Fuga lui Iacov de la Laban
1Iacov a auzit că fiii lui Laban ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru. Din ceea ce era al tatălui nostru și‑a strâns el toată această bogăție.“ 2Iacov s‑a uitat la fața lui Laban și iată că acesta nu mai era binevoitor cu el, ca înainte. 3Atunci Domnul i‑a zis lui Iacov: „Întoarce‑te în țara părinților tăi, la rudeniile tale, iar Eu voi fi cu tine.“
4Iacov a trimis să le cheme pe Rahela și pe Lea pe câmp, la turma sa, 5și le‑a zis:
– Mă uit la fața tatălui vostru și văd că acesta nu mai este binevoitor cu mine, ca înainte. Dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. 6Voi știți că i‑am slujit tatălui vostru cu toată puterea mea. 7Însă tatăl vostru m‑a înșelat și mi‑a schimbat plata de zece ori. Dar Dumnezeu nu i‑a îngăduit să‑mi facă rău. 8Dacă el spunea: „Mieii pestriți vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei pestriți. Dacă el spunea: „Mieii vărgați vor fi plata ta“, atunci toate oile fătau miei vărgați. 9Astfel, Dumnezeu a luat turmele tatălui vostru și mi le‑a dat mie.
10Pe vremea când oile erau în călduri, am avut un vis în care am văzut că berbecii care săreau pe oi erau vărgați, pestriți și cu pete. 11Apoi Îngerul lui Dumnezeu mi‑a zis în vis: „Iacov!“ Eu I‑am răspuns: „Iată‑mă!“ 12El mi‑a zis: „Ridică‑ți ochii și privește că toți berbecii care sar pe oi sunt vărgați, pestriți și cu pete, căci am văzut tot ce ți‑a făcut Laban. 13Eu sunt Dumnezeul Betelului, unde ai uns un stâlp și Mi‑ai făcut un jurământ. Acum ridică‑te, ieși din această țară și întoarce‑te în țara rudelor tale.“
14Atunci Rahela și Lea au răspuns și i‑au zis:
– Mai este oare pentru noi parte și moștenire în casa tatălui nostru? 15Nu suntem noi oare privite ca niște străine? Căci ne‑a vândut și ne‑a mâncat și tot argintul. 16De fapt, toată bogăția pe care Dumnezeu a luat‑o de la tatăl nostru ne aparține nouă și copiilor noștri. Prin urmare, fă tot ceea ce ți‑a zis Dumnezeu.
17Iacov s‑a ridicat și și‑a pus copiii și soțiile pe cămile. 18El și‑a luat toate vitele și toate bunurile pe care le‑a adunat, – vitele aflate în posesiunea sa, pe care le‑a adunat în Padan-Aram, – ca să plece la Isaac, tatăl său, în țara Canaan.
19În timp ce Laban s‑a dus să‑și tundă oile, Rahela a furat terafimii19 Idoli ai casei, similari penaților (nume dat zeităților din mitologia etruscă și romană, considerate a fi ocrotitoare ale casei și ale familiei) [peste tot în capitol]. care‑i aparțineau tatălui ei. 20Iacov l‑a înșelat pe arameul Laban, pentru că nu i‑a spus că fuge. 21Astfel, el a fugit cu tot ce avea. S‑a ridicat, a trecut râul21 Eufrat. și s‑a îndreptat spre muntele Ghiladului.
Laban îl urmărește pe Iacov
22După trei zile, lui Laban i s‑a spus că Iacov a fugit. 23Atunci Laban a luat cu el pe frații23 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi, l‑a urmărit pe Iacov cale de șapte zile și l‑a ajuns la muntele Ghiladului. 24Dar Dumnezeu i S‑a arătat arameului Laban noaptea într‑un vis și i‑a zis: „Ai grijă să nu‑l ameninți cu nimic pe Iacov24, 29 Lit.: să nu‑i spui nimic lui Iacov, nici bine, nici rău.!“ 25Iacov își așezase cortul pe muntele Ghiladului când l‑a ajuns Laban, iar acesta și‑a așezat tabăra împreună cu frații săi tot acolo.
26Laban i‑a zis lui Iacov:
– Ce‑ai făcut? Ai furat de la mine26 Lit.: Mi‑ai furat inima. și mi‑ai dus fiicele ca pe niște captive luate cu sabia. 27De ce ai fugit pe ascuns, ai furat de la mine și nu m‑ai înștiințat? Te‑aș fi lăsat să pleci cu bucurie și cu cântece de tamburină și liră. 28Nu m‑ai lăsat nici măcar să‑mi sărut nepoții și fiicele?! Te‑ai purtat nechibzuit. 29Am putere să vă fac rău, dar Dumnezeul tatălui vostru mi‑a vorbit azi noapte, zicând: „Ai grijă să nu‑l ameninți cu nimic pe Iacov!“ 30Acum, tu ai plecat definitiv, pentru că ți‑era tare dor de familia tatălui tău, dar de ce mi‑ai furat dumnezeii?
