Petru și Ioan înaintea Sinedriului
1În timp ce Petru și Ioan vorbeau poporului, au venit la ei preoții, comandantul gărzii Templului și saducheii1 Saducheii formau gruparea cea mai influentă pe plan politic, membrii ei făcând parte din familiile preoțești. Ei respingeau învățăturile despre înviere, îngeri și duhuri (vezi 23:8) [peste tot în carte]. Vezi și Flavius Josephus, Istoria II.8.14 și Antichități XVIII.1.4., 2foarte supărați din cauză că dădeau învățătură poporului și vesteau în Numele lui Isus învierea dintre cei morți. 3Au pus mâna pe ei și i‑au aruncat în închisoare până în ziua următoare, căci era deja seară. 4Însă mulți dintre cei ce auziseră cuvântarea au crezut, și numărul bărbaților a ajuns la aproape cinci mii.
5În ziua următoare s‑au adunat în Ierusalim conducătorii lor, bătrânii5 Probabil membri laici ai Sinedriului, capi ai celor mai importante familii evreiești [peste tot în carte]. și cărturarii5 Lit.: scribi, în sensul de erudiți, experți în Lege; cei care studiau, interpretau și învățau atât Legea lui Moise, cât și legile și reglementările tradiționale. Majoritatea erau farisei [peste tot în carte]., 6marele preot Ana6 Mare preot între anii 6–15 d.Cr., când a fost destituit de către romani. Probabil unii iudei nu au acceptat această destituire, considerând că marele preot era numit pe viață (vezi Num. 25:13). Este posibil, de asemenea, ca persoana care a fost mare preot să‑și fi păstrat, din respect, titlul. O altă opinie este aceea că Ana a continuat să dețină puterea din spatele scenei, chiar dacă nu mai era mare preot., Caiafa6 Caiafa, ginerele lui Ana, a fost mare preot între anii 18–36 d.Cr., Ioan, Alexandru și toți cei care erau din neamul marilor preoți.
7I‑au pus pe apostoli să stea în mijloc și i‑au întrebat:
– Prin ce putere sau în numele cui ați făcut aceasta?
8Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le‑a răspuns:
– Conducători și bătrâni ai poporului, 9dacă suntem cercetați astăzi pentru o faptă bună făcută unui om neputincios și pentru felul în care a fost el vindecat, 10să vă fie cunoscut vouă tuturor și întregului popor Israel că acest om stă sănătos înaintea voastră în Numele lui Isus Cristos nazarineanul, Cel pe Care voi L‑ați răstignit, dar pe Care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți! 11Acesta este:
„Piatra, care a fost disprețuită de voi11 Petru introduce în citat pronumele voi pentru a aplica textul în mod direct conducătorilor religioși ai lui Israel., zidarii,
care a devenit Piatra din capul unghiului.11 Vezi Ps. 118:22.“
12În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți!
13Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și când au înțeles că erau oameni neinstruiți13 Nu în sensul că erau analfabeți. În perioada NT, printre evrei exista un nivel foarte ridicat de alfabetizare, datorită în special școlilor de pe lângă sinagogi. Ideea este că Petru și Ioan nu aveau educație rabinică, așa cum avea, de exemplu, Pavel. și de rând, au rămas uimiți și au înțeles că fuseseră cu Isus. 14Însă, văzându‑l stând lângă ei pe omul care fusese vindecat, n‑au avut ce să zică. 15Prin urmare, le‑au poruncit să iasă afară din Sinedriu15 Aram.: sanhedrin, care înseamnă adunare. Sanhedrinul desemna atât o curte de justiție locală, întrunindu‑se în orașe și numărând 23 de membri (sanhedrine mici), cât și curtea supremă de justiție, care se întrunea în Ierusalim și număra 71 de membri (Marele Sanhedrin). În cazul de față se face referire, probabil, la curtea supremă de justiție. și s‑au sfătuit între ei, zicând: 16„Ce să le facem oamenilor acestora? Căci este știut de către toți locuitorii Ierusalimului că prin ei s‑a făcut un semn clar, și nu‑l putem nega. 17În schimb, pentru ca acest lucru să nu se răspândească și mai departe în popor, să‑i amenințăm, ca să nu mai vorbească niciunui om în Numele acesta!“ 18I‑au chemat și le‑au poruncit să nu mai vorbească deloc și să nu mai dea învățătură în Numele lui Isus. 19Însă Petru și Ioan, răspunzând, le‑au zis: „Judecați voi înșivă dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu! 20Căci nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit!“ 21După ce i‑au amenințat din nou, le‑au dat drumul, neștiind cum să‑i pedepsească, din cauza poporului, deoarece toți Îl slăveau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 22Căci omul asupra căruia se înfăptuise semnul acesta de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.
