Călătoria spre Roma
1Când s‑a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l‑au predat atât pe Pavel, cât și pe alți prizonieri unui centurion pe nume Iulius, centurion al regimentului imperial1 Lit.: cohortei Augusta. Deși există evidențe istorice ale existenței unor cohorte Augusta (cohorta Augusta I în Siria, în timpul lui Augustus și cohorta Augusta a III‑a la Roma), cel mai probabil aici este vorba despre așa‑numiții speculatores, o unitate specială care nu aparținea de o legiune anume, jucând un rol important în situația unor intrigi militare.. 2Ne‑am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre câteva locuri din Asia2 Vezi nota de la 2:9.. Cu noi era și Aristarhus, un macedonean din Tesalonic. 3În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s‑a purtat cu bunăvoință față de Pavel și i‑a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. 4Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau împotrivă. 5Am navigat în largul mării – pe lângă Cilicia și Pamfilia – și ne‑am coborât la Myra, în Lycia. 6Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne‑a îmbarcat pe ea. 7Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu lângă Cnidus7 Numele unei peninsule de pe coasta de sud‑vest a Asiei Mici.. Fiindcă vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Capul Salmone. 8După ce am trecut de el cu greu, am ajuns într‑un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.
9Trecuse destul de mult timp și călătoria devenea deja periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului9 Este vorba despre postul ținut de Ziua Ispășirii (10 Tișri, septembrie-octombrie). Din sursele istorice aflăm că navigația pe Mediterană era considerată periculoasă în a doua jumătate a lui septembrie și imposibilă în a doua jumătate a lui noiembrie.. Prin urmare, Pavel i‑a sfătuit 10și le‑a zis: „Oamenilor10, 21, 25 Lit.: Bărbaților., văd că această călătorie urmează să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere, nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre.“ 11Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel. 12Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud‑vest și nord-vest – și să ierneze acolo.
Furtună pe mare
13Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că‑și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de‑a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. 14Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo14 Sau: Nord-Esticul. Denumirea este una hibridă, formată din grecescul euros (vântul de răsărit) și latinescul aquilo (vântul nordic).. 15Corabia a fost luată de vânt, fără să i se poată împotrivi, și astfel ne‑am lăsat duși de el. 16Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, și cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corăbiei. 17Au ridicat‑o la bord și apoi s‑au folosit de niște frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu naufragieze în Sirta17 Cu referire la golful Sirta Mare, ale cărui ape puțin adânci ascundeau bancuri de nisip sau nisipuri mișcătoare., au lăsat pânzele17 Sensul termenului grecesc este nesigur. Sau ancora plutitoare. în jos, lăsându‑se astfel duși de vânt. 18Fiindcă eram prinși într‑o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corabiei, 19iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord și echipamentul corabiei. 20Timp de mai multe zile nu s‑au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n‑a slăbit deloc. În cele din urmă, ni se dusese orice speranță că vom fi salvați. 21După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s‑a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă și de această pierdere. 22Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că niciunul dintre voi nu‑și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia. 23Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia Îi slujesc 24și mi‑a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i‑a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine!» 25De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s‑a spus! 26Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare.“
27Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropiau de uscat. 28Au măsurat adâncimea apei și au găsit‑o de douăzeci de stânjeni28 Aproximativ 37 m.. Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit‑o de cincisprezece stânjeni28 Aproximativ 27 m.. 29De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. 30Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră barca de salvare jos, în mare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră, 31Pavel le‑a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați!“ 32Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat‑o să se depărteze.
33Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i‑a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n‑ați mâncat nimic. 34De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este spre salvarea voastră; căci niciun fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ 35Și zicând acestea, a luat pâine, I‑a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt‑o și a început să mănânce. 36Toți au prins curaj și au mâncat și ei câte ceva. 37În corabie eram, în total, două sute șaptezeci și șase de suflete. 38După ce și‑au potolit foamea, au ușurat corabia, aruncând grâul în mare.
Naufragiul
39Când s‑a făcut ziuă, n‑au recunoscut țărmul, dar au observat un golf care avea plajă și s‑au hotărât să acosteze corabia acolo, dacă vor putea. 40Au tăiat ancorele și le‑au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică și s‑au îndreptat spre plajă. 41S‑au lovit însă de un banc de nisip și corabia a eșuat; prora s‑a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era distrusă de forța41 Sau: violența. valurilor. 42Planul soldaților era să‑i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând. 43Dar centurionul, dorind să‑l salveze pe Pavel, i‑a împiedicat să‑și îndeplinească planul. El le‑a poruncit celor ce știau să înoate să sară primii peste bord și să ajungă la țărm, 44iar ceilalți să‑i urmeze ținându‑se de scânduri sau de bucăți din corabie. Și așa s‑a făcut că au ajuns cu toții teferi la țărm.
Пут у Рим
1Када је било одлучено да отпловимо у Италију, Павла и неке друге затворенике предали су на чување капетану царске чете који се звао Јулије. 2Укрцали смо се у једну адрамитску лађу, која је требало да плови у азијске луке, и отпловили. Са нама је био Аристарх, Македонац из Солуна.
