Geneza 25 – NTLR & NEN

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 25:1-34

Ultimii ani ai vieții lui Avraam

(1 Cron. 1:32-33)

1Avraam și‑a mai luat1 Sau: își mai luase. o soție, al cărei nume era Chetura.

2Ea i‑a născut pe Zimran, Iokșan, Medan, Midian, Ișbak și Șuah.

3Lui Iokșan i s‑au născut Șeba și Dedan.

Urmașii lui Dedan au fost: assuriții, letușiții și leumiții.

4Fiii lui Midian au fost: Efa, Efer, Hanoh, Abida și Eldaa.

Toți aceștia au fost urmașii Cheturei. 5Avraam i‑a dat lui Isaac tot ceea ce avea. 6El le‑a oferit daruri fiilor țiitoarelor6 Vezi nota de la 22:24. sale și, pe când era încă în viață, i‑a trimis de lângă fiul său Isaac, spre răsărit, în țara de la răsărit.

7Avraam a trăit o sută șaptezeci și cinci de ani. 8El și‑a dat ultima suflare, murind după o bătrânețe fericită, înaintat în vârstă și sătul de zile. Astfel, el a fost adăugat la poporul său. 9Fiii săi, Isaac și Ismael, l‑au înmormântat în peștera Mahpela din ogorul lui Efron, fiul hititului Țohar, ogor care se află în apropiere de Mamre 10și pe care Avraam îl cumpărase de la fiii lui Het. Acolo a fost înmormântat Avraam împreună cu Sara, soția lui. 11După moartea lui Avraam, Dumnezeu l‑a binecuvântat pe Isaac, fiul acestuia. Isaac s‑a așezat lângă Beer Lahai‑Roi11 Vezi nota de la 16:14..

Urmașii lui Ismael

(1 Cron. 1:28-31)

12Aceasta este istoria12 Vezi nota de la 2:4. lui Ismael, fiul lui Avraam, pe care egipteanca Agar, roaba Sarei, i l‑a născut lui Avraam, 13și acestea au fost numele fiilor lui Ismael, după numele lor, potrivit genealogiilor lor:

Nebaiot, întâiul născut al lui Ismael,

Chedar, Adbeel, Mibsam,

14Mișma, Duma, Masa,

15Hadad, Tema, Ietur, Nafiș și Chedma.

16Aceștia au fost fiii lui Ismael și acestea au fost numele celor doisprezece prinți ai triburilor lor, după așezările și taberele lor. 17Aceștia au fost anii vieții lui Ismael: o sută treizeci și șapte de ani. El și‑a dat duhul și a murit, fiind adăugat la poporul său. 18Ei au locuit de la Havila până la Șur, care este în fața Egiptului, cum mergi spre Așura18 Deși Așura a fost identificată ca făcând strict referire la o regiune din peninsula Sinai, este totuși posibil ca această regiune să fi fost mult mai vastă, întinzându‑se din nordul peninsulei Sinai până în partea de vest a granițelor Babilonului.. El se stabilise separat de18 Sau: la răsărit de (lit.: pe fața). toți frații lui.

Esau și Iacov

19Aceasta este istoria19 Vezi nota de la 2:4. lui Isaac, fiul lui Avraam. Lui Avraam i s‑a născut Isaac. 20Acesta avea patruzeci de ani când s‑a căsătorit cu Rebeca, fiica arameului Betuel din Padan-Aram20 Un alt nume pentru Aram Naharaim, în NV Mesopotamiei [peste tot în carte]. și sora arameului Laban. 21Isaac s‑a rugat Domnului pentru soția sa, pentru că ea era stearpă. Domnul l‑a ascultat, iar Rebeca, soția lui, a rămas însărcinată. 22Dar pentru că fiii ei se băteau în pântecul ei, a zis: „Dacă‑i așa, de ce mi s‑a întâmplat acest lucru?22 Afirmația Rebecăi este înțeleasă ca având următorul sens: Dacă Domnul a ascultat rugăciunea, de ce mi se întâmplă astfel?“ Și s‑a dus să‑L întrebe pe Domnul.

23Domnul i‑a răspuns:

„Două neamuri sunt în pântecul tău

și două popoare născute din tine se vor despărți.

Unul va fi mai puternic decât celălalt

și cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr.“

24Când i s‑au împlinit zilele să nască, iată că în pântecul Rebecăi erau gemeni. 25Primul a ieșit roșcovan peste tot, ca o manta de păr, și i‑au pus numele Esau25 A mai fost numit și Edom, care înseamnă roșcovan/roșiatic.. 26După aceea a ieșit fratele său, ținându‑se cu mâna de călcâiul lui Esau. De aceea i‑au pus numele Iacov26 Ebr.: Ya’aqob, bazat pe verbul ’aqab (a ține de călcâi). Verbul poate avea atât un sens negativ, unul care urmărește pe altul îndeaproape cu intenții rele, pentru a‑i lua locul (sens dat pentru prima oară de Esau, Gen. 27:6; vezi și Ier. 9:4), cât și un sens pozitiv, unul care urmărește pe altul îndeaproape cu bune intenții, pentru a‑l sluji sau pentru a‑l apăra. În cazul de față semnificația numelui lui Iacov este una pozitivă: Fie ca El să te apere.. Isaac avea șaizeci de ani când Rebeca i‑a născut pe cei doi fii.

