Nouă Traducere În Limba Română

Filipeni 1:1-30

1Pavel și Timotei, robi ai lui Cristos Isus, către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii1 Funcția aceasta este asimilabilă prezbiterilor și pastorilor. Sau supraveghetorii. și cu diaconii: 2har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumire și rugăciune

3Îi mulțumesc Dumnezeului meu în fiecare aducere-aminte cu privire la voi. 4Întotdeauna, în orice rugăciune a mea pentru voi toți, mă rog cu bucurie 5pentru părtășia voastră la Evanghelie5 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]., din prima zi și până acum, 6fiind convins de însuși acest lucru, că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus.

7Este drept să mă gândesc în acest fel la voi toți, fiindcă vă port în inima mea și, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi toți sunteți părtași ai acestui har împreună cu mine. 8Căci martor îmi este Dumnezeu că tânjesc după voi toți cu simțămintele lui Cristos Isus8 Sau: cu afecțiunea / dorul lui Cristos Isus. Sediul sentimentelor celor mai puternice era, în viziunea grecilor, pântecul. Pavel spune că își dorește mult să fie împreună cu ei, tânjește cu cea mai profundă pasiune să fie în părtășie cu cei cărora le este adresată scrisoarea..

9Și aceasta mă rog, ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere, 10ca să aprobați lucrurile alese, pentru a fi curați și fără vină în ziua lui Cristos, 11plini de rodul dreptății, prin Isus Cristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.

Lanțurile lui Pavel și înaintarea Evangheliei

12Vreau să știți, fraților, că lucrurile care mi s‑au întâmplat au ajutat, mai degrabă, la înaintarea Evangheliei. 13Astfel, prin toată garda palatului13 Gr.: tot pretoriul. Pretoriul era cartierul general al împăratului, la Roma sau în alte cetăți, și reședința guvernatorului, care era reprezentantul împăratului. În cazul în care Pavel se afla la Roma când a scris această scrisoare, el se putea referi la garda pretoriană, trupele de elită ale împăratului. și printre toți ceilalți au devenit cunoscute lanțurile mele pentru Cristos, 14iar cei mai mulți dintre frați, încrezători în Domnul datorită14 Sau: iar cei mai mulți dintre frații în Domnul, încrezători datorită. lanțurilor mele, au și mai mare îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul.

15Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și ceartă, iar alții din bunăvoință. 16Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, știind că am fost pus aici pentru apărarea Evangheliei. 17Dar ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiție egoistă17 Sau: din interes personal; sau: din rivalitate egoistă (și în 2:3)., nu în mod sincer, ci gândind să mai adauge un necaz la lanțurile mele.

18Și ce? Indiferent în ce fel, fie în prefăcătorie, fie în adevăr, Cristos este proclamat și de acest lucru mă bucur. Da, și mă voi bucura. 19Căci știu că lucrul acesta va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, 20potrivit cu așteptarea mea fierbinte și speranța mea că nu voi fi făcut de rușine în nimic, ci, cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, Cristos va fi înălțat în trupul meu și acum, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. 22Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, acesta este rodul lucrării mele; totuși, nu știu ce să aleg. 23Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, căci este cu mult mai bine, 24dar, pentru voi, este mai de folos să rămân în trup. 25Fiind convins de aceasta, știu că voi rămâne și voi continua să trăiesc alături de voi toți pentru înaintarea și bucuria voastră în credință, 26pentru ca, prin venirea mea din nou la voi, lauda voastră în Cristos Isus să sporească datorită mie.

27Numai trăiți‑vă viața27 Verbul se referă aici la viața socială, la modul de viață al credincioșilor alături de ceilalți cetățeni. într‑un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin și vă văd, fie că sunt departe, să aud despre voi că rămâneți tari într‑un singur duh, luptând într‑un singur suflet pentru credința Evangheliei, 28fără să vă lăsați înspăimântați în niciun fel de împotrivitorii voștri. Lucrul acesta este pentru ei o dovadă a pierzării lor, însă a mântuirii voastre, și aceasta de la Dumnezeu. 29Căci vouă, datorită29 Sau: de dragul. lui Cristos, vi s‑a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, 30întrucât aveți de dus aceeași luptă pe care ați văzut‑o la mine și pe care auziți că o mai duc și acum.

Kiswahili Contemporary Version (Neno: Bibilia Takatifu)

Wafilipi 1:1-30

Salamu

11:1 Mdo 16:1; 2Kor 1:1; Mdo 9:13; 16:12; 1Tim 3:1; 3:8Waraka wa Paulo na Timotheo, watumishi wa Kristo Yesu:

Kwa watakatifu wote katika Kristo Yesu walioko Filipi, pamoja na waangalizi na mashemasi:

21:2 Rum 1:7; 1Kor 1:2; 1Pet 1:2Neema na amani itokayo kwa Mungu Baba yetu na kwa Bwana wetu Yesu Kristo iwe nanyi.

Shukrani Na Maombi

31:3 Rum 1:8; 1Kor 1:6, 8; Efe 1:15, 16; 1Kor 1:4; Kol 1:3; 1The 1:2Ninamshukuru Mungu wangu kila niwakumbukapo ninyi. 41:4 Rum 1:10Katika maombi yangu yote daima nimekuwa nikiwaombea ninyi nyote kwa furaha, 51:5 Mdo 2:42; Flp 4:15; Mdo 16:12-40kwa sababu ya kushiriki kwenu katika kueneza Injili, tangu siku ya kwanza hadi leo. 61:6 Flp 2:13; 1Kor 16:8; Za 138:8Nina hakika kwamba yeye aliyeianza kazi njema mioyoni mwenu, ataiendeleza na kuikamilisha hata siku ya Kristo Yesu.

