Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 25:1-27

Pavel înaintea lui Festus

1La trei zile după ce a sosit în provincie, Festus s‑a suit din Cezareea1, 4, 6, 13 Vezi nota de la 8:40. la Ierusalim. 2Conducătorii preoților și fruntașii iudeilor i‑au făcut cunoscute acuzațiile împotriva lui Pavel 3și l‑au rugat să le facă favoarea de a‑l trimite pe Pavel la Ierusalim; ei pregătiseră o cursă, ca să‑l omoare pe drum. 4Atunci Festus le‑a răspuns că Pavel este păzit în Cezareea și că el însuși urmează să plece într-acolo cât de curând. 5„Prin urmare, a spus el, cei mai de seamă5 Lit.: puternici. dintre voi să coboare cu mine în Cezareea și, dacă este ceva greșit în omul acela, să‑l acuze.“

6După ce Festus a rămas printre ei nu mai mult de opt sau zece zile, a coborât în Cezareea. În ziua următoare, s‑a așezat pe scaunul de judecată și a poruncit să fie adus Pavel. 7Când a sosit Pavel, iudeii care se coborâseră de la Ierusalim s‑au adunat în jurul lui și au adus împotriva lui multe acuzații grave, pe care nu le puteau dovedi.

8Pavel s‑a apărat astfel:

– N‑am păcătuit nici față de Legea iudeilor, nici față de Templu, nici față de Cezar.

9Însă Festus, dorind să câștige favoarea iudeilor, l‑a întrebat pe Pavel, zicând:

– Vrei să te sui la Ierusalim și să fii judecat acolo pentru aceste lucruri înaintea mea?

10Pavel a zis:

– Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. Nu le‑am făcut nimic rău iudeilor, după cum știi și tu foarte bine. 11Dacă am făcut vreun rău sau dacă am săvârșit ceva vrednic de moarte, nu încerc să scap de ea. Însă dacă nu este nimic adevărat cu privire la lucrurile de care ei mă acuză, nimeni nu mă poate preda lor! Fac apel la Cezar!11 Lat.: provocatio ad Caesarem. Conform legii Iuliane (lex Iulia), un cetățean avea acest drept de apel dacă fapta sa se încadra în extra ordinem, adică trecea dincolo de jurisdicția provincială (ordo). Acuzațiile aduse lui Pavel se încadrau în extra ordinem. Legal, guvernatorul putea fie să‑l achite, fie să‑i acorde acest drept. Nedorind să intre în conflict cu liderii iudei, a‑i acorda dreptul de apel era cea mai bună soluție pentru Festus.

12Atunci Festus, după ce a discutat cu membrii consiliului, a răspuns:

– Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te vei duce!

Festus se consultă cu regele Agrippa

13După ce au trecut câteva zile, au venit în Cezareea regele Agrippa13 Irod Agrippa al II‑lea, ultimul dintre Irozi. La moartea tatălui său (Irod Agrippa I, care a domnit între anii 41–44 d.Cr.), Irod Agrippa al II‑lea era prea tânăr pentru a conduce, fiind înlocuit cu procuratorii romani. El a fost educat la curtea imperială, fiind considerat un fervent apărător al iudeilor. În anul 48 d.Cr. primește tetrarhia unchiului său Irod de Calcis. După patru ani primește vechile tetrarhii ale lui Filip și Lisinias, iar mai târziu teritorii în Galileea și Perea. El i‑a avertizat pe iudei să nu se răscoale împotriva romanilor și a trecut de partea romanilor în războiul iudeo-roman (66–70 d.Cr.); vezi Flavius Josephus, Antichități 19.9.2. și Berenice13 Fata cea mai mare a lui Irod Agrippa I. Viața ei incestuoasă a fost aspru criticată nu doar de către iudei, ci și de către romani (Flavius Josephus, Antichități 19.5.1; 20.7.1-3; Iuvenalus, Satire, 6.156). Ea a fost căsătorită mai întâi cu unchiul ei, Irod de Calcis, trăind după moartea acestuia cu propriul ei frate, Irod Agrippa al II‑lea., ca să‑l salute pe Festus.

