Căderea în păcat și consecințele sale
1Șarpele era mai viclean1 Termenul ebraic pentru viclean (arum) sună asemănător cu cel pentru goi (arom), din 2:25. decât orice vietate a câmpului, pe care o făcuse Domnul Dumnezeu.
El i‑a zis femeii:
– A zis într-adevăr Dumnezeu: „Să nu mâncați din orice pom din grădină“?
2Femeia i‑a răspuns șarpelui:
– Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, 3dar despre pomul care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu‑l atingeți, ca nu cumva să muriți!“
4Dar șarpele i‑a zis femeii:
– Sigur nu veți muri! 5Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu5 Sau: ca ființele divine., cunoscând binele și răul.
6Când femeia a văzut că pomul era bun pentru hrană, că era o plăcere6 Termenul ebraic se mai poate traduce și cu dorință sau încântare. pentru ochi și că pomul era de dorit6 Ebr.: nehmad, termen folosit și textul din 2:9 (tradus cu plăcut). ca să facă pe cineva înțelept, a luat din rodul lui și a mâncat. I‑a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. 7Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că sunt goi. Astfel, ei au cusut laolaltă frunze de smochin și și‑au făcut învelitori.
8Ei au auzit glasul8 Sau: zgomotul; sunetul, cu referire la foșnetul produs de pașii lui Dumnezeu. Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea8 Lit.: vântul. Termenul ebraic ruah, care se poate traduce cu duh, suflare, vânt, este întrebuințat de autor pentru prima oară în 1:2, în contextul întunericului și al haosului. El apelează la același termen și în contextul de față, când omul urmează să cadă în întunericul și haosul păcatului. zilei, și s‑au ascuns de fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9Dar Domnul Dumnezeu l‑a chemat pe Adam și i‑a zis:
– Unde ești?
10El a răspuns:
– Am auzit glasul Tău în grădină, dar mi‑a fost teamă pentru că eram gol. De aceea m‑am ascuns.
11El a zis:
– Cine ți‑a spus că ești gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?
12Omul a răspuns:
– Femeia pe care mi‑ai dat‑o ca să fie cu mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.
13Atunci Domnul Dumnezeu i‑a zis femeii:
– Ce‑ai făcut?
Femeia a răspuns:
– Șarpele m‑a înșelat și am mâncat.
14Domnul Dumnezeu i‑a zis șarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,
blestemat ești tu între toate vitele
și între toate vietățile de pe câmp.
Vei umbla pe pântec
și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale.
15Voi pune dușmănie între tine și femeie,
între sămânța15 Termenul ebraic pentru sămânță este un cuvânt cheie în VT. El este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). După toate probabilitățile, în cele mai multe cazuri termenul exprimă o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. ta și sămânța ei.
Sămânța ei îți15 Lit.: El îți, cu referire la sămânța femeii. În limba ebraică, substantivul sămânță este la genul masculin. va zdrobi capul,
iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“
16Femeii i‑a zis:
„Voi face ca durerile nașterii16 Lit.: durerea ta și însărcinarea ta, sensul fiind cel menționat în text. să‑ți fie mari;
cu durere vei naște copii.
Dorința ta va fi înspre soțul tău,
iar el va stăpâni peste tine.16 Sau: Dorința ta va fi împotriva soțului tău, / dar el va stăpâni peste tine.“
17Iar lui Adam i‑a zis: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem, zicând: «Să nu mănânci din el»,
blestemat este pământul din cauza ta.
Cu durere îți vei lua hrana din el
în toate zilele vieții tale.
18Spini și mărăcini îți va da,
iar tu vei mânca din plantele câmpului.
19Cu sudoarea frunții tale
îți vei mânca pâinea,
până când te vei întoarce în pământ,
pentru că din el ai fost luat.
Căci țărână ești
și în țărână te vei întoarce.“
20Adam i‑a pus soției sale numele Eva20 Ebr.: Hawa, care înseamnă viață., pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.
21Domnul Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i‑a îmbrăcat. 22Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!“ 23Astfel, Domnul Dumnezeu l‑a trimis23 Este același verb ebraic folosit în v. 22, unde a fost tradus cu întinde. Avem așadar un joc de cuvinte: pentru ca omul să nu‑și trimită mâna și să ia din pom, Dumnezeu îl trimite pe el afară din grădină. pe om afară din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat. 24După ce l‑a alungat pe om, a pus la răsăritul grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.
Adam and Eve Fall Into Sin
1The serpent was more clever than any of the wild animals the Lord God had made. The serpent said to the woman, “Did God really say, ‘You must not eat fruit from any tree in the garden’?”
2The woman said to the serpent, “We may eat fruit from the trees in the garden. 3But God did say, ‘You must not eat the fruit from the tree in the middle of the garden. Do not even touch it. If you do, you will die.’ ”
4“You will certainly not die,” the serpent said to the woman. 5“God knows that when you eat fruit from that tree, you will know things you have never known before. Like God, you will be able to tell the difference between good and evil.”
6The woman saw that the tree’s fruit was good to eat and pleasing to look at. She also saw that it would make a person wise. So she took some of the fruit and ate it. She also gave some to her husband, who was with her. And he ate it. 7Then both of them knew things they had never known before. They realized they were naked. So they sewed together fig leaves and made clothes for themselves.
8Then the man and his wife heard the Lord God walking in the garden. It was during the coolest time of the day. They hid from the Lord God among the trees of the garden. 9But the Lord God called out to the man. “Where are you?” he asked.
10“I heard you in the garden,” the man answered. “I was afraid, because I was naked. So I hid.”
11The Lord God said, “Who told you that you were naked? Have you eaten fruit from the tree I commanded you not to eat from?”
12The man said, “It’s the fault of the woman you put here with me. She gave me some fruit from the tree. And I ate it.”
13Then the Lord God said to the woman, “What have you done?”
The woman said, “The serpent tricked me. That’s why I ate the fruit.”
14So the Lord God spoke to the serpent. He said, “Because you have done this,
“You are set apart from all livestock
and all wild animals.
I am putting a curse on you.
You will crawl on your belly.
You will eat dust
all the days of your life.
15I will make you and the woman hate each other.
Your children and her children will be enemies.
Her son will crush your head.
And you will bite his heel.”
16The Lord God said to the woman,
“I will increase your pain when you give birth.
You will be in great pain when you have children.
You will long for your husband.
And he will rule over you.”
17The Lord God said to Adam, “You listened to your wife’s suggestion. You ate fruit from the tree I warned you about. I said, ‘You must not eat its fruit.’
“So I am putting a curse on the ground because of what you did.
All the days of your life you will have to work hard.
It will be painful for you to get food from the ground. 18You will eat plants from the field,
even though the ground produces thorns and prickly weeds.
19You will have to work hard and sweat a lot
to produce the food you eat.
You were made out of the ground.
You will return to it when you die.
You are dust,
and you will return to dust.”
20Adam named his wife Eve. She would become the mother of every living person.
21The Lord God made clothes out of animal skins for Adam and his wife to wear. 22The Lord God said, “Just like one of us, the man can now tell the difference between good and evil. He must not be allowed to reach out and pick fruit from the tree of life and eat it. If he does, he will live forever.” 23So the Lord God drove the man out of the Garden of Eden. He sent the man to farm the ground he had been made from. 24The Lord God drove him out and then placed angels on the east side of the garden. He also placed there a flaming sword that flashed back and forth. The angels and the sword guarded the way to the tree of life.