31Iacov a răspuns și i‑a zis lui Laban:
– Am plecat fiindcă m‑am temut, căci îmi ziceam ca nu cumva să‑ți iei fiicele de la mine cu forța. 32Dar cel la care‑ți vei găsi dumnezeii nu va rămâne în viață. În prezența fraților noștri, cercetează dacă ceva de‑al tău este la mine și ia‑l.
Iacov nu știa că Rahela îi furase. 33Laban a intrat în cortul lui Iacov, în cortul Leei și în cortul celor două roabe, dar n‑a găsit nimic. După ce a ieșit din cortul Leei, a intrat în cortul Rahelei. 34Rahela luase terafimii, îi pusese sub șaua cămilei și se așezase deasupra lor. Laban a căutat peste tot în cort, dar nu i‑a găsit. 35Rahela i‑a zis tatălui său: „Să nu se mânie stăpânul meu pe mine din cauză că nu mă pot ridica înaintea ta, pentru că mi‑a venit rânduiala femeilor.“ El a căutat, dar nu a găsit terafimii.
36Atunci Iacov s‑a mâniat și l‑a certat pe Laban.
Iacov a răspuns și i‑a zis lui Laban:
– Care este fărădelegea mea? Care este păcatul meu, de m‑ai urmărit cu atâta înverșunare? 37Când ai căutat prin toate bunurile mele, ce ai găsit din toate lucrurile casei tale? Pune‑l aici, înaintea fraților mei și înaintea fraților tăi, pentru ca ei să judece între noi doi! 38Am stat la tine timp de douăzeci de ani. Oile și caprele tale n‑au pierdut fătul, iar eu n‑am mâncat berbeci din turma ta. 39Nu ți‑am adus niciun animal sfâșiat de fiare sălbatice, ci eu însumi sufeream pierderea. Îl cereai din mâna mea, fie că era furat ziua, fie că era furat noaptea. 40Eram mistuit de căldură ziua și de frig noaptea, astfel încât îmi pierea somnul. 41Așa am petrecut douăzeci de ani în casa ta. Ți‑am slujit paisprezece ani pentru cele două fiice ale tale și șase ani pentru turmele tale, dar tu mi‑ai schimbat plata de zece ori. 42Dacă Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam și Groaza42 În sensul de Cel de Care se teme Isaac (cu referire la Dumnezeu). lui Isaac, n‑ar fi fost cu mine, cu siguranță m‑ai fi lăsat acum să plec cu mâinile goale. Dar Dumnezeu a văzut suferința mea și truda mâinilor mele și te‑a mustrat azi noapte.
43Laban i‑a răspuns lui Iacov, zicând:
– Fetele sunt fetele mele, copiii sunt copiii mei, turmele sunt turmele mele: tot ce vezi îmi aparține. Dar ce pot face eu astăzi pentru aceste fete ale mele sau pentru copiii lor, pe care i‑au născut? 44Acum, vino să încheiem amândoi un legământ care să fie mărturie între mine și tine.
45Astfel, Iacov a luat o piatră și a ridicat‑o ca stâlp. 46Iacov le‑a zis fraților săi: „Adunați niște pietre!“ Ei au luat niște pietre, le‑au făcut morman și au mâncat acolo lângă morman. 47Laban l‑a numit Iegar-Sahaduta47 Aramaicul Iegar-Sahaduta înseamnă Movila Mărturiei., iar Iacov l‑a numit Galed47 Ebraicul Galed înseamnă Movila Mărturiei..
48Laban a zis:
– Acest morman este astăzi martor între mine și tine.
De aceea i s‑a pus numele Galed.
49El a mai fost numit și Mițpa49 Mițpa înseamnă Turn de Veghe., pentru că Laban a zis:
– Domnul să vegheze între mine și tine când suntem departe unul de celălalt. 50Dacă te vei purta rău cu fiicele mele sau dacă îți vei mai lua și alte soții pe lângă fiicele mele, ia aminte că, deși acum nu este niciun om cu noi, Dumnezeu este martor între mine și tine.
