Ananias și Safira
1Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira, 2și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. 3Petru i‑a zis: „Ananias, de ce ți‑a umplut Satan3 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan. inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului? 4Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu!“ 5Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și‑a dat suflarea. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri. 6Cei tineri s‑au ridicat, l‑au învelit, l‑au scos afară și l‑au înmormântat.
7Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.
8Petru a întrebat‑o:
– Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?
Ea i‑a răspuns:
– Da, cu atât.
9Atunci Petru i‑a zis:
– De ce v‑ați înțeles între voi să‑L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!
10Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și‑a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; ei au dus‑o afară și au înmormântat‑o lângă soțul ei. 11O mare frică a cuprins toată biserica11 Prima apariție a acestui termen în această carte. Termenul, întrebuințat în LXX cu privire la adunarea lui Israel, era folosit în perioada NT pentru a desemna o adunare formată din cetățenii liberi, cu drept de vot, ai unei așezări. și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.
Prin apostoli se fac semne și minuni
12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon 13și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult. 14Totuși, tot mai mulți din cei ce credeau, – o mulțime de bărbați și femei –, erau adăugați la Domnul. 15Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și‑i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. 16Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându‑i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați.
Apostolii persecutați
17Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie, 18au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în închisoarea publică. 19Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i‑a condus afară și le‑a zis: 20„Duceți‑vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“ 21Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis‑de‑dimineață și au început să dea învățătură. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor21 Gr.: gerousia, o denumire diferită pentru același corp legislativ, Sinedriul (vezi 1 Macabei 12:6 și Flavius Josephus, Antichități, 13.5.8). fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși. 22Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i‑au găsit în închisoare, așa că s‑au întors și au anunțat, 23zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i‑am găsit stând la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!“ 24Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă. 25Cineva însă a venit și i‑a anunțat: „Iată că bărbații pe care i‑ați aruncat în închisoare stau în Templu și dau învățătură poporului!“ 26Atunci comandantul s‑a dus împreună cu gărzile și i‑a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor.
27I‑au adus și i‑au pus să stea înaintea Sinedriului.
Marele preot i‑a întrebat, 28zicând:
– Nu28 Unele mss nu conțin negația, redând textul ca o afirmație. v‑am poruncit răspicat să nu mai dați învățătură în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om!
29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis:
– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30Dumnezeul strămoșilor30 Lit.: taților. noștri L‑a înviat pe Isus, pe Care voi L‑ați ucis, pironindu‑L pe lemn. 31Pe El, Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț31 Vezi nota de la 3:15. și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. 32Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.
33Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat și au vrut să‑i omoare. 34Dar un fariseu34 Fariseii formau o grupare religioasă care cunoștea și respecta cu strictețe litera Legii, precum și alte tradiții (reguli bazate pe o interpretare a Legii scrise: legea orală) [peste tot în carte]. pe nume Gamaliel34 Gamaliel I, zis „cel Bătrân“, președinte-patriarh (nasi) al Sinedriului, purtând titlul onorific de Raban („Învățătorul nostru“) – un titlu mai important decât cel de Rabbi („Învățătorul meu“) – fondatorul unei „dinastii“ rabinice (urmașii lui, Simon ben Gamaliel I, Gamaliel al II‑lea și Simon ben Gamaliel II vor deține funcția de nasi pe parcursul primelor două secole). Decretele pe care le‑a dat îl arată ca un om moderat, tolerant, care și‑a arătat grija îndeosebi față de categoriile marginalizate ale societății (străini, femei, văduve) [peste tot în carte]., un învățător al Legii respectat de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin. 35Apoi le‑a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni! 36Căci, nu demult, s‑a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s‑au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s‑a ales nimic de ei. 37După el, pe vremea recensământului37 Recensământul din anul 6 d.Cr. (vezi nota de la Lc. 2:2)., s‑a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. 38Iar acum, eu vă spun: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă, 39dar, dacă este de la Dumnezeu, nu‑i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“ Astfel, ei au fost convinși de el.
40Apoi i‑au chemat pe apostoli, i‑au biciuit, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul. 41Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându‑se că au fost considerați vrednici să fie umiliți pentru Numele Lui. 42Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să dea învățătură și să ducă vestea bună42 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu să ducă vestea bună. că Isus este Cristosul.
Ananiasz i Safira
1Również inny człowiek, niejaki Ananiasz, wraz z żoną Safirą, sprzedał swoją posiadłość. 2Za jej zgodą wziął jednak część pieniędzy dla siebie, a resztę zaniósł apostołom, mówiąc, że to cała kwota. 3Piotr powiedział mu na to:
—Ananiaszu! Dlaczego pozwoliłeś, aby szatan opanował twoje serce? Okłamałeś Ducha Świętego, bo zatrzymałeś dla siebie część pieniędzy. 4Czy posiadłość nie należała do ciebie? I czy pieniądze po sprzedaży nie były nadal twoje? Dlaczego więc w swoim sercu postanowiłeś to zrobić? To nie nas okłamałeś, ale Boga.
5Gdy tylko Ananiasz usłyszał te słowa, padł martwy na ziemię. Wszystkich obecnych ogarnęło zaś przerażenie. 6Młodsi mężczyźni zawinęli ciało Ananiasza, wynieśli je i pogrzebali. 7Jakieś trzy godziny później przyszła jego żona, nie wiedząc o tym, co się wydarzyło.
8—Powiedz mi, czy za taką sumę sprzedaliście posiadłość?—spytał ją Piotr.
—Tak!—odpowiedziała. —Za taką.
