1Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor oștire. 2În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S‑a odihnit2 Sensul de bază al verbului ebraic este: a înceta; a se opri. în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse. 3Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit de3 Sau: S‑a oprit din. toată lucrarea pe care a făcut‑o în creație.
Adam și Eva
4Aceasta este istoria4 Ebr.: toledot (generație, istorie, relatare), un cuvânt care marchează începutul unei noi secțiuni principale. Cartea Genezei este structurată pe 10 toledoturi: 2:4; 5:1; 6:9; 10:1; 11:10; 11:27; 25:12; 25:19; 36:1; 37:2. cerurilor și a pământului, când au fost create. În ziua când Domnul Dumnezeu4 Ebr.: YHWH Elohim. YHWH este un nume personal al lui Dumnezeu, care‑L prezintă ca Dumnezeul legământului cu Israel, Dumnezeul Răscumpărător (vezi Ex. 3:14-15; 6:2-6). Elohim este un termen general, care‑L prezintă ca Dumnezeul Creator și Suveran peste întregul univers. Cele două nume apar de multe ori împreună, arătând că este vorba despre unul și același Dumnezeu. a făcut pământul și cerurile, 5pe pământ nu era încă niciun tufiș, iar iarba câmpulufi încă nu încolțise pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul, 6ci un izvor6 Ebr.: ed, un cuvânt care, după toate probabilitățile, este înrudit cu akkadianul edu (inundație). În textele babiloniene, termenul edu face referire la izvoarele subterane sau la apele care țâșnesc din adânc. Cele mai multe traduceri redau cu tradiționalul abur. se ridica din pământ și uda toată suprafața pământului. 7Atunci Domnul Dumnezeu l‑a întocmit pe Adam7 Termenul ebraic pentru om este Adam, înrudit cu adamah (țărână). din țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu. 8Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit, și l‑a pus acolo pe omul pe care îl întocmise. 9Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni pentru hrană, precum și Pomul Vieții, în mijlocul grădinii, și Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului.
10Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărțea în patru brațe. 11Numele celui dintâi este Pișon. El înconjura toată țara Havila, unde este aur. 12Aurul acelei țări este bun. Acolo se găsesc și bedelium12 Rășină gălbui-transparentă și aromată, ușor confundabilă cu o piatră prețioasă. și piatră de onix. 13Numele celui de‑al doilea râu este Ghihon. El înconjura toată țara Cuș13 Cel mai probabil identificată cu SE Mesopotamiei, patria cassiților, și nu cu Etiopia.. 14Numele celui de‑al treilea râu este Hiddekel14 Râul Tigru.. El curge la răsăritul Așurului14 Asiria.. Al patrulea râu este Eufratul.
15Domnul Dumnezeu l‑a luat pe Adam și l‑a așezat în grădina Edenului, ca s‑o lucreze și s‑o păzească. 16Domnul Dumnezeu i‑a poruncit lui Adam, zicând: „Să mănânci, desigur, din orice pom din grădină, 17dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri!“
18Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur. Îi voi face un ajutor potrivit.“ 19Domnul Dumnezeu a întocmit din pământ fiecare vietate a câmpului și fiecare pasăre a cerului și le‑a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi. Și orice nume pe care Adam îl punea fiecărei ființe vii, acela îi era numele. 20Adam le‑a pus nume tuturor vitelor și păsărilor cerului și fiecărei vietăți a câmpului, însă pentru el nu s‑a găsit niciun ajutor potrivit. 21Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. El a luat una dintre coastele lui și a închis carnea la locul ei. 22Și, din coasta pe care a luat‑o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus‑o la Adam. 23Atunci Adam a zis:
„În sfârșit, aceasta este os din oasele mele
și carne din carnea mea.
Aceasta se va numi «femeie23 Ebr.: ișah (femeie) și iș (bărbat), joc de cuvinte specific ebraicii biblice.»,
pentru că a fost luată din bărbat.“
24De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar ei vor fi un singur trup.
25Omul și soția lui erau amândoi goi și nu le era rușine.
1Ainsi furent achevés le ciel et la terre avec toute l’armée de ce qu’ils contiennent.
2Le septième jour, Dieu avait achevé tout ce qu’il avait créé. Alors il se reposa2.2 Verbe d’où dérive le mot hébreu qui désigne le sabbat. en ce jour-là de toutes les œuvres qu’il avait accomplies.
