Geneza 46 – NTLR & HTB

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 46:1-34

Iacov și familia sa merg în Egipt

1Israel a pornit în călătorie cu tot ce avea, iar când a ajuns la Beer-Șeba, a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.

2Dumnezeu i‑a vorbit lui Israel în vedenii de noapte și i‑a zis:

– Iacov, Iacov!

El a răspuns:

– Iată‑mă!

3Dumnezeu a zis:

– Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face un neam mare. 4Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și tot Eu te voi aduce cu siguranță înapoi, iar Iosif îți va închide ochii.

5Apoi Iacov a plecat din Beer-Șeba. Fiii lui Israel i‑au dus pe tatăl lor, Iacov, pe copiii și pe soțiile lor în carele pe care Faraon le trimisese să‑i aducă. 6Iacov și toată sămânța lui și‑au luat turmele și bunurile, pe care le strânseseră în țara Canaan, și au venit în Egipt. 7El i‑a adus cu el în Egipt pe fiii săi, pe nepoții săi, pe fiicele sale și pe nepoatele sale, adică toată sămânța sa.

8Acestea sunt numele fiilor lui Israel (Iacov și urmașii săi) care au venit în Egipt:

Ruben, întâiul născut al lui Iacov,

9și fiii lui Ruben:

Hanoh, Palu, Hețron și Carmi.

10Fiii lui Simeon:

Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin, Țohar și Saul, fiul unei canaanite.

11Fiii lui Levi:

Gherșon, Chehat și Merari.

12Fiii lui Iuda:

Er, Onan, Șela, Pereț și Zerah; dar Er și Onan au murit în țara Canaan.

Fiii lui Pereț au fost Hețron și Hamul.

13Fiii lui Isahar:

Tola, Puva, Iov și Șimron.

14Fiii lui Zabulon:

Sered, Elon și Iahleel.

15Aceștia au fost fiii Leei, pe care ea i‑a născut lui Iacov în Padan-Aram. Ea îi mai născuse și o fiică, pe nume Dina. Toți fiii și fiicele sale au fost în număr de treizeci și trei.

16Fiii lui Gad:

Țifion, Haghi, Șuni, Ețbon, Eri, Arodi și Areli.

17Fiii lui Așer:

Imna, Ișva, Ișvi și Beria.

Sora lor a fost Serah.

Fiii lui Beria:

Heber și Malchiel.

18Aceștia au fost copiii Zilpei, pe care Laban i‑a dat‑o fiicei sale Lea. Pe aceștia i‑a născut ea lui Iacov, fiind în total șaisprezece suflete.

19Fiii Rahelei, soția lui Iacov:

Iosif și Beniamin. 20În țara Egiptului, lui Iosif i s‑au născut Manase și Efraim pe care i i‑a născut Asnat, fiica lui Poti-Fera, preotul din On20 Vezi nota la 41:45..

21Fiii lui Beniamin:

Bela, Becher, Așbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roș, Mupim, Hupim și Ard.

22Aceștia au fost fiii Rahelei, care i s‑au născut lui Iacov, fiind în total paisprezece persoane.

23Fiul lui Dan:

Hușim.

24Fiii lui Neftali:

Iahțeel, Guni, Iețer și Șilem.

25Aceștia au fost copiii Bilhei, pe care Laban i‑a dat‑o fiicei sale Rahela; pe aceștia i‑a născut ea lui Iacov, fiind în total șapte persoane.

26Toți cei care au mers cu Iacov în Egipt, care ieșiseră din coapsele lui, în afară de soțiile fiilor săi, erau în total șaizeci și șase de persoane. 27Lui Iosif i s‑au născut doi fii în Egipt. Astfel, toți cei din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau șaptezeci.

Iacov se așază în Goșen

28Iacov l‑a trimis pe Iuda înainte la Iosif pentru a afla drumul spre Goșen. Când au ajuns în ținutul Goșen, 29Iosif și‑a pregătit carul și s‑a suit să‑l întâlnească pe Israel, tatăl său, în Goșen. Când a ajuns la el, l‑a îmbrățișat și a plâns pe umărul lui multă vreme. 30Apoi Israel i‑a zis lui Iosif: „Acum, după ce ți‑am văzut fața, pot să mor, căci ești încă în viață.“ 31Iosif le‑a zis fraților săi și familiei tatălui său: „Mă voi sui la Faraon și‑i voi istorisi: «Frații mei și familia tatălui meu, care erau în țara Canaan, au venit la mine. 32Oamenii aceștia sunt păstori, deoarece cresc vite. Ei și‑au adus turmele, cirezile și tot ceea ce au.» 33Când Faraon vă va chema și vă va întreba: «Ce ocupație aveți?», 34voi să‑i răspundeți: «Robii tăi sunt crescători de vite, din tinerețea noastră și până acum, atât noi, cât și părinții noștri.» Astfel, veți putea locui în ținutul Goșen, căci oricine paște turmele este o urâciune înaintea egiptenilor.“

Het Boek

Genesis 46:1-34

Jakob gaat naar Egypte

1Zo trok Israël met al zijn bezittingen naar Berseba en bracht daar offers aan de God van zijn vader Isaak.