71:7 2Pet 1:13; 2Kor 7:3; Flp 1:13, 14, 17; Mdo 21:33Ni haki na ni wajibu wangu kufikiri hivi juu yenu nyote, kwa sababu ninyi mko moyoni mwangu. Ikiwa nimefungwa au nikiwa ninaitetea na kuithibitisha Injili, ninyi nyote mnashiriki neema ya Mungu pamoja nami. 81:8 Rum 1:9; 2Kor 1:23; 1The 2:5Mungu ni shahidi wangu jinsi ninavyowaonea shauku ninyi nyote kwa huruma ya Kristo Yesu.

91:9 1The 3:12Haya ndiyo maombi yangu: kwamba upendo wenu uongezeke zaidi na zaidi katika maarifa na ufahamu wote, 101:10 1Kor 1:8; Rum 2:18; Efe 5:10; Mdo 24:16; 1The 3:13; 5:23ili mpate kutambua yale yaliyo mema, mkawe safi, wasio na hatia hadi siku ya Kristo, 111:11 Yak 3:18; Yn 15:4; Efe 2:10; Kol 1:16; Yn 15:8; Efe 1:12, 14mkiwa mmejawa na matunda ya haki yapatikanayo kwa njia ya Yesu Kristo, kwa utukufu na sifa za Mungu.

Kufungwa Kwa Paulo Kwaieneza Injili

121:12 2Tim 2:9Basi, ndugu zangu, nataka mjue kwamba mambo yale yaliyonipata kwa kweli yamesaidia sana kueneza Injili. 131:13 Mdo 21:33Matokeo yake ni kwamba imejulikana wazi kwa walinzi wote wa jumba la kifalme na kwa wengine wote kuwa nimefungwa kwa ajili ya Kristo. 141:14 Mdo 21:33Kwa sababu ya vifungo vyangu, ndugu wengi katika Bwana wametiwa moyo kuhubiri neno la Mungu kwa ujasiri zaidi na bila woga.

151:15 Flp 2:3Ni kweli kwamba wengine wanamhubiri Kristo kutokana na wivu na kwa kutaka kushindana, lakini wengine wanamhubiri Kristo kwa nia njema. 161:16 Flp 1:7, 12Hawa wa mwisho wanamhubiri Kristo kwa moyo wa upendo, wakifahamu kwamba nimo humu gerezani kwa ajili ya kuitetea Injili. 171:17 Flp 2:3; Mdo 21:33Hao wa kwanza wanamtangaza Kristo kutokana na tamaa zao wenyewe wala si kwa moyo mweupe, bali wanakusudia kuongeza mateso yangu katika huku kufungwa kwangu. 181:18 Flp 2:17, 18Lakini inadhuru nini? Jambo la muhimu ni kwamba kwa kila njia, ikiwa ni kwa nia mbaya au njema, Kristo anahubiriwa. Nami kwa ajili ya jambo hilo ninafurahi.

Naam, nami nitaendelea kufurahi, 191:19 2Kor 1:11; Mdo 16:7; 16:23kwa maana ninajua kwamba kwa maombi yenu na kwa msaada unaotolewa na Roho wa Yesu Kristo, yale yaliyonipata mimi yatageuka kuwa wokovu wangu. 201:20 Rum 8:19; 1Kor 6:20; Rum 14:8Ninatarajia kwa shauku kubwa na kutumaini kwamba sitaaibika kwa njia yoyote, bali nitakuwa na ujasiri wa kutosha ili sasa kama wakati mwingine wowote, Kristo atukuzwe katika mwili wangu, ikiwa ni kwa kuishi au kwa kufa. 211:21 Gal 2:20Kwa maana kwangu mimi, kuishi ni Kristo, na kufa ni faida. 221:22 Rum 1:13Kama nitaendelea kuishi katika mwili, kwangu hili ni kwa ajili ya matunda ya kazi. Lakini sijui nichague lipi? Mimi sijui! 231:23 2Tim 4:6; Yn 12:26; 2Kor 5:8Ninavutwa kati ya mambo mawili: Ninatamani kuondoka nikakae pamoja na Kristo, jambo hilo ni bora zaidi. 24Lakini kwa sababu yenu ni muhimu zaidi mimi nikiendelea kuishi katika mwili. 251:25 Flp 2:24Kwa kuwa nina matumaini haya, ninajua kwamba nitaendelea kuwepo na kuwa pamoja nanyi nyote, ili mpate kukua na kuwa na furaha katika imani. 261:26 2Kor 1:14; 5:12Ili kwamba furaha yenu iwe nyingi katika Kristo Yesu kwa ajili yangu kwa kule kuja kwangu kwenu tena.

Kuenenda Ipasavyo Injili

271:27 Efe 4:1; 1Kor 16:13; Yud 3Lakini lolote litakalotukia, mwenende kama ipasavyo Injili ya Kristo, ili kwamba nikija na kuwaona au ikiwa sipo, nipate kusikia haya juu yenu: Kuwa mnasimama imara katika roho moja, mkiishindania imani ya Injili kwa umoja, 281:28 2The 1:5; Rum 8:17; 2Tim 2:11wala msitishwe na wale wanaowapinga. Hii ni ishara kwao kuwa wataangamia, lakini ninyi mtaokolewa, na hii ni kazi ya Mungu. 291:29 Mt 5:11, 12; Mdo 5:41; 14:22Kwa maana mmepewa kwa ajili ya Kristo, si kumwamini tu, bali pia kuteswa kwa ajili yake, 301:30 Kol 2:1; Ebr 10:32; Mdo 16:19-40kwa kuwa mnashiriki mashindano yale yale mliyoyaona nikiwa nayo na ambayo hata sasa mnasikia kuwa bado ninayo.