblat cu Dumnezeu. 10Lui Noe i s‑au născut trei fii: Sem, Ham și Iafet.

11Pământul era pervertit înaintea lui Dumnezeu și plin de violență. 12Dumnezeu S‑a uitat spre pământ și iată că acesta era pervertit, căci orice făptură12 Lit.: toată carnea. își pervertise calea pe pământ. 13Dumnezeu i‑a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor. Iată, le voi distruge împreună cu pământul. 14Fă‑ți o arcă din lemn de gofer14 Probabil o specie de chiparos.. Să faci în arcă niște încăperi14 Lit.: cuiburi. Sau: Să faci arca din trestie (probabil cu sensul de a o căptuși). și s‑o acoperi cu smoală pe dinăuntru și pe din afară. 15Să o faci astfel: lungimea arcei să fie de trei sute de coți, lățimea – de cincizeci, iar înălțimea – de treizeci15 Un cot măsura între 45-55 cm. În traducerea de față a fost aproximat la 50 cm. Aproximativ 150 m, 25 m, 15 m.. 16Să faci pentru arcă un acoperiș16 Sau: o fereastră., pe care să‑l termini la un cot16 Un cot măsura între 45 cm (cotul standard evreiesc) și 55 cm (cotul regal și cel babilonian). deasupra16 Sau: pe care să‑l închei, lăsând o distanță de un cot de la vârf, distanța aceasta fiind folosită drept fereastră. Este vorba fie de un acoperiș care, de la streașină în sus, nu trebuia să depășească înălțimea de un cot, fie de o fereastră care trebuia să se încadreze în acel cot dintre vârful acoperișului și streașină.. Să pui ușa acestei arce pe o parte a sa și să faci trei punți: una jos, a doua la mijloc, iar a treia sus. 17Iată că Eu voi aduce un potop de apă pe pământ, ca să distrug orice făptură de sub ceruri, care are suflare de viață în ea. Și tot ce este pe pământ va pieri. 18Dar voi încheia legământul Meu cu tine, iar tu vei intra în arcă împreună cu fiii tăi, cu soția ta și cu soțiile fiilor tăi. 19Din tot ce este viu, din orice făptură, să aduci în arcă două din fiecare, ca să le ții în viață împreună cu tine. Ele să fie un mascul și o femelă. 20Să vină la tine înăuntru, ca să le ții în viață, câte două din fiecare fel de păsări, din fiecare fel de vite și din orice târâtoare a pământului, după felul ei. 21Iar tu, ia cu tine din fiecare fel de hrană care se poate mânca și depoziteaz‑o. Aceasta va fi hrana ta și a lor.“ 22Noe a făcut totul așa cum i‑a poruncit Dumnezeu; așa a făcut.

Nova Versão Internacional

Gênesis 6:1-22

A Corrupção da Humanidade

1Quando os homens começaram a multiplicar-se na terra e lhes nasceram filhas, 2os filhos de Deus viram que as filhas dos homens eram bonitas, e escolheram para si aquelas que lhes agradaram. 3Então disse o Senhor: “Por causa da perversidade do homem6.3 Ou Por ser o homem mortal, meu Espírito6.3 Ou o espírito que lhe dei não contenderá com ele6.3 Ou não permanecerá nele para sempre; ele só viverá cento e vinte anos”.

4Naqueles dias, havia nefilins6.4 Possivelmente gigantes ou homens poderosos. Veja também Nm 13.33. na terra, e também posteriormente, quando os filhos de Deus possuíram as filhas dos homens e elas lhes deram filhos. Eles foram os heróis do passado, homens famosos.

5O Senhor viu que a perversidade do homem tinha aumentado na terra e que toda a inclinação dos pensamentos do seu coração era sempre e somente para o mal. 6Então o Senhor arrependeu-se de ter feito o homem sobre a terra, e isso cortou-lhe o coração. 7Disse o Senhor: “Farei desaparecer da face da terra o homem que criei, os homens e também os animais, grandes e pequenos, e as aves do céu. Arrependo-me de havê-los feito”.

8A Noé, porém, o Senhor mostrou benevolência.

A Arca de Noé

9Esta é a história da família de Noé:

Noé era homem justo, íntegro entre o povo da sua época; ele andava com Deus. 10Noé gerou três filhos: Sem, Cam e Jafé.

11Ora, a terra estava corrompida aos olhos de Deus e cheia de violência. 12Ao ver como a terra se corrompera, pois toda a humanidade havia corrompido a sua conduta, 13Deus disse a Noé: “Darei fim a todos os seres humanos, porque a terra encheu-se de violência por causa deles. Eu os destruirei com a terra. 14Você, porém, fará uma arca de madeira de cipreste6.14 Ou de cipreste e de juncos; divida-a em compartimentos e revista-a de piche por dentro e por fora. 15Faça-a com cento e trinta e cinco metros de comprimento, vinte e dois metros e meio de largura e treze metros e meio de altura6.15 Hebraico: 300 côvados de comprimento, 50 côvados de largura e 30 côvados de altura. O côvado era uma medida linear de cerca de 45 centímetros.. 16Faça-lhe um teto com um vão de quarenta e cinco centímetros6.16 Ou Faça-lhe uma abertura para a luz no topo, de 45 centímetros, entre o teto e o corpo da arca. Coloque uma porta lateral na arca e faça um andar superior, um médio e um inferior.

17“Eis que vou trazer águas sobre a terra, o Dilúvio, para destruir debaixo do céu toda criatura que tem fôlego de vida. Tudo o que há na terra perecerá. 18Mas com você estabelecerei a minha aliança, e você entrará na arca com seus filhos, sua mulher e as mulheres de seus filhos. 19Faça entrar na arca um casal de cada um dos seres vivos, macho e fêmea, para conservá-los vivos com você. 20De cada espécie de ave, de cada espécie de animal grande e de cada espécie de animal pequeno que se move rente ao chão virá um casal a você para que sejam conservados vivos. 21E armazene todo tipo de alimento, para que você e eles tenham mantimento”.

22Noé fez tudo exatamente como Deus lhe tinha ordenado.