Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 2

1Astfel a fost încheiată crearea cerurilor, a pământului şi a întregii lor oştiri. În ziua a şaptea, Dumnezeu Îşi terminase lucrarea pe care a făcut-o; El s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit[a] de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie.

Adam şi Eva

Aceasta este relatarea[b] creării cerurilor şi a pământului.

Când Domnul Dumnezeu[c] a făcut pământul şi cerurile, pe pământ nu era încă nici o plantă verde, iar iarba câmpului încă nu încolţise pentru că Domnul Dumnezeu încă nu dăduse ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul, ci doar un abur se ridica de pe pământ şi uda toată suprafaţa pământului. Atunci Domnul Dumnezeu l-a modelat pe Adam[d] din ţărâna pământului şi a suflat în nările lui suflare de viaţă, iar Adam a devenit un suflet viu. Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit. Acolo l-a pus pe Adam, omul pe care l-a modelat. Domnul Dumnezeu a făcut să crească din ţărâna pământului tot felul de pomi care sunt plăcuţi la vedere şi buni de mâncat; de asemenea, în mijlocul grădinii se aflau pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. 10 Un râu curgea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărţea în patru braţe. 11 Numele primului braţ era Pişon; el curgea împrejurul[e] ţării Havila, unde era aur. 12 Aurul acelei ţări era bun; de asemenea, acolo se găseau bedelion[f] şi piatră de onix. 13 Numele celui de-al doilea braţ era Ghihon. El curgea împrejurul ţării Cuş[g]. 14 Numele celui de-al treilea braţ era Tigru; el curgea la răsăritul Asurului. Numele celui de-al patrulea braţ era Eufrat.

15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe Adam şi l-a aşezat în grădina Eden, ca să o lucreze şi să o păzească. 16 Domnul Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Poţi să mănânci din orice pom din grădină, 17 dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit!“

18 Apoi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit.“ 19 Astfel, Domnul Dumnezeu a modelat din ţărână toate animalele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la Adam, ca să vadă ce nume le va da. Şi numele pe care Adam i l-a dat fiecărei vieţuitoare, acela a rămas. 20 Adam le-a dat nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi fiarelor câmpului; însă pentru el nu s-a găsit nici un ajutor potrivit. 21 Aşa că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. Atunci Domnul a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei. 22 Şi, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam. 23 Atunci Adam a exclamat:

„În sfârşit, aceasta este os din oasele mele
    şi carne din carnea mea;
ea se va numi «femeie[h]»,
    pentru că a fost luată din bărbat.“

24 De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup.

25 Omul şi soţia lui erau goi, dar nu le era ruşine.

Notas al pie

  1. Geneza 2:3 Poate avea şi sensul de a încheia
  2. Geneza 2:4 Ebr.: toledot (istorie, relatare, genealogie), un cuvânt care marchează începutul unei noi secţiuni principale. Cartea Geneza este structurată pe 10 toledoturi (2:4; 5:1; 6:9; 10:1; 11:10; 11:27; 25:12; 25:19; 36:1; 37:2)
  3. Geneza 2:4 Ebr.: YHWH Elohim; YHWH este un nume personal al lui Dumnezeu, care-L prezintă ca Dumnezeul legământului cu Israel, Dumnezeul Răscumpărător (vezi Ex. 3:14-15; 6:2-6), pe când Elohim este un termen general, care-L prezintă ca Dumnezeul Creator şi Suveran peste întregul univers. Cele două nume apar de multe ori împreună, arătând că este vorba despre unul şi acelaşi Dumnezeu
  4. Geneza 2:7 Termenul ebraic pentru om este Adam, înrudit cu adamah (ţărână)
  5. Geneza 2:11 Sau: străbătea
  6. Geneza 2:12 Răşină gălbui-transparentă şi aromată, uşor confundabilă cu o piatră preţioasă
  7. Geneza 2:13 Cel mai probabil identificată cu SE Mesopotamiei, patria cassiţilor, şi nu cu Etiopia
  8. Geneza 2:23 Ebr.: işa, femeie şi , bărbat, joc de cuvinte specific ebraicii biblice

O Livro

Gênesis 2

1Desta forma, terminou a criação do céu e da Terra, e todo o seu exército celestial.

No sétimo dia, Deus tinha completado a sua obra e nesse sétimo dia Deus descansou de toda a obra que tinha vindo a fazer. Deus abençoou o sétimo dia e declarou que esse dia seria santo, pois foi quando repousou de toda a sua obra da criação.

Adão e Eva

Esta é a história da criação, quando o Senhor Deus fez os céus e a Terra.

Ainda não havia vegetação, nem semente que desabrochasse da terra, porque o Senhor Deus ainda não mandara chuva, nem tão-pouco havia seres humanos que cultivassem a terra. Contudo, subia uma nascente de água da terra que irrigava o solo.

Então o Senhor Deus formou o corpo do homem com o pó da terra e insuflou nele um sopro de vida; e o homem tornou-se um ser vivo.

Plantou também o Senhor Deus um jardim, no Éden, para os lados do oriente; e colocou nesse jardim o homem que tinha criado. Fez brotar daquela terra toda a espécie de belas árvores que davam belíssimos frutos. No centro do jardim estava a árvore da vida, assim como também a árvore da consciência, que dá a conhecer o bem e o mal.

10 Havia ali um rio que nascia no Éden e que atravessava o jardim para o regar, separando-se depois em quatro braços. 11 Um destes era o Pisom, que atravessa toda a terra de Havila, onde há ouro. 12 O ouro dessa terra é de fina qualidade, assim como pedras preciosas, como o bdélio e a pedra de ónix. 13 O segundo braço do rio é chamado Giom e percorre a terra de Cuche. 14 O terceiro é o Tigre, que corre para oriente da Assíria. O quarto é o Eufrates.

15 O Senhor Deus pôs o homem no jardim do Éden para que o guardasse, cultivasse e cuidasse dele. 16 E deu-lhe o seguinte aviso: “Podes comer de toda a árvore que está no jardim, 17 exceto da árvore da consciência; porque o seu fruto é o do conhecimento do bem e do mal. Se comeres desse fruto, ficas condenado a morrer.”

18 O Senhor Deus achou que não era bom que o homem vivesse sozinho e decidiu arranjar-lhe uma companheira que vivesse com ele.

19-20 O Senhor Deus modelou também, com a terra, toda a espécie de animais e de aves e trouxe-os ao homem para ver como lhes chamaria. E pelo nome que lhes deu, ficaram a ser chamados.

Contudo, para si próprio o homem não encontrou uma companheira que lhe conviesse. 21 Então o Senhor Deus fez o homem cair num profundo sono; tomou-lhe um dos lados e tornou a fechar a carne nesse lugar. 22 Dessa costela o Senhor Deus fez uma mulher e trouxe-a ao homem.

23 “Esta sim!”, exclamou Adão.
“Esta é parte dos meus ossos e da minha carne.
O seu nome será mulher.
Pois foi tirada do homem!”[a]

24 Assim, o homem deve deixar o pai e a sua mãe, para se unir com a sua mulher, e serão os dois como um só.

25 Ora acontecia que ambos, o homem e a mulher, estavam nus; mas nenhum deles se sentia envergonhado com isso.

Notas al pie

  1. 2.23 A palavra mulher, em hebraico, é ichá, que é a forma feminina de ich, a palavra para homem.