Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 5:1-42

Ananias și Safira

1Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira, 2și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. 3Petru i‑a zis: „Ananias, de ce ți‑a umplut Satan3 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan. inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului? 4Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu!“ 5Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și‑a dat suflarea. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri. 6Cei tineri s‑au ridicat, l‑au învelit, l‑au scos afară și l‑au înmormântat.

7Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.

8Petru a întrebat‑o:

– Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?

Ea i‑a răspuns:

– Da, cu atât.

9Atunci Petru i‑a zis:

– De ce v‑ați înțeles între voi să‑L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!

10Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și‑a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; ei au dus‑o afară și au înmormântat‑o lângă soțul ei. 11O mare frică a cuprins toată biserica11 Prima apariție a acestui termen în această carte. Termenul, întrebuințat în LXX cu privire la adunarea lui Israel, era folosit în perioada NT pentru a desemna o adunare formată din cetățenii liberi, cu drept de vot, ai unei așezări. și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.

Prin apostoli se fac semne și minuni

12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon 13și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult. 14Totuși, tot mai mulți din cei ce credeau, – o mulțime de bărbați și femei –, erau adăugați la Domnul. 15Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și‑i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. 16Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându‑i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați.

Apostolii persecutați

17Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie, 18au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în închisoarea publică. 19Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i‑a condus afară și le‑a zis: 20„Duceți‑vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“ 21Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis‑de‑dimineață și au început să dea învățătură. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor21 Gr.: gerousia, o denumire diferită pentru același corp legislativ, Sinedriul (vezi 1 Macabei 12:6 și Flavius Josephus, Antichități, 13.5.8). fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși. 22Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i‑au găsit în închisoare, așa că s‑au întors și au anunțat, 23zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i‑am găsit stând la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!“ 24Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă. 25Cineva însă a venit și i‑a anunțat: „Iată că bărbații pe care i‑ați aruncat în închisoare stau în Templu și dau învățătură poporului!“ 26Atunci comandantul s‑a dus împreună cu gărzile și i‑a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor.

27I‑au adus și i‑au pus să stea înaintea Sinedriului.

Marele preot i‑a întrebat, 28zicând:

– Nu28 Unele mss nu conțin negația, redând textul ca o afirmație. v‑am poruncit răspicat să nu mai dați învățătură în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om!

29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis:

– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30Dumnezeul strămoșilor30 Lit.: taților. noștri L‑a înviat pe Isus, pe Care voi L‑ați ucis, pironindu‑L pe lemn. 31Pe El, Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț31 Vezi nota de la 3:15. și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. 32Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

33Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat și au vrut să‑i omoare. 34Dar un fariseu34 Fariseii formau o grupare religioasă care cunoștea și respecta cu strictețe litera Legii, precum și alte tradiții (reguli bazate pe o interpretare a Legii scrise: legea orală) [peste tot în carte]. pe nume Gamaliel34 Gamaliel I, zis „cel Bătrân“, președinte-patriarh (nasi) al Sinedriului, purtând titlul onorific de Raban („Învățătorul nostru“) – un titlu mai important decât cel de Rabbi („Învățătorul meu“) – fondatorul unei „dinastii“ rabinice (urmașii lui, Simon ben Gamaliel I, Gamaliel al II‑lea și Simon ben Gamaliel II vor deține funcția de nasi pe parcursul primelor două secole). Decretele pe care le‑a dat îl arată ca un om moderat, tolerant, care și‑a arătat grija îndeosebi față de categoriile marginalizate ale societății (străini, femei, văduve) [peste tot în carte]., un învățător al Legii respectat de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin. 35Apoi le‑a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni! 36Căci, nu demult, s‑a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s‑au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s‑a ales nimic de ei. 37După el, pe vremea recensământului37 Recensământul din anul 6 d.Cr. (vezi nota de la Lc. 2:2)., s‑a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. 38Iar acum, eu vă spun: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă, 39dar, dacă este de la Dumnezeu, nu‑i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“ Astfel, ei au fost convinși de el.

40Apoi i‑au chemat pe apostoli, i‑au biciuit, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul. 41Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându‑se că au fost considerați vrednici să fie umiliți pentru Numele Lui. 42Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să dea învățătură și să ducă vestea bună42 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu să ducă vestea bună. Isus este Cristosul.

Slovo na cestu

Skutky 5:1-42

Soud nad Ananiášem a Zafirou

1Svůj pozemek prodal i jistý Ananiáš a jeho manželka Zafira. 2Ti se však domluvili, že část získaných peněz odnese Ananiáš apoštolům a bude je vydávat za celou částku. 3Ale Petr mu řekl: „Ananiáši, tento podvod ti poradil sám ďábel. Tím, že se nás snažíš obelstít a vydáváš částku za celek, obelháváš vlastně svatého Ducha. 4Vždyť to pole bylo tvoje a mohl sis je klidně nechat. I stržené peníze patřily tobě a nikdo z nás by ti nevyčítal, kdyby sis je byl všechny ponechal. Co tě to jen napadlo? Chtěl jsi podvést nejen lidi, ale samotného Boha.“

5Když to Ananiáš vyslechl, zhroutil se mrtev na zem. Všechny, kdo se to dověděli, naplnila hrůza. 6Několik mladých mužů vyneslo Ananiášovo tělo, aby ho pohřbili.