3Сутрадан смо пристали у Сидону. Капетан Јулије се љубазно опходио према Павлу и допустио му да посети своје пријатеље, да би се побринули за његове потребе. 4Кад смо отишли оданде, пловили смо у заветрини Кипра, јер су дували противни ветрови. 5Препловивши море дуж обала Киликије и Памфилије, стигли смо у Миру ликијску. 6Ту је капетан нашао лађу из Александрије која је пловила за Италију, те се укрцасмо. 7Неколико дана смо пловили веома споро и једва смо стигли до Книда. Пошто нам ветар није дао да пристанемо, пловили смо поред Салмоне, у заветрини Крита. 8Пловећи с муком уз обалу, стигли смо у место које се звало „Добра пристаништа“, близу града Ласеје.
9Будући да је прошло доста времена, а пловидба постала опасна, јер се и пост27,9 То јест, Дан откупљења (Јом Кипур), када почиње олујна сезона. већ био завршио, Павле их је опомињао: 10„Људи – говорио им је – видим да ће ова пловидба бити опасна и да ће бити велике штете, не само по товар и лађу, него и по наше животе.“ 11Међутим, капетан је имао више поверења у кормилара и власника брода, него у Павла. 12Пошто лука није била погодна да се презими, већина је одлучила да се отплови даље уз обалу, како би дошли до Феникса и тамо презимили. То је била критска лука која је била отворена према југозападу и северозападу.
13Дувао је благ јужни ветар, па су мислили да ће остварити што су наумили. Подигли су сидро и запловили уз саму обалу Крита. 14Није прошло дуго, кадли са Крита поче да дува јак олујни ветар звани „Североисточњак“. 15Захватио је лађу која није могла да се противи ветру, па смо морали да се препустимо ветру да нас носи. 16Пловећи, пак, у заветрини неког острва по имену Клауда, с тешком муком смо успели да задржимо бродски чамац. 17Када су га подигли, употребили су помоћна средства да подвежу лађу. Бојећи се да се не насучу на обалу Сирте, спустили су плутајуће сидро препуштајући се ветру. 18Пошто нас је наредног дана олуја жестоко бацала, почели су да избацују товар. 19Трећег дана су својим рукама избацили из лађе бродску опрему. 20Пошто се током много дана ни сунце ни звезде нису појавили, а снажна бура и даље беснела, изгубили смо сваку наду да ћемо се спасти.
21Како већ дуже време нико није ништа јео, Павле стаде међу њих и рече: „Људи, требало је мене послушати и не отискивати се с Крита, јер бисмо тако избегли ову невољу и штету. 22Сад вам, пак, саветујем да се ободрите, јер нико од вас неће изгубити живот, осим што ће лађа потонути. 23Прошле ноћи ми се указао анђео Бога коме припадам и коме служим, 24па ми је рекао: ’Павле, не бој се, јер мораш доћи пред цара у Рим. Бог ће ради тебе сачувати животе свих који плове с тобом.’ 25Зато се разведрите, јер верујем Богу да ће бити онако како ми је речено. 26Ипак, морамо да се насучемо на неко острво.“
27У ноћи четрнаестог дана од како нас је олуја носила по Адрији27,27 Море између Италије, Малте, Крита и Грчке., негде око поноћи, морнари наслутише да се приближава неко копно. 28Бацили су висак за мерење дубине и утврдили да дубина мора износи тридесет седам метара27,28 Двадесет хвати.. Када су га бацили мало даље, утврдили су да има двадесет седам метара. 29Пошто смо се бојали да не налетимо на подводне гребене, бацили смо четири сидра са стражње стране и молили се да сване. 30Морнари су покушали да побегну, те су спустили чамац под изговором да треба спустити сидра с предње стране лађе. 31Тада је Павле рекао капетану и војницима: „Ако ови људи не остану на лађи, ви се не можете спасти.“ 32Нато су војници посекли ужад која су држала чамац и пустили га да падне.
33Када је почело да свиће, Павле је замолио све да поједу нешто: „Данас је четрнаести дан који проводите у ишчекивању и без хране, а да ништа нисте окусили. 34Зато вас молим да поједете нешто; то је за ваш опстанак, јер ни једном од вас неће пасти длака с главе.“ 35Пошто је рекао ово, узео је хлеб и пред свима захвалио Богу. Затим је преломио хлеб и почео да једе. 36Тада су се сви охрабрили, па су се прихватили хране. 37На лађи нас је било укупно две стотине седамдесет шест људи. 38Када су се наситили, олакшали су брод избацујући жито у море.
Бродолом
39Када се разданило, нису препознали копно. Ипак, угледали су неки залив са приступачном обалом, где су хтели да уплове бродом, ако то буде могуће. 40Одвезали су сидра и спустили их у море. Истовремено су олабавили ужад на кормилима, подигли предње једро према ветру и запутили се ка обали. 41Међутим, наишли су на гребен и насукали се. Предњи део брода је насео и остао непокретан, док се задњи ломио под ударима јаких таласа. 42Тада су војници наумили да побију затворенике како не би који испливао и побегао. 43Међутим, капетан је желео да спасе Павла, те им није дозволио да спроведу своју намеру. Наредио је да они који знају да пливају први скоче у воду и домогну се копна, 44а да га се остали домогну, ко на даскама, ко на остацима лађе. Тако су се сви спасли дошавши до копна.
