Faptele Apostolilor 5 – NTLR & KLB

Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 5:1-42

Ananias și Safira

1Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira, 2și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. 3Petru i‑a zis: „Ananias, de ce ți‑a umplut Satan3 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan. inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului? 4Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu!“ 5Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și‑a dat suflarea. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri. 6Cei tineri s‑au ridicat, l‑au învelit, l‑au scos afară și l‑au înmormântat.

7Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.

8Petru a întrebat‑o:

– Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?

Ea i‑a răspuns:

– Da, cu atât.

9Atunci Petru i‑a zis:

– De ce v‑ați înțeles între voi să‑L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!

10Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și‑a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; ei au dus‑o afară și au înmormântat‑o lângă soțul ei. 11O mare frică a cuprins toată biserica11 Prima apariție a acestui termen în această carte. Termenul, întrebuințat în LXX cu privire la adunarea lui Israel, era folosit în perioada NT pentru a desemna o adunare formată din cetățenii liberi, cu drept de vot, ai unei așezări. și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.

Prin apostoli se fac semne și minuni

12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon 13și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult. 14Totuși, tot mai mulți din cei ce credeau, – o mulțime de bărbați și femei –, erau adăugați la Domnul. 15Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și‑i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. 16Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându‑i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați.

Apostolii persecutați

17Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie, 18au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în închisoarea publică. 19Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i‑a condus afară și le‑a zis: 20„Duceți‑vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“ 21Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis‑de‑dimineață și au început să dea învățătură. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor21 Gr.: gerousia, o denumire diferită pentru același corp legislativ, Sinedriul (vezi 1 Macabei 12:6 și Flavius Josephus, Antichități, 13.5.8). fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși. 22Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i‑au găsit în închisoare, așa că s‑au întors și au anunțat, 23zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i‑am găsit stând la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!“ 24Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă. 25Cineva însă a venit și i‑a anunțat: „Iată că bărbații pe care i‑ați aruncat în închisoare stau în Templu și dau învățătură poporului!“ 26Atunci comandantul s‑a dus împreună cu gărzile și i‑a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor.

27I‑au adus și i‑au pus să stea înaintea Sinedriului.

Marele preot i‑a întrebat, 28zicând:

– Nu28 Unele mss nu conțin negația, redând textul ca o afirmație. v‑am poruncit răspicat să nu mai dați învățătură în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om!

29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis:

– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30Dumnezeul strămoșilor30 Lit.: taților. noștri L‑a înviat pe Isus, pe Care voi L‑ați ucis, pironindu‑L pe lemn. 31Pe El, Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț31 Vezi nota de la 3:15. și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. 32Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

33Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat și au vrut să‑i omoare. 34Dar un fariseu34 Fariseii formau o grupare religioasă care cunoștea și respecta cu strictețe litera Legii, precum și alte tradiții (reguli bazate pe o interpretare a Legii scrise: legea orală) [peste tot în carte]. pe nume Gamaliel34 Gamaliel I, zis „cel Bătrân“, președinte-patriarh (nasi) al Sinedriului, purtând titlul onorific de Raban („Învățătorul nostru“) – un titlu mai important decât cel de Rabbi („Învățătorul meu“) – fondatorul unei „dinastii“ rabinice (urmașii lui, Simon ben Gamaliel I, Gamaliel al II‑lea și Simon ben Gamaliel II vor deține funcția de nasi pe parcursul primelor două secole). Decretele pe care le‑a dat îl arată ca un om moderat, tolerant, care și‑a arătat grija îndeosebi față de categoriile marginalizate ale societății (străini, femei, văduve) [peste tot în carte]., un învățător al Legii respectat de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin. 35Apoi le‑a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni! 36Căci, nu demult, s‑a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s‑au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s‑a ales nimic de ei. 37După el, pe vremea recensământului37 Recensământul din anul 6 d.Cr. (vezi nota de la Lc. 2:2)., s‑a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. 38Iar acum, eu vă spun: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă, 39dar, dacă este de la Dumnezeu, nu‑i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“ Astfel, ei au fost convinși de el.

40Apoi i‑au chemat pe apostoli, i‑au biciuit, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul. 41Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându‑se că au fost considerați vrednici să fie umiliți pentru Numele Lui. 42Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să dea învățătură și să ducă vestea bună42 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu să ducă vestea bună. Isus este Cristosul.

Korean Living Bible

사도행전 5:1-42

1아나니아라는 사람이 자기 아내 삽비라와 의논하고 땅을 팔아 그 돈에서 얼

2마는 감추고 나머지만 사도들 앞에 가져왔다.

3그러나 베드로는 아나니아에게 이렇게 말하였다. “어째서 당신은 마음에 사탄이 가득하여 성령님을 속이고 땅값의 일부를 감추었소?

4땅을 팔기 전에도 그것은 당신의 것이 아니었소? 그리고 땅을 판 후에도 그 돈을 당신 마음대로 할 수 있지 않았소? 그런데 어째서 이런 일을 생각하게 되었소? 당신은 사람에게 거짓말한 것이 아니라 하나님께 거짓말한 것이오.”

5아나니아가 이 말을 듣고 쓰러져 죽자 이 소문을 듣는 사람들이 모두 크게 두려워하였다.

6그때 젊은 사람들이 들어와 그 시체를 싸서 메고 나가 묻었다.

7세 시간쯤 지난 후에 그의 아내가 일어난 일을 알지 못하고 들어왔다.

8베드로가 그녀에게 “땅을 판 돈이 모두 이것뿐이오?” 하고 묻자 그녀는 “예, 이것뿐입니다” 하고 대답하였다.