Credincioșii se roagă pentru a primi îndrăzneală
23După ce li s‑a dat drumul, s‑au dus la ai lor și le‑au istorisit tot ce le spuseseră conducătorii preoților și bătrânii. 24Când au auzit ei aceste lucruri, și‑au ridicat glasul în același gând către Dumnezeu și au zis: „Stăpâne, Tu, Cel Care ai făcut cerul, pământul, marea și tot ce este în ele, 25Tu ai vorbit, prin Duhul Sfânt, prin gura strămoșului25 Lit.: tatălui. nostru David, robul Tău, astfel:
«De ce se întărâtă neamurile
și cugetă popoarele lucruri fără folos?
26Regii pământului stau adunați
și conducătorii se strâng laolaltă
împotriva Domnului și împotriva Unsului26 Gr.: Cristos. Ebr. și aram.: Mașiah. Său.»26 Vezi Ps. 2:1-2.
27Căci într-adevăr, împotriva Robului27, 30 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Tău cel sfânt, Isus, pe Care L‑ai uns Tu, s‑au adunat în această cetate Irod27 Textul face referire la tetrarhul Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare (care a domnit între anii 37–4 î.Cr.). Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor., Ponțiu Pilat27 Vezi nota de la 3:13., neamurile și popoarele27 Cu referire, se pare, la cele 12 seminții ale lui Israel. lui Israel, 28ca să facă tot ceea ce mâna Ta și planul Tău au hotărât mai dinainte să se întâmple. 29Și acum, Doamne, uită‑te la amenințările lor și dă‑le robilor Tăi toată îndrăzneala ca să vorbească despre Cuvântul Tău! 30Întinde‑Ți mâna ca să se facă vindecări, semne și minuni prin Numele Robului Tău cel sfânt, Isus!“
31După ce s‑au rugat fierbinte, locul unde erau adunați s‑a cutremurat, și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Credincioșii își împart între ei averile
32Mulțimea celor ce crezuseră era una în inimă și‑n gând și niciunul nu spunea că vreunul din bunurile lui este al lui, ci aveau toate în comun. 33Apostolii depuneau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus și un mare har era peste ei toți. 34Căci nu era nimeni printre ei în nevoie, pentru că toți cei ce erau proprietari de ogoare sau case le vindeau, iar prețul lucrurilor vândute îl aduceau 35și‑l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie. 36Iosif, numit de apostoli și Barnabas, care tradus înseamnă „Fiul încurajării“, un levit originar din Cipru, 37a vândut un ogor care‑i aparținea și apoi a adus banii și i‑a pus la picioarele apostolilor.
Petrus und Johannes werden verhört
1Noch während Petrus und Johannes zu den Leuten sprachen, kamen einige Priester und Sadduzäer zusammen mit dem Hauptmann der Tempelwache auf sie zu. 2Sie waren empört, weil Petrus und Johannes in aller Öffentlichkeit lehrten. Erst recht störten sie sich daran, dass diese Männer verkündeten, Jesus sei auferstanden und es gebe somit eine Auferstehung der Toten. 3Sie ließen die beiden Apostel verhaften und über Nacht ins Gefängnis sperren, weil es inzwischen Abend geworden war. 4Aber viele von den Zuhörern begannen durch die Predigt der Apostel an Jesus zu glauben, so dass nun etwa fünftausend Männer zur Gemeinde gehörten, Frauen und Kinder nicht mitgerechnet.
5Am nächsten Morgen versammelte sich der Hohe Rat in Jerusalem. Dazu gehörten die führenden Männer der Stadt, die Schriftgelehrten 6und der Hohepriester Hannas4,6 Hannas hatte 6–15 n.Chr. das Amt des Hohenpriesters inne, behielt aber nach jüdischem Gesetz diesen Titel auf Lebenszeit und hatte weiterhin großen Einfluss., außerdem Kaiphas, Johannes, Alexander und alle anderen aus der Verwandtschaft des Hohenpriesters. 7Sie ließen Petrus und Johannes hereinbringen und fragten sie: »Wer hat euch für das, was ihr getan habt, die Kraft und den Auftrag gegeben?«
8Erfüllt vom Heiligen Geist antwortete ihnen Petrus: »Ihr führenden Männer und Oberhäupter unseres Volkes! 9Wir werden heute vor Gericht gestellt, weil wir einem Kranken geholfen haben. Auf die Frage, wie der Mann hier gesund geworden ist, 10gibt es nur eine Antwort, und die wollen wir euch und dem ganzen Volk Israel gern geben: Dass dieser Mann geheilt wurde, geschah allein im Namen von Jesus Christus aus Nazareth. Er ist es, den ihr gekreuzigt habt und den Gott von den Toten auferweckte. 11Jesus ist der Stein, von dem in der Heiligen Schrift gesprochen wird: Ihr Bauleute habt ihn als unbrauchbar weggeworfen. Nun aber ist er zum Grundstein des ganzen Hauses geworden.4,11 Vgl. Psalm 118,22. 12Nur Jesus kann den Menschen Rettung bringen. Nichts und niemand sonst auf der ganzen Welt rettet uns.4,12 Wörtlich: Und in keinem anderen ist die Rettung. Es gibt auch keinen anderen Namen unter dem Himmel, der den Menschen gegeben worden ist (und) durch den wir gerettet werden können. – Vgl. »Name Gottes« in den Sacherklärungen.«
