Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 43:1-34

A doua călătorie a fraților lui Iosif în Egipt

1Foametea era mare în țară.

2Când au terminat de mâncat grânele pe care le aduseseră din Egipt, tatăl lor le‑a zis:

– Duceți‑vă din nou și cumpărați‑ne puțină mâncare.

3Dar Iuda i‑a răspuns:

– Omul acela ne‑a avertizat clar, zicând: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“ 4Dacă‑l vei trimite pe fratele nostru cu noi, vom coborî și‑ți vom cumpăra mâncare. 5Dar dacă nu‑l vei trimite, nu vom coborî, pentru că acel om ne‑a zis: „Nu‑mi veți mai vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.“

6Atunci Israel a zis:

– De ce v‑ați purtat așa de rău cu mine și i‑ați spus acelui om că mai aveți un frate?

7Ei au răspuns:

– Omul acela a întrebat direct despre noi și despre familia noastră, zicând: „Mai trăiește tatăl vostru? Mai aveți vreun frate?“ Iar noi i‑am răspuns la aceste întrebări. De unde era să știm că ne va zice: „Aduceți‑l pe fratele nostru“?

8Atunci Iuda i‑a zis tatălui său, Israel:

– Trimite băiatul cu mine. Ne vom ridica și vom pleca, pentru ca noi, tu și copiii noștri să trăim și să nu murim. 9Eu însumi voi răspunde pentru el; din mâna mea îl vei cere. Dacă nu ți‑l voi aduce înapoi și dacă nu‑l voi pune înaintea ta, voi fi vinovat înaintea ta pentru totdeauna. 10Căci dacă n‑am fi zăbovit, ne‑am fi întors de două ori până acum.

11Atunci Israel, tatăl lor, le‑a zis:

– Dacă așa trebuie, atunci așa să faceți. Luați în vasele voastre câteva dintre cele mai alese produse ale țării și duceți‑i acelui om un dar: puțin balsam, puțină miere, condimente, smirnă, fistic și migdale. 12Luați cu voi de două ori mai mult argint și duceți înapoi, în mâinile voastre, argintul care a fost pus la gura sacilor voștri. Poate a fost o greșeală. 13Luați‑l și pe fratele vostru, ridicați‑vă și întoarceți‑vă la omul acela. 14Dumnezeul cel Atotputernic14 Ebr.: El‑Șadai să vă arate milă înaintea acelui om, pentru ca el să‑i trimită înapoi pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Cât despre mine, dacă trebuie să fiu lipsit de copii, atunci lipsit să fiu.

15Astfel, oamenii au luat darul acela și au luat cu ei de două ori mai mult argint, precum și pe Beniamin. Ei s‑au ridicat, au coborât în Egipt și s‑au înfățișat înaintea lui Iosif. 16Când l‑a văzut pe Beniamin cu ei, Iosif i‑a zis administratorului casei sale: „Adu‑i pe oamenii aceștia în casă, taie un animal și pregătește‑l, căci vor mânca împreună cu mine la amiază.“ 17Bărbatul a făcut așa cum i‑a spus Iosif și i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif. 18Dar oamenii aceștia s‑au temut, pentru că fuseseră aduși în casa lui Iosif, și au zis: „Am fost aduși înăuntru din cauza argintului care a fost pus în sacii noștri prima dată, pentru ca să se năpustească asupra noastră, să ne ia ca robi și să ne ia măgarii.“ 19Ei s‑au apropiat de administratorul casei lui Iosif și au vorbit cu el la intrarea în casă.

20Ei i‑au zis:

– Stăpâne, noi ne‑am mai coborât odată aici ca să cumpărăm mâncare, 21dar când am ajuns la locul unde am înnoptat și ne‑am deschis sacii, iată că argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui. Așa că l‑am adus înapoi. 22Am mai adus cu noi și alt argint ca să cumpărăm mâncare. Nu știm cine ne‑a pus argintul înapoi în saci.

23El le‑a răspuns:

– Fiți pe pace, nu vă temeți. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v‑a pus o comoară în saci. Eu am primit argintul vostru.