27Când băieții au crescut, Esau a ajuns un vânător priceput, un om al câmpului, dar Iacov era un om liniștit, care locuia în corturi. 28Isaac l‑a îndrăgit pe Esau, pentru că mânca din vânatul lui, dar Rebeca l‑a îndrăgit pe Iacov.

29Odată, pe când Iacov fierbea o ciorbă, Esau a venit de la câmp sleit de oboseală.

30Esau i‑a zis lui Iacov:

– Dă‑mi voie, te rog, să mănânc repede din ciorba aceasta roșiatică, pentru că sunt sleit de oboseală.

De aceea i s‑a pus și numele de Edom30 Edom înseamnă roșcovan/roșiatic..

31Iacov i‑a răspuns:

– Vinde‑mi mai întâi dreptul tău de întâi născut.

32Esau a zis:

– Iată, sunt pe cale să mor. La ce‑mi folosește dreptul de întâi născut?

33Iacov i‑a răspuns:

– Jură‑mi mai întâi.

Esau i‑a jurat și i‑a vândut lui Iacov dreptul de întâi născut. 34Apoi Iacov i‑a dat lui Esau niște pâine și niște ciorbă de linte. Acesta a mâncat, a băut, apoi s‑a ridicat și a plecat. Astfel, Esau și‑a desconsiderat dreptul de întâi născut.

Kiswahili Contemporary Version (Neno: Bibilia Takatifu)

Mwanzo 25:1-34

Kifo Cha Abrahamu

1Abrahamu alioa mke mwingine, ambaye jina lake aliitwa Ketura. 225:2 Yer 25:25; Mwa 36:35; 37:28, 36; Kut 2:15; Hes 22:4; 25:6; Amu 6:1-3; 8:22-24; 9:17; Za 83:9; Isa 9:4; 10:26; Hab 3:7; Ay 2:11Huyu alimzalia Zimrani, Yokshani, Medani, Midiani, Ishbaki na Shua. 3Yokshani alikuwa baba wa Sheba na Dedani, wazao wa Dedani walikuwa Waashuri, Waletushi na Waleumi. 425:4 Isa 60:6Wana wa Midiani walikuwa Efa, Eferi, Hanoki, Abida na Eldaa. Hawa wote walikuwa uzao wa Ketura.

525:5 Mwa 24:36Abrahamu akamwachia Isaki kila kitu alichokuwa nacho. 625:6 Mwa 22:24; 21:10; Amu 6:3, 33; 1Fal 4:30; Eze 25:4Lakini Abrahamu alipokuwa bado hai, akawapa watoto wa masuria wake zawadi, kisha akawaondoa waende kuishi pande za mashariki mbali na mwanawe Isaki.

725:7 Mwa 12:4; 35:28; 47:9, 28; 50:22; Ay 42:16Kwa jumla, Abrahamu aliishi miaka 175. 825:8 Mwa 35:29; 49:29; Hes 20:24; 31:2; Kum 31:14; 32:50; 34:5Ndipo Abrahamu akapumua pumzi ya mwisho na akafa akiwa mwenye umri mzuri, mzee aliyeshiba siku, naye akakusanywa pamoja na watu wake. 925:9 Mwa 35:29; 47:30; 49:31; 23:9; 13:18; 50:13Watoto wake Isaki na Ishmaeli wakamzika katika pango la Makpela karibu na Mamre, katika shamba lililokuwa la Efroni mwana wa Sohari Mhiti, 1025:10 Mwa 10:15Shamba ambalo Abrahamu alilinunua kwa Wahiti. Hapo ndipo Abrahamu alipozikwa pamoja na mkewe Sara. 1125:11 Mwa 12:2; 16:14Baada ya kifo cha Abrahamu, Mungu akambariki mwanawe Isaki, ambaye baadaye aliishi karibu na Beer-Lahai-Roi.

Wana Wa Ishmaeli

1225:12 Mwa 2:4; 17:20; 21:18Hivi ndivyo vizazi vya Ishmaeli mtoto wa Abrahamu, ambaye mjakazi wake Sara, Hagari Mmisri, alimzalia Abrahamu.