9—Dlaczego zmówiliście się—odrzekł Piotr—żeby wystawić na próbę Ducha Pana? Właśnie przed wejściem słychać kroki tych, którzy pochowali twojego męża. Zaraz wyniosą również ciebie.
10Safira natychmiast padła martwa u stóp Piotra. Wtedy weszli młodzieńcy i widząc, że umarła, wynieśli ją i pochowali obok męża. 11Wówczas przerażenie ogarnęło cały kościół i wszystkich, którzy usłyszeli, co się stało.
Kolejne uzdrowienia
12Apostołowie, na oczach ludzi, dokonywali wielu niezwykłych cudów. A razem z innymi wierzącymi spotykali się na terenie świątyni, w krużganku Salomona. 13Ludzie spoza kościoła nie mieli odwagi się do nich przyłączyć, ale darzyli ich wielkim szacunkiem. 14Liczba uczniów wciąż jednak wzrastała, ponieważ wiele nowych mężczyzn i kobiet wyznawało wiarę w Pana. 15Na ulice wynoszono chorych. Kładziono ich tam na łóżkach i matach, aby choć cień przechodzącego Piotra mógł paść na któregoś z nich i uleczyć go. 16Również z miast położonych wokół Jerozolimy przychodziło mnóstwo ludzi, którzy przyprowadzali chorych i zniewolonych przez demony. I wszyscy doznawali uzdrowienia.
Prześladowanie apostołów
17Tymczasem najwyższy kapłan i ludzie z jego otoczenia, którzy należeli do ugrupowania saduceuszy, byli pełni nienawiści do apostołów. 18Dlatego ponownie zatrzymali ich i wtrącili do więzienia. 19Lecz nocą zjawił się anioł Pana. Otworzył bramy więzienia, wyprowadził apostołów i powiedział:
20—Idźcie do świątyni i przekazujcie ludziom wszystkie te słowa, które prowadzą do życia!
21Okazując posłuszeństwo temu nakazowi, o świcie weszli do świątyni i nauczali. Tymczasem rano najwyższy kapłan, wraz z ludźmi ze swojego otoczenia, zwołał posiedzenie Wysokiej Rady i starszych Izraela. Posłano też straż świątynną do więzienia, aby przyprowadziła apostołów na przesłuchanie. 22Gdy jednak członkowie straży dotarli na miejsce, nie znaleźli aresztowanych. Wrócili więc i zameldowali:
23—Brama więzienia była zamknięta i strzeżona przez wartowników. Ale gdy ją otworzyliśmy, nikogo w środku nie było.
24Dowódca straży i najwyżsi kapłani, słysząc to, zastanawiali się, co mogło się z nimi stać. 25Wtedy nadszedł ktoś z wiadomością:
—Ci, których uwięziliście, są teraz w świątyni i nauczają ludzi.
26Dowódca natychmiast poszedł tam ze strażnikami, aby ich przyprowadzić. Zrobili to jednak bez użycia siły, ponieważ bali się, że tłum obrzuci ich kamieniami. 27Gdy apostołowie stanęli przed Radą, najwyższy kapłan zaczął ich przesłuchiwać:
28—Czy nie zakazaliśmy wam nauczać o tym człowieku? Tymczasem wy zaraziliście swoją nauką całą Jerozolimę i chcecie obarczyć nas winą za jego śmierć!
29—Trzeba być bardziej posłusznym Bogu niż ludziom—odparli Piotr i apostołowie. 30—Bóg naszych przodków wskrzesił z martwych Jezusa, którego wy zabiliście, wieszając na drewnianym krzyżu. 31Co więcej, swoją potężną mocą wywyższył Go i ustanowił Władcą i Zbawicielem, aby Izrael mógł się opamiętać i otrzymać przebaczenie grzechów. 32Świadkami tego jesteśmy my oraz Duch Święty, dany przez Boga tym, którzy są Mu posłuszni.
33Słysząc to, Rada wpadła we wściekłość i postanowiła ich zabić. 34Lecz wtedy wstał niejaki Gamaliel, jeden z jej członków, będący faryzeuszem i bardzo poważanym przywódcą religijnym. Polecił wyprowadzić na chwilę apostołów, 35po czym przemówił:
—Izraelici! Dobrze się zastanówcie, co zrobić z tymi ludźmi. 36Jakiś czas temu bowiem wystąpił przeciw Rzymianom niejaki Teudas, który uważał się za kogoś niezwykłego. Zgromadził wokół siebie około czterystu uczniów, ale gdy go stracono, wszyscy jego zwolennicy rozproszyli się i nic z tego nie wynikło. 37Później, w czasie spisu ludności, zbuntował się Judasz Galilejczyk i pociągnął za sobą innych ludzi. On również zginął, a wszyscy jego zwolennicy pouciekali. 38Dlatego dobrze wam radzę: uwolnijcie tych ludzi i zostawcie ich w spokoju. Jeśli ich nauka i czyny mają tylko ludzkie źródło, to wkrótce utracą znaczenie. 39Ale jeśli to pochodzi od Boga, nie będziecie w stanie ich zwalczyć i może się okazać, że walczycie przeciwko Bogu.
Słowa Gamaliela przekonały Radę. 40Wezwali więc ponownie apostołów i kazali ich ubiczować. Zabronili im też przemawiać w imieniu Jezusa i wypuścili ich. 41Oni zaś wyszli z sali obrad ciesząc się, że Bóg uznał ich za godnych znoszenia cierpień z powodu Jezusa. 42I codziennie w świątyni i w domach nie przestawali nauczać i głosić, że Jezus jest Mesjaszem.