51Laban i‑a zis lui Iacov:
– Iată acest morman și iată stâlpul pe care l‑am așezat între mine și tine! 52Acest morman și stâlpul sunt martori că nu voi trece de acest morman la tine, pentru a‑ți face rău, și că nici tu nu vei trece de acest morman și de acest stâlp la mine, pentru a‑mi face rău. 53Fie ca Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor, dumnezeul tatălui lor, să judece53 Verbul a judeca este la plural, ceea ce indică faptul că Laban face o distincție între Dumnezeul lui Avraam și dumnezeul lui Nahor (vezi Ios. 24:15). Laban avea o gândire politeistă (vezi 31:19) și slujea acelorași idoli la care se închinaseră părinții săi dincolo de Eufrat. între noi.
Iacov a jurat pe Groaza tatălui său Isaac. 54Apoi Iacov a adus o jertfă pe munte și i‑a invitat pe frații lui să mănânce pâine. După ce au mâncat, au înnoptat pe munte. 55A doua zi, Laban s‑a sculat dis‑de‑dimineață, și‑a sărutat nepoții și fiicele și i‑a binecuvântat. Apoi Laban a plecat și s‑a întors acasă.
Jacob huye de Labán
1Pero Jacob se enteró de que los hijos de Labán andaban diciendo: «Jacob se ha ido apoderando de todo lo que pertenecía a nuestro padre y se ha enriquecido a costa suya». 2También notó que Labán ya no lo trataba como antes.
3Entonces el Señor dijo a Jacob: «Vuélvete a la tierra de tus padres, donde están tus parientes, que yo estaré contigo».
4Jacob mandó llamar a Raquel y a Lea al campo donde estaba el rebaño 5y les dijo:
—Me he dado cuenta de que su padre ya no me trata como antes. ¡Pero el Dios de mi padre ha estado conmigo! 6Ustedes saben muy bien que yo he trabajado para su padre Labán con todas mis fuerzas. 7No obstante, él me ha engañado y me ha cambiado el salario muchas veces.31:7 muchas veces. Lit. diez veces. Pero Dios no le ha permitido causarme ningún daño. 8Si él acordaba conmigo: “Los animales manchados serán tu salario”, todas las hembras tenían crías manchadas; y si él acordaba: “Los animales rayados serán tu salario”, todas las hembras tenían crías rayadas. 9Así Dios le ha quitado el ganado al padre de ustedes y me lo ha dado a mí.
10»En cierta ocasión, durante la época en que los animales estaban en celo, tuve un sueño. En ese sueño veía que los chivos que cubrían a las cabras eran rayados, manchados o moteados. 11En ese mismo sueño, el ángel de Dios me llamó: “¡Jacob!”. Y yo le respondí: “Aquí estoy”. 12Entonces él me dijo: “Fíjate bien y te darás cuenta de que todos los chivos que cubren a las cabras son rayados, manchados o moteados. Yo he visto todo lo que te ha hecho Labán. 13Yo soy el Dios de Betel, donde ungiste una piedra como monumento y me hiciste una promesa. Vete ahora de esta tierra y vuelve a la tierra de tus parientes”».
14Raquel y Lea respondieron:
—Ya no tenemos ninguna parte ni herencia en la casa de nuestro padre. 15Al contrario, nos ha tratado como si fuéramos extranjeras. Nos ha vendido y se ha gastado todo lo que recibió por nosotras. 16Lo cierto es que toda la riqueza que Dios le ha quitado a nuestro padre es nuestra y de nuestros hijos. Por eso, haz ahora todo lo que Dios te ha ordenado.
17Entonces Jacob se preparó y montó a sus hijos y a sus esposas en los camellos, 18puso en marcha todo su ganado, junto con todos los bienes que había acumulado en Padán Aram,31:18 Padán Aram. Es decir, el noroeste de Mesopotamia. y se dirigió hacia la tierra de Canaán, donde vivía su padre Isaac.
19Mientras Labán estaba ausente esquilando sus ovejas, Raquel aprovechó el momento para robarse los ídolos familiares.31:19 ídolos familiares. Lit. terafines. 20Fue así como Jacob engañó a Labán el arameo y huyó sin decirle nada. 21Jacob se escapó con todo lo que tenía. Una vez que cruzó el río Éufrates, se encaminó hacia la región montañosa de Galaad.
Labán persigue a Jacob
22Al tercer día informaron a Labán que Jacob se había escapado. 23Entonces Labán reunió a sus parientes y lo persiguió durante siete días hasta que lo alcanzó en los montes de Galaad. 24Pero esa misma noche Dios se apareció en un sueño a Labán, el arameo, y le dijo: «¡Cuidado con amenazar a Jacob!».