14Pentru că au stat acolo mai multe zile, Festus i‑a relatat regelui cazul lui Pavel, zicând:

– Este aici un om care a fost lăsat de Felix în închisoare, 15despre care m‑au informat conducătorii preoților și bătrânii iudeilor, când am fost în Ierusalim, cerând condamnarea lui. 16Le‑am răspuns că nu este obiceiul romanilor să predea vreun om înainte ca acuzatul să fi fost pus față în față cu acuzatorii săi și să se fi putut apăra împotriva acuzației. 17Ei au venit deci aici, iar eu n‑am amânat, ci m‑am așezat pe scaunul de judecată chiar în ziua următoare și am poruncit ca omul să fie adus. 18Acuzatorii, când s‑au ridicat, n‑au adus nicio acuzație cu privire la vreuna din faptele rele la care mă așteptam, 19ci aveau cu el niște dispute referitoare la propria lor religie și la un oarecare Isus, Care a murit și despre Care Pavel susținea că este viu. 20Fiindcă eram nedumerit cu privire la aceste controverse, l‑am întrebat pe Pavel dacă vrea să meargă în Ierusalim și să fie judecat acolo pentru aceste lucruri. 21Pavel însă a făcut apel să fie ținut sub pază pentru hotărârea împăratului21, 25 Gr.: Sebastos, denumirea în greacă a titlului de Augustus (cu prerogative divine), pe care‑l purtau împărații romani., așa că am poruncit să fie ținut sub pază până când îl voi trimite la Cezar.

22Agrippa i‑a zis lui Festus:

– Aș vrea să‑l aud și eu pe omul acesta!

Festus i‑a răspuns:

– Îl vei auzi mâine.

Pavel înaintea lui Agrippa

23Așadar, în ziua următoare, Agrippa și Berenice au venit cu mare fast și au intrat în sala de audieri împreună cu tribunii și cu oamenii de seamă ai cetății, iar Festus a poruncit să fie adus Pavel.

24Festus a zis:

– Rege Agrippa și voi, toți bărbații care sunteți prezenți aici cu noi! Iată‑l pe omul cu privire la care toată mulțimea iudeilor a făcut apel la mine, atât în Ierusalim, cât și aici, strigând că nu trebuie să mai trăiască. 25Fiindcă am înțeles că nu a săvârșit nimic vrednic de moarte și, întrucât el însuși a făcut apel la împărat, am hotărât să‑l trimit la acesta. 26Eu n‑am ceva sigur să‑i scriu stăpânului cu privire la el. De aceea l‑am adus înaintea voastră, și mai ales înaintea ta, rege Agrippa, pentru ca, după ce se va face investigarea, să am ce să scriu. 27Căci mi se pare absurd să trimit la împărat un deținut fără să arăt care sunt acuzațiile împotriva lui.

Ketab El Hayat

أعمال 25:1-27

المحاكمة أمام فستوس

1بَعْدَ ثَلاثَةِ أَيَّامٍ لِتَوَلِّي فَسْتُوسَ مَنْصِبَهُ، ذَهَبَ مِنْ قَيْصَرِيَّةَ إِلَى أُورُشَلِيمَ. 2فَجَاءَهُ رَئِيسُ الْكَهَنَةِ وَوُجَهَاءُ الْيَهُودِ وَعَرَضُوا لَهُ دَعْوَاهُمْ ضِدَّ بُولُسَ، وَطَلَبُوا مِنْهُ 3بِإِلْحَاحٍ أَنْ يُكْرِمَهُمْ بِإِحْضَارِ بُولُسَ إِلَى أُورُشَلِيمَ. وَكَانُوا قَدْ نَصَبُوا لَهُ كَمِيناً عَلَى الطَّرِيقِ لِيَغْتَالُوهُ. 4فَأَجَابَهُمْ فَسْتُوسُ بِأَنَّ بُولُسَ سَيَبْقَى مُحْتَجَزاً فِي قَيْصَرِيَّةَ وَأَنَّهُ هُوَ سَيَعُودُ إِلَيْهَا بَعْدَ فَتْرَةٍ قَصِيرَةٍ. 5وَقَالَ: «لِيَذْهَبْ مَعِي أَصْحَابُ النُّفُوذِ مِنْكُمْ؛ فَإِنْ كَانَ عَلَى هَذَا الرَّجُلِ ذَنْبٌ مَا، فَلْيَتَّهِمُوهُ بِهِ أَمَامِي!»

