1„Frați și părinți,1 Lit.: Bărbați, frați și părinți. ascultați‑mi acum apărarea față de voi!“ 2Când au auzit ei că li se adresează în limba ebraică, au făcut și mai multă liniște. Pavel a zis: 3„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta și am fost educat la picioarele lui Gamaliel, potrivit cu strictețea Legii noastre părintești, fiind tot atât de plin de zel față de Dumnezeu cum sunteți voi toți astăzi. 4Am persecutat până la moarte această Cale, am legat și am aruncat în închisoare bărbați și femei, 5după cum îmi sunt martori atât marele preot, cât și tot Sfatul Bătrânilor5 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi nota de la 4:15), capi ai celor mai importante familii evreiești.; de la ei am primit scrisori către frații din Damasc, ca să merg și să‑i aduc legați la Ierusalim chiar și pe cei de acolo, ca să fie pedepsiți.
6În timp ce eram pe drum și mă apropiam de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. 7Am căzut la pământ și am auzit un glas care‑mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuți?» 8Eu am întrebat: «Cine ești, Doamne8 Vezi nota de la 9:5.?» El mi‑a răspuns: «Eu sunt Isus nazarineanul, Cel pe Care tu Îl persecuți!» 9Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înțelegeau cuvintele Celui Ce‑mi vorbea. 10Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» Domnul mi‑a răspuns: «Ridică‑te, du‑te în Damasc, și acolo ți se va spune despre toate lucrurile pe care ai fost desemnat să le faci.» 11Fiindcă n‑am mai putut vedea, din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m‑au luat de mână și m‑au dus în Damasc.
12Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu, potrivit Legii, care avea o bună mărturie printre toți iudeii care locuiau acolo, 13a venit la mine și, stând alături de mine, mi‑a zis: «Frate Saul, recapătă‑ți vederea!» Chiar în clipa aceea mi‑am recăpătat vederea și m‑am uitat la el. 14Ananias a zis: «Dumnezeul strămoșilor14 Lit.: taților. noștri te‑a ales ca să‑I cunoști voia, să‑L vezi pe Cel Drept și să auzi un mesaj din gura Lui, 15pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le‑ai văzut și auzit. 16Iar acum, ce aștepți?! Ridică‑te, fii botezat și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!»
17După ce m‑am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într‑o răpire sufletească 18și L‑am văzut pe Domnul zicându‑mi: «Grăbește‑te, ieși repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!» 19Eu am zis: «Doamne, ei știu că eu îi aruncam în închisoare și îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20iar când era vărsat sângele lui Ștefan, martorul20 Sau: martirul. Tău, eram și eu de față, dându‑mi acordul și păzind hainele celor ce‑l omorau!» 21Însă El mi‑a zis: «Du‑te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“
Pavel și tribunul roman
22Ei l‑au ascultat până la cuvântul acesta, dar apoi și‑au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu este vrednic să trăiască!“ 23În timp ce ei țipau, își azvârleau hainele și aruncau cu praf în văzduh, 24tribunul a poruncit ca Pavel să fie dus în fort, cerând să fie interogat prin biciuire, ca să afle din ce cauză strigau așa împotriva lui. 25Dar când l‑au întins pentru a‑l biciui25 Lit.: pentru curele– cu referire la curelele din care era confecționat biciul., Pavel i‑a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiți un cetățean roman care n‑a fost judecat?“25 Legea romană interzicea aplicarea vreunui tratament degradant cetățenilor romani (de ex., lovirea cu nuiele, biciuirea sau răstignirea). 26Auzind aceasta, centurionul s‑a dus la tribun și l‑a anunțat, zicând: „Ce vrei să faci? Căci omul acesta este roman!“
27Tribunul a venit și l‑a întrebat:
– Spune‑mi, ești roman?
Pavel a zis:
– Da.
28Tribunul a răspuns:
– Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetățenia aceasta.
Pavel i‑a zis:
– Eu sunt chiar născut roman.28 Este posibil ca Pavel să se fi născut într‑o familie de iudei care erau cetățeni romani (vezi nota de la 21:39).
29Atunci cei ce urmau să‑l interogheze s‑au îndepărtat imediat de la el, iar tribunul, aflând că este cetățean roman, s‑a temut, pentru că‑l legase.
Pavel înaintea Sinedriului
30În ziua următoare, dorind să știe exact de ce era acuzat de iudei, l‑a dezlegat și a poruncit să se adune conducătorii preoților și tot Sinedriul. Apoi l‑a adus pe Pavel jos și l‑a pus să stea înaintea lor.