Apoi l‑a adus la ei și pe Simeon. 24Administratorul i‑a adus pe oameni în casa lui Iosif și le‑a dat apă ca să‑și spele picioarele și nutreț pentru măgari. 25Ei au pregătit darul pentru Iosif care urma să vină la amiază, pentru că au auzit că vor mânca acolo. 26Când Iosif a venit acasă, ei i‑au oferit darul pe care‑l aduseseră în casă și s‑au plecat până la pământ înaintea lui.

27El i‑a întrebat de sănătate și le‑a zis:

– Este sănătos bătrânul vostru tată despre care mi‑ați vorbit? Mai trăiește?

28Ei i‑au răspuns:

– Da, robul tău, tatăl nostru, este sănătos. Mai trăiește.

Apoi s‑au plecat și s‑au prosternat înaintea lui. 29Când Iosif și‑a ridicat ochii și l‑a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: „Acesta este fratele vostru mai mic despre care mi‑ați vorbit?“ Apoi a zis: „Dumnezeu să‑Și arate bunăvoința față de tine, fiule!“ 30Fiind cuprins de milă la vederea fratelui său, Iosif a ieșit în grabă și a căutat un loc unde să plângă. A intrat într‑o cameră și a plâns acolo. 31După ce și‑a spălat fața, a ieșit și, stăpânindu‑se, a poruncit: „Aduceți de mâncare!“ 32Pe el l‑au servit separat, pe frații săi, separat, iar pe egiptenii care mâncau împreună cu el, separat, pentru că ei nu puteau mânca împreună cu evreii, aceasta fiind o urâciune pentru egipteni. 33Frații săi s‑au așezat în fața lui, aranjați de la întâiul născut, potrivit cu dreptul lui de întâi născut, până la cel mai tânăr, potrivit cu vârsta lui, și se uitau unii la alții cu mirare. 34Iosif le‑a oferit din porțiile care erau în fața lui, dar porția lui Beniamin era de cinci ori mai mare decât a celorlalți. Ei au băut și s‑au umplut de vin împreună cu el.

Hoffnung für Alle

1. Mose 43:1-34

Zweite Reise nach Ägypten

1Die Hungersnot in Kanaan wurde immer drückender. 2Bald war das Getreide aufgebraucht, das sie aus Ägypten mitgebracht hatten. »Geht wieder nach Ägypten und kauft etwas!«, bat Jakob seine Söhne. 3-5Juda erwiderte: »Der Mann hat uns ausdrücklich gesagt: ›Lasst euch nicht mehr hier blicken, außer ihr bringt euren Bruder mit!‹ Wir können also nur gehen und Getreide kaufen, wenn du Benjamin mit uns kommen lässt! Sonst hat unsere Reise keinen Sinn.« 6»Warum habt ihr dem Mann überhaupt erzählt, dass ihr noch einen Bruder habt? Musstet ihr mir das antun?«, fragte Jakob. 7»Der Mann hat sich genau nach unserer Familie erkundigt«, entgegneten sie. »Er wollte wissen, ob unser Vater noch lebt und ob wir noch einen Bruder haben. Konnten wir denn ahnen, dass er sagen würde: ›Bringt euren Bruder mit‹?« 8Juda schlug vor: »Vertrau mir den Jungen an! Dann können wir losziehen, und keiner von uns muss verhungern. 9Ich übernehme für ihn die volle Verantwortung. Wenn ich ihn dir nicht gesund zurückbringe, will ich mein Leben lang die Schuld dafür tragen! 10Wir könnten schon zweimal wieder hier sein, wenn wir nicht so lange gezögert hätten!«