6وَقَضَى فَسْتُوسُ فِي أُورُشَلِيمَ أَيَّاماً لَا تَزِيدُ عَلَى الثَّمَانِيَةِ أَوِ الْعَشَرَةِ، ثُمَّ عَادَ إِلَى قَيْصَرِيَّةَ. وَفِي الْيَوْمِ التَّالِي لِوُصُولِهِ جَلَسَ عَلَى مَنَصَّةِ الْقَضَاءِ، وَأَمَرَ بِإِحْضَارِ بُولُسَ. 7فَلَمَّا حَضَرَ اجْتَمَعَ حَوْلَهُ الْيَهُودُ الَّذِينَ جَاءُوا مِنْ أُورُشَلِيمَ، وَوَجَّهُوا إِلَيْهِ تُهَماً كَثِيرَةً وَخَطِيرَةً عَجَزُوا عَنْ إِثْبَاتِ صِحَّتِهَا. 8فَدَافَعَ بُولُسُ عَنْ نَفْسِهِ قَائِلاً: «لَمْ أَرْتَكِبْ ذَنْباً فِي حَقِّ شَرِيعَةِ الْيَهُودِ، أَوِ الْهَيْكَلِ، أَوِ الْقَيْصَرِ». 9وَمَعَ ذَلِكَ فَقَدْ أَرَادَ فَسْتُوسُ أَنْ يَكْسِبَ رِضَى الْيَهُودِ، فَسَأَلَ بُولُسَ: «هَلْ تُرِيدُ أَنْ تَذْهَبَ إِلَى أُورُشَلِيمَ حَيْثُ تَجْرِي مُحَاكَمَتُكَ بِحُضُورِي عَلَى هَذِهِ التُّهَمِ؟» 10فَأَجَابَ بُولُسُ: «أَنَا مَاثِلٌ الآنَ فِي مَحْكَمَةِ الْقَيْصَرِ، وَأَمَامَهَا يَجِبُ أَنْ تَجْرِيَ مُحَاكَمَتِي. لَمْ أَرْتَكِبْ ذَنْباً فِي حَقِّ الْيَهُودِ، وَأَنْتَ تَعْلَمُ هَذَا جَيِّداً. 11وَلَوْ كُنْتُ ارْتَكَبْتُ جَرِيمَةً أَسْتَحِقُّ عَلَيْهَا عُقُوبَةَ الإِعْدَامِ، لَمَا كُنْتُ أَهْرُبُ مِنَ الْمَوْتِ. وَلكِنْ مَادَامَتْ تُهَمُ هَؤُلاءِ لِي بِلا أَسَاسٍ، فَلا يَحِقُّ لأَحَدٍ أَنْ يُسَلِّمَنِي إِلَيْهِمْ لِيُحَاكِمُونِي. إِنِّي أَسْتَأْنِفُ دَعْوَايَ إِلَى الْقَيْصَرِ!» 12وَتَدَاوَلَ فَسْتُوسُ الأَمْرَ مَعَ مُسْتَشَارِيهِ، ثُمَّ قَالَ لِبُولُسَ: «مَادُمْتَ قَدِ اسْتَأْنَفْتَ دَعْوَاكَ إِلَى الْقَيْصَرِ، فَإِلَى الْقَيْصَرِ تَذْهَبُ!»