9그래서 베드로가 그녀에게 이렇게 말하였다. “어째서 당신들은 서로 짜고 주의 영을 시험하려고 하시오? 당신의 남편을 묻고 오는 사람들이 문 앞에 이르렀으니 이번에는 당신을 메고 나갈 것이오.”

10그러자 즉시 그 여자도 베드로의 발 앞에 쓰러져 죽었다. 그 젊은 사람들이 들어와 여자가 죽은 것을 보고 메어다가 그녀의 남편 곁에 묻었다.

11그래서 온 교회와 이 소문을 듣는 사람들이 모두 크게 두려워하였다.

12그리고 사도들을 통해서 사람들 가운데 기적과 놀라운 일들이 많이 일어났으며 믿는 사람들은 모두 한마음이 되어 솔로몬 행각에 모이곤 하였다.

13그 밖의 사람들은 감히 그들과 어울리지 못했으나 백성들은 그들을 존경하였다.

14그리고 주님을 믿는 남녀의 수가 점점 더 늘어가자

15사람들은 심지어 환자들을 업고 길거리로 나와서 간이 침대나 자리에 눕혀 놓고 베드로가 지나갈 때 그림자라도 덮이기를 바랐으며

16또 예루살렘 부근 사람들도 많이 몰려왔는데 그들도 환자들과 더러운 귀신들에게 고통당하는 사람들을 데리고 와서 모두 고침을 받았다.

사도들이 다시 잡힘

17그러나 대제사장과 그와 한패인 사두개파 사람들은 사도들을 몹시 시기하여

18그들을 잡아다가 감옥에 가뒀다.

19그러나 밤중에 주님의 천사가 감옥의 문을 열고 그들을 데리고 나와

20이렇게 말하였다. “너희는 성전으로 가서 백성들에게 이 생명의 말씀을 모두 전하여라.”

21그래서 사도들은 그 말을 듣고 새벽에 성전으로 가서 사람들을 가르치기 시작하였다. 한편 대제사장과 그의 동료들은 의회를 소집하고 이스라엘 원로들을 모은 다음 사도들을 끌어내오라고 사람을 감옥으로 보냈다.

22그러나 5:22 또는 ‘관속들’성전 경비병들은 감옥에 가서 사도들을 보지 못하고 돌아와 이렇게 보고하였다.

23“우리가 가 보니 감옥은 단단히 잠겨 있었고 문마다 간수들이 지키고 섰는데 문을 열고 보니 감방 안에는 한 사람도 없었습니다.”

24성전 경비대장과 제사장들은 이 말을 듣고 도대체 어떻게 된 일인지 몰라 몹시 당황하였다.

25그때 어떤 사람이 와서 그들에게 “여러분이 감옥에 가두었던 사람들이 성전에서 백성들을 가르치고 있습니다” 하고 일러 주었다.

26성전 경비대장이 부하들과 함께 가서 사도들을 잡아왔으나 사람들이 자기들을 돌로 칠까 봐 두려워서 폭력을 쓰지는 않았다.

27그들이 사도들을 끌어다가 의회 앞에 세우자 대제사장이 이렇게 심문하였다.

28“우리가 너희에게 예수의 이름으로 가르치지 말라고 엄하게 명령하지 않았느냐? 그런데도 온 예루살렘에 너희 가르침을 퍼뜨려 너희가 그의 죽음에 대한 책임을 우리에게 돌리려 하고 있다.”

29그래서 베드로와 다른 사도들이 대답하였다. “우리는 사람보다 하나님에게 순종해야 합니다.

30우리 조상들의 하나님께서 여러분이 십자가에 달아 죽인 예수님을 다시 살리셨습니다.

31그리고 하나님은 이스라엘이 회개하고 죄 사함을 받도록 하시려고 예수님을 자기 오른편에 높이셔서 5:31 또는 ‘인도자’왕과 구주가 되게 하셨습니다.

32우리는 이 일의 증인이며 하나님께서 자기에게 순종하는 사람들에게 주신 성령님도 그 증인이십니다.”

33이 말을 듣자 그들은 화가 머리 끝까지 치밀어 올라 사도들을 죽이려고 하였다.

34그때 율법학자로 사람들의 존경을 받던 바리새파 사람이며 의회 의원인 가말리엘이 일어나 사도들을 잠깐 밖에 내보낸 후

35이렇게 말하였다. “이스라엘 사람 여러분, 신중히 생각하고 이 사람들을 처리하십시오.

36전에 드다가 나타나 자기가 대단한 인물이라고 떠들어대자 약 400명의 사람들이 그에게 모여들더니 그가 죽음을 당하자 그를 따르던 사람들이 다 흩어지고 말았습니다.

37그 후에 인구 조사를 할 때 갈릴리 사람 유다가 나타나 사람들을 꾀어 자기를 따르게 하였으나 그도 죽고 따르던 사람들도 다 흩어지고 말았습니다.

38그래서 하는 말입니다만 이 사람들에게 간섭하지 말고 내버려 두는 것이 어떻겠습니까? 만일 이들의 계획이나 하는 일이 사람의 생각에서 나왔다면 무너질 것이고

39그것이 하나님에게서 온 것이라면 아무도 무너뜨릴 수 없고 오히려 하나님을 대적하는 자가 될 것입니다.”

40의회는 가말리엘이 권하는 말을 받아들여 사도들을 불러다가 매질한 후에 예수의 이름으로 말하지 말라고 명령하고 그들을 놓아 주었다.

41사도들은 예수님을 위해 모욕당할 만큼 가치 있는 자로 여김을 받게 된 것을 기뻐하며 의회에서 나왔다.

42그들은 날마다 성전에서, 그리고 집집마다 찾아다니면서 예수님이 그리스도라는 것을 쉬지 않고 가르치며 전도하였다.