11Da gab Jakob nach: »Wenn es sein muss, dann nehmt Benjamin mit. Bringt dem Mann etwas von den besten Erzeugnissen unseres Landes: kostbare Harze43,11 Wörtlich: Balsamharz, Tragakant und Ladanum., außerdem Honig, Pistazien und Mandeln. 12Nehmt doppelt so viel Geld mit, wie ihr braucht, und gebt den Betrag zurück, der oben in euren Säcken lag. Vielleicht war es ja nur ein Versehen. 13Macht euch mit Benjamin auf den Weg. 14Ich bete zum allmächtigen Gott, dass der ägyptische Herrscher Mitleid mit euch hat und Simeon und Benjamin freigibt. Und wenn ich meine Kinder verliere, dann muss es wohl so sein!«

15Die Brüder nahmen die Geschenke und den doppelten Geldbetrag und zogen mit Benjamin nach Ägypten. Dort meldeten sie sich bei Josef. 16Als Josef sah, dass Benjamin dabei war, sagte er zu seinem Hausverwalter: »Diese Männer werden heute Mittag mit mir essen. Führe sie in meinen Palast, schlachte ein Tier und bereite ein gutes Essen vor!«

17Als der Verwalter die Brüder aufforderte, ihm in Josefs Palast zu folgen, 18erschraken sie. »Sicher werden wir dort hineingeführt, weil das Geld in unseren Säcken war!«, dachten sie. »Jetzt werden sie uns überwältigen, die Esel wegnehmen und uns zu Sklaven machen!«

19Am Eingang zum Palast sagten sie zu dem Verwalter: 20»Bitte, Herr, wir waren schon einmal hier, um Getreide zu kaufen. 21Auf dem Rückweg übernachteten wir in einer Herberge. Als wir dort unsere Getreidesäcke öffneten, lag in jedem das Geld, mit dem wir bezahlt hatten. Jetzt haben wir es wieder mitgebracht, 22zusammen mit neuem Geld, um noch einmal Getreide zu kaufen. Wir können wirklich nicht sagen, wer das Geld in unsere Säcke getan hat!«

23»Macht euch keine Sorgen, es ist alles in Ordnung«, beruhigte sie der Hausverwalter. »Euer Gott muss es heimlich hineingelegt haben, denn ich habe euer Geld bekommen!«

Dann brachte er Simeon zu ihnen 24und führte sie in den Palast. Dort gab er ihnen Wasser, damit sie sich die Füße waschen konnten, und fütterte ihre Esel. 25Sie nutzten die Zeit, um ihre Geschenke für Josef zurechtzulegen; inzwischen hatten sie nämlich erfahren, dass sie mit ihm zu Mittag essen würden.

26Als Josef eintrat, überreichten sie ihm die Geschenke und warfen sich vor ihm nieder. 27Er erkundigte sich, wie es ihnen ging. »Was macht euer alter Vater, von dem ihr mir erzählt habt?«, fragte er. »Lebt er noch?« 28»Ja, Herr«, antworteten sie, »und es geht ihm gut.« Dann warfen sie sich erneut vor ihm nieder.

29Josef sah seinen Bruder Benjamin an, den Sohn seiner eigenen Mutter, und fragte: »Das ist also euer jüngster Bruder, von dem ihr mir erzählt habt? Gott segne dich!« 30Der Anblick Benjamins bewegte ihn so sehr, dass ihm die Tränen kamen. Er lief hinaus und weinte in seinem Zimmer. 31Dann wusch er sein Gesicht und ging wieder zurück. Mühsam beherrschte er sich und befahl seinen Dienern, das Essen aufzutragen.

32Josef hatte einen eigenen Tisch, die Brüder aßen an einem anderen, und an einem dritten saßen die Ägypter, die mit dabei waren. Ihre Religion verbot es den Ägyptern nämlich, mit den Hebräern an einem Tisch zu essen, weil sie dadurch unrein würden. 33Josefs Brüder saßen ihm gegenüber. Jeder hatte seinen Platz zugewiesen bekommen, und zwar genau nach der Reihenfolge ihres Alters. Sie blickten sich erstaunt an. 34Als Zeichen der besonderen Ehre ließ Josef ihnen von den Gerichten auftragen, die auf seinem Tisch standen. Benjamin bekam einen sehr großen Anteil – fünfmal so viel wie seine Brüder! Dazu tranken sie Wein. Es war eine fröhliche Feier.