Filipeni 1 – NTLR & JCB

Nouă Traducere În Limba Română

Filipeni 1:1-30

1Pavel și Timotei, robi ai lui Cristos Isus, către toți sfinții în Cristos Isus care sunt în Filipi, împreună cu episcopii1 Funcția aceasta este asimilabilă prezbiterilor și pastorilor. Sau supraveghetorii. și cu diaconii: 2har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumire și rugăciune

3Îi mulțumesc Dumnezeului meu în fiecare aducere-aminte cu privire la voi. 4Întotdeauna, în orice rugăciune a mea pentru voi toți, mă rog cu bucurie 5pentru părtășia voastră la Evanghelie5 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună [peste tot în carte]., din prima zi și până acum, 6fiind convins de însuși acest lucru, că Acela Care a început în voi o bună lucrare, o va termina până în ziua lui Cristos Isus.

7Este drept să mă gândesc în acest fel la voi toți, fiindcă vă port în inima mea și, atât în lanțurile mele, cât și în apărarea și întărirea Evangheliei, voi toți sunteți părtași ai acestui har împreună cu mine. 8Căci martor îmi este Dumnezeu că tânjesc după voi toți cu simțămintele lui Cristos Isus8 Sau: cu afecțiunea / dorul lui Cristos Isus. Sediul sentimentelor celor mai puternice era, în viziunea grecilor, pântecul. Pavel spune că își dorește mult să fie împreună cu ei, tânjește cu cea mai profundă pasiune să fie în părtășie cu cei cărora le este adresată scrisoarea..

9Și aceasta mă rog, ca dragostea voastră să crească din ce în ce mai mult în cunoaștere și orice pricepere, 10ca să aprobați lucrurile alese, pentru a fi curați și fără vină în ziua lui Cristos, 11plini de rodul dreptății, prin Isus Cristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.

Lanțurile lui Pavel și înaintarea Evangheliei

12Vreau să știți, fraților, că lucrurile care mi s‑au întâmplat au ajutat, mai degrabă, la înaintarea Evangheliei. 13Astfel, prin toată garda palatului13 Gr.: tot pretoriul. Pretoriul era cartierul general al împăratului, la Roma sau în alte cetăți, și reședința guvernatorului, care era reprezentantul împăratului. În cazul în care Pavel se afla la Roma când a scris această scrisoare, el se putea referi la garda pretoriană, trupele de elită ale împăratului. și printre toți ceilalți au devenit cunoscute lanțurile mele pentru Cristos, 14iar cei mai mulți dintre frați, încrezători în Domnul datorită14 Sau: iar cei mai mulți dintre frații în Domnul, încrezători datorită. lanțurilor mele, au și mai mare îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul.

15Este adevărat că unii Îl proclamă pe Cristos din invidie și ceartă, iar alții din bunăvoință. 16Aceștia din urmă Îl proclamă din dragoste, știind că am fost pus aici pentru apărarea Evangheliei. 17Dar ceilalți Îl proclamă pe Cristos din ambiție egoistă17 Sau: din interes personal; sau: din rivalitate egoistă (și în 2:3)., nu în mod sincer, ci gândind să mai adauge un necaz la lanțurile mele.

18Și ce? Indiferent în ce fel, fie în prefăcătorie, fie în adevăr, Cristos este proclamat și de acest lucru mă bucur. Da, și mă voi bucura. 19Căci știu că lucrul acesta va duce la eliberarea mea, prin rugăciunile voastre și prin ajutorul Duhului lui Isus Cristos, 20potrivit cu așteptarea mea fierbinte și speranța mea că nu voi fi făcut de rușine în nimic, ci, cu toată îndrăzneala, ca întotdeauna, Cristos va fi înălțat în trupul meu și acum, fie prin viața mea, fie prin moartea mea. 21Căci pentru mine a trăi este Cristos, iar a muri este un câștig. 22Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, acesta este rodul lucrării mele; totuși, nu știu ce să aleg. 23Sunt strâns din două părți: am dorința să plec și să fiu împreună cu Cristos, căci este cu mult mai bine, 24dar, pentru voi, este mai de folos să rămân în trup. 25Fiind convins de aceasta, știu că voi rămâne și voi continua să trăiesc alături de voi toți pentru înaintarea și bucuria voastră în credință, 26pentru ca, prin venirea mea din nou la voi, lauda voastră în Cristos Isus să sporească datorită mie.

27Numai trăiți‑vă viața27 Verbul se referă aici la viața socială, la modul de viață al credincioșilor alături de ceilalți cetățeni. într‑un mod vrednic de Evanghelia lui Cristos, pentru ca, fie că vin și vă văd, fie că sunt departe, să aud despre voi că rămâneți tari într‑un singur duh, luptând într‑un singur suflet pentru credința Evangheliei, 28fără să vă lăsați înspăimântați în niciun fel de împotrivitorii voștri. Lucrul acesta este pentru ei o dovadă a pierzării lor, însă a mântuirii voastre, și aceasta de la Dumnezeu. 29Căci vouă, datorită29 Sau: de dragul. lui Cristos, vi s‑a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, 30întrucât aveți de dus aceeași luptă pe care ați văzut‑o la mine și pe care auziți că o mai duc și acum.