1«Padres y hermanos, escuchad ahora mi defensa».
2Al oír que les hablaba en arameo, guardaron más silencio.
Pablo continuó: 3«Yo soy judío, nacido en Tarso de Cilicia, pero criado en esta ciudad. Bajo la tutela de Gamaliel recibí instrucción cabal en la ley de nuestros antepasados, y fui tan celoso de Dios como cualquiera de vosotros lo es hoy día. 4Perseguí a muerte a los seguidores de este Camino, arrestando y echando en la cárcel a hombres y mujeres por igual, 5y así lo pueden atestiguar el sumo sacerdote y todo el Consejo de ancianos. Incluso obtuve de parte de ellos cartas para nuestros hermanos judíos en Damasco, y fui allí con el fin de traer presos a Jerusalén a los que encontrara, para que fueran castigados.
6»Sucedió que a eso del mediodía, cuando me acercaba a Damasco, una intensa luz del cielo resplandeció de repente a mi alrededor. 7Caí al suelo y oí una voz que me decía: “Saulo, Saulo, ¿por qué me persigues?” 8“¿Quién eres, Señor?”, pregunté. “Yo soy Jesús de Nazaret, a quien tú persigues”, me contestó él. 9Los que me acompañaban vieron la luz, pero no percibieron la voz del que me hablaba. 10“¿Qué debo hacer, Señor?”, le pregunté. “Levántate —dijo el Señor—, y entra en Damasco. Allí se te dirá todo lo que se ha dispuesto que hagas”. 11Mis compañeros me llevaron de la mano hasta Damasco porque el resplandor de aquella luz me había dejado ciego.
12»Vino a verme un tal Ananías, hombre devoto que observaba la ley y a quien respetaban mucho los judíos que allí vivían. 13Se puso a mi lado y me dijo: “Hermano Saulo, ¡recibe la vista!” Y en aquel mismo instante recobré la vista y pude verlo. 14Luego dijo: “El Dios de nuestros antepasados te ha escogido para que conozcas su voluntad, y para que veas al Justo y oigas las palabras de su boca. 15Tú le serás testigo ante toda persona de lo que has visto y oído. 16Y ahora, ¿qué esperas? Levántate, bautízate y lávate de tus pecados, invocando su nombre”.
17»Cuando volví a Jerusalén, mientras oraba en el templo tuve una visión 18y vi al Señor que me hablaba: “¡Date prisa! Sal inmediatamente de Jerusalén, porque no aceptarán tu testimonio acerca de mí”. 19“Señor —le respondí—, ellos saben que yo andaba de sinagoga en sinagoga encarcelando y azotando a los que creen en ti; 20y, cuando se derramaba la sangre de tu testigo22:20 testigo. Alt. mártir. Esteban, ahí estaba yo, dando mi aprobación y cuidando la ropa de quienes lo mataban”. 21Pero el Señor me replicó: “Vete; yo te enviaré lejos, a los gentiles”».
Pablo el ciudadano romano
22La multitud estuvo escuchando a Pablo hasta que pronunció esas palabras. Entonces levantaron la voz y gritaron: «¡Bórralo de la tierra! ¡Ese tipo no merece vivir!»
23Como seguían gritando, tirando sus mantos y arrojando polvo al aire, 24el comandante ordenó que metieran a Pablo en el cuartel. Mandó que lo interrogaran a latigazos con el fin de averiguar por qué gritaban así contra él. 25Cuando lo estaban sujetando con cadenas para azotarlo, Pablo le dijo al centurión que estaba allí:
―¿Os está permitido azotar a un ciudadano romano antes de ser juzgado?
26Al oír esto, el centurión fue y avisó al comandante.
―¿Qué vas a hacer? Resulta que ese hombre es ciudadano romano.
27El comandante se acercó a Pablo y le dijo:
―Dime, ¿eres ciudadano romano?
―Sí, lo soy.
28―A mí me costó una fortuna adquirir mi ciudadanía —le dijo el comandante.
―Pues yo la tengo de nacimiento —replicó Pablo.
29Los que iban a interrogarlo se retiraron en seguida. Al darse cuenta de que Pablo era ciudadano romano, el comandante mismo se asustó de haberlo encadenado.
Pablo ante el Consejo
30Al día siguiente, como el comandante quería saber con certeza de qué acusaban los judíos a Pablo, lo desató y mandó que se reunieran los jefes de los sacerdotes y el Consejo en pleno. Luego llevó a Pablo para que compareciera ante ellos.
