Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 48:1-22

Iacov îi binecuvântează pe fiii lui Iosif

1După toate acestea, i s‑a zis lui Iosif: „Iată, tatăl tău este bolnav.“ Atunci acesta i‑a luat cu el pe cei doi fii ai săi – pe Manase și pe Efraim. 2Când i s‑a spus lui Iacov: „Iată, fiul tău Iosif a venit la tine“, Israel și‑a adunat puterile și s‑a ridicat în șezut, pe pat.

3Iacov i‑a zis lui Iosif:

– Dumnezeul cel Atotputernic3 Ebr.: El‑Șadai mi S‑a arătat la Luz, în țara Canaan, m‑a binecuvântat 4și mi‑a zis: „Iată, te voi face roditor și te voi înmulți. Te voi face o mulțime de popoare și voi da țara aceasta seminței tale după tine, ca pe o proprietate veșnică.“

5Acum, cei doi fii ai tăi, care ți s‑au născut în țara Egiptului, vor fi ai mei. Efraim și Manase vor fi ai mei așa cum sunt Ruben și Simeon. 6Dar urmașii care ți s‑au născut după ei vor fi ai tăi. Ei vor fi numiți după numele fraților lor în teritoriul moștenirii lor. 7După ce m‑am întors din Padan7 Un alt nume pentru Aram Naharaim, în NV Mesopotamiei., Rahela a murit pe drum lângă mine,7 Sau: pe drum, spre mâhnirea mea. în țara Canaan, înainte de a ajunge la Efrata. Am îngropat‑o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

8Când Israel i‑a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat:

– Cine sunt aceștia?

9Iosif i‑a zis tatălui său:

– Sunt fiii mei, pe care mi i‑a dat Dumnezeu aici.

Israel a zis:

– Adu‑i, te rog, la mine ca să‑i binecuvântez.

10Ochii lui Israel erau îngreunați de bătrânețe; nu mai putea să vadă bine. Iosif i‑a apropiat de Israel pe cei doi fii ai săi, iar acesta i‑a sărutat și i‑a îmbrățișat.

11Apoi Israel i‑a zis lui Iosif:

– Nu mi‑am închipuit c‑o să‑ți mai văd fața, dar iată că Dumnezeu m‑a ajutat să‑ți văd și sămânța.

12Iosif i‑a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său12 Vezi 30:3. A ține un copil pe genunchi făcea parte din ritualul adopției. și s‑a plecat cu fața la pământ. 13Apoi Iosif i‑a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa și la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa și la dreapta lui Israel și i‑a apropiat de el. 14Dar Israel, încrucișându‑și mâinile, și‑a întins mâna dreaptă și a pus‑o pe capul lui Efraim, care era mai tânăr, iar mâna stângă a pus‑o pe capul lui Manase, deși el era întâiul născut.

15El l‑a binecuvântat pe Iosif și a zis:

– Dumnezeul înaintea Căruia au umblat părinții mei, Avraam și Isaac,

Dumnezeul Care a fost Păstorul vieții mele până astăzi,

16Îngerul Care m‑a răscumpărat din orice rău,

să‑i binecuvânteze pe acești băieți.

Ei să fie numiți după numele meu

și după numele părinților mei, Avraam și Isaac,

și să se înmulțească foarte mult pe pământ.

17Lui Iosif nu i‑a plăcut când a văzut că tatăl său și‑a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, și a apucat mâna tatălui său ca s‑o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase.

18Iosif i‑a zis tatălui său:

– Nu așa, tată! Acesta este întâiul născut. Pe capul lui pune‑ți mâna dreaptă.

19Dar tatăl său a refuzat și a zis:

– Știu, fiule, știu! Și el va ajunge un popor, și el va fi mare. Totuși, fratele său mai mic va fi mai mare decât el, iar sămânța lui va ajunge o mulțime de neamuri.

20Israel i‑a binecuvântat în ziua aceea, zicând:

– În numele tău va binecuvânta Israel și va zice:

„Dumnezeu să te facă precum Efraim și Manase.“

Astfel, el l‑a pus pe Efraim înaintea lui Manase.

21Apoi Israel i‑a zis lui Iosif:

– Iată, eu sunt pe moarte, dar Dumnezeu va fi cu voi și vă va întoarce în țara părinților voștri. 22Ție, care ești deasupra fraților tăi, îți dau Șehemul pe care l‑am luat cu sabia și cu arcul meu din mâna amoriților.