Japanese Contemporary Bible

ピリピ人への手紙 1:1-30

1

1キリスト・イエスの奴隷であるパウロとテモテから、ピリピの町にいる牧師と執事たち、および信徒の皆さんへ。 2どうか、神の祝福があなたがた一同にありますように。父なる神と主イエス・キリストが、一人一人を豊かに祝福し、心にも生活にも平安を満たしてくださいますように。

3あなたがたを思う私の祈りは、いつも神への賛美にあふれています。 4そして、私の心は喜びに満たされるのです。 5それは、あなたがたが福音(イエス・キリストによる救いの知らせ)を初めて聞いた日から今日まで、全力をあげて、その知らせを宣べ伝える働きに協力してくれたからです。 6あなたがたのうちに良い働きを始められた神は、必ずそれを恵みのうちに成長させ、やがてキリスト・イエスが帰って来られる日までに、それを完成してくださると、私は堅く信じています。

ピリピ教会へのパウロの愛

7こう考えるのは、きわめて当然です。あなたがたは、私にとって特別な存在なのですから。私が獄中にある時も、自由の身でキリストの福音を語っている時も、あなたがたは、私と共に神の祝福をいただいたからです。 8私がキリスト・イエスの愛の心をもって、あなたがたをどんなに深く愛し、慕っているかをご存じなのは神だけです。 9私は祈っています。どうか、あなたがたの愛が、もっともっと満ちあふれますように。同時に、霊的な知識と洞察力も、さらに深められますように。 10それは、あなたがたに、善悪をはっきり見分ける力が備わり、主が来られる日まで、だれからも非難されることなく、心がきよく保たれるよう願うからです。 11どうか、神の子どもにふさわしく、親切な良い行いができますように。それは、大いに主をほめたたえ、主の栄光を現すことになるのです。

12愛する皆さん。このことを、わきまえていてほしいのです。ここで私の身に起こったことはすべて、キリストについての福音を広めるのに、たいへん役立っているという事実をです。 13周囲の人たちはみな、兵営の兵士に至るまで、私が、ただクリスチャンであるというだけの理由で投獄されていることを知っています。 14また私を見て、ここにいる多くのクリスチャンは、投獄など恐れなくなりました。彼らは耐え忍んでいる私の姿に勇気づけられ、ますます大胆に、キリストのことを人々に語るようになったのです。 15もっとも中には、神が私をこのように用いてくださるのをねたんで、福音を宣べ伝えている人もいます。彼らは、勇敢な伝道者という名声がほしいのです。しかし、もっと純粋な動機から伝道している人もいます。 16私を愛する気持ちから、そうしているのです。私をこのような状況下に置かれた主の目的が、福音を弁証させる点にあることを知っているからです。 17ところが別の人たちは、自分たちの成功によって、獄中にある私の苦痛がもっと増すだろうと考えて、つまり、私にねたみ心を起こさせようとして伝道しているのです。 18しかし、どのような動機からであれ、キリストが宣べ伝えられているのは事実であり、私は喜んでいます。

生きるにしても死ぬにしても

19これからも、この喜びは続くでしょう。なぜなら、あなたがたの祈りと御霊の助けによって、このことがすべて私に益となることがわかっているからです。 20というのも、私はこのような期待と希望とをいだいて生きているのです。すなわち、一つも自分で恥じるようなことはせず、かえって、この試練の時も、いつものように大胆に語り、また、生きるにしても死ぬにしても、いつもキリストのすばらしさを身をもって現したいと願っているのです。 21私にとって生きることは、キリストのために良い機会を得たことを意味し、死ぬことは、さらにすばらしいことを意味するからです。 22しかし、生きているからこそ、人々をキリストに導く機会に恵まれているとすれば、生と死のどちらがよいのか、私にはわかりません。 23ある時は生きていたいと思い、また、ある時は反対の気持ちになります。というのも、私にとって、この世を去ってキリストのそばにいることほど願わしいことはないからです。そのほうが、地上にとどまっているより、どれだけ幸せかわかりません。 24しかし、地上では、もっとあなたがたの役に立てることも事実です。 25私にはまだ、この世で生きる使命があるのです。あなたがたの信仰の成長を助け、あなたがたがもっと喜びにあふれるために、もうしばらくの間、地上で長らえることになるでしょう。 26私が生き延びて、もう一度そちらに行った時、あなたがたのうちに喜びがわき上がり、私を無事に守ってくださったイエス・キリストを心から賛美するようになることでしょう。

27しかし、たとえ私の身にどんなことが降りかかろうと、あなたがたは、いつもキリストの福音にふさわしく生活するよう心がけてください。そうすれば、もう一度会えるにしても、会えないにしても、あなたがたについて、いつでもうれしい報告を聞けるでしょうから。つまり、あなたがたが、キリストの福音を宣べ伝えるという一つの目標に向かって、しっかり一つとなり、 28敵対する者たちのどんなしわざにもたじろぐことがないと。そのことは彼らの滅びを暗示するのですが、あなたがたにとっては、神が共にいて永遠のいのちを与えてくださることの確かな証拠となります。 29あなたがたは、ただキリストを信じるだけでなく、キリストのために苦しむという特権をも与えられているのです。 30私たちは、共に戦っているのです。あなたがたは先に、キリストのために苦しんでいる私の姿を見ました。そして、今なお、激しく大きな戦いの真っただ中にいる私のことを、よく知っているはずです。