13Die Mitglieder des Hohen Rates wunderten sich darüber, mit welcher Sicherheit Petrus und Johannes auftraten; wussten sie doch, dass es einfache Leute ohne besondere Bildung waren. Aber sie erkannten die beiden als Jünger von Jesus wieder. 14Sie wussten nicht, was sie den beiden entgegenhalten sollten, denn der Geheilte stand vor ihnen. 15Deshalb ließen sie zunächst einmal die Angeklagten aus dem Sitzungssaal führen und berieten sich:
16»Was sollen wir nur mit diesen Leuten anfangen? Dass durch sie ein Wunder geschehen ist, können wir nicht bestreiten. Die Nachricht davon hat sich bereits in ganz Jerusalem herumgesprochen. 17Damit sich ihre Botschaft unter dem Volk aber nicht noch weiter ausbreitet, sollten wir ihnen streng verbieten, jemals wieder zu predigen und sich dabei auf diesen Jesus zu berufen.« 18Nachdem sie die Apostel wieder in den Sitzungssaal gerufen hatten, verboten sie ihnen nachdrücklich, noch einmal als Lehrer aufzutreten und in der Öffentlichkeit von Jesus zu reden. 19Aber Petrus und Johannes antworteten nur: »Urteilt selbst: Ist es vor Gott recht, euch mehr zu gehorchen als ihm? 20Wir können unmöglich verschweigen, was wir gesehen und gehört haben!« 21Da verwarnte der Hohe Rat die Apostel noch einmal, ließ sie jedoch ohne eine Strafe frei, weil er sonst Unruhe im Volk befürchtete. Denn alle Menschen in Jerusalem lobten Gott für das, was er getan hatte. 22Immerhin war der Mann, an dem dieses Wunder geschah, von Geburt an über vierzig Jahre lang gelähmt gewesen.
Die Apostel berichten der Gemeinde
23Kaum waren Petrus und Johannes frei, gingen sie zu den anderen Gläubigen und berichteten, was ihnen die obersten Priester und die führenden Männer des Volkes angedroht hatten. 24Da beteten alle gemeinsam zu Gott: »Herr, du hast den Himmel, die Erde und das Meer erschaffen und dazu alles, was lebt. 25Es sind deine Worte, die unser Vater David, dein Diener, durch den Heiligen Geist gesprochen hat: ›Warum geraten die Völker in Aufruhr? Weshalb schmieden sie Pläne, die doch zu nichts führen? 26Die Mächtigen dieser Welt rebellieren. Sie verschwören sich gegen Gott und den König, den er erwählt und eingesetzt hat.‹4,26 Psalm 2,1‒2. Das griechische Wort heißt »Christus« (= der gesalbte König). Vgl. »salben/Salbung« in den Sacherklärungen. 27Genau das ist in dieser Stadt geschehen. Sie haben sich verbündet: Herodes und Pontius Pilatus, Menschen aus anderen Völkern und ganz Israel. Sie sind eins geworden im Kampf gegen Jesus, deinen heiligen Diener, den du als Retter zu uns gesandt hast. 28Doch sie erfüllten nur, was du in deiner Macht schon seit langem geplant und beschlossen hattest. 29Und nun, Herr, höre ihre Drohungen! Hilf allen, die an dich glauben, deine Botschaft mutig und unerschrocken weiterzusagen. 30Zeig deine Macht! Lass Heilungen, Zeichen und Wunder geschehen, wenn wir den Namen von Jesus, deinem heiligen Diener, anrufen!«
31Als sie gebetet hatten, bebte die Erde an dem Ort, wo sie zusammengekommen waren. Sie wurden alle mit dem Heiligen Geist erfüllt und verkündeten furchtlos Gottes Botschaft.
Die Gemeinde wächst
32Alle, die zum Glauben an Jesus gefunden hatten, waren ein Herz und eine Seele. Niemand betrachtete sein Eigentum als privaten Besitz, sondern alles gehörte ihnen gemeinsam. 33Mit großer Überzeugungskraft berichteten die Apostel von der Auferstehung des Herrn Jesus, und alle erlebten Gottes Güte. 34Keiner der Gläubigen musste Not leiden. Denn wenn es an irgendetwas fehlte, war jeder gerne bereit, Häuser oder Äcker zu verkaufen 35und das Geld den Aposteln zu übergeben. Die verteilten es an die Bedürftigen. 36Josef, ein Levit aus Zypern, gehörte auch zu denen, die ihr Hab und Gut zur Verfügung stellten. Die Apostel nannten ihn Barnabas, das heißt übersetzt: »der anderen Mut macht«. 37Er verkaufte seinen Acker und überreichte das Geld den Aposteln.
