Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii1 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi 23:8) [peste tot în carte]. Vezi și Flavius Josephus, Istoria II.8.14 și Antichități XVIII.1.4., 2foarte supărați din cauză că dădeau învățătură poporului și vesteau în Numele lui Isus învierea dintre cei morți. 3Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. 4Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii.
5În ziua următoare s‑au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii5 Probabil membri laici ai Sinedriului, capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]. și cărturarii5 Lit.: scribi, în sensul de erudiți, experți în Lege; cei care studiau, interpretau și învățau atât Legea lui Moise, cât și legile și reglementările tradiționale. Majoritatea erau farisei [peste tot în carte]., 6marele preot Ana6 Mare preot între anii 6–15 d.Cr., când a fost destituit de către romani. Probabil unii iudei nu au acceptat această destituire, considerând că marele preot era numit pe viață (vezi Num. 25:13). Este posibil, de asemenea, ca persoana care a fost mare preot să‑și fi păstrat, din respect, titlul. O altă opinie este aceea că Ana a continuat să dețină puterea din spatele scenei, chiar dacă nu mai era mare preot., Caiafa6 Caiafa, ginerele lui Ana, a fost mare preot între anii 18–36 d.Cr., Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți.
7I‑au pus pe apostoli să stea în mijloc și i‑au întrebat:
– Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta?
8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a răspuns:
– Conducători și bătrâni ai poporului, 9dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, 10să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L‑ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți! 11Acesta este:
„Piatra, care a fost disprețuită de voi11 Petru introduce în citat pronumele voi pentru a aplica textul în mod direct conducătorilor religioși ai lui Israel., zidarii,
care a devenit Piatra din capul unghiului.11 Vezi Ps. 118:22.“
12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!
13Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți13 Nu în sensul că erau analfabeți. În perioada NT, printre evrei exista un nivel foarte ridicat de alfabetizare, datorită în special școlilor de pe lângă sinagogi. Ideea este că Petru și Ioan nu aveau educație rabinică, așa cum avea, de exemplu, Pavel. și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14Însă, văzându‑l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au avut ce să zică. 15Prin urmare, le‑au poruncit să iasă afară din Sinedriu15 Aram.: sanhedrin, care înseamnă adunare. Sanhedrinul desemna atât o curte de justiție locală, întrunindu‑se în orașe și numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât și curtea supremă de justiție, care se întrunea în Ierusalim și număra 71 de membri (Marele Sanhedrin). În cazul de față se face referire, probabil, la curtea supremă de justiție. și s‑au sfătuit între ei, zicând: 16„Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s‑a făcut un semn clar, și nu‑l putem nega. 17În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să‑i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“ 18I‑au chemat și le‑au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu mai dea învățătură în Numele lui Isus. 19Însă Petru și Ioan, răspunzând, le‑au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“ 21După ce i‑au amenințat din nou, le‑au dat drumul, neștiind cum să‑i pedepsească, din cauza poporului, deoarece toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
Credincioșii se roagă pentru a primi îndrăzneală
23După ce li s‑a dat drumul, s‑au dus la ai lor și le‑au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. 24Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului25 Lit.: tatălui. nostru David, robul Tău, astfel:
«De ce se întărâtă neamurile
și cugetă popoarele lucruri fără folos?
26Regii pământului stau adunați
și conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului26 Gr.: Cristos. Ebr. și aram.: Mașiah. Său.»26 Vezi Ps. 2:1-2.
27Căci într-adevăr, împotriva Robului27, 30 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Tău cel sfânt, Isus, pe Care L‑ai uns Tu, s‑au adunat în această cetate Irod27 Textul face referire la tetrarhul Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.). Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor., Ponțiu Pilat27 Vezi nota de la 3:13., neamurile și popoarele27 Cu referire, se pare, la cele 12 seminții ale lui Israel. lui Israel, 28ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29Și acum, Doamne, uită‑te la amenințările lor și dă‑le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! 30Întinde‑Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus!“
31După ce s‑au rugat fierbinte, locul unde erau adunați s‑a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Credincioșii își împart între ei averile
32Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și‑n gând și niciunul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. 34Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de ogoare sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau 35și‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, 37a vândut un ogor care‑i aparținea și apoi a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.
Lʼarresto di Pietro e Giovanni
1Stavano ancora parlando al popolo, quando sopraggiunsero i capi sacerdoti, i capitani della polizia del tempio ed alcuni Sadducei. 2Erano indignati dal fatto che Pietro e Giovanni insegnassero al popolo, ma soprattutto perché proclamavano ai quattro venti che, grazie a Gesù, era possibile risorgere dalla morte. 3Perciò li arrestarono e, poiché era già sera, li gettarono in prigione fino al giorno dopo. 4Tuttavia molte persone che avevano udito le parole degli apostoli credettero, e a questo punto il numero dei credenti aumentò fino a cinquemila uomini.