3Il bénit le septième jour, il en fit un jour saint, car, en ce jour-là, il se reposa de toute l’œuvre de création qu’il avait accomplie2.3 Allusion en Ex 20.11..
L’histoire des débuts de l’humanité
L’alliance d’Eden
4Voici l’histoire de ce qui est advenu au ciel et sur la terre lorsqu’ils furent créés.
Au temps où l’Eternel Dieu fit la terre et le ciel, 5il n’existait encore sur la terre aucun arbuste, et aucune herbe des champs n’avait encore germé, car l’Eternel Dieu n’avait pas fait pleuvoir sur la terre, et il n’y avait pas d’homme pour cultiver la terre. 6De l’eau se mit à sourdre et à irriguer toute la surface du sol.
7L’Eternel Dieu façonna l’homme avec de la poussière du sol, il lui insuffla dans les narines le souffle de vie, et l’homme devint un être vivant2.7 Allusion en 1 Co 15.45..
8L’Eternel Dieu planta un jardin vers l’orient : l’Eden, le pays des Délices. Il y plaça l’homme qu’il avait façonné.
9L’Eternel Dieu fit pousser du sol toutes sortes d’arbres portant des fruits d’aspect agréable et délicieux, et il mit l’arbre de la vie2.9 Voir Pr 3.18 ; Ap 2.7 ; 22.2, 14. au milieu du jardin. Il y plaça aussi l’arbre de la détermination du bien et du mal2.9 Autre traduction : l’arbre de la connaissance du bien et du mal (de même au v. 17)..
10Du pays d’Eden sortait un fleuve qui arrosait le jardin. De là, il se divisait en quatre bras.
11Le nom du premier est Pishôn : il contourne tout le pays de Havila où se trouve de l’or, 12un or d’excellente qualité. On trouve aussi dans cette contrée de l’ambre parfumée et la pierre précieuse appelée onyx.
13Le deuxième fleuve s’appelle Guihôn, il parcourt tout le pays de Koush2.13 Koush désigne habituellement le Soudan ou l’Ethiopie. Le fleuve serait donc le Nil. Certains situent cependant le pays de Koush, dont parle ce passage, en Mésopotamie, à l’est du Tigre, et l’identifient à la région du peuple des Kassites..
14Le troisième fleuve s’appelle le Tigre, c’est celui qui coule à l’orient de l’Assyrie.
Et le quatrième fleuve c’est l’Euphrate.
15L’Eternel Dieu prit l’homme et l’établit dans le jardin d’Eden pour le cultiver et le garder.
16Et l’Eternel Dieu ordonna à l’homme : Mange librement des fruits de tous les arbres du jardin, 17sauf du fruit de l’arbre de la détermination du bien et du mal. De celui-là, n’en mange pas, car le jour où tu en mangeras, tu mourras.
18L’Eternel Dieu dit : Il n’est pas bon que l’homme soit seul, je lui ferai une aide qui soit son vis-à-vis.
19L’Eternel Dieu, qui avait façonné du sol tous les animaux des champs et tous les oiseaux du ciel, les fit venir vers l’homme pour voir comment il les nommerait, afin que tout être vivant porte le nom que l’homme lui donnerait. 20L’homme donna donc un nom à tous les animaux domestiques, à tous les oiseaux du ciel et aux animaux sauvages. Mais il ne trouva pas d’aide qui soit son vis-à-vis.
21Alors l’Eternel Dieu plongea l’homme dans un profond sommeil. Pendant que celui-ci dormait, il prit une de ses côtes2.21 Autre traduction : une partie du côté de l’homme. et referma la chair à la place. 22L’Eternel Dieu forma une femme de la côte qu’il avait prise de l’homme, et il l’amena à l’homme.
23Alors l’homme s’écria :
Voici bien cette fois
celle qui est
os de mes os,
chair de ma chair.
On la nommera « Femme »
car elle a été prise
de l’homme.
24C’est pourquoi l’homme laissera son père et sa mère et s’attachera à sa femme, et les deux ne feront plus qu’un2.24 Cité en Mt 19.5 ; Mc 10.7-8 ; 1 Co 6.16 ; Ep 5.31.. 25L’homme et sa femme étaient tous deux nus sans en éprouver aucune honte.