1325:13 Mwa 28:9; 36:3; Za 120:5; Isa 21:16; 42:11; 60:7; Yer 2:10; 49:28; Eze 27:21Haya ndiyo majina ya wana wa Ishmaeli, yaliyoorodheshwa kulingana na jinsi walivyozaliwa: Mzaliwa wa kwanza wa Ishmaeli ni Nebayothi, akafuatia Kedari, Adbeeli, Mibsamu, 1425:14 Yos 15:25; Oba 1:1; Isa 21:11Mishma, Duma, Masa, 1525:15 Ay 6:19; Isa 21:14; Yer 25:23; 1Nya 5:19Hadadi, Tema, Yeturi, Nafishi na Kedema. 1625:16 Mwa 17:20; 13:16; Za 83:9Hawa walikuwa wana wa Ishmaeli na haya ni majina ya viongozi wa makabila kumi na mawili kulingana na makao yao na kambi zao. 17Kwa jumla Ishmaeli aliishi miaka 137. Akapumua pumzi ya mwisho, akafa, naye akakusanywa pamoja na watu wake. 1825:18 Mwa 17:20; 21:18; 16:7, 12Wazao wa Ishmaeli waliishi kuanzia nchi ya Havila hadi Shuri, karibu na mpaka wa Misri, unapoelekea Ashuru. Hao waliishi kwa uhasama na ndugu zao wote.

Yakobo Na Esau

19Hivi ndivyo vizazi vya Isaki mwana wa Abrahamu.

Abrahamu akamzaa Isaki, 2025:20 Mwa 26:34; 48:7; 35:28; 24:67; 22:22; 28:2-6; 30:20; 31:18; 33:18; 46:15; 24:29; Kum 26:5Isaki alikuwa na umri wa miaka arobaini alipomwoa Rebeka binti Bethueli Mwaramu kutoka Padan-Aramu, nduguye Labani Mwaramu.

2125:21 Mwa 30:17, 22; 11:30; Ezr 8:23; 1Sam 1:17, 23; 1Nya 5:20; 2Nya 33:13; Za 127:3Isaki akamwomba Bwana kwa ajili ya mke wake, kwa sababu alikuwa tasa. Bwana akajibu maombi yake na Rebeka mkewe akapata mimba. 2225:22 Kut 18:15; 28:30; 33:7; Law 24:12; Hes 9:6-8; 27:5; Kum 17:9; 2Fal 3:11; 22:13; Isa 30:2; Yer 21:2; 37:7; Eze 14:7; 2Watoto wakashindana tumboni mwake, akasema, “Kwa nini haya yanatokea kwangu?” Kwa hiyo akaenda kumuuliza Bwana.

23Bwana akamjibu,

“Mataifa mawili yamo tumboni mwako,

na mataifa hayo mawili

kutoka ndani yako watatenganishwa.

Mmoja atakuwa na nguvu zaidi kuliko mwingine,

na yule mkubwa atamtumikia yule mdogo.”

24Wakati wake wa kujifungua ulipotimia, walikuwepo mapacha wa kiume tumboni mwake. 25Wa kwanza kuzaliwa alikuwa mwekundu, mwili wake wote ulikuwa kama mtu aliyevaa vazi lenye nywele; wakamwita jina lake Esau.25:25 Esau maana yake Mwenye nywele nyingi. 26Baadaye, ndugu yake akatoka, mkono wake ukiwa umemshika Esau kisigino; akaitwa jina lake Yakobo.25:26 Yakobo maana yake Ashikaye kisigino, au Atwaaye mahali pa mwingine, au Mdanganyaji, au Mwenye hila, au Mlaghai, au Mjanja. Isaki alikuwa mwenye miaka sitini Rebeka alipowazaa.

27Watoto wakakua, naye Esau akakuwa mwindaji hodari, mtu wa mbugani, wakati Yakobo alikuwa mtu mtulivu, mwenye kukaa nyumbani. 28Isaki, ambaye alikuwa anapendelea zaidi nyama za porini, alimpenda Esau, bali Rebeka alimpenda Yakobo.

29Siku moja Yakobo alipika mchuzi wa dengu, Esau akarudi kutoka porini akiwa na njaa kali. 30Esau akamwambia Yakobo, “Haraka, nipe huo mchuzi mwekundu! Nina njaa kali sana!” (Hii ndiyo sababu pia aliitwa Edomu.)25:30 Edomu maana yake Mwekundu.

31Yakobo akamjibu, “Niuzie kwanza haki yako ya mzaliwa wa kwanza.”

32Esau akasema, “Tazama, mimi niko karibu ya kufa, itanifaa nini haki ya mzaliwa wa kwanza?”

33Yakobo akamwambia, “Niapie kwanza.” Hivyo Esau akamwapia, akamuuzia Yakobo haki yake ya kuzaliwa.

34Ndipo Yakobo akampa Esau mkate na ule mchuzi wa dengu. Akala na kunywa, kisha akainuka akaenda zake.

Kwa hiyo Esau alidharau haki yake ya mzaliwa wa kwanza.