5Il giorno dopo, i capi del popolo, gli anziani e tutti i capi giudei si riunirono a Gerusalemme. 6Cʼera Anna, il sommo sacerdote Caifa, Giovanni, Alessandro ed altri parenti del sommo sacerdote. 7I due discepoli furono portati alla loro presenza. «Chi vi ha autorizzato a fare queste cose?» gli chiesero.
8Allora Pietro, pieno di Spirito Santo, disse loro: «Capi e anziani del nostro popolo, ascoltate! 9Se vi riferite alla buona azione fatta allo storpio ed al modo in cui è stato guarito, 10sia ben chiaro a voi e a tutto il popolo dʼIsraele che questo è avvenuto nel nome e per merito di Gesù di Nazaret, il Messia, lʼuomo che voi avete crocifisso, ma che Dio ha resuscitato! È per merito suo che questʼuomo si presenta a voi completamente guarito! 11Perché Gesù, il Messia, è quello a cui si riferiscono le Scritture, quando dicono: “È lui la pietra che voi costruttori avete scartato e che è diventata la pietra angolare”. 12Gesù Cristo e nessun altro può darci salvezza! Non esiste altro nome sotto il cielo che gli uomini possano invocare, per essere salvati!».
13Davanti alla sicurezza di Pietro e di Giovanni, noti a tutti come popolani senza cultura, i presenti restarono stupiti riconoscendoli come coloro che erano stati con Gesù. 14Vedendo poi, lì in piedi, vicino a loro quellʼuomo che era stato guarito, non sapevano proprio che cosa rispondere. 15Allora fecero uscire Pietro e Giovanni dalla camera del consiglio e si misero a discutere tra loro.
16«Che ne facciamo di questi uomini?» si chiedevano. «Non possiamo certo negare che abbiano compiuto un grande miracolo, tutta Gerusalemme ne è al corrente! 17Forse, possiamo vietare loro di fare propaganda. Dobbiamo proibire loro con severe minacce, di parlare ancora di Gesù, così la cosa non si diffonderà ancora di più». 18Perciò, dopo averli richiamati, ordinarono loro di non parlare più di Gesù, e tanto meno di insegnare nel suo nome.
19Ma Pietro e Giovanni risposero: «Decidete voi stessi che cosʼè più giusto davanti a Dio: obbedire a voi, oppure a Lui? 20Come facciamo a non parlare delle cose meravigliose che abbiamo visto e udito da Gesù?»
21Allora quelli li minacciarono di nuovo poi finalmente li lasciarono andare, perché non sapevano come punirli senza provocare una rivolta. Tutti, infatti, glorificavano Dio per il miracolo avvenuto: 22la guarigione di un uomo zoppo da quarantʼanni.
23Appena liberi, Pietro e Giovanni ritornarono dagli altri discepoli, a cui riferirono ciò che avevano detto i capi sacerdoti e gli anziani.
24Dopo averli ascoltati, tutti i credenti pregarono insieme:
«O Signore, sei tu che hai creato il cielo e la terra, il mare e tutte le cose che essi contengono. 25-26Sei tu, che per mezzo dello Spirito Santo parlasti per bocca di Davide, nostro antenato e tuo servo. Tu stesso gli hai fatto dire: “Perché si agitano le nazioni? Perché i popoli perdono tempo in progetti inutili? I re della terra si preparano alla battaglia; i governanti complottano contro il Signore e contro il suo Consacrato.” Ecco, 27questo è ciò che sta succedendo oggi in questa città! Infatti Erode, Ponzio Pilato, tutti i Romani e il popolo dʼIsraele si sono uniti contro Gesù, il tuo Santo Servo. 28Hanno fatto ciò che tu, o Signore, nella tua saggezza e potenza, avevi stabilito che avvenisse. 29Ma ora, o Signore, considera le loro minacce e concedi a noi, tuoi servi, di annunciare la tua parola con grande coraggio. 30Stendi la tua mano per guarire e perché si facciano miracoli e prodigi nel nome del tuo Santo Servo: Gesù!»
31Appena ebbero finito questa preghiera, lʼedificio dove si erano riuniti tremò: tutti furono pieni di Spirito Santo e, sicuri più che mai, cominciarono a predicare il messaggio di Dio.
Due modi per impiegare il denaro
32Tutti i credenti vivevano dʼamore e dʼaccordo; nessuno considerava suo ciò che possedeva, ma tenevano tutto in comune. 33Gli apostoli predicavano in modo davvero convincente che il Signore Gesù era resuscitato, e i credenti erano guidati dalla grazia di Dio. 34-35Fra loro, infatti, non cʼera nessun povero, perché tutti quelli che possedevano case o terreni li vendevano, e consegnavano agli apostoli il denaro da distribuire a ciascuno secondo le necessità.
36Così fece, ad esempio un certo Giuseppe soprannominato Barnaba, il predicatore, della tribù di Levi, oriundo di Cipro. Barnaba aveva un campo, 37lo vendette e portò il ricavato agli apostoli da distribuire fra i più bisognosi.