25Labán alcanzó a Jacob en los montes de Galaad, donde este había acampado. También Labán acampó allí junto con sus parientes 26y reclamó a Jacob:
—¿Qué has hecho? ¡Me has engañado y te has llevado a mis hijas como si fueran prisioneras de guerra! 27¿Por qué has huido en secreto, con engaños y sin decirme nada? Yo te habría despedido con alegría y cantos al son de panderos y de arpa. 28Ni siquiera me dejaste besar a mis hijas y a mis nietos. ¡Te has comportado como un necio! 29Mi poder es más que suficiente para hacerles daño, pero anoche el Dios de tu padre me habló y me dijo: “¡Cuidado con amenazar a Jacob!”. 30Ahora bien, entiendo que hayas querido irte porque añoras la casa de tu padre, pero ¿por qué me robaste mis dioses?
31Jacob respondió:
—La verdad es que tuve mucho miedo, porque pensé que podrías quitarme a tus hijas por la fuerza. 32Pero si encuentras tus dioses en poder de alguno de los que están aquí, tal persona no quedará con vida. Pongo a nuestros parientes como testigos: busca lo que sea tuyo y llévatelo. Pero Jacob no sabía que Raquel se había robado los ídolos de Labán.
33Entonces Labán entró en la tienda de campaña de Jacob, luego en la de Lea y en la de las dos criadas, pero no encontró lo que buscaba. Cuando salió de la tienda de Lea, entró en la de Raquel. 34Pero Raquel, luego de tomar los ídolos familiares y esconderlos bajo la montura del camello, se sentó sobre ellos. Labán los buscó por toda la tienda, pero no los encontró. 35Entonces Raquel dijo a su padre:
—Por favor, no se enoje, mi señor, si no puedo levantarme ante usted, pero es que estoy en mi período de menstruación.
Labán buscó los ídolos familiares, pero no logró encontrarlos.
36Entonces Jacob se enojó con Labán e indignado reclamó:
—¿Qué crimen o pecado he cometido para que me acoses de esta manera? 37Ya has registrado todas mis cosas, ¿y acaso has encontrado algo que te pertenezca? Si algo has encontrado, ponlo aquí, frente a nuestros parientes, y que ellos determinen quién de los dos tiene la razón.
38Durante los veinte años que estuve contigo, nunca abortaron tus ovejas ni tus cabras, ni jamás me comí un carnero de tus rebaños. 39Nunca te traje un animal despedazado por las fieras, ya que yo mismo me hacía cargo de esa pérdida. Además, lo que se robaban de día o de noche, tú me lo reclamabas. 40De día me consumía el calor, de noche me moría de frío y ni dormir podía. 41De los veinte años que estuve en tu casa, catorce te serví por tus dos hijas y seis, por tu ganado, y cambiaste mi salario diez veces. 42Si no hubiera estado conmigo el Dios de mi padre, el Dios de Abraham y el Temor de Isaac, seguramente me habrías despedido con las manos vacías. Pero Dios vio mi aflicción y el trabajo de mis manos, y entonces anoche me hizo justicia.
43Labán respondió a Jacob:
—Estas mujeres son mis hijas y estos muchachos son mis nietos; mías también son las ovejas; todo lo que ves me pertenece. Pero ¿qué podría hacerles ahora a mis hijas y a mis nietos? 44Hagamos un pacto tú y yo y que ese pacto nos sirva como testimonio.
45Entonces Jacob tomó una piedra, la erigió como un monumento 46y dijo a sus parientes:
—¡Junten piedras!
Ellos juntaron piedras, las amontonaron y comieron allí, junto al montón de piedras. 47A ese lugar Labán le puso por nombre Yegar Saduta, mientras que Jacob lo llamó Galaad.31:47 Yegar Saduta en arameo, y Galaad en hebreo, significan montículo del testimonio.
48—Este montón de piedras —declaró Labán—, nos servirá de testimonio.
Por eso se le llamó Galaad a ese lugar 49y también se le llamó Mizpa,31:49 Mizpa significa torre de vigilancia. porque Labán juró:
—Que el Señor nos vigile cuando ya estemos lejos el uno del otro. 50Si tú maltratas a mis hijas o tomas otras mujeres que no sean ellas, recuerda que Dios es nuestro testigo, aunque no haya ningún otro testigo entre nosotros.
51Mira este montón de piedras y el monumento que he levantado entre nosotros —señaló Labán—. 52Ambos serán testigos de que ni tú ni yo cruzaremos esta línea con el propósito de hacernos daño. 53¡Que el Dios de Abraham y el Dios de Najor, el Dios de sus padres, juzgue entre nosotros!
Entonces Jacob juró por el Dios conocido como el Temor de Isaac, su padre. 54Luego ofreció un sacrificio en el monte e invitó a sus parientes a participar en la comida. Después de que todos comieron, pasaron la noche allí.
55A la madrugada del día siguiente Labán se levantó, besó y bendijo a sus nietos y a sus hijas, y regresó a su casa.