فستوس يستشير الملك أغريباس

13وَبَعْدَ بِضْعَةِ أَيَّامٍ جَاءَ الْمَلِكُ أَغْرِيبَاسُ وَبَرْنِيكِي إِلَى قَيْصَرِيَّةَ لِيُسَلِّمَا عَلَى فَسْتُوسَ. 14وَمَكَثَا هُنَاكَ أَيَّاماً عَدِيدَةً. فَعَرَضَ فَسْتُوسُ عَلَى الْمَلِكِ قَضِيَّةَ بُولُسَ قَائِلاً: «هُنَا رَجُلٌ تَرَكَهُ فِيلِكْسُ سَجِيناً. 15وَلَمَّا ذَهَبْتُ إِلَى أُورُشَلِيمَ شَكَاهُ إِلَيَّ رُؤَسَاءُ الْكَهَنَةِ وَالشُّيُوخُ، وَطَالَبُوا بِإِصْدَارِ الْحُكْمِ عَلَيْهِ. 16فَقُلْتُ لَهُمْ إِنَّهُ لَيْسَ مِنْ عَادَةِ الرُّومَانِ أَنْ يُصْدِرُوا حُكْماً عَلَى أَحَدٍ قَبْلَ أَن يُوَاجِهَ الَّذِينَ يَتَّهِمُونَهُ، لِتُتَاحَ لَهُ فُرْصَةُ الدِّفَاعِ عَنْ نَفْسِهِ. 17فَلَمَّا جَاءُوا إِلَى هُنَا أَسْرَعْتُ فِي الْيَوْمِ التَّالِي وعَقَدْتُ جَلْسَةً لِلنَّظَرِ فِي الْقَضِيَّةِ، وَأَمَرْتُ بِإِحْضَارِ الْمُتَّهَمِ. 18فَلَمَّا قَابَلَهُ مُتَّهِمُوهُ لَمْ يَذْكُرُوا ذَنْباً وَاحِداً مِمَّا كُنْتُ أَتَوَقَّعُ أَنْ يَتَّهِمُوهُ بِهِ، 19بَلْ جَادَلُوهُ فِي مَسَائِلَ تَخْتَصُّ بِدِيَانَتِهِمْ وَبِرَجُلٍ اسْمُهُ يَسُوعُ، مَاتَ وبُولُسُ يَقُولُ إِنَّهُ حَيٌّ! 20فَحِرْتُ فِي الأَمْرِ، وَعَرَضْتُ عَلَى الْمُتَّهَمِ أَنْ يَذْهَبَ إِلَى أُورُشَلِيمَ وَيُحَاكَمَ هُنَاكَ، 21إِلّا أَنَّهُ اسْتَأْنَفَ دَعْوَاهُ إِلَى جَلالَةِ الْقَيْصَرِ لِيُحَاكَمَ فِي حَضْرَتِهِ، فَأَمَرْتُ بِحِرَاسَتِهِ حَتَّى أُرْسِلَهُ إِلَى الْقَيْصَرِ». 22فَقَالَ أَغْرِيبَاسُ لِفَسْتُوسَ: «أُحِبُّ أَنْ أَسْمَعَ مَا يَقُولُهُ هَذَا الرَّجُلُ». فَأَجَابَ: «غَداً تَسْمَعُهُ».

بولس أمام أغريباس

23وَفِي الْيَوْمِ التَّالِي جَاءَ أَغْرِيبَاسُ وَبَرْنِيكِي، وَاسْتُقْبِلا بِاحْتِفَالٍ بَاذِخٍ، إِذْ دَخَلا قَاعَةَ الاسْتِمَاعِ يُحِيطُ بِهِمَا الْقَادَةُ الْعَسْكَرِيُّونَ وَوُجَهَاءُ الْمَدِينَةِ. وَأَمَرَ فَسْتُوسُ بِإِحْضَارِ بُولُسَ. 24فَلَمَّا أُحْضِرَ قَالَ فَسْتُوسُ: «أَيُّهَا الْمَلِكُ أَغْرِيبَاسُ، وَالسَّادَةُ الْحَاضِرُونَ هُنَا جَمِيعاً: أَمَامَكُمْ هَذَا الرَّجُلُ الَّذِي شَكَاهُ إِلَيَّ الشَّعْبُ الْيَهُودِيُّ كُلُّهُ فِي أُورُشَلِيمَ وَهُمْ يَصْرُخُونَ أَنَّهُ يَجِبُ أَلّا يَبْقَى حَيًّا 25وَتَبَيَّنَ لِي أَنَّهُ لَمْ يَفْعَلْ مَا يَسْتَحِقُّ الإِعْدَامَ. وَلَكِنَّهُ اسْتَأْنَفَ دَعْوَاهُ إِلَى جَلالَةِ الْقَيْصَرِ، فَقَرَّرْتُ أَنْ أُرْسِلَهُ إِلَيْهِ. 26وَلَكِنْ لَيْسَ لِي شَيْءٌ أَكِيدٌ أَكْتُبُهُ إِلَى جَلالَةِ الْقَيْصَرِ بِشَأْنِهِ. لِذَلِكَ أَحْضَرْتُهُ أَمَامَكُمْ جَمِيعاً، وَخَاصَّةً أَمَامَكَ أَيُّهَا الْمَلِكُ أَغْرِيبَاسُ، حَتَّى إِذَا تَمَّ النَّظَرُ فِي قَضِيَّتِهِ أَجِدُ مَا أَكْتُبُهُ. 27فَمِنْ غَيْرِ الْمَعْقُولِ، كَمَا أَرَى، أَنْ أُرْسِلَ إِلَى الْقَيْصَرِ سَجِيناً دُونَ تَحْدِيدِ التُّهَمِ الْمُوَجَّهَةِ إِلَيْهِ!»