7Asi za tři hodiny přišla také Zafira, která netušila, co se mezitím odehrálo. 8Petr se jí zeptal: „Poslyš, Zafiro, prodali jste to pole za tolik a za tolik?“ Odpověděla: „Ano, jistě za tolik.“ 9Na to Petr: „Proč jste se tak smluvili? To jste chtěli podvést Božího Ducha? Právě se vracejí chlapci, kteří pohřbili tvého muže. A tebe stihne stejný trest jako Ananiáše.“ 10Zafira padla k Petrovým nohám a zemřela. Ti mládenci právě vešli do dveří a hned museli jít vykonat ještě druhý pohřeb do stejného hrobu. 11To se samozřejmě rychle rozkřiklo nejen mezi věřícími, ale i mezi ostatními lidmi a všemi to hluboce otřáslo.

Apoštolové uzdravují mnoho nemocných

12Apoštolové se pravidelně scházeli v Šalomounově podloubí v chrámu, 13-14kde se je nikdo neodvážil rušit. Stali se totiž mezi jeruzalémským lidem velmi populárními pro divy a zázračná uzdravení, která se děla jejich prostřednictvím. 15Došlo to tak daleko, že když měl jít Petr do chrámu nebo zpět, lidé podél cesty připravovali nemocné na rohožích a nosítkách, aby na ně padl alespoň Petrův stín. 16Dokonce z širého okolí snášeli do Jeruzaléma nemocné a pomatené a všichni byli uzdraveni. A mnoho dalších mužů a žen uvěřilo Pánu a připojilo se k církvi.

Apoštolové čelí tvrdé opozici

17Toto hnutí vyvolalo žárlivost a strach především u nejvyššího kněze a jeho přívrženců – saducejů. Ti totiž učili, že se žádné zázraky – a natož vzkříšení z mrtvých – nedějí. 18Dali proto apoštoly zatknout a uvěznit, tentokrát do městské věznice. 19Boží anděl však v noci otevřel dveře žaláře, vyvedl apoštoly ven a povzbudil je: 20„Nebojte se, jděte zase do chrámu a říkejte lidem, jak mohou dosáhnout věčného života!“ 21Poslechli a už na úsvitě byli v chrámu a učili.

Mezitím velekněz a jeho stoupenci svolali zasedání velerady a přikázali, aby byli apoštolové předvedeni. 22Chrámoví strážci však našli vězení prázdné, vrátili se a podali hlášení: 23„Věznice je v naprostém pořádku, dveře zamčené, strážní u nich drželi řádně hlídku, ale když jsme odemkli, uvnitř nikdo nebyl.“ 24Velekněz, velitel a jeho chrámová stráž vyslechli tu zprávu a byli zmateni. Nevěděli, co si o tom mají myslet. 25Vtom někdo přiběhl a hlásil: „Ti muži, které jste včera uvěznili, jsou zase v chrámu a klidně mluví k lidem!“ 26Velitel tam spěchal se stráží, ale neodvážili se žádného násilí, protože lid by je ukamenoval. 27Apoštolové však s nimi šli dobrovolně před veleradu.

Velekněz je obvinil: 28„Copak jsme vám nezakázali Ježíšovo jméno veřejně vyslovit? Jak to, že jste naplnili celý Jeruzalém svými výklady o něm a nás označujete za jeho vrahy?“ 29Petr promluvil jménem ostatních apoštolů: „Boha přece musíme poslechnout víc než lidi. 30To Bůh našich praotců vzkřísil z mrtvých Ježíše, kterého jste vy zabili potupným způsobem na římském kříži. 31Bůh mu však svěřil veliký úkol Mesiáše a Vysvoboditele. Jenom on může Izraeli odpustit jeho hříchy, když se mu ovšem pokoříte. 32My jsme svědkové všeho, co říkáme. Jasným dokladem vám může být moc svatého Ducha, kterou Bůh dal těm, kdo si už dali říct a učinili pokání.“

33To ovšem veleradu rozzuřilo a ozvalo se volání, aby byli apoštolové popraveni. 34O slovo se však přihlásil známý farizejský učitel zákona Gamaliel, muž značné autority, a dal pokyn, aby na chvíli obžalované odvedli. 35Pak oslovil veleradu: „Izraelci, dobře si rozmyslete, co chcete udělat s těmito lidmi. 36Vzpomínáte na rozruch kolem Teuda? Ten ze sebe dělal velkou osobnost a shromáždil na čtyři sta přívrženců. Když však zemřel, jeho lidé se rozprchli a všechno utichlo. 37Nebo vzpomeňte na povstání Judy z Galileje za sčítání lidu. Měl hodně následovníků, ale i on zahynul a jeho tlupa se rozptýlila. 38A tak vám radím, nechte ty lidi prostě na pokoji. Jestli je to zase nějaké lidské hnutí, brzo se rozpadne. 39Stojí-li však za tím Bůh, nic proti tomu nezmůžete a vlastně byste se snažili bojovat s Bohem.“ Dali na jeho radu. 40Opět předvedli apoštoly, vyměřili jim obvyklý trest bičování a znovu jim přísně zakázali hlásat cokoliv o Ježíšovi a šířit jeho učení. Pak je propustili.

41Apoštolové šli ze soudu a radovali se, že byli vyznamenáni těžkostmi a utrpením pro jméno Pána Ježíše. 42Učili i nadále každý den o Ježíšovi a jak v soukromí, tak na veřejnosti ho prohlašovali za Božího Syna.