Hoffnung für Alle

1. Mose 48:1-22

Jakob segnet Ephraim und Manasse

1Kurze Zeit später erhielt Josef die Nachricht: »Es steht nicht gut um deinen Vater.« Sofort eilte er mit seinen Söhnen Ephraim und Manasse zu ihm.

2Als Jakob hörte, dass Josef gekommen war, setzte er sich mit letzter Kraft im Bett auf. 3Er sagte zu Josef: »Der allmächtige Gott ist mir bei Lus im Land Kanaan erschienen. 4Er hat mich gesegnet und mir versprochen: ›Ich werde dir so viele Nachkommen schenken, dass von dir eine ganze Schar von Völkern abstammen wird. Ihnen gebe ich dieses Land, sie sollen es für immer besitzen.‹ 5Josef, ich möchte Ephraim und Manasse als meine Söhne annehmen!«, fuhr Jakob fort. »Sie wurden in Ägypten geboren, bevor ich hierherkam, und werden nun Ruben und Simeon gleichgestellt. 6Die Söhne aber, die du nach ihnen bekommen hast, gelten als deine eigenen. Sie sollen kein Erbe bekommen, sondern zu Ephraim und Manasse gezählt werden. 7Dies tue ich, weil ich deine Mutter Rahel immer besonders geliebt habe. Als wir aus Mesopotamien zurückkamen, starb sie in Kanaan, nicht weit von Efrata, dem heutigen Bethlehem. Dort begrub ich sie.«

8Jakob blickte Ephraim und Manasse an. »Wer sind sie?«, fragte er. 9»Das sind die beiden Söhne, die Gott mir in Ägypten geschenkt hat«, antwortete Josef. »Bring sie zu mir, ich will sie segnen!«, bat Jakob. 10Jakobs Augen waren im Alter schwach geworden, er konnte kaum noch sehen. Darum brachte Josef die beiden nah an ihn heran. Jakob umarmte und küsste sie. 11Dann wandte er sich wieder an Josef und sagte: »Ich hätte nicht geglaubt, dich jemals wiederzusehen. Jetzt lässt Gott mich sogar noch deine Kinder erleben!«

12Josef nahm Ephraim und Manasse weg von Jakobs Knien und verbeugte sich tief vor seinem Vater. 13Dann nahm er die beiden an die Hand und stellte Ephraim an Jakobs linke, Manasse an seine rechte Seite. 14Aber Jakob kreuzte seine Hände und legte seine rechte Hand auf Ephraims Kopf, obwohl er der Jüngere war; seine linke legte er auf Manasses Kopf, obwohl er der Ältere war. 15Er segnete Josef und seine Söhne und sagte: »Schon meine Väter Abraham und Isaak gingen ihren Weg mit Gott, dem Herrn. Und auch für mich hat er mein Leben lang wie ein guter Hirte gesorgt. 16Sein Engel hat mich aus allen Gefahren gerettet. Dieser Gott möge auch Ephraim und Manasse reich beschenken! Sie sollen weitertragen, was er mit Abraham, Isaak und mir begonnen hat!48,16 Wörtlich: In ihnen soll mein Name weiterleben und der von Abraham und Isaak. Ihre Nachkommen sollen zahlreich werden und das Land bevölkern!«

17Josef gefiel es nicht, dass Jakob seine rechte Hand auf Ephraims Kopf gelegt hatte. Er nahm sie, um sie auf Manasse zu legen. 18»Er ist der Erstgeborene!«, sagte er. »Leg deine rechte Hand auf ihn!« 19Aber sein Vater ging nicht darauf ein. »Ich weiß, mein Sohn, ich weiß!«, erwiderte er. »Auch von Manasse wird ein großes Volk abstammen, aber Ephraim steht eine noch größere Zukunft bevor. Seine Nachkommen werden einmal unzählige Völker bilden!«

20Schließlich segnete Jakob die beiden noch einmal ganz persönlich: »Euer Name soll sprichwörtlich sein, wenn man sich in Israel Gutes wünscht. Dann wird man sagen: ›Gott erweise dir Gutes wie Ephraim und Manasse!‹« Auf diese Weise gab er Ephraim den Vorrang vor seinem älteren Bruder Manasse. 21Zu Josef sagte er: »Ich muss bald sterben. Aber Gott wird euch helfen und euch nach Kanaan zurückbringen, in das Land eurer Vorfahren. 22Du sollst deinen Brüdern etwas voraushaben: Ich verspreche dir das Bergland, das ich den Amoritern im Kampf mit Schwert und Bogen abgenommen habe.«