2In de loop van de nacht sprak God tot hem in een visioen. ‘Jakob, Jakob!’ riep Hij. ‘Ja Here, hier ben ik!’ antwoordde Jakob. 3‘Ik ben God,’ zei de stem, ‘de God van uw vader. Wees niet bang om naar Egypte te gaan, want Ik zal ervoor zorgen dat u daar uitgroeit tot een groot volk. 4Ik zal met u meegaan naar Egypte en uw nakomelingen terugbrengen. Maar u zult in Egypte, met uw zoon Jozef naast u, sterven.’

5Zo verliet Jakob Berseba en zijn zonen brachten hem naar Egypte, samen met hun vrouwen en kinderen in de rijtuigen die de farao ter beschikking had gesteld. 6Ze namen ook hun vee en hun huisraad mee, alle bezittingen die zij in Kanaän hadden vergaard en kwamen in Egypte. Jakob en al zijn kinderen, 7zonen en dochters, kleinzonen en kleindochters, allen van wie hij hield.

8-14Hier zijn de namen van zijn zonen en kleinkinderen die met hem meegingen naar Egypte:

Ruben, zijn oudste zoon en diens zonen Chanoch, Pallu, Chesron en Karmi.

Simeon en zijn zonen Jemuël, Jamin, Ohad, Jachin, Sochar en Saül (Saüls moeder was een Kanaänitische).

Levi en zijn zonen Gerson, Kehat en Merari.

Juda en zijn zonen Er, Onan, Sela, Peres en Zerach (Er en Onan waren in Kanaän gestorven). Peres had ook twee zonen: Chesron en Chamul.

Issachar en zijn zonen Tola, Pua, Job en Simron.

Zebulon en zijn zonen Sered, Elon en Jachleël.

15Al deze afstammelingen van Jakob en Lea, zonder hun dochter Dina, kreeg Jakob in Paddan-Aram, drieëndertig in totaal. 16-17 Onder het gezelschap waren ook: Gad en zijn zonen Sifjon, Chaggi, Suni, Esbon, Eri, Arodi en Areli. Aser en zijn zonen Jimna, Jiswa, Jiswi en Beria en hun zuster Serach. Beriaʼs zonen heetten Cheber en Malkiël. 18Deze zestien personen waren afstammelingen van Jakob en Zilpa, de dienares die Lea van haar vader Laban kreeg.

19-22Bij Jakobs huishouding waren ook de veertien afstammelingen van Jakob en Rachel: Jozef en Benjamin.

Jozefs zonen, die hij in Egypte kreeg, waren Manasse en Efraïm (hun moeder was Asnat, de dochter van Potifera, de priester van Heliopolis).

Benjamins zonen Bela, Becher, Asbel, Gera, Naäman, Echi, Ros, Muppim, Chuppim en Ard.

23-25Tot de groep behoorden ook de zeven afstammelingen van Jakob en Bilha, de dienares die Rachel van haar vader Laban kreeg: Dan en zijn zoon Chusim.

Naftali en zijn zonen Jachseël, Guni, Jeser en Sillem.

26Zo kwam het totaal van de groep die naar Egypte ging—allemaal afstammelingen van Jakob en zonder de vrouwen van zijn zonen—op zesenzestig personen. 27Met Jozefs twee zonen meegerekend, bestond de gehele familie daar in Egypte uit zeventig mensen.

28Jakob stuurde Juda vooruit om Jozef te vertellen dat zij onderweg waren en al snel in Gosen zouden aankomen, wat ook gebeurde. 29Jozef sprong in zijn rijtuig en reisde naar Gosen om zijn vader te ontmoeten. Zij vielen elkaar om de hals en huilden een tijd. 30Toen zei Israël tegen Jozef: ‘Nu kan ik eindelijk sterven, want ik heb jou weer gezien en weet dat je nog leeft.’

31Jozef richtte zich tot zijn broers en zei: ‘Ik zal de farao gaan vertellen dat jullie uit het land Kanaän zijn gekomen om bij mij te zijn. 32En ik zal hem zeggen: “Deze mannen zijn schaapherders. Zij hebben hun kudden en al hun andere bezittingen meegenomen.” 33Als de farao dus met jullie wil praten en vraagt wat jullie beroep is, moet je zeggen: 34“Wij zijn sinds onze jeugd schaapherders, net zoals onze vaders al generaties lang zijn geweest.” Als jullie hem dat vertellen, zal hij jullie rustig in Gosen laten wonen.’ Want in andere delen van Egypte werden schaapherders veracht en gehaat.